Fort Detrick: istoria bazei în care CIA făcea experimente pentru controlul minții

În timpul Războiului Rece, programul MK-ULTRA a transformat baza militară Fort Detrick în epicentrul unor experimente CIA brutale și strict clasificate, menite să obțină controlul minții umane. În anul 1954, un medic din sistemul penitenciar din Kentucky a luat o decizie ale cărei consecințe au rămas îngropate în arhive. A izolat șapte deținuți de culoare și le-a administrat zilnic doze de LSD, timp de 77 de zile consecutive. Jurnalul medical consemnează că li s-au dat cantități uriașe, mai exact doze „duble, triple și cvadruple”.

Nu știe nimeni ce s-a întâmplat cu victimele acelui experiment. Dacă au supraviețuit torturii chimice, au făcut-o probabil fără să afle vreodată că fuseseră cobai în MK-ULTRA, programul CIA destinat controlului minții umane. Iar epicentrul acestui imperiu ascuns nu era vreo clădire obscură din Washington, ci o bază militară aflată la doar 80 de kilometri de capitală: Fort Detrick. Dincolo de scenariile de spionaj, documentele declasificate dezvăluie cel mai amplu și abuziv efort guvernamental american de manipulare psihică din secolul XX, un capitol care a încălcat sistematic normele eticii medicale internaționale, arată Politico Magazine.

Extinderea suburbană a orașului Frederick din Maryland a înghițit astăzi baza. Complexul modern, care se întinde pe circa 50 km² și numără aproape 600 de clădiri, este un lider mondial în cercetarea toxinelor. Aici se caută soluții pentru orice patogen, de la ciupercile care devastează culturile agricole până la virusul Ebola. Însă, cu aproape opt decenii în urmă, izolarea locului i-a atras un cu totul alt rol.

De la apărare biologică la paranoia Războiului Rece

Istoria întunecată a bazei a început în anul 1942. Alarmată de rapoartele privind utilizarea armelor biologice de către japonezi în China, Armata SUA l-a angajat pe Ira Baldwin, biochimist la Universitatea din Wisconsin. Misiunea lui: găsirea unui amplasament izolat pentru noile Laboratoare de Război Biologic. Baldwin a ales Detrick Field, o bază abandonată a Gărzii Naționale de la poalele Muntelui Catoctin. Pe 9 martie 1943, baza a fost redenumită Camp Detrick, iar armata a cumpărat fermele adiacente pentru a asigura intimitatea absolută.

La sfârșitul celui de-Al Doilea Război Mondial, invenția bombei atomice a făcut ca armele biologice să pară o prioritate secundară. Misiunea bazei părea să se stingă. Dar două evenimente de pe continente diferite au rescris destinul complexului.

În anul 1949, la Budapesta, cardinalul Joseph Mindszenty, primatul romano-catolic al Ungariei, a fost judecat pentru trădare. În instanță, cardinalul vorbea monoton, părea dezorientat și mărturisea crime pe care era imposibil să le fi comis. La scurt timp, după Războiul din Coreea, prizonierii de război americani au început să semneze declarații anti-SUA, unii asumându-și public crime de război.

Ce a fost programul MK-ULTRA și ce rol a avut Fort Detrick?

Cunoscut inițial sub numele de cod Bluebird și Artichoke, programul MK-ULTRA a fost soluția disperată a CIA la o presupusă amenințare sovietică.

Nou-înființata Agenție Centrală de Informații (CIA) a formulat o singură explicație: inamicul comunist descoperise rețeta pentru spălarea creierului. Deși nu a existat niciodată o dovadă concretă în acest sens, CIA a devenit obsedată de această fantezie tactică.

În primăvara lui 1949, Armata a format la Detrick o unitate strict secretă – Divizia de Operațiuni Speciale – însărcinată să găsească aplicații militare pentru bacteriile toxice. Concomitent, CIA își recruta propriul corp de „magicieni chimici”, disperați să găsească metode prin care agenții inamici capturați în Europa sau Asia să fie forțați să-și uite identitatea, să dezvăluie secrete sau chiar să fie programați să ucidă.

Pentru Allen Dulles, directorul operațiunilor secrete care avea să preia conducerea CIA, acest proiect — denumit succesiv Bluebird, Artichoke și, în final, MK-ULTRA — reprezenta granița dintre supraviețuirea și colapsul Statelor Unite.

Chimistul cu capre și enclavele secrete

În anul 1951, Dulles a avut nevoie de un om care să structureze haosul. L-a ales pe Sidney Gottlieb, un evreu de 33 de ani provenit dintr-o familie de imigranți. Gottlieb contrasta violent cu aristocrația din care proveneau ofițerii CIA: șchiopăta, se bâlbâia, locuia într-o cabană fără apă curentă, medita și se trezea în zori pentru a-și mulge caprele.

Gottlieb a decis să folosească Detrick ca bază de operațiuni. Dulles a negociat un pact instituțional. Documentele declasificate, anchetele Congresului și investigațiile citate de publicația „Politico” au scos la lumină detaliile acestui aranjament. Rapoartele ulterioare aveau să noteze sec:

„CIA a dobândit cunoștințele, abilitățile și facilitățile Armatei pentru a dezvolta arme biologice potrivite pentru utilizarea CIA”

Gottlieb a construit o enclavă a agenției chiar în inima Camp Detrick. Chimiștii CIA și cei ai Armatei au devenit o singură entitate. Restul cercetătorilor abia dacă intuiau gravitatea situației. Unul dintre oamenii de știință externi avea să declare mai târziu:

„Știți ce înseamnă o «operațiune autonomă, gata de utilizare»? CIA desfășura una în laboratorul meu. Testau substanțe psihochimice și desfășurau experimente în laboratoarele mele fără să-mi spună.”

