Sfârșitul lumii are o dată precisă: 13 noiembrie 2026. Și, cum se cuvine, e o zi de vineri 13. Cel puțin așa a prezis Heinz von Foerster, fizician la Universitatea din Illinois, într-un articol publicat în 1960 în revista Science și citat intens de atunci. Discuțiile despre o presupusă zi a judecății au revenit în actualitate pe fondul temerilor exagerate legate de o inteligență artificială autonomă și conștientă. Von Foerster se gândea însă la cu totul altă calamitate.
Timp de mai bine de un secol, teama dominantă pornise de la gândirea economistului englez Thomas Malthus, care a trăit între anii 1766 și 1834: populația, aflată în plină expansiune, avea să depășească rezervele de hrană, iar urmarea ar fi fost foametea. Von Foerster s-a îndepărtat de această viziune. Premisa lui, care avea să se dovedească justă, era că ingeniozitatea umană va reuși să hrănească cea mai mare parte a populației lumii. Problema, susținea el, era alta: populația va continua să crească tot mai repede, spre „infinit”.
Într-un pasaj devenit celebru, von Foerster și coautorii săi au scris: „Stră-strănepoții noștri nu vor muri de foame. Vor fi striviți până la moarte.” Potrivit predicției lor, Homo sapiens urma să-și dea ultima suflare în toamna anului 2026.
O predicție greșită, dar influentă
E destul de limpede că estimarea lui von Foerster a fost complet greșită. Populația globală, de aproximativ 8,3 miliarde de oameni, nu mai crește nici pe departe în ritmul din vremea în care scria el. Există chiar îngrijorări că a luat-o în direcția opusă. În zeci de țări, de la Coreea de Sud și Japonia până la o mare parte din Europa de Vest, demografii nu se mai tem de suprapopulare, ci de scăderea natalității.
Unele dintre soluțiile propuse au un aer cunoscut. Medaliile pentru mamele cu mulți copii au fost ideea lui Iosif Stalin: în 1944, Uniunea Sovietică a instituit Medalia Maternității pentru mamele cu 5 copii, Ordinul Gloria Maternității pentru cele cu 7 copii și titlul de „Mamă Eroină” pentru cele cu 10 copii. România comunistă a copiat modelul în 1951. Titlul de „Mamă Eroină” se acorda femeilor cu 10 copii, alături de o indemnizație lunară de 500 de lei, iar mamele cu 5 până la 9 copii primeau Medalia Maternității sau Ordinul Gloria Maternă, însoțite și ele de avantaje bănești. Ideea nu a dispărut odată cu regimul. În 2022, un proiect de lege care readucea titlul de „Mamă Eroină”, de data aceasta pentru mamele cu cel puțin 5 copii, aștepta de vreo 6 ani în Parlament.
Cum a putut o previziune să fie atât de greșită și, totuși, atât de influentă? Specialiștii în populația umană spun că von Foerster și contemporanii săi și-au sprijinit previziunea pe tendințe reale din trecut, dar le-au scăpat complet schimbările care se petreceau chiar sub ochii lor. Este posibil să fi măsurat corect ratele de creștere de până atunci, însă asta spunea doar o parte a poveștii.
„A descris corect situația exact în momentul în care ea a încetat să mai fie valabilă”, spune Joel Cohen, specialist în biologie matematică și profesor la Universitatea Rockefeller și la Universitatea Columbia. Cohen a studiat ani la rând schimbările populației umane, iar în 1995 a publicat influenta carte Câți oameni poate susține Pământul?
„Von Foerster nu știa atunci, și, de fapt, nu știa nimeni. Vârful istoric a avut loc la începutul anilor 1960” că cea mai rapidă creștere a populației din toate timpurile avusese deja loc, adaugă Cohen.
Ecuația care fixa sfârșitul lumii într-o vineri 13
Von Foerster și colegii săi și-au publicat articolul despre „ziua judecății” pe 4 noiembrie 1960. Predicția lor spectaculoasă se sprijinea pe o ecuație care proiecta în viitor evoluția populației umane, pornind de la tendințele din trecut. Echipa a strâns 24 de estimări ale populației mondiale, cele mai vechi din urmă cu 2.000 de ani. Ipoteza-cheie a raționamentului era că oamenii se deosebesc de celelalte animale prin capacitatea lor unică de a coopera și de a inova.
