Calotele din Groenlanda și Antarctica — singurele două mari calote glaciare continentale ale planetei — au pierdut în aproape cinci decenii peste 11.000 de miliarde de tone de gheață. Cifra provine dintr-un raport amplu, semnat de 58 de cercetători din instituții internaționale, care arată că, din 1979 până în prezent, această masă colosală a ridicat nivelul mediu al oceanului planetar cu 31,4 milimetri.
Echipa a reunit 42 de studii separate și s-a bazat pe date de la 27 de misiuni satelitare. Rezultatul ar putea fi cea mai fiabilă înregistrare pe termen lung de până acum a schimbărilor prin care au trecut cele două mari calote glaciare în aproape cinci decenii. Observațiile satelitare ale calotei din Groenlanda încep în 1972, iar cele ale calotei din Antarctica, în 1979.
Pentru a înțelege scara, 11.000 de miliarde de tone de gheață reprezintă un volum de aproximativ 12.000 de kilometri cubi — suficient pentru a acoperi întreaga suprafață a României sub o carapace de gheață groasă de peste 46 de metri. Iar cei peste trei centimetri adăugați oceanului nu sunt o simplă variație de nivel: la scara întregii planete, fiecare milimetru de creștere pe verticală împinge linia țărmului cu metri întregi pe coastele joase, expunând direct comunitățile litorale la inundații la fiecare furtună.
Gheața care împinge oceanul: ce au calculat sateliții
Cercetătorii au delimitat precis ce intră în calcul. Distincția este una de fizică pură: o platformă de gheață care plutește deja pe apă nu crește nivelul mării atunci când se subțiază — exact așa cum un cub de gheață care se topește într-un pahar plin nu dă apa pe dinafară. În schimb, gheața continentală ancorată pe uscat acționează ca o carafă turnată dintr-odată în vas. De aceea, calculul a izolat exclusiv transferul de pe pământ în apă: „Evaluarea noastră ia în considerare doar schimbările de masă ale calotelor glaciare care contribuie la creșterea nivelului mării. Nu se ocupă de pierderea de gheață cauzată de subțierea sau retragerea platformelor de gheață ori de retragerea gheții aflate sub nivelul mării”, precizează echipa de cercetare.
Cercetătorii estimează că 84% din pierderea de gheață se datorează unui dezechilibru în dinamica ghețarilor, mai ales acolo unde aceștia întâlnesc oceanul.
„Peste patru cincimi din gheața pierdută a fost deversată în ocean de ghețarii care curg mai repede, nu s-a topit la suprafață. Asta ne arată că tendința pe termen lung e determinată de răspunsul dinamic al calotelor glaciare la încălzirea oceanului”, explică autoarea principală a studiului, Inès Otosaka, glaciologă la Universitatea Northumbria din Marea Britanie.
Restul de 16% ține de procesele atmosferice, precum topirea la suprafață și ninsorile.
Atacul din adâncuri: cum sapă apele calde pe sub ghețari
Pe măsură ce arderea combustibililor fosili pompează gaze cu efect de seră în atmosferă, oceanul planetar preia peste 90% din surplusul de căldură acumulat în biosferă. Acest aflux masiv de energie încălzește straturile de apă și accelerează curenții marini, transformându-i în benzi rulante termice.
În Groenlanda, fenomenul produce ceea ce se numește „atlantificare”: apele mai calde din Atlantic ajung mai la nord ca niciodată și invadează a doua cea mai mare calotă glaciară din lume.
Și în Antarctica, unde se află cea mai mare calotă glaciară din lume, curenții circumpolari se intensifică, împinși de vânturi mai puternice și de ape mai calde.
La ambele capete ale planetei, acești curenți aduc ape mai calde până la calotele glaciare. Apele pătrund tot mai adânc în interiorul ghețarilor și pe sub ei, încălzindu-i din unghiuri noi.
O încetinire aparentă între 2020 și 2023
Pierderea de gheață s-a accelerat dramatic începând cu anii 1990 și nu dă semne că s-ar inversa. Totuși, datele din perioada 2020–2023 ar putea crea impresia că Peninsula Antarctică s-a stabilizat.
În realitate, a fost vorba doar de o mascare temporară a fenomenului prin variații meteo de scurtă durată — în special ninsori record căzute peste Antarctica de Est. Așa cum a explicat Otosaka într-un dialog cu jurnalistul Seth Borenstein pentru publicația Phys.org, măsurătorile preliminare efectuate după 2023 arată că această pauză s-a încheiat deja, iar ritmul de pierdere a gheții s-a reaccelerat.
De la orbita sateliților la riscul de pe țărmuri
„Aceste descoperiri demonstrează importanța fundamentală a colaborării științifice internaționale în fața marilor schimbări de mediu ale epocii noastre”, adaugă Diego Fernandez, de la Agenția Spațială Europeană, care nu a participat la studiu.
Dincolo de modelele teoretice, sinteza celor 27 de misiuni satelitare aduce o certitudine greu de contestat: retragerea calotelor glaciare nu mai este o proiecție pentru sfârșitul secolului, ci un proces fizic cuantificat metru cu metru din orbită. Când peste 80% din gheață pleacă împinsă de un ocean tot mai cald, stabilitatea țărmurilor lumii nu mai depinde doar de aerul pe care îl respirăm, ci de apele adânci care sapă tăcut la polii planetei.
Ce mai e nou în Cultură și Societate?
Cercetătorii au identificat un adolescent cu o memorie mai puternică decât 99,9% din populație
Un studiu arată că o singură țară din lume își produce toată hrana de care are nevoie în cazul unui dezastru global
Un război nuclear între SUA și Rusia ar provoca moartea prin înfometare a 5 miliarde de oameni
Proiectul Stargate: agenții paranormali ai Americii, de la CIA la Pentagon
