5 Noiembrie în Istorie: conspirația care putea schimba Anglia, drumul Bucovinei spre Unire și începutul erei Android

Pe 5 noiembrie 1556, armata Imperiului Mogul, condusă de regentul Bairam Khan în numele tânărului împărat Akbar (urcat pe tron la doar 13 ani), a învins forțele regelui hindus Hemu în apropiere de Delhi. Victoria a asigurat supraviețuirea dinastiei Mogulilor și a pregătit una dintre cele mai strălucite epoci din istoria Indiei, sub conducerea lui Akbar cel Mare. Ceea ce face deznodământul aproape incredibil este faptul că Hemu — care câștigase 22 de bătălii consecutive și își zdrobise deja adversarii pe ambele flancuri cu ajutorul a 1.500 de elefanți de război — era la câteva minute de o victorie totală când o săgeată rătăcită i-a străpuns ochiul prin fanta armurii și l-a prăbușit inconștient în șaua elefantului său; văzând baldachinul regal aparent gol, armata sa a intrat în panică și s-a risipit, schimbând peste noapte destinul subcontinentului indian pentru următoarele trei secole.

În data de 5 noiembrie 1605, imediat după miezul nopții, autoritățile engleze au dejucat un complot organizat de un grup de catolici radicali care plănuiau să arunce în aer Parlamentul și să-l ucidă pe regele protestant Iacob I chiar în ziua deschiderii sesiunii legislative. Guy Fawkes a fost descoperit în subsolul Palatului Westminster păzind butoaiele cu praf de pușcă, iar evenimentul este comemorat până astăzi în Marea Britanie prin Guy Fawkes Night, cu focuri de artificii și ruguri festive. Deși istoria populară i-a reținut numele, Fawkes nu a fost creierul operațiunii (acesta fiind nobilul Robert Catesby), ci specialistul militar în explozibili recrutat din Războiul de 80 de Ani; prins sub numele fals de „John Johnson” lângă 36 de butoaie de pulbere — o cantitate care, potrivit calculelor moderne, ar fi ras de pe fața pământului întregul complex Westminster pe o rază de jumătate de kilometru —, el a fost demascat doar pentru că unul dintre conspiratori îi trimisese cumnatului său, Lordul Monteagle, un bilet anonim prin care îl sfătuia să nu se prezinte în Parlament în acea zi.

La 5 noiembrie 1720 (stil vechi; 16 noiembrie pe stil nou), cele două imperii au semnat la Constantinopol un tratat care confirma și permanentiza înțelegerile de pace încheiate după conflictul ruso-otoman din 1710–1711. Relațiile dintre Rusia și Poarta Otomană aveau o importanță deosebită pentru Moldova și Țara Românească, principate aflate sub suzeranitate otomană și expuse direct rivalității dintre marile puteri. Intitulat oficial „Tratatul de Pace Veșnică”, documentul a reprezentat o revanșă diplomatică strălucită pentru țarul Petru cel Mare după dezastrul militar de la Stănilești pe Prut (unde aliatul său fusese domnitorul Dimitrie Cantemir): acordul îi garanta Rusiei dreptul de a menține pentru prima dată un ambasador permanent la Constantinopol și de a interveni în politica internă a Poloniei, deschizând Petersburgului calea juridică de a se erija ulterior în „protector” al creștinilor ortodocși din Balcani.

Pe 5 noiembrie 1757, în timpul Războiului de 7 Ani, regele Frederic al II-lea al Prusiei a obținut o victorie spectaculoasă împotriva unei armate franco-imperiale aproape de două ori superioare numeric. Bătălia de la Rossbach a consolidat reputația militară a Prusiei și a influențat echilibrul european într-un conflict în care Monarhia Habsburgică, stăpâna Transilvaniei, era unul dintre principalii adversari ai Berlinului. Întreaga ciocnire a intrat în manualele de strategie pentru că a durat mai puțin de 90 de minute: în timp ce Frederic lua prânzul în liniște într-un conac din Rossbach, soldații săi au strâns corturile în grabă pentru a simula o retragere, atrăgând cei peste 41.000 de francezi și imperiali într-un marș dezordonat de flancare, moment în care cavaleria prusacă ascunsă după dealul Janus a șarjat prin surprindere și a scos din luptă 10.000 de inamici, cu prețul a doar 550 de prusaci morți sau răniți.

În data de 5 noiembrie 1784, țăranii răsculați împotriva sistemului feudal din Transilvania au ocupat Câmpeniul, în Munții Apuseni, iar în ziua următoare au ajuns la Abrud. Mișcarea, izbucnită la începutul lunii noiembrie, avea atât revendicări sociale, cât și o puternică dimensiune națională, devenind una dintre cele mai importante răscoale din istoria românilor. Ocuparea Câmpeniului — centrul Țării Moților — nu a fost o simplă revărsare de furie, ci o lovitură țintită asupra administrației domeniului fiscal al Zlatnei: moții au ars sistematic registrele de dări și arhivele obligațiilor iobăgești, convinși că acționează cu încuviințarea împăratului Iosif al II-lea, la care Horea ajunsese personal în patru călătorii făcute până la Viena, unde fusese primit în audiență la curtea imperială pentru a denunța abuzurile nobilimii.

Pe 5 noiembrie 1836 s-a născut la București Constantin Esarcu, naturalist, medic, diplomat și susținător al culturii românești, care s-a numărat printre personalitățile ce au inițiat construirea Ateneului Român din București. El a contribuit la dezvoltarea Societății Filarmonice și la mobilizarea sprijinului public pentru ridicarea edificiului devenit astăzi unul dintre simbolurile culturale ale României. Esarcu a fost creierul din spatele celebrului apel „Dați un leu pentru Ateneu!” — cea mai reușită campanie de subscripție publică din istoria modernă a țării, organizată ca o loterie națională cu 500.000 de bilete, prin care bucureștenii au ridicat palatul artelor direct pe fundația circulară deja existentă a unui manej de cai început de Societatea Equestră Română, motiv pentru care sala de concerte a Ateneului are și astăzi proporțiile unei rotonde de circ.