Populația de musculițe de oțet dintr-un borcan ajunge până la urmă la un nivel stabil, când aglomerația și competiția încep să-și spună cuvântul. La oameni, susțineau autorii, lucrurile stau invers: cu cât sunt mai mulți, cu atât cooperează mai bine, iar cu cât cooperează mai bine, cu atât populația crește mai repede.
Prelungită în viitor, curba nu doar urcă, ci se avântă spre infinit și atinge așa-numitul „zid matematic” pe 13 noiembrie 2026, cu o marjă de eroare de plus-minus 5 ani.
Aici stă cheia calculului. O populație care crește exponențial se dublează la intervale egale și, oricât de mare ar deveni, nu atinge niciodată infinitul. Curba lui von Foerster era însă o hiperbolă: intervalele de dublare se scurtau mereu, iar o asemenea curbă ajunge la infinit într-un moment anume. Pentru populația lumii, calculul a indicat anul 2026,87, adică 13 noiembrie 2026, iar autorii au pus data chiar în titlul articolului: Doomsday: Friday, 13 November, A.D. 2026 („Ziua judecății: vineri, 13 noiembrie 2026″).
Nici von Foerster, nici colegii lui nu credeau cu adevărat că populația lumii va deveni într-o zi infinită. Ecuația spunea altceva: ritmul de până atunci nu putea continua, iar creșterea avea să se oprească cu mult înainte de data din titlu.
Avertismentul rămânea unul serios totuși, iar von Foerster nu a fost singurul care l-a lansat. Opt ani mai târziu, biologul Paul R. Ehrlich a publicat cartea The Population Bomb, probabil cel mai influent dintre textele care au alimentat temerile legate de suprapopulare.
„Amândoi aveau dreptate privind înapoi, dar greșeau privind înainte”, spune Cohen.
La prima vedere, ideea că viitorul va semăna cu trecutul pare destul de rezonabilă. Vreme de cea mai mare parte din cei aproximativ 300.000 de ani de existență a omenirii, populația umană a crescut constant, dar lent. Situația s-a schimbat radical odată cu globalizarea, colonizarea și Revoluția Industrială.
De la un miliard la 8 miliarde de oameni
Așa cum observă Darrell Bricker și John Ibbitson în cartea lor Empty Planet: The Shock of Global Population Decline, populația umană a trecut pragul de un miliard undeva în jurul anului 1800. Până în 1927 s-a dublat, ajungând la 2 miliarde. Apoi s-a dublat din nou în ceva mai puțin de 50 de ani, în 1974. Pentru pragul de 5 miliarde au mai fost necesari doar 13 ani, iar în 2022 omenirea a trecut de 8 miliarde.
Această explozie remarcabilă a avut multe cauze, spune Cohen, dar printre cele mai importante s-a numărat răspândirea culturilor ieftine și bogate în calorii aduse din America, precum cartoful și porumbul.
Explozia demografică nu a venit din mai multe nașteri
„Omenirea a învățat să țină mai bine în viață oamenii care se nășteau, prin inovații simple, dar importante, precum teoria microbiană a bolilor, igiena și nutriția”, spune Dean Spears, economist demograf și profesor asociat la Universitatea din Texas. Autor al cărții After the Spike, Spears a explicat pentru publicația Popular Science acest mecanism: progresele din nutriție și medicină „au dus la scăderea mortalității în primii ani de viață, așa că mai mulți dintre cei născuți au supraviețuit, iar populația a crescut”.
Odată luate în calcul speranța de viață mai lungă și scăderea mortalității infantile la nivel mondial, calculele lui von Foerster se clatină serios. Mortalitatea nu poate scădea la nesfârșit, iar după ce majoritatea copiilor ajung să supraviețuiască, familiile tind să aibă mai puțini copii.
Explozia demografică a fost un episod singular, nu un ciclu care se accelerează la nesfârșit.
Temerile legate de suprapopulare porneau de la o neînțelegere
Spears spune că ipoteza lui von Foerster, a unei creșteri care se accelerează la nesfârșit, pornea „de la o neînțelegere a sursei creșterii populației”. Iar specialiștii în populația umană din acea vreme, adaugă el, știau de fapt cum stăteau lucrurile.
Nici von Foerster, nici Ehrlich nu erau demografi. Von Foerster se formase în fizică și filosofie, iar Ehrlich era biolog. Amândoi se pricepeau însă foarte bine să atragă atenția.
