Pe 19 mai 1536, Anne Boleyn a urcat pe eșafod, în fața călăului. Cu mai bine de un deceniu înainte, fosta doamnă de onoare îi atrăsese atenția lui Henric al VIII-lea. Ani la rând respinsese avansurile regelui, dar în cele din urmă a acceptat o nuntă secretă. Hotărârea ei de a-i deveni soție a zguduit Anglia și a schimbat cursul istoriei engleze.
Ca să se însoare cu Anne Boleyn, regele Henric al VIII-lea a părăsit-o pe prima soție, Caterina de Aragon, iar gestul a dus la o ruptură definitivă între Anglia și Biserica Catolică. Când căsnicia cu Anne Boleyn nu i-a adus moștenitorul de sex masculin, regele s-a întors împotriva noii soții și a acuzat-o de trădare.
Rămâne întrebarea dacă regina Anne Boleyn a fost împinsă spre moarte de propria ambiție sau dacă a fost încă o victimă a unui rege care avea să lase în urmă un șir de căsătorii eșuate, de soții întemnițate și decapitate.
Ascensiunea Annei Boleyn la curtea lui Henric al VIII-lea
Anne Boleyn s-a născut în jurul anului 1500 și a crescut în lux, ca fiică a diplomatului englez Thomas Boleyn. În adolescență i s-a alăturat surorii ei, Mary Boleyn, la curtea Franței, ca doamnă de onoare a lui Mary Tudor, sora lui Henric al VIII-lea.
Surorile Boleyn au lăsat o impresie puternică în Franța, unde regele Francisc a afirmat că ar fi „călărit-o” pe Mary Boleyn. Potrivit unuia dintre reprezentanții papei în Franța, Mary a ajuns astfel cunoscută drept „o curvă foarte infamă”.
Anne avea o reputație aproape opusă celei a surorii sale, cunoscută pentru aventurile amoroase. Observatorii de la curtea franceză i-au lăudat „demnitatea și ținuta”, iar poetul francez Lancelot de Carle a spus că Anne „a devenit atât de grațioasă încât nu ai fi crezut-o niciodată o englezoaică, ci o franțuzoaică get-beget”.
În 1520, Thomas Boleyn le-a poruncit fiicelor să se întoarcă acasă. Mary s-a măritat cu William Carey, însă căsnicia a devenit curând paravanul unei aventuri cu Henric al VIII-lea. Legătura ilicită a îmbogățit familia Boleyn: Thomas Boleyn a devenit viconte, iar regele a dat numele lui Mary unei nave.
Încă din 1523, însă, Anne Boleyn a intrat în atenția regelui. După cum a remarcat curteanul George Cavendish, Henric „arunca priviri amoroase” către sora amantei sale. În 1526, Anne a fost numită domnișoară de onoare a Caterinei de Aragon, funcție care a apropiat-o și mai mult de rege.
Scrisorile regelui și refuzul Annei Boleyn
Henric al VIII-lea a avut numeroase aventuri în timpul căsniciei cu Caterina de Aragon, dar pasiunea pentru Anne Boleyn a fost diferită încă de la început. În 1526, regele a scris: „Văzând că nu pot fi prezent personal alături de tine, îți trimit ceea ce se apropie cel mai mult de acest lucru, și anume, portretul meu încadrat în brățări… dorindu-mi să fiu în locul lor.”
A trimis apoi și daruri mai puțin obișnuite. „Ți-am trimis prin acest mesager un cerb ucis târziu noaptea trecută de mâna mea. Sperând că, atunci când îl vei mânca, te vei gândi la vânător”, a scris Henric al VIII-lea.
Pe Anne Boleyn o deosebea, în primul rând, faptul că respingea avansurile regelui. Așa cum a explicat istorica britanică Hilary Mantel: „Ea nu voia să se culce cu el, chiar dacă el îi scria scrisori de dragoste de mâna lui, cu mult efort.”
Henric nu era obișnuit să audă „nu”, iar refuzul ei l-a înnebunit pur și simplu. În 1527, regele căuta deja o cale să iasă din căsnicia cu Caterina de Aragon și să ajungă în patul Annei Boleyn. În același an i-a scris papei Clement al VII-lea și a cerut anularea căsătoriei. Căsătoria era nulă, susținea Henric, fiindcă regina Caterina fusese măritată anterior cu fratele lui, Arthur. Spre iritarea regelui, papa a văzut însă dincolo de pretext și i-a poruncit să nu se căsătorească cu Anne Boleyn.