La 5 noiembrie 1860, la inițiativa medicului Carol Davila și printr-un decret al domnitorului Alexandru Ioan Cuza, a fost înființată prima Grădină Botanică din București, destinată studiului și cercetării plantelor. Instituția s-a dezvoltat ulterior sub îndrumarea unor botaniști importanți, printre care Dimitrie Brândză, al cărui nume îl poartă în prezent. Această primă grădină, condusă inițial de botanistul Ulrich Hoffmann, nu a fost creată pentru promenadă, ci ca o „farmacie vie” menită să aprovizioneze cu plante medicinale Școala de Medicină și Farmacie a lui Davila; înainte de a se stabili definitiv pe actualul amplasament de pe Dealul Cotrocenilor în 1884, întreaga colecție de plante a funcționat timp de un deceniu (1874–1884) chiar în inima Bucureștiului, în grădina din jurul Palatului Șuțu de la Universitate.

În data de 5 noiembrie 1872, activista pentru drepturile femeilor Susan B. Anthony a votat la alegerile prezidențiale din Statele Unite în orașul Rochester, New York, deși femeile nu aveau încă dreptul constituțional de a participa la scrutin. A fost arestată două săptămâni mai târziu și condamnată la o amendă de 100 de dolari, iar gestul ei a devenit unul dintre simbolurile luptei pentru dreptul de vot al femeilor. La proces, judecătorul Ward Hunt a interzis juriului să delibereze și a ordonat direct înregistrarea verdictului de vinovăție, însă când a întrebat-o pe inculpată dacă are ceva de spus, Anthony a declarat că nu va plăti „nici măcar un dolar din această penalizare nedreaptă” — și nu a plătit-o niciodată, iar autoritățile americane au evitat cu grijă să o trimită la închisoare pentru neplată tocmai pentru a o împiedica să conteste decizia la Curtea Supremă a Statelor Unite.

Pe 5 noiembrie 1879, fizicianul scoțian James Clerk Maxwell a murit la Cambridge, la numai 48 de ani, lăsând în urmă una dintre cele mai importante teorii din istoria științei. Ecuațiile sale au demonstrat matematic că electricitatea, magnetismul și lumina sunt manifestări ale aceluiași fenomen — câmpul electromagnetic —, punând bazele tehnologiilor moderne de comunicații și influențând profund dezvoltarea fizicii. Când Albert Einstein a fost întrebat decenii mai târziu dacă realizările sale s-au sprijinit pe umerii lui Isaac Newton, părintele relativității a replicat scurt: „Nu, am stat pe umerii lui Maxwell”, păstrând portretul scoțianului pe peretele biroului său; în plus, tot Maxwell a realizat în 1861 prima fotografie color durabilă din istorie și a demonstrat matematic pe hârtie, cu mai bine de un secol înaintea sondelor spațiale, că inelele lui Saturn nu pot fi solide, ci sunt alcătuite dintr-o mulțime de corpuri independente.

La 5 noiembrie 1880, la Pașcani, s-a născut Mihail Sadoveanu, autorul romanelor Baltagul, Frații Jderi și Creanga de aur, precum și al volumului Hanul Ancuței. Considerat un maestru al prozei românești și supranumit „Ștefan cel Mare al literaturii române”, Sadoveanu a reconstituit lumea satului și istoria Moldovei în peste o sută de volume de mare valoare literară, deși activitatea sa politică la vârful statului din perioada comunistă a rămas profund controversată. În toți anii școlii primare, viitorul academician nu s-a numit însă Sadoveanu, ci Mihail Ursachi, purtând numele mamei sale, Profira Ursachi — o tânără țărancă neștiutoare de carte din satul Verșeni, cu care avocatul Alexandru Sadoveanu nu s-a căsătorit oficial, scriitorul preluând numele tatălui la înscrierea în gimnaziul din Fălticeni (în 1891) și fiind recunoscut deplin în acte abia după moartea prematură a mamei sale, în 1895.

În data de 5 noiembrie 1889 au fost deschise oficial cursurile primei instituții de învățământ militar superior din România, creată prin decretul regelui Carol I la inițiativa generalului Ștefan Fălcoianu. Școala avea rolul de a pregăti ofițerii de stat-major și a reprezentat o etapă esențială în modernizarea Armatei Române, tradiția sa fiind continuată astăzi de Universitatea Națională de Apărare „Carol I”. Prin înființarea acestei instituții, tânărul Regat al României intra într-un club extrem de select, devenind doar a șasea țară din Europa care deținea o academie superioară de stat-major (după Berlin, Viena, Paris, Torino și Bruxelles), iar printre primii săi profesori și comandanți s-a numărat Alexandru Averescu, viitorul mareșal care avea să aplice direct teoriile de comandament predate aici pe fronturile Primului Război Mondial.

Pe 5 noiembrie 1895, inventatorul american George B. Selden a obținut brevetul nr. 549.160 pentru un vehicul autopropulsat pe drumurile publice, echipat cu motor cu ardere internă. Brevetul, folosit ulterior pentru a cere redevențe tuturor constructorilor de automobile din Statele Unite, a provocat un lung conflict juridic cu Henry Ford, încheiat în 1911 prin restrângerea considerabilă a drepturilor revendicate de Selden. Paradoxul acestei bătălii de milioane de dolari a fost că Selden — de profesie avocat specializat chiar în brevete — nu construise nici măcar un singur automobil funcțional: el depusese cererea inițială în 1879 și s-a folosit timp de 16 ani de amendamente succesive pentru a amâna emiterea documentului până când industria auto a început să producă bani, încasând taxe de licență de la aproape toate fabricile americane până când Ford a demonstrat în instanță că motorul descris pe hârtie de Selden era unul de tip Brayton, nu motorul în patru timpi de tip Otto folosit în realitate de mașinile moderne.

La 5 noiembrie 1905 (23 octombrie pe stil vechi), peste 20.000 de români din 32 de localități ale Banatului și Transilvaniei s-au reunit pe Câmpia Libertății din Lugoj pentru a cere recunoașterea naționalității române, introducerea votului universal și respectarea drepturilor lingvistice și culturale în Austro-Ungaria. Manifestarea a reprezentat un moment de cotitură al mișcării naționale românești din anii premergători Marii Uniri. Adunarea de la Lugoj a consacrat în stradă trecerea la noul „activism” politic (abandonarea boicotării Parlamentului de la Budapesta în favoarea luptei electorale deschise) și a fost organizată cu o disciplină atât de riguroasă — țăranii defilând în coloane ordonate pe comune, cu drapele și pancarte — încât trupele militare și de jandarmi, mobilizate masiv cu baioneta la armă, nu au găsit niciun pretext legal pentru a interveni.

