În noaptea de 15 mai 1854, o ploaie de primăvară transformată în potop a inundat un han din Șerbănești, punând în pericol viața unui nou-născut: viitorul inginer Anghel Saligny. Copilul a fost scos în ultima clipă, când apa ridicase deja pătuțul de pe podea. În noaptea aceea, apa a intrat în odaie și a ridicat pătuțul de pe podea. Copilul a fost scos în ultima clipă.
Nu era nicio casă de familie și niciun oraș. Era un han de la marginea drumului, în calea unei ploi de primăvară care se transformase în potop, iar nou-născutul avea să devină omul care a aruncat poduri peste exact aceleași ape. Lăsând la o parte Podul de la Cernavodă sau premierele mondiale în beton armat, biografia lui Anghel Saligny este marcată de un paradox profund: un elev evaluat cu note de 6 și 7 a devenit cel mai mare constructor al României, în timp ce casa în care s-a născut avea să fie ștearsă de pe fața pământului de regimul comunist.
O invitație la Focșani, oprită de ploaie
Părinții erau așteptați la Focșani. Autoritățile îi invitaseră la deschiderea unui pension destinat instruirii copiilor — o ocazie civică obișnuită, într-un oraș care își construia instituțiile.
Drumul s-a oprit însă la Șerbănești, în fostul județ Tecuci, azi Galați. Ploaia torențială i-a obligat să se adăpostească într-un han. Acolo s-a născut Anghel Saligny.
Istoricul Florin Dîrdală povestește ce s-a întâmplat în noaptea aceea:
„Se zice că în noaptea petrecuta la han, apele Siretului au crescut aşa de mult, încât au intrat până în odaia micuţului şi au luat pătuţul acestuia pe sus, fiind salvat în ultima clipă”
Detaliul merită reținut, pentru că se va întoarce mai târziu: râul care era să-l ia cu el se numea Siret.
Unde s-a născut Anghel Saligny și care era numele său real din documente
Actele îl consemnează altfel decât îl știe posteritatea. Documentele aflate la Serviciul Județean Vrancea al Arhivelor Naționale arată că, în registrul de botezați al bisericii romano-catolice din Focșani pe anul 1854, apare cu numele de botez Leon Anghelus de Saligny. Tatăl: Alfred de Saligny. Mama: Maria Zorska.
Formarea lui se leagă însă de Focșani, unde a fost educat și crescut, în mahalaua „Săpunaru”. Acolo își va face familia rostul pentru un deceniu și jumătate.
Casa care a dispărut într-o zi de august
Hanul nașterii nu mai există. A fost demolat în 1966 — iar felul în care s-a întâmplat este documentat, act cu act.
Prof. dr. Ion Cioroiu și dr. Adrian Pohrib s-au documentat în legătură cu acest aspect și au aflat lucruri interesante, conform Adevărul:
„La Serviciul Judeţean al Arhivelor Naţionale a fost descoperit un dosar care cuprinde o serie de documente, majoritatea din anul 1966, referitoare la demolarea unui imobil. Era casa în care s-a născut Anghel pe 15 mai 1854 (stil vechi), în sat Şerbăneşti, azi cuprins în Lieşti, unde tatăl şi mama însărcinată au fost surprinşi de potopul unei ploi torenţiale. Modestă, aproape precum staulul în care s-a născut Iisus, căsuţa din paiantă (lut pe furci), construită în 1853, cuprindea numai două odăi de 179 mp, un chiler şi o magazie. Casa „acoperită cu tablă neagră, cu şarpantă din lemn, tavan din scândură, podele din lut”, cu prispă joasă spre şosea, cu stâlpi din lemn era aşezată în centrul Lieştiului, la DN 25, aproape de biserică. Naţionalizată în 1948 de la Dumitru Secan, locuită apoi de chiriaşi, s-a părăginit. Autorităţile au decis demolarea ei şi, foarte rapid, pe 4 august 1966 ea era deja demolată, cu tot cu istoria sa, deasupra construindu-se în loc poşta, devenită apoi frizerie, croitorie etc.; recent, magazin”
De la construcție, în 1853, până la demolare, în 1966: 113 ani. La începutul acestei luni s-au împlinit șase decenii de la data la care buldozerele au încheiat socoteala.
În dosar s-au mai găsit trei fotografii ale casei, făcute cu puțin timp înainte de demolare. Pe spatele uneia, cineva scrisese cu cerneală albastră că acolo s-a născut „marele geniu al ingineriei românești”.
Cineva știa, așadar. Demolarea a mers mai departe.
Elevul cu medii de 6 și 7
La Focșani, Anghel Saligny a fost elev la Gimnaziul „Unirea”, în anul școlar 1868-1869. Rezultatele nu anunțau nimic.
