Magicienii care s-au infiltrat într-un „laborator de cercetări psihice” și i-au convins pe cercetători că au puteri paranormale

Plicul era închis doar cu câteva capse. Cei doi băieți trebuiau să ghicească ce imagine se află înăuntru și erau lăsați singuri cu el, așa că scoteau capsele, se uitau și le puneau la loc. Potrivit lui James Randi, le reintroduceau chiar prin aceleași găuri. Odată, Michael Edwards a pierdut două capse și, ca să nu se observe, a deschis el însuși plicul în fața experimentatorului. Abaterea de la protocol a fost acceptată. Trucul mergea atât de bine, încât au fost nevoiți să greșească intenționat, ca să nu trezească suspiciuni. Băieții nu erau mediumi, ci adolescenți magicieni. La sfârșitul anilor 1970 și începutul anilor 1980, s-au infiltrat într-un „laborator de cercetare” a fenomenelor psihice și i-au convins pe cei care lucrau acolo că au cu adevărat puteri paranormale. Farsa, numită „Proiectul Alpha”, a durat ani de zile, până când cei doi și-au mărturisit în cele din urmă secretele.

Dacă există cineva care îi irită pe magicieni, în afară, evident, de cei care amestecă cărțile cu măiestrie, aceștia sunt oamenii care folosesc trucuri de magie ca să pretindă că au abilități psihice autentice. De la marele Houdini la Derren Brown, un șir lung de magicieni și-au dedicat timpul ca să dea în vileag mediumii și ședințele de spiritism. Unii au vizat anumiți mediumi, alții fenomenul în ansamblu.

James Randi și lingurile lui Uri Geller

Dintre ei, James Randi este probabil cel mai cunoscut și cel mai prolific. După o lungă carieră de magician sub numele de scenă The Amazing Randi, a început să demaște escroci și impostori. Printre ei se aflau mediumi, vindecători prin credință și oameni care pretindeau că îndoaie lingurile cu puterea minții, când de fapt le îndoiau cu degetele mari ale mâinilor.

Prima lui incursiune importantă în acest domeniu a avut ca subiect chiar îndoirea lingurilor și a venit după ce iluzionistul Uri Geller susținuse că are abilități psihice. Johnny Carson, prezentator american de talk-show, fusese și el magician amator și nu credea că Geller e un medium autentic. Când l-a invitat pe Geller la emisiunea The Tonight Show, s-a asigurat, cu ajutorul lui James Randi, că recuzita nu poate fi trucată. A urmat un spectacol destul de chinuitor, în care, absolut întâmplător, Geller nu a reușit să-și demonstreze abilitățile.

Laboratorul McDonnell și cei doi adolescenți

Randi demascase mai mulți „mediumi” și alte personaje de același fel. Îi avea însă în vedere și pe cei care pretindeau că cercetează în profunzime fenomenele psihice, dar lucrau fără suficientă rigoare științifică.

În 1979, Universitatea Washington din St. Louis, Missouri, a obținut fonduri pentru a înființa Laboratorul McDonnell pentru Cercetări Psihice, care trebuia să verifice afirmațiile despre fenomenele psihice și paranormale. Universitatea a început apoi să caute candidați, mediumi pe care să-i supună unor teste nu tocmai riguroase. Banii proveneau dintr-un grant de 500.000 de dolari, acordat pe cinci ani de James S. McDonnell, președintele consiliului de administrație al McDonnell-Douglas.

Doi adolescenți de 17 și 18 ani s-au înscris la aceste teste și au fost selectați. Amândoi țineau legătura cu Randi și aveau să devină magicieni profesioniști. Randi îi sfătuise pe experimentatori să-și orienteze metodologia mai mult spre detectarea trucurilor de prestidigitație. Se oferise chiar să-și plătească singur drumul până la laborator, ca să supravegheze personal experimentele. Sfatul nu a fost urmat, iar cei doi i-au convins pe cercetători că realizează isprăvi cu adevărat imposibile, folosind doar câteva șmecherii și o minte iute.

Siguranțe arse, o cameră video și un rotor de hârtie

Unele trucuri erau puțin prea ușor de pus în practică. Potrivit lui Randi, deși îi avertizase pe cercetători să nu pună mai mult de un obiect în fața subiectului, masa era de obicei plină de linguri și chei. Obiectele purtau etichete de hârtie legate cu sfoară, iar după ce erau măsurate, băieții schimbau etichetele între ele. Așa, un obiect atins doar în treacăt părea apoi deformat.

