Ideea de Antihrist circulă de foarte multă vreme. Rămâne însă întrebarea dacă Antihristul este cu adevărat un om: falsul Mesia care face minuni, așa cum a făcut Iisus, ca să atragă oamenii înainte de a dezlănțui iadul pe Pământ. Felul în care și l-au închipuit oamenii pe Antihrist s-a schimbat de-a lungul secolelor, iar povestea începe cu o carte care îl pomenește surprinzător de rar: Biblia.

Ce spune Biblia despre Antihrist
Termenul „Antihrist” apare în Biblie de numai 5 ori, în patru versete din epistolele lui Ioan:
- 1 Ioan 2:18, o dată „antihrist” și o dată „antihriști”;
- 1 Ioan 2:22, o dată „antihrist”;
- 1 Ioan 4:3, o dată „antihrist”;
- 2 Ioan 1:7 (2 Ioan 7), o dată „antihrist”.
Ioan nu vorbește însă despre Antihrist ca despre o singură entitate, ci despre mai mulți „antihriști”, adică despre cei care nu cred în Iisus. De pildă, în 1 Ioan 4:3:
„Și orice duh care nu mărturisește că Isus Hristos a venit în trup nu este de la Dumnezeu; și acesta este duhul antihristului, despre care ați auzit că va veni; și chiar acum este deja în lume.”
Iisus vorbește, la rândul lui, despre mesia falși, în Matei 24:24:
„Căci se vor ridica mesia falși și prooroci falși și vor face semne mari și minuni, ca să înșele, dacă este posibil, chiar și pe cei aleși.”
Lucrurile devin ceva mai interesante în Apocalipsă, unde apar fiare și numărul 666. Totuși, nici fiarele, nici numărul nu sunt, de fapt, legate direct de Antihrist.
Antihristul în scrierile teologilor, de la Hipolit la Joachim din Fiore
Teologii au început devreme să-l descrie: încă de la începutul secolului al III-lea, Hipolit al Romei i-a dedicat un tratat întreg. Portretul care avea să se impună în Evul Mediu s-a născut însă dintr-o întrebare pusă de o regină.
În jurul anului 950, regina Gerberga a Franței i-a cerut călugărului Adso din Montier-en-Der să-i scrie despre Antihrist, fiindcă Biblia, la drept vorbind, oferea prea puține informații despre această figură. Scrisoarea cu care i-a răspuns a dictat în mare măsură felul în care oamenii îl vedeau pe Antihrist și a rămas lucrarea de referință până în secolul al XIII-lea.
Potrivit lui Adso, Antihristul urma să fie un evreu născut în Babilon. Venirea lui depindea de soarta unui imperiu: nu putea apărea cât timp dăinuia Imperiul Roman, pe care călugărul îl vedea continuat de regii franci. Printre ei se număra chiar soțul reginei, Ludovic al IV-lea.
Apariția Antihristului ar fi semănat atât de mult cu a doua venire a lui Hristos, încât până la urmă toată lumea l-ar fi urmat. Apoi i-ar fi persecutat pe creștini timp de 3 ani și jumătate, până când adevăratul Iisus s-ar fi întors și l-ar fi învins.
Adso nu a fost singurul călugăr care a scris despre Antihrist. Mai târziu, în anii 1100, teologul italian Joachim din Fiore a devenit un expert în materie. În viziunea lui Joachim existau mai mulți Antihriști, iar unii dintre ei trăiseră deja înaintea lui, de pildă Nero. Cel mai important dintre ei urma să apară în timpul apocalipsei și purta numele Gog.
Martin Luther și papalitatea
Cel care a dat, în cele din urmă, un nume Antihristului a fost Martin Luther, părintele protestantismului. Alegerea îi convenea: Antihristul era însuși conceptul de papalitate. De atunci, mai mulți papi au fost numiți Antihrist.
Luther considera că întreaga idee a indulgențelor, adică a plății pentru mântuire, contrazicea principiile lui Hristos. Mai credea că papa încerca, într-un fel, să ia locul lui Iisus. De aceea, în ochii lui, nimeni nu putea fi mai „Antihrist” decât papa.
Și a spus-o fără ocolișuri în 1520. Amenințat de papă cu excomunicarea, Luther a răspuns cu un tratat al cărui titlu nu lăsa loc de interpretări: Împotriva execrabilei bule a Antihristului. În decembrie, când a expirat termenul care i se dăduse, a aruncat bula papală în focul aprins de studenții săi la porțile Wittenbergului.
Nietzsche și revenirea Antihristului în atenția publicului
Cu timpul, Antihristul a ajuns să desemneze mai degrabă tot ce se opunea creștinismului decât o singură persoană malefică. Lucrurile s-au schimbat în jurul anului 1900, datorită filosofului german Friedrich Nietzsche.
În 1895, Nietzsche a publicat cartea anticreștină Antihristul, care a readus numele în atenția publicului larg. Până în anii 1970, creștinii ajunseseră din nou să creadă că Antihristul este o persoană.