De altfel, se pare că universitari ai vremii au trimis scrisori înfierbântate redactorului-șef al revistei Science, în care calificau predicția drept „ridicolă” și „vădit absurdă”.
„Niciodată, nici măcar la vremea aceea, nu a existat vreun motiv să se creadă că populația va continua să crească atât de repede. Paul Ehrlich era un biolog care studia fluturii, nu demografia umană”, spune Spears.
De la teama de suprapopulare la scăderea natalității
Spre sfârșitul secolului al XX-lea, creșterea populației a început, de fapt, să încetinească destul de repede, sub efectul combinat al mai multor factori.
„Revoluția Verde” din agricultură a făcut posibilă obținerea mai multor alimente de pe aceeași suprafață de teren, ceea ce a îndepărtat teama că omenirea ar putea ajunge brusc să moară de foame. Pilula contraceptivă, apărută la sfârșitul anilor 1950, le-a dat femeilor mai multă autonomie în a decide când și câți copii să aibă.
Aceste tendințe, la care s-a adăugat migrația globală dinspre zonele rurale spre orașe, au făcut până la urmă ca îngrijorarea să se mute de la suprapopulare la scăderea natalității.
Demografii și specialiștii în politici publice dezbat cât de mult ar trebui să îngrijoreze scăderea natalității. Se consideră însă în general că o populație îmbătrânită, în care vârstnicii îi depășesc semnificativ ca număr pe tineri, poate pune pe termen lung presiune pe economia și pe serviciile sociale ale unei țări.
Cum la câmp era nevoie de tot mai puțini lucrători, tot mai mulți oameni s-au mutat la oraș. Istoric vorbind, familiile de la ferme sau din comunitățile agricole aveau, de regulă, mai mulți copii decât cele de la oraș, pentru că acești copii puteau munci pământul. Dintr-un punct de vedere strict economic, ei însemnau mai multă forță de muncă și, cu puțin noroc, mai mulți bani pentru familie. La oraș, un copil în plus era mai degrabă o gură în plus de hrănit decât o pereche de mâini în plus.
În a doua jumătate a secolului al XX-lea, femeile din multe părți ale lumii au câștigat mult mai multă autonomie prin educație, muncă și acces la contracepție. Demografii consideră aceste schimbări printre cei mai importanți factori ai transformărilor demografice din ultima jumătate de secol.
Unele guverne au mers și mai departe. Politica copilului unic din China, introdusă în 1979, și campaniile de sterilizare forțată din India, desfășurate între anii 1975 și 1977, au fost măsuri dure, alimentate de panica suprapopulării. Ceea ce face aceste politici coercitive cu atât mai tragice, observă Spears, este faptul că natalitatea ar fi scăzut probabil și fără ele.
„Ceea ce vedem acum, o lume cu rate ale natalității scăzute și în continuă scădere, nu e de fapt nimic nou. E doar cel mai recent moment dintr-o traiectorie veche de zeci de ani, dacă nu mai mult, în care ratele medii ale natalității la nivel global scad practic peste tot”, spune Spears.
„Aș spune că [școala de gândire] coercitivă [sancționată de stat] a fost contraproductivă”, adaugă Cohen. În opinia lui, și inițiativele guvernamentale similare de astăzi, care încurajează familiile să aibă mai mulți copii, sunt „contraproductive”. Schimbările reale și semnificative ale populației de la o generație la alta, observă Cohen, sunt mai des rezultatul unor tendințe sociale de amploare, care depășesc sfera de influență a oricărui politician sau partid.
România a încercat deja să forțeze curba
Pe 1 octombrie 1966, Nicolae Ceaușescu a semnat Decretul 770, care interzicea avortul. Întreruperea sarcinii mai era permisă doar în câteva situații: dacă sarcina punea în pericol viața mamei, dacă unul dintre părinți avea o boală ereditară gravă, dacă mama avea dizabilități grave, trecuse de 45 de ani sau născuse deja patru copii ori dacă sarcina era urmarea unui viol sau a unui incest.
Efectul a fost imediat. Numărul nașterilor aproape s-a dublat de la 1966 la 1967, iar rata fertilității a urcat de la 1,9 la 3,7 copii pe femeie. Cei născuți în 1967 și 1968 alcătuiesc cea mai numeroasă generație din istoria României. Copiilor veniți pe lume după 1966 li s-a spus „decreței”.