A fost evaluat cu medii de 6 și 7. A avut și corigențe.
Evoluția lui ulterioară avea să fie remarcabilă și surprinzătoare chiar și pentru colegii săi — unul dintre acele decalaje între catalog și biografie care ar trebui citite mai des în școli.
Drumul dinspre strada Săpunaru spre Berlin
Familia cumpărase o casă la Focșani în anul 1861. Documentele timpului îi amintesc pe părinți și cu o altă inițiativă: au deschis o școală privată de fete.
Calea copiilor către învățătură i-a obligat însă să-i urmeze. Pe 15 septembrie 1872, prin petiția nr. 2161 adresată primarului orașului Focșani, fac cunoscut că își schimbă domiciliul la Berlin.
Legătura s-a rupt definitiv în 1878, când casa din strada Săpunaru a fost vândută prin act autentificat la Tribunal.
Un secol mai târziu, în 1975, mai multe instituții locale au identificat imobilul și l-au inclus în lista monumentelor istorice, pentru valoarea lui memorială deosebită. Aici locuise unul dintre cei mai de seamă promotori ai progresului tehnic din țară și fondatorul școlii de poduri și șosele din București.
Tot atunci, în urmă cu patru decenii, autoritățile respective se lăudau că vor ridica un bust de bronz marelui inginer. Bustul nu era ridicat nici la momentul la care situația a fost consemnată.
În casa din Focșani unde a copilărit și s-a instruit academicianul funcționează astăzi un restaurant.
Invențiile lui Anghel Saligny: de la silozuri de grâu la premiere în beton armat
Cifrele reputației lui nu sunt de ordin local. Anghel Saligny a fost un remarcabil inginer constructor, premergător mondial al științei construcțiilor metalice și de beton armat.
A realizat multiple invenții și soluții unice: în proiectarea și construirea podurilor, în construcțiile industriale, în fundația cheiurilor portuare și a docurilor, precum și în silozurile de grâu, prin folosirea prefabricatelor de beton. Toate — în premieră mondială.
A construit tronsonul de cale ferată dintre Buzău și Mărășești.
A creat primul pod rutier, dar și de cale ferată, care leagă Doaga de Cosmești, prin podul peste Siret — legătura dintre zona de sud a Moldovei și zona porturilor dunărene Galați-Brăila.
A făcut și podul peste Trotuș, care asigură traficul spre Transilvania. Proiectele sale au contribuit la realizarea primei căi ferate pe zona Câmpina–Predeal, o zonă accidentată, care a ridicat mari probleme de construcție.
Opera care i-a fixat numele trece peste brațul Borcea. Podul de la Cernavodă, lung de 14 km, o adevărată dantelărie în beton și fier, a fost dat în folosință în 1895. El leagă România de vechea provincie Dobrogea și asigură deschiderea la Marea Neagră.
La acea vreme, era cel mai lung pod din Europa și unul dintre principalele poduri metalice cu deschidere mare din lume, cu o deschidere de 4.088 m între malul stâng și cel drept al văii Dunării.
Aceste inovații i-au consolidat reputația la nivel internațional, soluțiile lui Anghel Saligny pentru fundațiile cheiurilor portuare și folosirea prefabricatelor de beton depășind limitele tehnologice ale epocii.
Ce a rămas și ce nu
Apele Siretului nu l-au luat. Peste câteva decenii, tot peste Siret avea să treacă unul dintre podurile lui, la Doaga–Cosmești, iar peste brațul Borcea, cei 4.088 de metri de la Cernavodă.
Casa care l-a adăpostit în noaptea potopului n-a avut același noroc. A căzut într-o singură zi de august, în 1966, cu tot cu istoria ei, iar peste temelie a venit un oficiu poștal, apoi o frizerie, apoi un magazin.
Rămân podurile — și rămâne, în arhivă, o fotografie cu o casă modestă din lut pe furci, pe spatele căreia o mână necunoscută a ținut să scrie, cu cerneală albastră, cine se născuse acolo.
Astfel, istoria lui Anghel Saligny rămâne scrisă nu pe pereții unei case natale dispărute, ci în oțelul și betonul structurilor care, la mai bine de un secol distanță, încă leagă regiunile României.
Ce mai e nou în Cultură şi Societate?
De unde vine expresia „șah mat” și ce însemna, de fapt, în persană
Copiii invizibili ai Sudanului: născuți în timpul războiului, fără identitate legală
Imaginile din satelit arată cum Rusia câștigă cursa pentru Arctica, în timp ce SUA încearcă să recupereze terenul pierdut
Oamenii trăiesc mai mult, dar petrec tot mai mulți ani în stare de sănătate precară