În data de 5 noiembrie 1912, democratul Woodrow Wilson a câștigat alegerile prezidențiale americane, profitând de divizarea voturilor republicane între președintele în exercițiu William Howard Taft și fostul președinte Theodore Roosevelt. În timpul președinției sale, Statele Unite au intrat în Primul Război Mondial, iar principiul autodeterminării popoarelor, formulat de Wilson în celebrele sale „14 Puncte”, a influențat decisiv reorganizarea Europei și recunoașterea internațională a noilor frontiere ale României. Deși a obținut o victorie zdrobitoare în Colegiul Electoral (435 de voturi din 531), Wilson a ajuns la Casa Albă cu doar 41,8% din sufragii, într-un scrutin care a rămas unicul din istoria Statelor Unite în care candidatul clasat pe locul al doilea atât la votul popular, cât și în Colegiul Electoral a reprezentat un al treilea partid (Partidul Progresist „Bull Moose”, creat de Roosevelt), în timp ce președintele în funcție, Taft, a suferit cea mai grea înfrângere a unui șef de stat american în exercițiu, câștigând doar două state: Utah și Vermont.

Pe 5 noiembrie 1913, actrița britanică Vivien Leigh s-a născut la Darjeeling, la poalele munților Himalaya, în India britanică, și avea să devină una dintre marile vedete ale cinematografiei secolului XX. A câștigat două premii Oscar pentru rolurile din Pe aripile vântului (1939) și Un tramvai numit Dorință (1951), interpretări considerate repere absolute ale istoriei filmului. Pentru rolul americancei sudiste Scarlett O’Hara, producătorul David O. Selznick căutase timp de doi ani o actriță, intervievând 1.400 de candidate fără succes, astfel că filmările au început — chiar cu grandioasa scenă a incendierii Atlantei — fără ca rolul principal să fie distribuit; chiar în acea noapte, la lumina decorurilor în flăcări, impresarul Myron Selznick a adus-o pe tânăra englezoaică încă necunoscută în America în fața fratelui său și i-a spus: „Hei, geniu, fă cunoștință cu Scarlett O’Hara a ta!”.

La 5 noiembrie 1914, în timpul Primului Război Mondial, Marea Britanie și Franța au declarat oficial război Imperiului Otoman, după atacurile flotei otomane asupra unor porturi rusești de la Marea Neagră. Tot în această zi, britanicii au anexat oficial Ciprul, insulă aflată sub administrația lor încă din 1878, marcând o nouă etapă în destrămarea puterii otomane. Ceea ce a provocat această extindere dramatică a războiului a fost o stratagemă navală fără precedent: navele „otomane” care bombardaseră porturile rusești Odesa și Sevastopol erau, în realitate, crucișătoarele germane Goeben și Breslau, care se refugiaseră în Bosfor și fuseseră transferate fictiv flotei sultanului; marinarii germani ai amiralului Wilhelm Souchon și-au pus pur și simplu fesuri turcești pe cap și au deschis focul asupra Rusiei, târând Imperiul Otoman într-un conflict mondial care avea să-i aducă prăbușirea definitivă.

În data de 5 noiembrie 1918, în contextul prăbușirii Austro-Ungariei și al conflictului dintre români și ucraineni pentru controlul provinciei, reprezentanții Consiliului Național Român din Bucovina, conduși de Iancu Flondor, au solicitat oficial intervenția Armatei Române. Primele detașamente românești au pătruns în sudul Bucovinei la 6 noiembrie, iar Divizia a 8-a, comandată de generalul Iacob Zadik, a intrat în Cernăuți la 11 noiembrie, asigurând ordinea înaintea Unirii Bucovinei cu România, votată la 28 noiembrie 1918. Întrucât liniile telegrafice și clădirile administrative din Cernăuți fuseseră deja ocupate de formațiunile paramilitare ucrainene, mesajul lui Flondor a fost dus în mare secret la Iași de curierul Vasile Bodnărescu, iar înaintea intrării trupelor în capitala Bucovinei, un avion militar românesc a survolat Cernăuțiul lansând mii de manifeste semnate de generalul Zadik, ceea ce a determinat retragerea fără luptă a gărzilor ucrainene.

Pe 5 noiembrie 1918 pe stil vechi (18 noiembrie pe stil nou — distincție cronologică esențială, documentul fiind dublu datat 5/18 noiembrie 1918 în epocă, nu emis la 5 noiembrie în calendarul gregorian), Consiliul Național Român Central de la Arad a lansat manifestul „Către popoarele lumii”, prin care anunța opinia publică internațională că românii din Transilvania își revendicau dreptul la autodeterminare și urmăreau despărțirea de Ungaria și unirea cu România. Documentul a fost un pas decisiv în pregătirea Marii Adunări Naționale de la Alba Iulia. Redactat de Vasile Goldiș, Ștefan Cicio Pop și Ioan Erdélyi imediat după eșecul negocierilor de la Arad cu ministrul maghiar Oszkár Jászi — unde Iuliu Maniu rostise celebra formulă de doar două cuvinte: „Ruptură totală!” —, manifestul a fost tradus simultan în franceză și engleză și trimis prin curieri speciali cancelariilor Antantei pentru a pregăti recunoașterea diplomatică a Unirii la viitoarea Conferință de Pace de la Paris.

La 5 noiembrie 1918, astronomul amator, jurnalistul și scriitorul Victor Anestin a murit la București, la numai 43 de ani. În 1899 publicase În anul 4000 sau O călătorie la Venus, considerat primul roman SF românesc cunoscut, și contribuise decisiv la popularizarea astronomiei prin revista Orion (prima publicație de astronomie din România) și prin sute de articole și lucrări dedicate publicului larg, precum romanul O tragedie cerească (1914). Prieten prin corespondență cu celebrul astronom francez Camille Flammarion, în onoarea căruia a și întemeiat Societatea Astronomică Română, Anestin a anticipat cu o intuiție uimitoare în scrierea sa din 1916, Puterea științei, sau Cum a fost omorât Războiul European, apariția unor arme devastatoare bazate pe radiațiile radiului, capabile să paralizeze armate întregi și să forțeze oprirea unui război mondial.

