Cercul Polar Arctic se confruntă cu un val de căldură extremă, înregistrând temperaturi record în Siberia de peste 35 °C. Această anomalie termică accelerează periculos topirea permafrostului și eliberarea masivă de metan, transformând regiunea într-un accelerator al încălzirii globale.
Sursa imaginii: Egor Plenkin
Luna trecută, peste 70% din suprafața terestră și maritimă situată la nord de 60°N a înregistrat temperaturi mai ridicate decât media de referință din perioada 1991–2020, iar 12% din regiune a bifat una dintre cele mai calde trei luni iulie din istorie, conform setului de date ERA5 elaborat de Centrul European pentru Prognoze Meteorologice pe Termen Mediu. Dincolo de anomaliile statistice, miza acestor creșteri termice este directă: dispariția gheții marine anulează scutul natural de răcire al planetei și riscă să compromită eforturile globale de limitare a schimbărilor climatice.
Valea Lenei a trecut de 35 °C
Cele mai ridicate temperaturi s-au înregistrat în Rusia. Valea centrală a râului Lena, din estul Siberiei, a depășit 35 °C pe 9 și 10 iulie, la fel ca zona Troitsko-Pechorsk din vestul Rusiei, spre sfârșitul lunii. Informațiile reies dintr-o analiză a datelor publicată pe Substack de Rick Thoman, de la Centrul pentru Evaluarea și Politicile Climatice din Alaska (ACCAP), Universitatea din Alaska Fairbanks.
Regiunea Kraiul Krasnoiarsk, din Siberia centrală, a înregistrat cea mai caldă lună iulie din 1969. În Selagoncy, din regiunea vecină Sakha, maxima a trecut de 32 °C, conform unor date separate colectate de serviciul de informații meteorologice Ogimet și publicate pe Bluesky de climatologul Maximiliano Herrera.
Alaska a avut cea mai rece lună iulie din 2011
În alte părți ale Cercului Arctic situația e ceva mai puțin extremă. Nordul Nunavutului canadian a fost mai rece decât în mod normal, iar Alaska a înregistrat de fapt cea mai rece lună iulie din 2011. Și Oceanul Arctic la nord de Svalbard a stat sub medie.
Golful Hudson și Marea Groenlandei au mers însă în direcția opusă: cea mai caldă lună iulie de când au început înregistrările prin satelit, în 1979.
Locul al treilea din 1950 încoace
Tendința generală rămâne clară. Luna iulie a acestui an se clasează pe locul al treilea în topul celor mai calde luni iulie din punctul de vedere al temperaturilor de suprafață din Arctica, începând cu 1950. Primele cinci poziții din clasament sunt ocupate, toate, de ani de după 2010. Această tendință confirmă un tipar clar: valurile de căldură arctice nu mai sunt evenimente izolate, ci simptome ale unei schimbări sistemice.
Aceeași tendință apare și în raportul „Starea climei” al Societății Meteorologice Americane, publicat luni. Raportul a constatat că anul 2025 a fost al doilea cel mai cald an din Arctica din istoria sa de 126 de ani și că temperaturile aerului la suprafață din regiune au crescut de aproximativ trei ori mai repede decât rata medie globală.
De ce se încălzește Arctica mult mai repede decât restul planetei?
„Studiile din ultimii ani au arătat că Arctica se încălzește mult mai rapid decât restul planetei din cauza efectului de retroacțiune generat de pierderea gheții marine – așa că nu este surprinzător că asistăm la aceste temperaturi record la latitudini înalte”, a declarat recent meteorologul Alan Gerard pentru publicația Scientific American.
Gheața marină are o capacitate ridicată de reflexie și contribuie la răcirea Arcticii, cam cum o folie de aluminiu așezată la parbrizul mașinii ține căldura la distanță. Pe măsură ce se topește tot mai multă gheață, efectul devine mai puțin pronunțat, temperaturile oceanului cresc, iar topirea se accentuează și mai mult.
Informații: Universitatea din Southampton; Grafic realizat de Descoperiri.ro
Metanul eliberat din Siberia s-a dublat
Temperaturile record recente au coincis și cu publicarea unui nou studiu privind emisiile de metan din Siberia, condus de cercetători de la Universitatea din Edinburgh și de la Academia Chineză de Științe.
Cercetarea a constatat că intensificarea incendiilor forestiere, schimbările în activitatea zonelor umede și încălzirea rapidă determină creșterea emisiilor de metan provenite din topirea permafrostului, ceea ce a dus la dublarea cantității de metan eliberate din Siberia în perioada 2010–2023.
Permafrostul arctic este unul dintre cele mai mari rezervoare naturale de carbon din lume. Odată ce se dezgheață, microbii din sol transformă materialul stocat în dioxid de carbon și metan — acesta din urmă fiind un gaz cu efect de seră chiar mai puternic, deși cu o durată de viață mai scurtă.
Într-un comunicat de presă, cercetătorii subliniază în mod specific că verile mai calde și mai uscate — precum cea pe care o traversăm în prezent — creează condiții ideale pentru incendii de lungă durată, care atât eliberează metan în mod direct, cât și accelerează topirea permafrostului.
Emisiile actuale din Siberia sunt reduse la scară globală, scriu aceștia, dar încălzirea viitoare ar putea schimba situația.
Nu e clar dacă e vorba despre un „punct de inflexiune”
Recentul raport „Starea climei” mai nota că precipitațiile sunt și ele în creștere în întreaga regiune arctică, ceea ce duce la o creștere mai abundentă a vegetației. Fenomenul are efecte complexe și contradictorii asupra ritmului de dezghețare a permafrostului, așa că e greu de afirmat cu certitudine dacă procesul reprezintă un adevărat „punct de inflexiune” climatic.
Date furnizate de Rick Thoman, Centrul din Alaska pentru Evaluarea și Pregătirea Climatică (ACCAP). Grafic realizat de Descoperiri.ro
Ceea ce observăm în prezent este însă în mod clar fără precedent, iar tonul general în rândul climatologilor este unul de incertitudine îngrijorătoare.
„Începem în sfârșit să stopăm creșterea emisiilor de metan provenite din combustibilii fosili, dar reacțiile sistemului natural se intensifică în mod neașteptat, împingând spre eșecul Acordului de la Paris. Este o perioadă periculoasă pentru climă.”, a declarat dr. Euan Nisbet, de la Universitatea Royal Holloway din Londra, pentru UK Science Media Centre.
Dacă acest ciclu de topire a permafrostului și eliberare de metan continuă în ritmul actual, anomaliile termice din Arctica vor dicta, în mare măsură, viitorul climatic al întregii planete.
Ce s-a mai descoperit în Natură & Geografie?
Perlele arată a pietre prețioase, dar sunt produsul unor moluște iritate. Cum se formează perlele de fapt
Unele orașe de coastă se scufundă mai repede decât crește nivelul oceanului
Țânțarii încep să dea semne de rezistență la un insecticid obișnuit
Minus 84 °C în Antarctica, cea mai scăzută temperatură de pe Pământ din 2012
