O fosilă de țânțar preistoric veche de 125 de milioane de ani, păstrată perfect în chihlimbar libanez, demonstrează că în Cretacicul timpuriu și masculii se hrăneau cu sânge, un comportament rezervat astăzi exclusiv femelelor.
Un țânțar vechi de 125 de milioane de ani, imortalizat în chihlimbar libanez, a fost desemnat oficial cel mai vechi specimen confirmat și identificat vreodată de oamenii de știință. Fosilele, descrise într-un studiu recent publicat în prestigioasa revistă Current Biology, vin la pachet cu un detaliu de-a dreptul surprinzător. Această descoperire excepțională ne oferă o perspectivă rară asupra primelor etape de evoluție ale țânțarilor – unul dintre cele mai intens studiate grupuri de insecte de pe planetă.
Mai exact, cercetătorii explică faptul că fosilele sugerează o dinamică complet diferită față de cea actuală: în trecut, comportamentul de hrănire cu sânge ar fi existat atât la țânțarii femele, cât și la masculi, spre deosebire de speciile moderne, unde doar femelele au o astfel de dietă. Descoperirea devansează atestarea certă a acestor insecte cu 30 de milioane de ani și oferă date cruciale despre cum s-au adaptat polenizatorii odată cu apariția primelor plante cu flori.
Aceste fosile recent scoase la lumină au fost recuperate din faimoasele zăcăminte de chihlimbar din Liban, datând din perioada Cretacicului timpuriu. Aceste depozite sunt considerate printre cele mai vechi situri din lume bogate în incluziuni biologice.
Când au apărut primii țânțari? Specia Libanoculex intermedius rescrie cronologia
În urma analizelor amănunțite, cercetătorii au identificat specimenele ca aparținând unei specii noi, botezată Libanoculex intermedius. Importanța acestor fosile este atât de mare încât i-a determinat pe oamenii de știință să înființeze o subfamilie complet nouă de țânțari dispăruți, denumită Libanoculicinae.
Studiul din Current Biology subliniază că aceste specimene împing existența confirmată a țânțarilor cu aproximativ 30 de milioane de ani mai devreme decât indicau dovezile fosile documentate până acum. Anterior, cele mai vechi fosile confirmate datau din perioada Cretacicului mijlociu, în ciuda faptului că studiile moleculare sugerau deja că familia ar fi apărut încă din timpul Jurasicului.
„Datarea moleculară a sugerat că familia Culicidae a apărut în timpul Jurasicului, dar anterior cea mai veche dovadă era din mijlocul Cretacicului. Aici, avem una din Cretacicul timpuriu, cu aproximativ 30 de milioane de ani mai devreme.”, a explicat dr. André Nel de la Muzeul Național de Istorie Naturală din Paris în comentariile care însoțesc studiul.
La rândul său, dr. Dany Azar de la Academia Chineză de Științe și Universitatea Libaneză a precizat că acest chihlimbar s-a format într-o perioadă ecologică crucială, exact când plantele cu flori începeau să se răspândească masiv, iar polenizatorii deveneau tot mai diversificați. Rășina a conservat insectele într-o stare de excepție, permițând experților să studieze îndeaproape caracteristici fine, cum ar fi antenele, aripile și aparatul bucal. Aceste detalii anatomice au fost absolut esențiale pentru a descifra modul în care se hrăneau aceste insecte preistorice.
Cândva, și masculii de țânțar se hrăneau cu sânge
Ceea ce i-a surprins cel mai mult pe cercetători a fost faptul că ambele exemplare studiate erau țânțari masculi, dotați însă cu un aparat bucal lung și perforant, completat de mandibule ascuțite. Spre deosebire de acest strămoș preistoric, masculii speciilor moderne au un aparat bucal adaptat exclusiv consumului de nectar. Astăzi, doar femelele practică hematofagia, având nevoie de proteinele din sânge pentru dezvoltarea ouălor.
„Această descoperire sugerează, de asemenea, că nu numai cele mai vechi țânțare femele erau hematofage, ci și masculii, în unele cazuri. În lucrările viitoare, vrem să aflăm mai multe despre utilitatea hematofagiei la țânțarii masculi din Cretacic.”, au scris cercetătorii în articolul lor.
Deocamdată, descoperirea nu ne oferă o explicație clară a motivului pentru care acești masculi preistorici simțeau nevoia de a se hrăni cu sânge. Cu toate acestea, cercetătorii sunt încrezători că fosilele vor juca un rol cheie în descoperirea modului în care au evoluat primii țânțari în urmă cu zeci de milioane de ani.
Veriga lipsă găsită în arborele evolutiv al țânțarilor
Dincolo de dieta neobișnuită, studiul poartă o semnificație evolutivă mult mai vastă. Analiza filogenetică a demonstrat că specia Libanoculex intermedius aparținea unei linii genealogice care s-a separat chiar mai devreme decât un alt grup celebru de țânțari dispăruți, cunoscut sub numele de Burmaculicinae.
Această clasificare taxonomică este vitală, deoarece ajută la reducerea a ceea ce paleontologii numesc „decalajul liniei fantomă” – situația în care dovezile moleculare prezic existența unui grup înainte ca fosilele propriu-zise să fie efectiv descoperite. Specimenele capabile să umple aceste lacune din arborele genealogic rămân extrem de rare, în special atunci când vorbim despre insecte atât de fragile precum țânțarii.
În concluzie, cercetătorii afirmă că descoperirea nu doar că ne oferă o perspectivă inedită asupra diversității țânțarilor din timpul erei mezozoice, dar trasează și o cronologie mult mai clară pentru apariția adaptărilor fizice necesare hrănirii cu sânge. Purtând mai departe acest mister științific, Dr. Nel a adăugat că specialiștii „sunt, de asemenea, curioși să exploreze de ce aceasta nu mai există”.
Cercetările viitoare asupra acestor fosile de țânțar preistoric ar putea elucida nu doar originile familiei Culicidae, ci și motivul exact pentru care masculii au renunțat, în cele din urmă, la dieta bazată pe sânge.
Ce s-a mai descoperit în Știință?
Mișcarea ajută neuronii să-și repare ADN-ul. Suplimentele antioxidante ar putea slăbi acest efect
Un conservant alimentar, asociat cu decese prin sinucidere în rândul tinerilor din Marea Britanie
Oamenii de știință au topit un diamant și au descoperit altceva decât prezicea teoria
Keratina din lână a generat un țesut osos mai bine organizat decât colagenul, la șobolani