În data de 5 noiembrie 1930, uriașul hidroavion german Dornier Do X, echipat cu 12 motoare montate în tandem deasupra aripilor, a decolat de pe Lacul Constanța (Bodensee) într-un zbor de prezentare către Amsterdam, prima etapă a unui amplu turneu internațional care avea să traverseze Atlanticul până la New York. Aeronava, capabilă să transporte zeci de pasageri în condiții de confort neobișnuite pentru epocă, a reprezentat una dintre cele mai ambițioase realizări ale aviației interbelice. Construit de Claude Dornier la Altenrhein, pe malul elvețian al lacului, pentru a ocoli restricțiile aviatice impuse Germaniei prin Tratatul de la Versailles, acest veritabil „pachebot zburător” avea trei punți, salon de luat masa cu covoare persane, bar, bucătărie electrică și cabine de dormit, iar la un zbor de testare anterior stabilise un record mondial ridicându-se de pe apă cu 169 de persoane la bord — performanță care nu a fost egalată timp de două decenii.

Pe 5 noiembrie 1930, Academia Suedeză a anunțat acordarea Premiului Nobel pentru Literatură scriitorului Sinclair Lewis, autorul romanelor Babbitt, Main Street și Arrowsmith. Distincția a reprezentat o premieră absolută pentru literatura americană și a recunoscut talentul lui Lewis de a critica, prin satiră, conformismul, materialismul și contradicțiile societății moderne. Ironia savuroasă a momentului a fost că, doar cu patru ani înainte, în 1926, Sinclair Lewis devenise primul scriitor din istorie care refuzase Premiul Pulitzer pentru ficțiune, acuzând juriul american că încearcă să impună literaturii „bunele maniere” și conformismul cultural, însă a acceptat cu entuziasm Nobelul tocmai pentru că Academia de la Stockholm îi recompensa spiritul rebel.

La 5 noiembrie 1933, la Salonic, s-a deschis cea de-a patra Conferință Balcanică, desfășurată între 5 și 11 noiembrie, în cadrul căreia a fost adoptat proiectul unui pact regional de securitate și cooperare. Inițiativa a pregătit Înțelegerea Balcanică din februarie 1934, semnată de România, Iugoslavia, Grecia și Turcia, prin care statele urmăreau apărarea frontierelor existente și menținerea stabilității în regiune. Deși la masa tratativelor de la Salonic au stat delegați din toate cele șase țări balcanice (inclusiv Albania și Bulgaria), arhitectul diplomatic din spatele formulei de securitate colectivă a fost ministrul român de externe Nicolae Titulescu; refuzul ulterior al guvernului de la Sofia de a recunoaște definitiv frontierele trasate după Primul Război Mondial a făcut însă ca alianța din 1934 să se nască fără Bulgaria, o fisură strategică ce avea să cântărească greu în ajunul celui de-Al Doilea Război Mondial.

În data de 5 noiembrie 1937, Adolf Hitler a convocat la Cancelaria Reichului din Berlin o reuniune ultrasecretă cu principalii comandanți militari și responsabili ai politicii externe germane. În cadrul întâlnirii, consemnate ulterior în documentul cunoscut drept Memorandumul Hossbach, Hitler a expus planurile expansioniste ale Germaniei naziste pentru obținerea „spațiului vital” (Lebensraum) și a anunțat declanșarea unui război de cucerire în Europa Centrală, începând cu Austria și Cehoslovacia. Timp de peste patru ore, dictatorul le-a cerut celor șase participanți să privească discursul său drept „testamentul său politic” în caz că ar muri, însă când ministrul de război Werner von Blomberg, șeful armatei Werner von Fritsch și ministrul de externe Konstantin von Neurath au obiectat că Germania nu poate înfrunta militar Franța și Marea Britanie, Hitler a orchestrat în doar trei luni înlăturarea tuturor celor trei; opt ani mai târziu, notele luate în urma acelei seri de colonelul Friedrich Hossbach aveau să devină proba-regină a acuzării la Procesul de la Nürnberg pentru demonstrarea premeditării războiului.

Pe 5 noiembrie 1940, democratul Franklin D. Roosevelt a câștigat pentru a treia oară alegerile prezidențiale americane, învingându-l pe republicanul Wendell Willkie și încălcând o tradiție politică respectată cu sfințenie încă de pe vremea lui George Washington. Victoria sa a avut loc într-un moment în care Europa era devastată de război, iar Roosevelt avea să conducă Statele Unite în cea mai mare parte a celui de-Al Doilea Război Mondial. El a rămas nu doar primul, ci și singurul președinte din istoria Statelor Unite care a depășit pragul de două mandate (câștigându-l ulterior și pe al patrulea, în 1944): la scurt timp după moartea sa, Congresul american a adoptat Al 22-lea Amendament la Constituție, transformând cutuma nescrisă a lui Washington din 1796 într-o interdicție constituțională definitivă.

La 5 noiembrie 1940, sub conducerea dirijorului și compozitorului Ion Croitoru, a luat ființă Corul Radio, prima formație corală profesionistă permanentă a radioului public. Cunoscut astăzi drept Corul Academic Radio, ansamblul a devenit una dintre cele mai prestigioase formații vocal-simfonice din România, participând la numeroase concerte, înregistrări și proiecte culturale internaționale. Constituirea ansamblului s-a produs într-una dintre cele mai dramatice săptămâni din istoria Bucureștiului — la scurt timp după pierderile teritoriale din vara anului 1940 și cu doar cinci zile înaintea marelui cutremur din 10 noiembrie —, corul fiind conceput inițial pentru a susține concerte exclusiv în direct la microfon, într-o epocă în care studiourile Societății Române de Radiodifuziune nu dispuneau încă de tehnologia înregistrărilor pe bandă magnetică.