Divorțul care a dezbinat Anglia
Anne Boleyn a respins avansurile fizice ale regelui până în 1532, la aproape un deceniu după ce începuseră. În acel an, Henric al VIII-lea i-a cerut ajutorul lui Thomas Cromwell, un avocat care îi era ministru principal și om de încredere, ca să găsească o cale de a se căsători în secret cu ea.
Cei doi – regele și tânăra Anne – au călătorit la Calais, unde și-au consumat în sfârșit relația. După ce au revenit pe pământ englez, s-au căsătorit într-o ceremonie secretă.
Regele Carol al V-lea al Spaniei a amenințat că va invada Anglia dacă această căsătorie va avea loc, dar Henric al VIII-lea a ignorat amenințările și, pe 25 ianuarie 1533, a organizat o nouă ceremonie, tot în secret.
Disperat să aibă un moștenitor legitim de sex masculin, Henric a declarat-o public pe Anne Boleyn regină a Angliei tot în 1533, după ce ea a anunțat că e însărcinată. Biserica Catolică nu a ținut însă seama de divorțul lui și a considerat, prin urmare, uniunea cu Anne Boleyn drept bigamie.
Cu toate acestea, pe 1 iunie 1533, Anne Boleyn a fost încoronată regină a Angliei la Abația Westminster. Era atunci în luna a cincea de sarcină. Încă dinainte de naștere, regele pregătise proclamații care anunțau că Anglia va avea un nou prinț. Când Anne Boleyn a născut o fată, viitoarea regină Elisabeta I, scribii regelui au trebuit să modifice în grabă proclamațiile.
Susținătorii Caterinei de Aragon au văzut în nașterea fetiței dovada că Dumnezeu îl pedepsea pe Henric al VIII-lea pentru că o dăduse la o parte. Regele a refuzat însă să se lase descurajat de sexul copilului. „Dacă de data aceasta este o fată, vor urma băieți”, a declarat el cu încredere.
Scurta domnie a Annei Boleyn și întoarcerea regelui împotriva ei
Anne Boleyn a fost regină a Angliei ceva mai puțin de 3 ani. În acest timp a fost criticată de partizanii Caterinei de Aragon și de susținătorii alianței cu Spania.
Când regele a vrut să-i arate noii regine regatul, a fost nevoit să se întoarcă din drum. Potrivit lui Eustace Chapuys, ambasadorul Spaniei, „Oamenii de pe drum i-au cerut cu atâta insistență să o cheme înapoi pe regină, soția sa, iar femeile, în special, au insultat-o pe amanta regală, huiduind-o și fluierând-o la trecerea ei.”
La începutul anului 1534, papa Clement al VII-lea a declarat oficial nulă căsătoria cu Anne Boleyn. Drept răspuns, regele a rupt toate legăturile cu Biserica Catolică, o decizie care a aruncat Anglia într-o criză profundă. Parlamentul l-a declarat pe Henric al VIII-lea noul cap al Bisericii Anglicane, în locul papei.
Relația dintre Henric și Anne s-a deteriorat aproape imediat după ce o nouă sarcină a reginei, în același an, nu s-a încheiat cu nașterea unui copil viu. Henric al VIII-lea se temea că e un semn al nemulțumirii lui Dumnezeu față de ei. La urma urmei, detractorii lui, din Anglia și din străinătate, insistau că Dumnezeu îl va pedepsi pentru căsătoria cu Boleyn.
La începutul anului 1536, Anne Boleyn, însărcinată, a surprins-o pe Jane Seymour, una dintre domnișoarele de onoare, stând în poala regelui. La scurt timp după aceea, a născut un băiat mort. Henric a văzut în asta o pedeapsă divină pentru păcatele sale.
Astfel, regele s-a întors împotriva soției. I-a cerut lui Thomas Cromwell, servitorul său devotat, să găsească de data aceasta un pretext pentru a divorța de ea. Soluția lui Cromwell a fost să susțină că băiatul născut mort era rodul unui adulter și să adune 5 bărbați pe care să-i acuze de relații ilicite cu regina. Printre ei se afla chiar fratele ei, George Boleyn.
Procesul și moartea Annei Boleyn
Pe 2 mai 1536, oamenii regelui au arestat-o pe Anne Boleyn pentru trădare și adulter. Regina căzută în dizgrație a intrat în Turnul Londrei prin Poarta Trădătorilor.