La testul cu siguranțe electrice, băieții trebuiau să le facă să se ardă mai devreme, cu puterea minții. Fiindcă aveau voie să umble la ele, introduceau de mai multe ori aceeași siguranță deja arsă. Aparatura semnala circuitul întrerupt abia după ce curentul crescuse, așa că părea că siguranța cedase mult prea devreme.

Într-un alt experiment, tânărul magician cunoscut astăzi sub numele de Banachek a sugerat că ar putea influența o înregistrare video stând la oarecare distanță de cameră. A reușit, spre mulțumirea experimentatorilor. Așa cum au dezvăluit ulterior el și Randi, se aplecase de două ori, când cercetătorii nu erau atenți, ca să umble la butonul de „țintire” al camerei.

Potrivit scrierilor ulterioare ale lui Randi, una dintre problemele recurente ale acestor experimente a fost că mediumilor li se permitea să umble la orice voiau. Într-un test, băieții trebuiau să miște cu puterea minții un rotor ușor de hârtie, așezat într-un borcan. Ca de obicei, au reușit excepțional de bine. Potrivit lui Randi, „borcanul” era de fapt capacul de sticlă al unui ceas ieftin, pus pe o bază de lemn.

Experimentatorii încercaseră, evident, să elimine curentul de aer cu ajutorul lui. Băieții au strecurat însă sub margine o bilă mică de folie de aluminiu, care nu se distingea de folia ce etanșa baza, și au putut astfel să miște rotorul prin cea mai banală metodă cu putință: suflând în el.

Acvariul încuiat și noile protocoale ale laboratorului

Situațiile în care adolescenții nu puteau umbla la experimente sub ochii tuturor par să fi fost rare, iar în asemenea cazuri acționau pe ascuns. Într-un test, un acvariu plin cu obiecte a fost încuiat cu lacăt peste noapte, iar băieții trebuiau să influențeze conținutul cu puterea minții. Potrivit lui Randi, Peter Phillips, fizicianul care conducea laboratorul, purta la gât cheile de la lacăt și de la uși.

Cât timp cercetătorii erau de față, nu aveau cum să-i păcălească. Cei doi au avut însă prezența de spirit să lase o fereastră descuiată și s-au furișat înapoi noaptea ca să umble la obiecte. Randi relatează că dimineața cercetătorii găseau obiectele îndoite, rupte sau mutate, iar în cutia cu zaț de cafea din acvariu, cuburi aranjate în „simboluri cabalistice”.

Se pare că magicienii intenționau de la bun început să-și dezvăluie înșelătoria. Mai târziu, cei doi au declarat că Randi le ceruse să spună imediat adevărul în cazul în care ar fi fost întrebați direct dacă îi păcălesc pe cercetători. În relatarea publicată în 1983, Randi a consemnat și răspunsul convenit: „Da, și ne-a trimis James Randi”. Această versiune a fost contestată de alți oameni aflați atunci în laborator, care susțin că magicienii au fost întrebați, dar nu au dezvăluit niciodată dacă trișau la teste.

În 1981, Randi a început să răspândească zvonuri că ar fi trimis magicieni la laborator. La scurt timp după aceea, a fost contactat pentru expertiza sa în detectarea înșelătoriilor și pentru informații despre felul în care magicienii realizează astfel de isprăvi.

Nu a trecut mult până când laboratorul a introdus noi protocoale, pe care magicienii credeau că nu le vor putea ocoli. Introducerea lor a coincis cu o scădere ciudată, dar în mod clar fără legătură, a abilităților psihice.

Dezvăluirea din 1983 și închiderea laboratorului

Randi a făcut publică farsa în ianuarie 1983, printr-o conferință de presă coordonată de revista Discover. A prezentat „Proiectul Alpha” drept un experiment științific, menit să verifice dacă laboratorul poate face față unor magicieni. Potrivit lui, cei doi tineri petrecuseră în experiment peste 160 de ore, de-a lungul a 4 ani.

Phillips a contestat ulterior amploarea succesului. Potrivit lui, cercetătorii acceptaseră sfaturile lui Randi încă din vara lui 1981. Experimentele de după aceea au fost lipsite de fraude și nu au arătat efecte psihice, iar în 1982 laboratorul a încetat cercetările cu cei doi.

Laboratorul s-a închis la sfârșitul celor 5 ani de finanțare, după moartea lui McDonnell.

Merită să știe și alții asta?

Votează dacă ți-a plăcut articolul.

DA NU