În seara de 5 noiembrie 1943, în jurul orei 20:10, un avion a lansat cinci bombe asupra teritoriului Vaticanului, patru dintre acestea explodând lângă gara pontificală și palatul guvernatoratului, provocând pagube materiale însemnate, dar fără victime omenești. Atacul asupra statului neutru — primul din timpul războiului — a provocat o vie îngrijorare internațională, iar împrejurările exacte și responsabilitatea pentru bombardament au rămas mult timp controversate. Deși atât Aliații, cât și Germania nazistă au negat vehement orice implicare în raidul care a spulberat vitraliile Bazilicii Sfântul Petru și a avariat celebrul atelier de mozaicuri, interceptările telefonice și documentele din arhivele italiene scoase la lumină decenii mai târziu au arătat că atacul a fost o operațiune sub steag fals organizată de liderul fascist radical Roberto Farinacci, cu un bombardier italian Savoia-Marchetti decolat de la Viterbo, având ca țintă lovirea stației Radio Vatican și compromiterea aviației anglo-americane în ochii lumii catolice.

Pe 5 noiembrie 1947, Adunarea Deputaților de la București a adoptat o moțiune de neîncredere împotriva vicepremierului și ministrului de externe Gheorghe Tătărescu, obligându-l să demisioneze în ziua următoare. Îndepărtarea sa și ieșirea din guvern a ultimilor reprezentanți ai grupării liberale pe care o conducea au eliminat orice urmă de colaborare politică pluripartidică și au accelerat controlul comunist absolut asupra statului român, cu numai câteva săptămâni înaintea abdicării forțate a regelui Mihai I. Deși acceptase în martie 1945 rolul de „tovarăș de drum” în guvernul Petru Groza și semnase în numele României Tratatul de Pace de la Paris, Tătărescu își pecetluise singur soarta în mai 1947 printr-un memoriu oficial în care critica arestările abuzive și dezastrul economic; locul său la Externe a fost preluat imediat de Ana Pauker, iar fostul premier liberal avea să fie aruncat în mai 1950 direct în închisoarea de la Sighet, alături de liderii opoziției pe care îi combătuse.

În data de 5 noiembrie 1952, astronomul și matematicianul român Nicolae Coculescu a murit la București, la vârsta de 86 de ani. Profesor universitar și cercetător de prestigiu al mecanicii cerești, el a avut un rol esențial în organizarea cercetării astronomice românești și în înființarea Observatorului Astronomic din București, pe Dealul Filaret, în 1908. Primul savant român care a participat la o expediție astronomică internațională — călătorind în 1898 până în Senegal pentru a studia o eclipsă totală de Soare —, Coculescu a lăsat o moștenire remarcabilă și în cultura europeană prin fiul său, Șerban Coculescu: stabilit la Paris sub pseudonimul Pius Servien, acesta a devenit un filosof al științei și estetician admirat de Paul Valéry, fiind considerat unul dintre pionierii mondiali ai lingvisticii matematice.

La 5 noiembrie 1954 s-a născut la București muzicianul Nelu Dumitrescu, cunoscut publicului drept baterist și membru fondator al trupei Iris. Activitatea sa muzicală a fost strâns legată de dezvoltarea rockului românesc, Iris devenind una dintre cele mai longevive și influente formații ale genului din România. Într-o istorie agitată a grupului, marcată de suspendări dictate de cenzura comunistă, zeci de schimbări de componență și scindări ulterioare, Nelu Dumitrescu a rămas singurul membru din formula originală înființată în 1977 (alături de Nuțu Olteanu și Emil Lechințanu) care nu a părăsit niciodată scena sub titulatura Iris timp de aproape cinci decenii, dând ritmul formației inclusiv în iulie 2007, când trupa a cântat la București în deschiderea legendarilor The Rolling Stones.

Pe 5 noiembrie 1955, la 10 ani după bombardamentele devastatoare din martie 1945 ale celui de-Al Doilea Război Mondial, Opera de Stat din Viena și-a redeschis porțile printr-o reprezentație de gală a operei Fidelio, de Ludwig van Beethoven, sub conducerea dirijorului Karl Böhm. Reconstrucția clădirii și ceremonia de inaugurare au devenit simboluri ale renașterii culturale și politice a Austriei. Alegerea singurei opere compuse de Beethoven — o odă închinată eliberării din tiranie — a avut o încărcătură geopolitică uriașă: cortina s-a ridicat la doar câteva zile după ce ultimul soldat al armatelor aliate de ocupație părăsise teritoriul Austriei în urma Tratatului de Stat și a proclamării neutralității, iar spectacolul, la care a asistat în sală secretarul de stat american John Foster Dulles, a marcat una dintre primele transmisiuni în direct ale televiziunii publice austriece ORF, într-o țară care număra în acel moment doar aproximativ 800 de televizoare.

În data de 5 noiembrie 1956, în cadrul Operațiunii Musketeer, forțele aeropurtate britanice și franceze au fost parașutate în zona Port Said, în Egipt, escaladând conflictul declanșat după naționalizarea Canalului Suez de către președintele Gamal Abdel Nasser. Intervenția a provocat o criză internațională majoră și a demonstrat slăbirea ireversibilă a influenței coloniale britanice și franceze într-o lume dominată tot mai mult de Statele Unite și Uniunea Sovietică. Ceea ce opinia publică nu știa în acea zi era că asaltul fusese regizat printr-o înțelegere secretă — Protocolul de la Sèvres — semnată cu două săptămâni înainte într-o vilă de lângă Paris de Marea Britanie, Franța și Israel, prin care armata israeliană ataca Egiptul pentru a le oferi anglo-francezilor pretextul de a interveni ca „pacificatori”; furios că fusese ocolit de aliații săi chiar în ajunul alegerilor prezidențiale americane și că intervenția acoperea mediatic zdrobirea Revoluției Maghiare de către tancurile sovietice la Budapesta, președintele Dwight D. Eisenhower a exercitat o presiune financiară uriașă asupra lirei sterline, forțând oprirea ofensivei în mai puțin de 48 de ore.