La un proces organizat în grabă, a fost acuzată de conspirație pentru uciderea soțului, de otrăvirea Caterinei de Aragon și de complot împotriva vieții lui Mary Tudor, prima fiică a regelui.
Procesul a fost presărat cu detalii scandaloase despre presupusele ei aventuri. Anne a fost acuzată chiar și de o relație incestuoasă cu fratele ei, George Boleyn. Rezultatul era însă stabilit dinainte să înceapă procesul: „complicii” ei mărturisiseră, unii sub tortură, iar regele voia vădit să scape de ea.
Juriul a ascultat acuzațiile aduse reginei și a dat aproape imediat un verdict de vinovăție. Anne a trebuit să aștepte în Turnul Londrei cât timp călăii îi construiau un nou eșafod pentru decapitare.
Execuția fusese programată pentru 18 mai 1536, dar Cromwell a amânat-o ca să se asigure că diplomații străini nu vor asista. Henric al VIII-lea își distrusese deja reputația în străinătate prin divorțul de Caterina de Aragon și căsătoria cu Boleyn, iar vestea execuției ar fi putut îndepărta și mai mult Coroana de restul Europei.
Pe 19 mai 1536, Anne Boleyn a îmbrăcat o rochie purpurie, tivită cu hermină regală, și s-a îndreptat spre locul execuției. Pe eșafod o aștepta un călău francez, căruia Henric al VIII-lea îi plătise 24 de lire ca s-o decapiteze.
Înainte ca acesta să execute sentința, Anne și-a rostit ultimele cuvinte:
„Nu am venit aici să țin o predică. Am venit aici să mor. Mă rog lui Dumnezeu să-l păzească pe rege și să-i dăruiască o domnie îndelungată peste voi, căci niciodată n-a existat un prinț mai blând sau mai milostiv, iar pentru mine el a fost întotdeauna un stăpân bun, blând și suveran.”
Călăul a decapitat-o dintr-o singură lovitură. Anne Boleyn a fost prima femeie încoronată regină a Angliei care a fost executată. Henric al VIII-lea s-a căsătorit cu Jane Seymour la 11 zile după execuție.
Anne Boleyn în ochii posterității: ticăloasă sau victimă
De secole, criticii o descriu pe Anne Boleyn drept o „femeie proastă și rea”, „incredibil de vanitoasă, ambițioasă, fără scrupule”, obsedată de „satisfacerea poftelor ei carnale” și, potrivit istoricului Susan Bordo, o „târfă ambițioasă și intrigantă”.
Nu e însă limpede dacă Anne Boleyn a fost cu adevărat o ticăloasă sau victima unui rege capricios. Ani la rând a mers pe muchie de cuțit în relația cu regele Angliei. Dacă refuza să-i cedeze, îl putea înfuria. Dacă accepta, mulți ar fi putut s-o numească așa cum o numeau pe sora ei: curvă. Trebuia să găsească o cale de a-i respinge cu delicatețe avansurile, fără să-l respingă categoric.
După 9 ani de joc tensionat, Anne Boleyn a devenit regină. Niciodată până atunci un rege englez nu divorțase de soția lui ca să se însoare cu amanta. În secolul al XVI-lea, era un joc politic periculos, iar Anne ajunsese aproape să-l câștige. Până la urmă însă, ca atâția alți curteni, viața ei a stat în mâinile unui suveran capricios.
Anne Boleyn a lăsat în urmă o fiică de trei ani, care a crescut în umbra execuției mamei sale. Era aceeași fată pentru care scribii lui Henric corectaseră în grabă proclamațiile despre un nou prinț, aceeași după care regele promisese că „vor urma băieți”. Elisabeta Tudor, fiica Annei, avea să devină, în cele din urmă, regina Angliei.
Ce s-a mai descoperit în Istorie & Arheologie?
Bogdan al II-lea, tatăl lui Ștefan cel Mare: domnul decapitat la Reuseni în 1451 și misterul originii sale
În 1999, arheologii au deschis o cameră funerară sigilată vreme de 500 de ani și au găsit o fată incașă atât de bine conservată, încât părea că doarme
Latura întunecată și puțin cunoscută a lui Cristofor Columb
Arheologii au descoperit dovezi fără precedent că neanderthalienii știau să lucreze lemnul
