Pământul a supraviețuit impacturilor cu asteroizi, catastrofelor vulcanice, erelor glaciare și schimbărilor dramatice ale luminozității Soarelui. Și totuși a rămas locuibil timp de miliarde de ani.
O explicație ar fi un noroc extraordinar. Alta ar fi că viața însăși a contribuit la menținerea planetei într-o stare propice vieții.
Sună a scenariu science fiction, dar este ideea centrală a ipotezei Gaia, formulată de chimistul britanic James Lovelock și dezvoltată ulterior împreună cu microbiologul Lynn Margulis. Ipoteza propune că organismele vii, atmosfera, oceanele, solul și rocile Pământului formează un sistem interconectat, în care buclele de feedback ar putea contribui la menținerea unor condiții compatibile cu viața.
Cu alte cuvinte, viața s-ar putea să nu existe pur și simplu pe Pământ. S-ar putea să contribuie la funcționarea lui.
Homeostazie, la scara unei planete
Cea mai la îndemână comparație e corpul omenesc. Când e prea cald, corpul transpiră. Când e frig, tremură. Face continuu ajustări pentru a-și menține condițiile interne într-un interval sigur, iar procesul se numește homeostază.
Chimistul britanic James Lovelock s-a întrebat dacă Pământul ar putea face ceva similar, în linii mari. Aceasta a fost posibilitatea provocatoare pe care a explorat-o împreună cu microbiologul american Lynn Margulis, în anii 1970.
Organismele fotosintetice contribuie la refacerea rezervelor de oxigen din atmosferă. Microorganismele produc și transformă gaze și compuși care conțin metan, azot, sulf și alte elemente. Împreună, procesele biologice remodelează continuu atmosfera și compoziția chimică a suprafeței Pământului.
Niciunul dintre aceste organisme nu înțelege ce face. Nu există o cameră de control planetară și niciun comitet de microbi care să decidă cât de cald ar trebui să fie Pământul.
Acțiunile lor schimbă mediul, iar schimbările de mediu afectează la rândul lor organismele. Rezultatul este o rețea imensă de bucle de feedback care leagă viața, aerul, apa și rocile.
Daisyworld, planeta celor două margarete
Ca să arate cum ar putea apărea ceva asemănător unei reglări planetare fără inteligență, Lovelock și Andrew Watson au dezvoltat modelul unei planete fictive, numită Daisyworld. Această planetă ipotetică găzduiește doar două tipuri de viață: margarete negre și margarete albe.
Margaretele negre absorb lumina Soarelui și încălzesc mediul înconjurător. Margaretele albe o reflectă și îl răcesc. Când planeta se răcește, margaretele negre prosperă și contribuie la încălzirea ei. Pe măsură ce temperaturile cresc, margaretele albe câștigă avantajul și ajută la răcirea ei.
Cercetătorii susțin că margaretele nu încearcă să-și salveze planeta. Ele pur și simplu cresc în condițiile care le sunt favorabile. Cu toate acestea, competiția dintre ele acționează ca un termostat planetar și menține temperaturile potrivite pentru viață mai mult timp decât ar fi posibil altfel.
Experimentul mental nu dovedește, desigur, că Pământul este viu. Arată însă că o planetă ar putea părea să se autoregleze fără conștiință, previziune sau plan general.
Obiecțiile biologilor
Ipoteza a avut întotdeauna scepticii ei. Biologii au subliniat că, dacă organismele par să regleze planeta „în beneficiul” vieții în ansamblu, selecția naturală nu oferă niciun mecanism evident care să fi produs acest lucru: selecția acționează asupra indivizilor din cadrul unei specii, nu asupra planetelor.
Daisyworld a fost creat parțial ca răspuns la această critică, arătând că autoreglarea poate apărea din competiția obișnuită, nu din cooperare sau previziune.
Autoreglarea nu înseamnă protecție
Aici ipoteza Gaia devine mai mult decât un experiment mental amuzant. Dacă Pământul seamănă cu un sistem autoregulator, e tentant să presupunem că planeta va remedia daunele provocate de oameni. Dar Gaia nu e o mamă protectoare care va reface întotdeauna lumea pe care o cunoaștem.
Un sistem se poate autoregla în moduri dezastruoase pentru unii dintre locuitorii lui. Pământul a mai trecut prin extincții în masă: viața a continuat, dar nenumărate specii au dispărut. O planetă autoregulatoare nu e, așadar, neapărat una care rămâne sigură pentru fiecare specie — inclusiv pentru noi.
De aici și cea mai tulburătoare întrebare ridicată de Gaia: dacă nu cumva oamenii declanșează o schimbare planetară care i-ar putea distruge, creând în același timp condiții potrivite pentru orice formă de viață va urma.
Bucle de feedback care pot amplifica încălzirea
Arderea combustibililor fosili și distrugerea ecosistemelor modifică acum atmosfera, oceanele și clima la scară planetară. Unele dintre aceste schimbări pot activa bucle de retroacțiune care agravează problema inițială.
Topirea gheții scoate la iveală suprafețe de uscat și de apă mai întunecate, care absorb mai multă lumină solară și provoacă o încălzire suplimentară. Dezghețarea permafrostului eliberează gaze cu efect de seră. Pădurile care dispar pot elibera carbonul stocat cândva în ele.
Dincolo de anumite puncte de inflexiune, unele părți ale sistemului pot continua să se schimbe chiar dacă oamenii reduc ulterior presiunea care a declanșat procesul.
O tehnosferă imatură
Unii cercetători s-au întrebat, prin urmare, dacă umanitatea ar putea deveni parte a unei forme mai deliberate de reglare planetară.
Un studiu din 2022 a descris Pământul ca având o „tehnosferă imatură”. Lucrarea, semnată de Adam Frank, David Grinspoon și Sara Walker și publicată în revista de specialitate International Journal of Astrobiology, folosește această formulare pentru actuala etapă antropocenă a Pământului. Tehnologia noastră e suficient de puternică pentru a schimba întreaga planetă, dar inteligența noastră colectivă nu e încă suficient de avansată pentru a controla consecințele. Așa cum am mai spus, pe Pământ există inteligență, însă umanitatea nu a atins încă o formă matură de inteligență planetară.
Ipoteza Gaia nu dovedește că planeta noastră gândește, plănuiește sau că îi pasă dacă oamenii supraviețuiesc. Avertismentul ei ar putea fi mai tulburător decât atât. Pământul va răspunde la schimbările pe care le provocăm. Dar răspunsul lui nu va fi neapărat menit să ne salveze.
Ce s-a mai descoperit în Natură & Geografie?
Stânca Foametei a reapărut la Budapesta, semn al secetei severe de pe Dunăre
Ce a provocat inundațiile fulgerătoare din Nepal? Și de ce experții se tem că o a doua inundație este „iminentă”?
Un „cimitir” de rechini descoperit în deșert arată cât de mult s-a schimbat lumea în ultimii 100 de milioane de ani
De ce Strâmtoarea Ormuz este o minune geologică ce ascunde uriașe zăcăminte de petrol