La 5 noiembrie 1956, marea actriță Maria Filotti a murit la București, la vârsta de 73 de ani, după o carieră de jumătate de secol pe scenele teatrelor naționale din Iași și București, unde a interpretat 167 de roluri. A fost directoare de teatru și profesoară timp de trei decenii la Conservatorul de Artă Dramatică, contribuind la formarea mai multor generații de actori, iar teatrul din Brăila îi poartă astăzi numele. Înscrisă inițial la Facultatea de Litere, Filosofie și Drept la insistențele tatălui ei, ea a fost îndreptată spre scenă după ce poetul Ștefan Octavian Iosif a auzit-o recitând și a prezentat-o marii Aristizza Romanescu; personalitate de o forță rară, Maria Filotti a devenit în perioada interbelică singura femeie aleasă președinte al Sindicatului Artiștilor Dramatici și Lirici din România, iar vocația sa artistică a fost dusă mai departe de fiul ei, cineastul și scriitorul Ion Filotti Cantacuzino, și de nepotul ei, actorul Șerban Cantacuzino.

Pe 5 noiembrie 1968, republicanul Richard Nixon l-a învins pe vicepreședintele democrat Hubert Humphrey într-un scrutin desfășurat pe fondul Războiului din Vietnam, al asasinării lui Martin Luther King Jr. și Robert Kennedy și al tensiunilor sociale din Statele Unite. Președinția sa avea să fie marcată de deschiderea diplomatică istorică față de China, de prima vizită a unui președinte american la București (în 1969), de destinderea relațiilor cu Uniunea Sovietică și, în cele din urmă, de scandalul Watergate, care i-a provocat demisia în 1974. Nixon s-a impus la o diferență de doar 0,7% din votul popular, iar înregistrările telefonice ale președintelui Lyndon B. Johnson, declasificate decenii mai târziu, au confirmat că echipa de campanie a lui Nixon a folosit un canal secret (prin intermediara Anna Chennault) pentru a-l convinge pe președintele sud-vietnamez să boicoteze negocierile de pace de la Paris chiar în ultimele zile înaintea votului — o manevră pe care Johnson a numit-o în privat „trădare”, dar pe care nu a putut-o dezvălui public fără a recunoaște că serviciile americane interceptaseră ilegal ambasada unui stat aliat.

În data de 5 noiembrie 1968, profesoara Shirley Chisholm a câștigat un mandat în Camera Reprezentanților din partea unui district din Brooklyn, New York, devenind prima femeie de culoare aleasă în Congresul Statelor Unite. Ea avea să militeze timp de șapte mandate pentru egalitatea rasială, drepturile femeilor și sprijinirea persoanelor defavorizate, iar în 1972 a devenit prima femeie care a candidat pentru nominalizarea prezidențială a Partidului Democrat și primul candidat de culoare la președinție într-un mare partid american. Când a ajuns la Washington sub sloganul „Necumpărată și fără stăpân” (Unbought and Unbossed), conducerea Camerei a repartizat-o, într-un gest de marginalizare, în Comisia pentru Agricultură și Silvicultură — o ironie birocratică pentru o deputată care reprezenta cartierele urbane din Brooklyn; Chisholm nu doar că a contestat deschis decizia, dar s-a folosit de experiența din acea comisie pentru a contribui decisiv la crearea programului federal WIC de ajutor nutrițional pentru milioane de mame și copii săraci și la extinderea națională a programului tichetelor de masă (Food Stamps).

La 5 noiembrie 1977, la Brașov, s-a născut Mihai Covaliu, unul dintre cei mai valoroși scrimeri din istoria sportului românesc. El a câștigat medalia de aur la sabie individual la Jocurile Olimpice de la Sydney din 2000, bronzul olimpic la Beijing în 2008 și titlul mondial la Leipzig în 2005, devenind ulterior antrenor și președinte al Comitetului Olimpic și Sportiv Român. Triumful său de la Sydney a adus României primul titlu olimpic din istorie în proba de sabie, iar Covaliu a reușit ulterior o performanță extrem de rară în sportul mondial, cucerind titlul suprem atât pe planșă, cât și de pe marginea ei: la doar un an după retragerea din activitatea competițională, a condus ca antrenor echipa masculină de sabie a României către aurul mondial în 2009 și către argintul olimpic la Jocurile de la Londra din 2012.

Pe 5 noiembrie 1992, la București, și-a redeschis oficial porțile Nunțiatura Apostolică, reprezentanța diplomatică a Sfântului Scaun, după mai bine de patru decenii de întrerupere. Relațiile diplomatice dintre România și Vatican, stabilite în 1920 și rupte unilateral în iulie 1950 de regimul comunist, fuseseră reluate oficial în mai 1990. În momentul în care autoritățile comuniste îl expulzaseră în 1950 pe arhiepiscopul american Gerald Patrick O’Hara, România era ultimul stat din blocul sovietic în care mai funcționa o misiune a Vaticanului, iar înainte de a părăsi țara, diplomatul pontifical consacrase în secret episcopi clandestini pentru a asigura supraviețuirea Bisericii în anii de persecuție; redeschiderea sediului istoric din strada Pictor Constantin Stahi în 1992 a pregătit direct terenul diplomatic pentru vizita istorică a Papei Ioan Paul al II-lea la București în mai 1999 — prima călătorie a unui Suveran Pontif într-o țară majoritar ortodoxă după Marea Schismă din 1054.

În data de 5 noiembrie 1994, fostul președinte american Ronald Reagan, în vârstă de 83 de ani, a dat publicității o scrisoare adresată națiunii în care dezvăluia că fusese diagnosticat cu boala Alzheimer. Mărturisirea sa directă a spart tabuurile epocii și a contribuit decisiv la creșterea atenției publice și a finanțării științifice acordate acestei afecțiuni neurologice și dificultăților cu care se confruntă persoanele afectate și familiile lor. Reagan a redactat mesajul integral de mână, fără ajutorul niciunui consilier de discursuri, încheindu-l cu una dintre cele mai emoționante fraze din istoria politică americană: „Încep acum călătoria care mă va conduce în amurgul vieții mele”; acea pagină olografă a rămas ultimul său mesaj public înainte de un deceniu de retragere totală, încheiat la moartea sa din 2004.

