În 1999, arheologii au deschis o cameră funerară sigilată vreme de 500 de ani și au găsit o fată incașă atât de bine conservată, încât părea că doarme

Avea în jur de 13 ani, iar incașii o pregătiseră pentru ceva ieșit din comun. Acum aproximativ 500 de ani, fata a fost dusă aproape de vârful vulcanului Llullaillaco și sacrificată acolo. Cu cei 6.739 de metri ai săi, Llullaillaco e unul dintre cei mai înalți vulcani de pe Pământ, iar pe acest munte izolat trupul ei a rămas înghețat timp de secole.

În martie 1999, arheologii Johan Reinhard și María Constanza Ceruti au găsit-o împreună cu echipa lor. Frigul și aerul uscat o conservaseră atât de bine, încât părea aproape adormită. Oamenii de știință au început apoi să reconstituie cum au arătat ultimele ei luni de viață, iar un studiu din 2026 a restrâns acum momentul sacrificiului la intervalul dintre anii 1462 și 1507.

E cunoscută drept Fecioara de pe Llullaillaco sau La Doncella, iar vulcanul care i-a dat numele se află astăzi pe granița dintre Argentina și Chile. Fata nu mai este însă acolo. Din 2007 e expusă la Muzeul de Arheologie de Mare Altitudine din Salta, în Argentina, într-o vitrină care reproduce condițiile de pe munte.

Povestea ei contează nu doar prin conservarea stranie. Oferă o privire rară asupra felului în care un imperiu se folosea de ritualuri și asupra suferinței pe care credința și puterea o puteau impune celor foarte tineri. Asemenea sacrificii erau acte profund religioase și politice, iar conservarea remarcabilă a Fecioarei face ca violența lor să fie neobișnuit de greu de ignorat.

Trei copii, un singur ritual

Fecioara nu era singură. În apropiere, arheologii au găsit doi copii mai mici, de 4–5 ani: un băiat și o fetiță numită astăzi Fetița Fulgerului. Estimările inițiale îi făceau pe toți trei cu vreo doi ani mai mari, dar scanările CT au corectat vârstele.

Fiecare zăcea, cu haine elaborate și ofrande, în propria cameră funerară, amenajată într-o platformă ceremonială din piatră, la 25 de metri sub vârf. După înmormântare, un fulger a lovit-o pe fetiță și i-a deteriorat o parte a feței, umărul și o ureche.

Toți trei făceau parte din capacocha, o ceremonie sponsorizată de stat, pentru care copii și tineri erau aleși din comunități de pe tot cuprinsul Imperiului Incaș. După cum a explicat NBC News, astfel de sacrificii erau legate de conducători, de evenimente politice și de dezastre naturale, dar și de efortul de a menține relațiile dintre comunități, locuri sacre și zei.

Era o practică elaborată și nemiloasă, iar Llullaillaco nu a fost un caz izolat. Pe vârfuri înalte din tot imperiul au fost găsiți copii și adolescenți sacrificați, unii îngropați cu țesături fin lucrate, figurine și alimente. Siturile erau adesea izolate și cereau călătorii lungi la altitudini unde frigul, aerul rarefiat și epuizarea deveneau ele însele pericole. Pe Llullaillaco, copiii au fost îngropați la aproximativ 6.700 de metri, într-un loc descris drept cel mai înalt sit arheologic din lume.

Ultimul an: hrană de elită, apoi coca și alcool

Oamenii de știință care au examinat părul Fecioarei au descoperit o schimbare dramatică în alimentația ei, începută cu destul de mult timp înainte de moarte. Fata a început să consume mult mai multe proteine animale și mult mai mult porumb, alimente asociate cu statutul de elită.

Cercetările ulterioare au scos la iveală ceva și mai sumbru. Consumul de coca a crescut brusc cu aproximativ un an înainte de moarte, iar cantitatea de alcool pe care o bea, sub formă de chicha, o bere de porumb, a atins maximul în ultimele ei săptămâni. În părul ei s-a găsit cea mai mare concentrație de coca identificată până acum în rămășițe umane din Anzi. Cercetătorii au sugerat că aceste substanțe ar fi putut s-o lase tot mai sedată pe măsură ce se apropia ceremonia. Când a fost găsită, avea încă în gură fragmente de frunze de coca.

Cum a murit, de fapt, rămâne neclar. Spre deosebire de alte victime ale sacrificiilor incașe, nu prezenta niciun traumatism letal evident. Dovezile indică faptul că, după ce a fost așezată în camera funerară, și-a pierdut cunoștința și a murit din cauza frigului extrem. Examinările au arătat și o infecție pulmonară bacteriană, dar nu se știe dacă a contribuit la moartea ei.

Data, citită în plantele îngropate cu ea

Cele mai noi indicii nu au venit de la Fecioară însăși. O datare cu radiocarbon făcută în 2007 pe mostre de păr plasase moartea copiilor undeva între anii 1430 și 1520, o marjă de 90 de ani. Ca s-o restrângă, o echipă internațională a datat boabele de porumb, fragmentele de manioc și frunzele de coca îngropate odată cu Fecioara. Din echipă, condusă de cercetători de la Universitatea din Varșovia, face parte și Johan Reinhard, unul dintre arheologii care o găsiseră în 1999. Sunt plante cu viață scurtă, recoltate probabil cu puțin timp înainte de ceremonie, așa că vârsta lor indică momentul ritualului mai precis decât rămășițele umane.

Cercetătorii au combinat datarea cu analize ale izotopilor stabili de carbon, azot și oxigen și cu modelare cronologică, iar rezultatele au fost publicate în revista Archaeometry. Potrivit acestei analize, sacrificiul a avut loc între anii 1462 și 1507 e.n., cel mai probabil între 1479 și 1502, cu data cea mai probabilă în jurul anului 1499. Intervalul corespunde unei perioade de expansiune și consolidare intensă a statului incaș, în timpul domniei lui Huayna Capac, unul dintre ultimii conducători ai imperiului înainte de cucerirea spaniolă.

Momentul contează. Regiunea fusese deja integrată în imperiu, așa că sacrificiul nu a fost pur și simplu un ritual care să marcheze cucerirea ei. Cercetătorii sugerează că ar fi putut, dimpotrivă, să consolideze autoritatea imperială în teritoriile supuse de curând, să comemoreze un eveniment important sau să răspundă unor preocupări religioase și de mediu. Reconstituirile activității vulcanice și ale climei din acea perioadă nu arată însă niciun dezastru natural de amploare care să fi declanșat ritualul. Cea mai probabilă explicație rămâne efortul ideologic și ritual de a ține laolaltă un imperiu vast și divers, iar o anomalie de mediu foarte locală, precum o secetă, e mai puțin probabilă.

Dagmara Socha, de la Centrul de Studii Andine al Universității din Varșovia, a explicat că noua datare se potrivește cu perioada în care regiunile sudice erau integrate în structura statului incaș. Sursele coloniale pomenesc, de altfel, o călătorie a lui Huayna Capac în provinciile din sud și sacrificii fastuoase aduse zeilor. Ceremonia nu poate fi însă atribuită încă, cu certitudine deplină, unui anumit conducător.

Merită să știe și alții asta?

Votează dacă ți-a plăcut articolul.

DA NU