Proiectul Stargate: agenții paranormali ai Americii, de la CIA la Pentagon

În 1995, CIA declasifica un dosar care părea mai degrabă scenariul unui thriller SF: timp de peste două decenii, guvernul american finanțase în cel mai strict secret un program prin care oameni pretinși înzestrați încercau să „vadă la distanță” baze militare sovietice, silozuri de rachete sau ostatici răpiți la mii de kilometri depărtare.

Deși forurile științifice respingeau categoric fenomenele paranormale, la vârful aparatului de securitate națională scepticismul academic a fost amuțit de paranoia Războiului Rece. În spatele ușilor capitonate de la Langley (CIA) și Pentagon, cei care susțineau că pot citi secrete prin puterea minții au primit bugete generoase și birouri operative. De aici pornește adevărata miză a Proiectului Stargate: cum a ajuns cea mai tehnologizată superputere a lumii să parieze milioane pe ceea ce știința califica drept iluzie și ce a obținut concret în schimb.

Spioni extrasenzoriali pe statele de plată ale Washingtonului

Potrivit susținătorilor acestei teze, printre angajații și colaboratorii marilor servicii de informații ale lumii s-ar afla și oameni cu însușiri considerate paranormale. Forurile științifice ar fi fost, după aceeași lectură, depășite de agenții în recunoașterea acestor fenomene, iar agențiile nu au avut rețineri în a-i folosi pe cei dotați cu asemenea capacități. Unitățile de „paranormali”, cum sunt numite în vorbirea curentă, sau de agenți psy, în jargonul de specialitate, nu ar fi deci o invenție: existența lor a fost confirmată de mult, pe mai multe căi.

Subiectul nu are nimic în comun cu numeroasele romane ale românului Pavel Coruț, fost ofițer de contrainformații devenit autor de ficțiune. E un teritoriu separat, abordat cu toată seriozitatea de cei implicați, oricât de greu le-ar veni multora să îl ia în calcul.

Sub numele de Project Stargate sunt reunite experimentele și programele comandate de guvernul federal al Statelor Unite pentru a cerceta fenomenele paranormale cu aplicații în spionaj și în domeniul militar. Scopul era perfecționarea unor metode de depistare și pregătire a așa-numiților „agenți psy”, viitori culegători de informații vitale pentru Armata Americană și pentru serviciile de spionaj ale Washingtonului. În vizorul oficialilor intrau persoanele despre care se credea că pot „vedea” evenimente petrecute la mii de kilometri ori că pot descoperi, prin puterile neobișnuite ale minții și spiritului, secrete militare și informații greu de procurat, inclusiv amplasamentele serviciilor rivale din alte țări.

Clarviziunea, telepatia, telekinezia și mai ales călătoriile astrale au stat vreme îndelungată la periferia științelor convenționale, iar scepticii le-au contestat existența în repetate rânduri. Primul program de cercetare, numit SCANATE, a primit finanțare de la CIA începând din 1970, iar cercetările propriu-zise asupra vederii la distanță au pornit în 1972, potrivit unei sinteze a Federației Oamenilor de Știință Americani.

Războiul Rece, purtat și pe frontul psy

Rapoartele care ajungeau la Washington în anii 1970 semnalau progrese ale parapsihologiei în alte state, în special în URSS și în China. În birourile de la Washington domnea temerea că Moscova și Beijingul căpătaseră un avantaj periculos într-un teritoriu neconvențional, oricât de bizar părea el comunității academice. Pentru a nu risca o rămânere în urmă pe acest front invizibil, serviciile americane au aprobat linii speciale de finanțare, reînnoite an de an. Un document al Agenției de Informații a Apărării (DIA) din aprilie 1993 consemnează, de pildă, că legile bugetare ale Apărării pentru anii fiscali 1991 și 1992 au autorizat câte 2 milioane de dolari pentru aceste activități.

Capacitatea care atrăgea cel mai mult atenția CIA era clarviziunea, supusă unor teste științifice de laborator. Pentru americani, un clarvăzător foarte înzestrat ar fi însemnat acces la date despre operațiunile de spionaj îndreptate împotriva SUA, despre posibile atentate teroriste, despre baze militare secrete și despre rampele de lansare încă nedescoperite ale unor rachete intercontinentale.

Laboratoarele Institutului de Cercetări Stanford (SRI), din Menlo Park, California, au găzduit primele cercetări și au supus mintea umană unor investigații fără precedent în Statele Unite. Banii guvernamentali au curs peste două decenii, dar nu mereu din aceeași sursă. Potrivit documentului DIA, CIA a oprit finanțarea în 1975, după care plata a fost preluată de DIA și de unele structuri ale ei, cu sprijin ocazional din partea altor organizații de cercetare; colaborarea cu SRI s-a încheiat în 1990, iar cercetările au trecut apoi la compania SAIC.