Tot pe 5 noiembrie 1994, la 45 de ani și 299 de zile, pugilistul american George Foreman l-a învins prin knockout pe neînvinsul Michael Moorer, în runda a zecea a unui meci pentru centurile WBA și IBF disputat la Las Vegas. La două decenii după ce pierduse titlul mondial în fața lui Muhammad Ali, Foreman a realizat una dintre cele mai spectaculoase reveniri din istoria sportului și a devenit cel mai vârstnic campion mondial la categoria grea, un record al categoriei care rezistă neclintit până astăzi. Pentru a exorciza fantoma înfrângerii din 1974 de la Kinshasa („Rumble in the Jungle”), Foreman a urcat în ringul de la MGM Grand purtând exact aceeași pereche de șorturi roșii pe care le îmbrăcase cu 20 de ani în urmă în fața lui Ali și, deși era condus categoric la puncte pe listele tuturor celor trei arbitri după nouă reprize, l-a doborât pe adversarul său cu 19 ani mai tânăr printr-o singură directă de dreapta.

La 5 noiembrie 1996, președintele democrat Bill Clinton a câștigat un al doilea mandat la Casa Albă, învingându-l pe candidatul republican Bob Dole. Clinton a obținut 379 de voturi în Colegiul Electoral, față de 159 pentru adversarul său, consolidându-și poziția politică într-o perioadă de creștere economică susținută și de afirmare a Statelor Unite ca principală superputere mondială după încheierea Războiului Rece. Prin această victorie, Clinton a devenit primul președinte democrat de la Franklin D. Roosevelt încoace — după o pauză de peste jumătate de secol — care a reușit să fie reales pentru un al doilea mandat complet, dar și al treilea președinte din istoria Statelor Unite până la acel moment (după Grover Cleveland și Woodrow Wilson) care a câștigat două alegeri prezidențiale fără a atinge în vreuna dintre ele pragul de 50% din votul popular (obținând 43% în 1992 și 49,2% în 1996, pe fondul candidaturilor independente ale miliardarului Ross Perot).

În data de 5 noiembrie 2006, fostul dictator irakian Saddam Hussein a fost condamnat la moarte prin spânzurare de Tribunalul Suprem Irakian pentru responsabilitatea sa directă în torturarea și uciderea a 148 de șiiți din localitatea Dujail, în 1982, după o tentativă de asasinat asupra convoiului său. Procesul a reprezentat un moment major în istoria Irakului după înlăturarea regimului său în 2003, deși a fost criticat pentru deficiențele judiciare și interferențele politice semnalate de organizațiile internaționale pentru drepturile omului. În timp ce judecătorul Raouf Abdul Rahman citea sentința, Saddam a încercat să-i acopere vocea strigând în sală, după ce ceruse anterior să fie executat prin împușcare, ca un comandant militar, nu spânzurat ca un infractor de drept comun; punerea în aplicare a pedepsei, la doar 55 de zile după verdict, a dus însă la încetarea imediată a tuturor celorlalte procese împotriva sa, inclusiv a celui privind genocidul campaniei Anfal, în care fuseseră uciși cu gaze toxice și în execuții în masă până la 180.000 de kurzi, lăsând supraviețuitorii fără o hotărâre judecătorească finală asupra acelor crime.

Pe 5 noiembrie 2007, Google și alte 33 de companii tehnologice, printre care HTC, Motorola, Samsung, Qualcomm și T-Mobile, au anunțat oficial dezvoltarea platformei Android și formarea consorțiului Open Handset Alliance. Proiectul urmărea crearea unei platforme software deschise, bazate pe nucleul Linux, pentru telefoanele mobile și avea să transforme radical industria smartphone-urilor, devenind cel mai răspândit sistem de operare din lume. Puțini știau în momentul lansării că Android fusese creat inițial în 2003 de inginerul Andy Rubin nu pentru telefoane, ci ca un sistem de operare pentru aparate foto digitale inteligente, și că până în ianuarie 2007 prototipul secret al Google (nume de cod „Sooner”) arăta ca un telefon clasic cu tastatură fizică de tip BlackBerry — însă în ziua în care Steve Jobs a urcat pe scenă și a dezvăluit primul iPhone cu ecran tactil, echipa Android a regândit din temelii proiectul pentru a trece la interfața tactilă înaintea anunțului din 5 noiembrie.

Tot la 5 noiembrie 2007, sonda spațială Chang’e 1 a efectuat manevra de frânare și a intrat cu succes pe orbita Lunii, marcând începutul programului chinez de explorare lunară. Misiunea urmărea cartografierea tridimensională a suprafeței și studierea compoziției solului selenar, pregătind terenul pentru expedițiile chineze ulterioare, inclusiv prima aselenizare din istorie pe fața nevăzută a Lunii și aducerea de mostre lunare pe Pământ. Botezată după zeița Lunii din mitologia chineză, sonda avea la bord un radiometru cu microunde cu o miză energetică majoră: evaluarea cantității de Heliu-3 din praful selenar, un izotop extrem de rar pe Pământ, dar depozitat în straturile superficiale ale Lunii de vântul solar, considerat un combustibil curat de mare potențial pentru viitoarele reactoare de fuziune nucleară.

În data de 5 noiembrie 2010, poetul, publicistul și omul politic Adrian Păunescu a murit la Spitalul de Urgență Floreasca din București, la vârsta de 67 de ani. Născut în Basarabia, la Copăceni, Păunescu a fost unul dintre cei mai prolifici autori de versuri din literatura română și a influențat profund cultura populară prin Cenaclul Flacăra, deși activitatea sa publică a rămas puternic controversată din cauza apropierii de regimul comunist și a poeziilor omagiale dedicate lui Nicolae Ceaușescu. Între 1973 și 1985, Cenaclul Flacăra a susținut 1.615 spectacole — unele durând câte 8 sau 10 ore, până în zorii zilei — în fața a peste 6 milioane de spectatori, funcționând ca un fenomen aparte în blocul estic: o supapă de muzică folk, rock și poezie tolerată de regim, până în noaptea de 15 iunie 1985, când o furtună violentă a întrerupt curentul pe stadionul din Ploiești și a provocat o busculadă soldată cu morți, oferind autorităților comuniste pretextul de a interzice pe loc mișcarea.