Vârful nu a ținut. În anii 1970, natalitatea a coborât din nou. În 1966, țara avea 14,3 nașteri la mia de locuitori, iar în 1989, după 23 de ani de interdicție, ajunsese la 16, o creștere reală, dar mult sub cele 20 pe care le urmărea dictatorul.
Prețul l-au plătit femeile. Potrivit unor estimări, circa 10.000 de femei au murit din cauza avorturilor făcute în clandestinitate, iar multe dintre aceste decese au fost trecute în acte sub alte cauze. În 1989 mureau aproximativ 170 de mame la fiecare 100.000 de nașteri, iar aproape nouă din zece decese erau provocate de întreruperi de sarcină. Era cea mai mare mortalitate maternă din Europa.
Decretul a fost abrogat pe 26 decembrie 1989, prin primul act legislativ al noii puteri. Primii născuți ai decretului aveau atunci în jur de 22 de ani, iar revoluția care pusese capăt regimului fusese făcută și de „decreței”.
Peste jumătate din țările lumii, sub pragul de înlocuire a generațiilor
În 2026, anul pentru care von Foerster prevedea „ziua judecății”, aproximativ 55% dintre țările lumii, în care trăiesc peste două treimi din populația globului, au rate de fertilitate sub nivelul de înlocuire. Este valoarea, de aproximativ 2,1 copii pe femeie, pe care demografii o folosesc pentru a indica nivelul la care o populație se înlocuiește de la o generație la alta.
Cu alte cuvinte, populația umană nu doar că nu se avântă spre infinit, ci, în mare parte a lumii, merge de fapt spre declin. Experții sunt în mare parte de acord că natalitatea scade. Mai puțin clar este dacă asta e o problemă care trebuie rezolvată.
Spears susține că există motive întemeiate pentru care o stabilizare a natalității ar fi preferabilă unei scăderi continue. Sistemele de pensii bazate pe repartiție depind de lucrătorii tineri, care plătesc pensiile vârstnicilor. Iar mai puțini oameni înseamnă și mai puține servicii comune pentru toți ceilalți: un local poate dispărea pentru că nu mai are clienți, iar o școală din apropiere poate rămâne fără destui copii pentru o clasă, explică el.
Sunt îngrijorări legitime, deși Cohen avertizează că atenția excesivă acordată cifrelor și tendințelor abstracte poate pune în umbră o problemă mai urgentă, care stă chiar în fața noastră. La nivel global, copiii sunt încă frecvent subnutriți, într-o asemenea măsură încât Organizația Mondială a Sănătății estimează că aproximativ 22% dintre copiii sub cinci ani suferă de întârziere în creștere din cauza malnutriției.
„Ne descurcăm atât de prost cu copiii pe care îi avem, încât nu înțeleg de ce se pune accentul pe a face mai mulți”, spune Cohen. „Vorbim despre a avea mai mulți copii când nu avem grijă de cei pe care îi avem deja. Ce naiba înseamnă asta?”
Spears îi avertizează însă chiar și pe cei îngrijorați de scăderea natalității să nu se lase influențați de politicienii care promit soluții rapide. Nu e o urgență pe termen scurt, spune el, ci o „provocare generațională”.
Între greșeala lui von Foerster și cea a lui Ceaușescu există o simetrie. Fizicianul a prelungit o curbă pe hârtie și a ajuns la infinit. Fostul președinte al României a încercat s-o împingă prin decret și a obținut, după un vârf de doi ani, o natalitate mult sub ținta pe care și-o propusese. În ambele cazuri, populația a ascultat de altceva decât de calcule și de legi: de copiii care supraviețuiau, de orașe, de școală, de muncă și de libertatea femeilor de a decide.
Rămâne vinerea de 13 noiembrie 2026. Ecuația cercetătorilor nu era atât de precisă, iar alegerea zilei a fost mai degrabă o glumă: 13 noiembrie era ziua de naștere a lui von Foerster.
Ce mai e nou în Cultură și Societate?
Fostul mitropolit Bartolomeu Anania, fugar în 1944 și îndrăgostit de o călugăriță la Mănăstirea Bistrița
Genă de criminal: Romca Cozmici, „al doilea Râmaru”, era fiul comandantului lagărelor de la Canal
Eugen Grigore, șoferul din Iași care a ucis 24 de romi cu camionul în 1974, iar Securitatea a ascuns cazul
Un nou fragment din cel mai vechi tratat de pace din lume a ieșit la iveală și conține un mesaj despre refugiații de război