Geografia globală a torturii (1950 – 1960)

Perioada 1950-1960 a marcat apogeul celor mai întunecate experimente guvernamentale asupra ființelor umane. Gottlieb căuta metoda perfectă pentru a șterge o minte și a implanta alta. Soluțiile, pastilele și aerosolii creați la Detrick au fost testați în rețele de detenție de pe trei continente.

Parametrii experimentelor MK-ULTRA

• Statele Unite: victimele erau pacienți din spitale și deținuți. Pe lângă cei șapte oameni din Kentucky, experimente similare s-au derulat în închisoarea federală din Atlanta. Se foloseau cocktailuri de droguri combinate cu electroșocuri și privare senzorială.
• Asia de Est: prizonierilor nord-coreeni li se administrau sedative depresive urmate de stimulente violente. În starea de vulnerabilitate indusă, erau expuși la căldură extremă și electroșocuri.
• Europa: la Kronberg, în Germania, CIA a înființat ceea ce ar putea fi prima sa închisoare secretă, în subsolul unei foste vile. În timp ce chimiștii americani și foști oameni de știință naziști discutau metode de interogatoriu la gura sobei, prizonierii din celulele subterane erau supuși unor teste brutale, adesea fatale.

Aceste practici operau complet în afara legii, ignorând flagrant Codul de la Nürnberg, stabilit chiar cu câțiva ani înainte pentru a preveni atrocitățile medicale. Rezultatul direct a fost distrugerea psihică a sutelor de subiecți și un număr încă necunoscut de morți.

Victime din interior și arsenalul asasinatelor

Cea mai cunoscută victimă a rămas însă un om din interior. Frank Olson era un ofițer CIA care își petrecuse cariera la Detrick, cunoscând cele mai toxice secrete ale diviziei. Când a dat semne că vrea să părăsească agenția, a fost perceput drept o vulnerabilitate critică. Gottlieb a organizat o retragere de echipă și a cerut ca Olson să fie drogat cu LSD.

O săptămână mai târziu, Olson murea aruncându-se de la fereastra unui hotel din New York. Versiunea oficială a CIA a fost sinuciderea. Familia sa susține și astăzi că a fost asasinat pentru a i se asigura tăcerea asupra a ceea ce se întâmpla cu adevărat la Camp Detrick.

Până la începutul anilor ’60, Gottlieb și-a dat seama că Graalul său științific era o iluzie. Nu exista o rețetă chimică precisă pentru controlul minții. Sfârșitul programului MK-ULTRA a venit cu o constatare aspră pe care chimistul a formulat-o ulterior:

„Concluzia tuturor acestor activități a fost că era foarte dificil să manipulezi comportamentul uman în acest fel”

Deși experimentele mentale s-au oprit, baza – redenumită Fort Detrick în 1956 – a rămas arsenalul principal al lui Gottlieb. Congelatoarele militare au fost umplute cu antrax, variolă, tuberculoză, venin de șarpe și otrăvuri extrase din crustacee. Aici au fost create toxinele destinate asasinării liderului cubanez Fidel Castro și a premierului congolez Patrice Lumumba.

Ultimele grame de otravă

La intersecția deceniilor, între jumătatea lui 1959 și jumătatea lui 1960, profilul bazei devenise incomod. Oamenii protestau săptămânal la porțile complexului, conștienți de cercetările biologice, deși nu știau nimic despre asasinate și controlul minții. Mesajul lor era clar:

„Nicio raționalizare a «apărării» nu poate justifica răul distrugerii în masă și al bolilor”

Finalul operațiunii a fost dictat la nivel prezidențial. În anul 1970, președintele Richard Nixon a ordonat tuturor agențiilor să își distrugă stocurile bacteriologice. Cercetătorii Armatei s-au conformat imediat, dar Gottlieb, atașat de farmacopeea sa mortală, s-a opus. Doar o întâlnire cu directorul CIA, Richard Helms, l-a convins să accepte ordinul. În anul 1973, directorii MK-ULTRA distrugeau majoritatea înregistrărilor programului.

Totuși, ceva a scăpat. Doi ofițeri ai Diviziei de Operațiuni Speciale, acționând aparent la ordinul unui asistent al lui Gottlieb, au ascuns în portbagajul unei mașini două canistre. Acestea conțineau 11 grame de saxitoxină — o otravă paralizantă din crustacee, suficient de puternică pentru a ucide 55.000 de oameni. Canistrele au fost ascunse la Biroul de Medicină și Chirurgie al Marinei din Washington, într-un mic depozit chimic al CIA. Au fost descoperite și distruse abia în 1975, când Sidney Gottlieb era deja la pensie.

Cel mai puternic american necunoscut al secolului XX a condus experimente pe trei continente, susținut de o licență de a ucide emisă tacit de guvern. Pentru victimele sale din penitenciarele din Kentucky, Atlanta sau subsolurile din Germania, adevărul nu a contat niciodată. Astăzi, în spatele laboratoarelor strălucitoare unde se caută antidotul pentru Ebola, arhivele distruse de la Detrick încă păstrează tăcerea asurzitoare a celor a căror minte a fost ștearsă doar pentru a se dovedi că statul poate.

Astăzi, moștenirea programului MK-ULTRA rămâne unul dintre cele mai sumbre avertismente ale Războiului Rece: dovada incontestabilă a pericolelor care apar atunci când cercetarea științifică militară operează în secret total, lipsită de orice control democratic.

Merită să știe și alții asta?

Votează dacă ți-a plăcut articolul.

DA NU