Pe 5 noiembrie 2013, Organizația Indiană de Cercetare Spațială (ISRO) a lansat de la centrul Sriharikota sonda Mangalyaan, cunoscută oficial sub denumirea Mars Orbiter Mission, prima misiune interplanetară a Indiei. În septembrie 2014, sonda avea să intre cu succes pe orbita planetei Marte, transformând India în prima națiune asiatică ajunsă pe orbita marțiană și în prima țară din lume care a reușit această performanță de la prima încercare. Ceea ce a uimit comunitatea științifică globală a fost eficiența financiară a proiectului: întreaga misiune marțiană a Indiei a costat doar 74 de milioane de dolari — mai puțin decât bugetul de 100 de milioane de dolari al filmului hollywoodian despre spațiu Gravity, care rula în cinematografe chiar în acea toamnă; pentru a compensa puterea mai redusă a rachetei purtătoare și a economisi combustibil, inginerii indieni au rotit sonda în jurul Pământului timp de aproape o lună, folosind gravitația terestră ca pe o praștie pentru a o propulsa spre Marte.

La 5 noiembrie 2018, sonda americană Voyager 2 a traversat heliopauza, limita exterioară a regiunii dominate de vântul solar, devenind al doilea obiect construit de om care ajunge în spațiul interstelar, după sonda-soră Voyager 1. Lansată în august 1977, nava a oferit cercetătorilor informații esențiale despre condițiile fizice din afara heliosferei, încununând una dintre cele mai impresionante realizări ale explorării spațiale. Aflată în acea zi la aproape 18 miliarde de kilometri de Pământ, sonda a transmis primele măsurători directe ale tranziției către plasma interstelară (instrumentul similar de pe Voyager 1 se defectase încă din 1980) folosind tehnologia anilor ’70: computere de bord cu o memorie totală de doar 69 de kilobaiți și un emițător radio de 22 de wați — echivalentul puterii unui bec de frigider —, ale cărui semnale au avut nevoie de 16 ore și jumătate, călătorind cu viteza luminii, pentru a ajunge la antenele NASA.

În data de 5 noiembrie 2021, autoritățile române au anunțat că numărul persoanelor diagnosticate cu SARS-CoV-2 și raportate oficial ca decedate de la începutul pandemiei ajunsese la 50.087, după înregistrarea a încă 483 de decese în 24 de ore. Pragul a fost atins în timpul celui de-al patrulea val pandemic, deosebit de grav, care a exercitat o presiune uriașă asupra spitalelor și a sistemului sanitar românesc. Cifrele acelui moment au ilustrat dramatic decalajul de imunizare dintre estul și vestul Uniunii Europene în fața variantei Delta: în zilele în care s-a depășit acest prag, România ajunsese în fruntea clasamentelor mondiale la rata mortalității zilnice raportate la milionul de locuitori, peste 91% dintre decesele înregistrate în acea perioadă survenind în rândul pacienților nevaccinați, în timp ce la nivel național nu mai figura niciun pat liber de terapie intensivă pentru bolnavii de COVID-19.

Pe 5 noiembrie 2024 (la ora 04:29, ora României), experimentul științific românesc DropCoal, proiectat și realizat de compania Romanian InSpace Engineering (RISE), a fost lansat către Stația Spațială Internațională la bordul unei capsule Cargo Dragon, purtată de o rachetă Falcon 9 de la Kennedy Space Center, și a andocat la laboratorul orbital chiar în după-amiaza aceleiași zile. Proiectul, finanțat de Agenția Spațială Europeană (ESA), urmărea studierea modului în care picăturile de lichid se unesc și se amestecă în microgravitație, marcând o premieră absolută pentru cercetarea și industria spațială românească. Întregul laborator automatizat — cântărind doar două kilograme și având dimensiunile unei cutii de pantofi (standardul 2U CubeSat) — a folosit o cameră de mare viteză pentru a filma fuziunea picăturilor fără distorsiunea gravitației terestre, generând date fizice esențiale atât pentru gestionarea combustibililor lichizi în motoarele rachetelor spațiale, cât și pentru aplicații în imprimarea 3D pe orbită și în industria farmaceutică.

În data de 5 noiembrie 2024, la alegerile prezidențiale din Statele Unite, republicanul Donald Trump a învins-o pe vicepreședinta democrată Kamala Harris, revenind la putere după înfrângerea sa din 2020. Victoria, confirmată în dimineața zilei următoare după adjudecarea statului Pennsylvania, l-a transformat în al doilea președinte din istoria americană ales pentru două mandate neconsecutive, după democratul Grover Cleveland în 1892. Dincolo de această paralelă la distanță de 132 de ani, scrutinul din 5 noiembrie 2024 a stabilit o triplă premieră pentru Donald Trump: la 78 de ani și 4 luni, a devenit cea mai vârstnică persoană aleasă vreodată în funcția de președinte al Statelor Unite, a câștigat simultan toate cele șapte state-cheie indecise (swing states) și a reușit, pentru prima dată în cele trei campanii prezidențiale ale sale, să câștige și votul popular la nivel național — performanță pe care niciun candidat republican nu o mai atinsese din 2004.

La 5 noiembrie 2025, Emeric Ienei, unul dintre cei mai respectați și iubiți antrenori din istoria fotbalului românesc, a murit la Oradea, la vârsta de 88 de ani. Sub conducerea sa, Steaua București a câștigat Cupa Campionilor Europeni la 7 mai 1986, după celebra finală de la Sevilla cu FC Barcelona, iar echipa națională a României s-a calificat la Campionatul Mondial din Italia 1990, după o absență de două decenii, și în sferturile Campionatului European din 2000. Supranumit „gentlemanul gazonului” pentru eleganța sa pedagogică într-o epocă dominată de metode autoritare, Ienei a rămas primul tehnician care a adus trofeul suprem european în fotbalul din blocul estic; în acea noapte istorică de la Sevilla, înainte ca Helmut Duckadam să apere patru lovituri de la 11 metri consecutive, Ienei a luat o decizie tactică inspirată în minutul 72, trimițându-l pe teren chiar pe antrenorul său secund, Anghel Iordănescu — care nu mai jucase într-un meci oficial de aproape doi ani — pentru a limpezi jocul la mijlocul terenului și a bloca construcția Barcelonei.