Dajjal, Antihristul din tradiția islamică
Antihristul nu e o idee exclusiv creștină. În islam, Hristos este un profet, așa că există și aici un Antihrist: falsul mesia Al-Masih ad-Dajjal, cunoscut simplu ca Dajjal. Această figură malefică nu apare în Coran, dar e menționată în Hadis (consemnarea unei fapte sau ziceri a profetului Mohamed).
Povestea lui Dajjal seamănă foarte mult cu cea a Antihristului creștin, iar el e descris ca „un bărbat corpolent, cu un singur ochi, cu fața roșie și părul cârlionțat”.
Împărați, papi și președinți numiți Antihrist
Nero, Napoleon Bonaparte, Henry Kissinger și, practic, fiecare papă din ultimul secol au fost numiți Antihrist. Președinții americani au fost o țintă predilectă. În 1990, un bărbat pe nume Gregory Stuart Gordon a încercat să-l asasineze pe Ronald Reagan. A afirmat că trebuia s-o facă pentru că fostul președinte, aflat atunci la pensie, era Antihristul.
Oscar Ramiro Ortega-Hernandez, autorul atacului armat de la Casa Albă, credea și el că președintele de atunci, Barack Obama, era Antihristul. Ideea nu i-a aparținut doar lui: un sondaj realizat de Harris Interactive în 2010 a arătat că 14% dintre americani considerau că Obama ar putea fi Antihristul.
Antihristul în discursul antisemit și homofob
Unul dintre raționamentele construite în jurul Antihristului pare, la prima vedere, logic: dacă Antihristul e o versiune malefică a lui Iisus, iar Iisus era evreu, atunci și Antihristul trebuie să fie evreu. De aici s-a ajuns la un antisemitism care a dăinuit de-a lungul secolelor.
Prezentatorul creștin Rick Wiles a mers și mai departe. A afirmat nu doar că toate celelalte religii sunt antihristice, ci și că, după părerea lui, „Omul Pierzării” va fi „un evreu homosexual”.
Ipotezele acestea vin de la lideri religioși din zilele noastre, dar un verset biblic ar putea, de fapt, să alimenteze astfel de remarci homofobe. Daniel 11:37 spune: „El nu va avea nicio considerație pentru zeii părinților săi sau pentru pofta femeilor.”
Cine este „el” din acest verset se discută încă din Antichitate. Filosoful Porfir susținea că e vorba de Antioh al IV-lea Epifanes, regele care se ridicase împotriva cultului lui Dumnezeu. Ieronim i-a răspuns în anul 407, într-un comentariu întreg la Cartea lui Daniel: pentru el, regele din profeție era Antihristul.
Unii predicatori întăresc legătura dintre Antihrist și homofobie. Unul dintre ei a afirmat că „Daniel indică faptul că [Antihristul] va fi un pervers sexual, cel mai probabil un homosexual”.
Numărul 666 și Nero
Apocalipsa 13:18 îi atribuie fiarei un număr:
„Aici este nevoie de înțelepciune. Cel ce are pricepere să calculeze numărul fiarei, căci este numărul unui om. Acel număr este 666.”
Numărul nu are însă nimic supranatural. Este legat, de fapt, de Imperiul Roman și reprezintă, în esență, un cod numeric evreiesc care se traduce prin Nero. A fost obținut prin gematria, o formă de numerologie ebraică ce atribuie valori literelor. Socoteala e surprinzător de simplă: scris cu litere ebraice, numele „Neron Kesar” (Nero Cezar) dă 50 + 200 + 6 + 50 + 100 + 60 + 200, adică 666.
Nici măcar numărul nu e bătut în cuie. Fără „n”-ul final, ca în forma latină Nero, suma scade la 616, exact numărul care apare în locul lui 666 în unele manuscrise vechi ale Apocalipsei. Disputa este veche de aproape două milenii: Irineu de Lyon cunoștea ambele variante la sfârșitul secolului al II-lea și punea 616 pe seama unei greșeli de copist.
Fiara din Apocalipsă rămâne, așadar, fără legătură directă cu Antihristul, dar numărul ei trimite la Nero, pe care Joachim din Fiore îl socotea unul dintre Antihriști. Iar Nero a fost, ce-i drept, cu adevărat un antihrist, în sensul că a persecutat, a torturat și a ucis creștini.
Există chiar și un nume pentru frica de numărul 666: hexakosioihexekontahexafobie. Dar 666 nu e singurul element pus în legătură cu Antihristul. De la The Beatles până la Procter & Gamble, numeroase formații, mărci, imagini și acronime au fost etichetate drept satanice și asociate cu el.
Un răspuns care s-a schimbat de la o epocă la alta
Dacă Antihristul e sau nu un om depinde, până la urmă, de epocă. Pentru Ioan, antihriștii erau toți cei care nu credeau în Iisus. Pentru Adso, Antihristul era un singur om, născut în Babilon, iar pentru Joachim, un șir de personaje care se încheia cu Gog. Luther l-a văzut în papalitate. Apoi numele a ajuns să desemneze tot ce se opunea creștinismului, până când, în anii 1970, Antihristul a redevenit o persoană. În tradiția islamică, Dajjal are și el chip de om. Cât despre termenul folosit de doar 5 ori în Biblie, el a ajuns o etichetă pusă pe împărați, papi, președinți, formații și mărci.



