De câte ori un reactor de la Cernavodă se oprește și vestea ajunge pe telefoane, un cuvânt revine aproape reflex în discuții: Cernobîl. Asocierea pare firească — două centrale, aceeași teamă veche. Și totuși, inginerii care cunosc ambele tehnologii spun ceva ce sună aproape provocator: un accident asemănător celui din Ucraina nu doar că e improbabil la centrala de pe Dunăre, ci imposibil de reprodus tehnic. Siguranța centralei din România nu se bazează pe noroc, ci pe tehnologia reactoarelor CANDU, care folosesc apa grea și sisteme redundante de siguranță, eliminând riscurile specifice reactoarelor RBMK folosite în Ucraina.

Afirmația este categorică. Întrebarea care rămâne e cum poate cineva să fie atât de sigur. Răspunsul stă în două acronime și în câteva secunde de diferență.
Două centrale, două lumi tehnice
Într-un context regional tensionat, înțelegerea clară a acestor diferențe este esențială. Dincolo de alarmele false, funcționarea CNE Cernavodă este guvernată de legi fizice stricte care împiedică topirea necontrolată a zonei active.
După mai multe opriri ale reactoarelor 1 și 2 de la Cernavodă, Forumul Atomic Român a ieșit public pentru a explica de ce comparația cu Cernobîl nu se susține. Punctul de plecare al organizației este simplu: opririle recente ale unităților 1 și 2 au fost provocate de defecțiuni care nu au nicio legătură cu partea nucleară a centralei.
Dincolo de incidentul punctual, diferențele de fond sunt majore. Romatom o spune fără menajamente:
„Diferenţele dintre reactoarele de tip CANDU (tehnologie utilizată la Cernavodă) şi RBMK (cum a fost cel de la Cernobîl) sunt fundamentale. Apărarea în adâncime specifică reactoarelor CANDU înseamnă de fapt o abordare fundamentală a securităţii nucleare din perspectivă proiectului, construcţiei, operării”
Termenul „apărare în adâncime” descrie o filosofie de proiectare: securitatea nu se sprijină pe un singur strat, ci pe mai multe bariere independente, gândite să acopere una defectele celeilalte.
La reactoarele CANDU, potrivit Forumului Atomic Român, securitatea se sprijină pe patru sisteme speciale:
- două sisteme independente, redundante și diferite constructiv de oprire rapidă;
- sistemul de răcire la avarie a zonei active a reactorului;
- sistemul anvelopei.
Redundanța este cuvântul-cheie. Dacă un sistem de oprire cedează, altul, construit după un alt principiu, preia sarcina. E o plasă de siguranță gândită pentru scenariul cel mai rău.
Unde se despart drumurile
Ca să înțelegi de ce cele două centrale nu pot fi puse în aceeași ecuație, e util să le așezi față în față. Fiecare rând de mai jos a cântărit în 1986.
- Anvelopa de protecție: reactorul CANDU o are; reactorul de la Cernobîl nu o avea.
- Sisteme de oprire: la Cernavodă există două — bare absorbante și injecție de lichid; la Cernobîl exista doar unul.
- Viteza de oprire: sistemele de la Cernavodă acționează în 2 secunde; la Cernobîl, timpul era de 10 secunde.
- Moderatorul: în România se folosește apă grea; la Cernobîl era grafit.
Patru diferențe care par tehnice și distante. În realitate, fiecare a avut un rol în felul în care s-a desfășurat catastrofa.
Ce s-a întâmplat, de fapt, la Cernobîl
Potrivit Romatom, cauza de bază a accidentului a fost o deficiență de proiectare a sistemului de oprire. În timpul unui experiment nefericit, acea deficiență a permis o creștere necontrolată a reactivității, urmată de topirea zonei active și de declanșarea accidentului atât de mediatizat. Spre deosebire de tehnologia sovietică, unde erorile umane puteau anula sistemele de siguranță, la Cernavodă reactoarele CANDU sunt proiectate cu o redundanță care exclude controlul manual atunci când parametrii critici sunt depășiți. La CNE Cernavodă, același lanț de evenimente pur și simplu nu se poate produce, precizează organizația.
Explicația ține de un detaliu care, la Cernobîl, s-a dovedit fatal: sistemul de oprire și sistemul de control nu erau independente. Asta însemna că sisteme-cheie de securitate puteau fi ignorate și operate prin ajustări manuale ale sistemului de control — exact tipul de intervenție care a împins reactorul dincolo de limită.
La CANDU, logica e inversă. Cele două sisteme sunt independente și acționează în mod automat la ieșirea din parametrii normali de operare. Decizia critică nu mai depinde de mâna unui operator sub presiune.
Grafitul care arde, apa grea care nu
Reactorul de la Cernobîl nu avea anvelopă de protecție. Iar factorul-cheie în eliberarea majoră de radioactivitate în mediu a fost energia rezultată din arderea grafitului — moderatorul specific reactoarelor RBMK.
Grafitul arde. Apa grea, nu.
Reactoarele CANDU au sistem de anvelopare și de reținere a produșilor radioactivi, fiind proiectate pentru a face față unui accident sever. Moderatorul folosit este apa grea, un mediu care nu poate hrăni un incendiu așa cum a făcut-o grafitul.
Ce rămâne, dincolo de reflex
Revenind la cuvântul care apare atât de ușor în discuții: „Cernobîl” se rostește simplu, dar se potrivește greu. Între o oprire la Cernavodă provocată de o defecțiune fără legătură cu reactorul și dezastrul din 1986 stau patru sisteme de securitate, o anvelopă de protecție, sisteme de oprire care reacționează în două secunde, nu în zece, și un moderator care nu întreține focul.
De aceea, susține Romatom, orice asociere între opririle neplanificate sau reducerile de putere ale Unităților 1 și 2 de la CNE Cernavodă și cauzele accidentului de la Cernobîl este imposibil de susținut prin argumente tehnice și de operare. Iar în fața unui subiect care aprinde ușor temerile, recomandarea organizației rămâne una măsurată: prudență și o documentare riguroasă.
Cât timp diferențele dintre Cernavodă și Cernobîl sunt dictate de însăși fizica materialelor – de la apa grea la anvelopa de beton – România rămâne la adăpost de un scenariu similar celui din 1986.


