Faptul că ai ales să citești acest rând pare un act conștient și deliberat. Și totuși, mecanismul din spatele gestului tău ar putea fi complet diferit de ceea ce simți. Ceea ce numim în mod firesc „luarea unei decizii” nu este un proces liniar, împărțit în etape clare, ci o buclă neîntreruptă de feedback între percepție și acțiune.
Într-un studiu publicat în Journal of Cognitive Neuroscience, neurocercetătorul Tom James de la Universitatea din Indiana contestă dogma clasică „simți–gândești–acționezi”, o paradigmă pe care știința cognitivă o numește, nu fără ironie, „modelul sandwich”.
Ideea centrală a cercetării este că senzația de deliberare — de exemplu, evaluarea unui topping pentru pizza — și selecția fizică în sine (optarea pentru șuncă și ananas) au loc simultan, ambele fiind declanșate de aceeași activitate neuronală.
Cu alte cuvinte, nu există o etapă intermediară separată între percepție și acțiune, ci doar iluzia existenței uneia, susține autorul.
„A explica funcționarea creierului printr-un controlor central trădează o neînțelegere fundamentală: înseamnă că tocmai ai plasat un omuleț în interiorul propriului tău creier. Acea persoană din interiorul creierului tău ar avea nevoie de o altă persoană în interiorul creierului său, care ar avea nevoie de o persoană în interiorul creierului său și tot așa, într-o regresie infinită. Așadar, problema nu este niciodată rezolvată. Este doar transmisă mai departe.”, a explicat James, făcând trimitere la celebra eroare a homunculusului.
Iluzia din turnul de control: cine decide în creier?
Ipoteza avansată are mai multe straturi. Unul dintre acestea subliniază că, deși mecanismele senzoriale și motorii sunt conectate la un aparat fizic și biologic palpabil — precum ochii care percep un măr și mâna care îl apucă —, procesul de luare a deciziilor nu beneficiază de o ancoră fizică similară. Altfel spus, neurochirurgii pot localiza cu precizie milimetrică cortexul vizual sau neuronii motori care comandă degetele, dar oricât ar scana cutia craniană, nu vor găsi nicăieri o „glandă a deciziilor” sau un compartiment unde se cântăresc opțiunile. În „modelul sandwich”, cele două felii de pâine — simțurile și mușchii — sunt perfect palpabile, însă umplutura din mijloc este o fantomă teoretică.
Astfel, deși senzația deciziei persistă, iar alegerile se concretizează, mecanismul neuroștiințific din fundal ar putea necesita o regândire de ansamblu.
„Cred că saltul logic constă în a afirma că creierul funcționează prin procese de luare a deciziilor sau de control. El produce un comportament care este bine descris în acest fel. Dar nu are nevoie de un proces care să facă asta pentru a da impresia că funcționează astfel.”, afirmă James.
Capcana limbajului: de ce „decizia” este doar o etichetă utilă
Pentru a-și susține cadrul conceptual, cercetătorul propune o serie de analogii. Una dintre acestea analizează afirmația că o instituție a întreprins anumite acțiuni, luând ca exemplu formularea „universitatea a decis să închidă mai devreme”.
Deși reprezintă o scurtătură lingvistică utilă, expresia este doar o abstractizare a numeroaselor întâlniri, apeluri și interacțiuni care au condus la acel deznodământ, fără a identifica persoanele și evenimentele concrete generatoare de rezultate.
În mod similar, susține neurocercetătorul, ideea unui moment cerebral distinct dedicat deciziei reprezintă, de asemenea, o abstractizare. E ca și cum am încerca să atingem „centrul de greutate” al unei stânci: conceptul este indispensabil în calculele fizicienilor, dar dacă sfărâmi piatra în bucăți, nu vei descoperi niciun bob de materie care să fie, în sine, centrul de greutate. În mod similar, cuvântul „decizie” descrie excelent rezultatul final al comportamentului nostru, fără a corespunde unei comenzi fizice unice din creier.
O altă analogie implică robotica. Dacă un robot este programat exclusiv să se îndrepte spre o țintă și să evite coliziunile, interacțiunea acestor reguli simple îl poate determina să se deplaseze de-a lungul pereților unei încăperi pentru a-și găsi obiectivul. Această strategie pare o decizie asumată de sistem, dar reprezintă, în realitate, doar rezultatul unei programări de bază.
„Pare intenționat. Pare strategic. Pare că robotul ia decizii. Și totuși, nu este așa. Motivul pentru care știm că nu este așa este că nu există sisteme încorporate în el care să facă asta.”, subliniază James.
Dincolo de laborator: cum poate fi testată noua teorie
Deocamdată, acest raționament reprezintă o propunere teoretică ce necesită testare; lucrarea actuală nu a inclus experimente clinice sau scanări cerebrale. Autorul argumentează însă că noul cadru conceptual oferă o perspectivă mai precisă asupra activității cerebrale din momentele în care o acțiune este preferată alteia.
O direcție productivă pentru viitor ar fi studierea alegerilor în contexte dinamice din lumea reală, în detrimentul testelor rigide, controlate în laborator.
Totodată, cercetările ulterioare ar putea renunța la premisa că o acțiune fizică — precum apăsarea unui buton sau schimbarea direcției atenției — este generată de o decizie separată, nefizică și abstractă.
„Acțiunile noastre par a fi determinate de decizii bazate pe dorințe, convingeri și intenții. Ca fenomene mentale, [deciziile] sunt definite la un nivel prea abstract pentru obiectivele neuroștiinței cognitive.”, concluzionează James.
Dacă ipoteza lui Tom James va fi confirmată experimental, modul în care ne înțelegem propria voință va trebui regândit dintr-o temelie nouă. Nu suntem căpitani solitari care trag pârghii într-o cabină interioară de comandă, ci organisme vii angrenate într-un schimb neîntrerupt cu mediul — unde percepția și mișcarea nu sunt două momente separate, ci aceeași respirație a existenței noastre.
Ce s-a mai descoperit în Știință?
Un compus din afine ar putea ajuta celulele musculare să ardă excesul de grăsime
Celulele canceroase care „hibernează” în tumorile mamare stau ascunse în spatele unor scuturi de celule imune, arată o nouă hartă
„Gura și inima sunt legate”: bolile gingivale, asociate cu riscul cardiac într-o analiză AHA
Guta este în creștere în rândul bărbaților tineri și ar putea contribui la disfuncția erectilă