Programul, secret pe atunci, a fost pus pe picioare de fizicienii Russell Targ și Hal Puthoff împreună cu Ingo Swann, un artist din New York care pretindea că are înzestrări paranormale. Obiectivul lor era să descifreze și să amplifice înzestrările subiecților, pentru a obține apoi, în plin Război Rece, informații despre Uniunea Sovietică. Se credea că sovieticii dispuneau de unități de „paranormali” și mai performante și mai rodate, de unde ideea unor confruntări mentale între agenți secreți aflați la mii de kilometri unii de alții, ipoteză rămasă fără confirmare documentară.

Generalul care miza pe subconștient

O figură centrală a acestei istorii a fost generalul-maior Albert Stubblebine, descris adesea drept șeful spionajului din Pentagon. Funcția sa reală a fost cea de comandant al INSCOM, Comandamentul de Informații și Securitate al Armatei SUA, între anii 1981 și 1984, după care s-a retras din serviciul activ, potrivit biografiei sale. Relatările îi atribuie circa 16.000 de specialiști în contrainformații aflați sub comanda lui, precum și controlul asupra tuturor operațiunilor militare americane sub acoperire din lume.

Stubblebine a avut un rol important în invazia americană din Grenada, din 1983. Participarea sa la invazia din Panama, menționată frecvent, nu se susține cronologic, fiindcă operațiunea a avut loc în 1989, după retragerea generalului. Numele său este asociat și cu celebrele programe MK Ultra ale CIA, dedicate experimentelor de control al minții.

Stubblebine vedea încă de atunci în subconștientul uman o armă a viitorului, convins că noile conflicte aveau să se decidă tot mai mult prin mijloace neconvenționale, nu numai cu rachete și tancuri. Din aceste programe au ieșit primii agenți psy aflați în serviciul Statelor Unite, denumire propusă de Jim Marrs, scriitor american prezentat drept specialist în domeniu.

De la criza din München la rachetele Scud: succesele revendicate

Lista succeselor atribuite paranormalilor americani începe cu localizarea unor baze secrete sovietice, confirmate ulterior de agenți oficiali ai CIA. Ea continuă cu detalii furnizate în timpul crizei ostaticilor provocate în Italia de organizația teroristă Brigăzile Roșii și cu identificarea locurilor în care erau ținute victimele în criza sportivilor israelieni luați ostatici la Olimpiada de la München. Li se mai atribuie determinarea pozițiilor în care regimul lui Saddam Husein își ținea rachetele Scud în primul Război din Golf.

Episodul cel mai spectaculos privește atacurile din 11 septembrie 2001 asupra Turnurilor Gemene. Potrivit acestor relatări, un colaborator particular al CIA cu presupuse capacități premonitorii ar fi avertizat cu precizie asupra lor, dar autoritățile i-au ignorat complet mesajul și și-au adus aminte de el abia la mult timp după tragedie.

Anul în care spionii minții au vorbit

Presa americană a tratat pe larg dezvăluirile din 1995. Publicaţii prestigioase precum ABC, The Washington Post și The New York Times i-au acordat spațiu generos, iar unele materiale conțineau detalii neașteptate. Ingo Swann, Russell Targ, Hal Puthoff și Joseph McMoneagle, figuri-cheie ale proiectului, au povestit atunci în premieră ce se petrecuse în laboratoarele Institutului Stanford.

Numele lui Pat Price apare frecvent alături de ale lor. Documentele CIA îl descriu ca pe un inspector de poliție pensionat, intrat în program în 1973, care a devenit rapid foarte priceput în vederea la distanță. În 1995 nu mai putea însă depune mărturie: aceleași documente consemnează că a murit de infarct în iulie 1975.

În camera cu lumină roșiatică

Primii agenți psy și-au construit metoda de lucru în jurul „tehnicii Ganzfeld”, pe care au aprofundat-o și au rafinat-o. Procedura pornea de la inducerea unei transe care le modifica starea de conștiință. Urma izolarea lor într-o încăpere antifonată, în liniște deplină, cu ochii acoperiți de jumătăți de mingi de ping-pong, sub o lumină caldă, roșiatică. Dispozitivul nu era o improvizație excentrică, ci baza privării senzoriale complete: plasticul alb și lumina uniformă anulau orice contur vizual, orbind creierul de repere externe. În lipsa oricărui stimul optic sau auditiv, mintea este forțată să își caute propriile proiecții interioare, alunecând într-o stare hipnagogică, situată la granița dintre veghe și vis.

Fiecare primea un plic sigilat cu coordonatele geografice și militare ale țintei, pe care îl putea atinge, dar nu și deschide. După spusele lor, odată ce își activau capacitățile psihocognitive, imaginile și senzațiile le răsăreau brusc în minte, însoțite de informații care indicau adesea fidel locul vizat. O comisie științifică ce a analizat programul SRI în 1984 nota că metoda, dezvoltată sub îndrumarea lui Swann, pornea de la latitudine și longitudine, fără ca cercetătorii să poată explica de ce coordonatele, necunoscute de obicei subiectului, ar duce la descrierea corectă a locului.

Printre cei care au lucrat așa s-a numărat Joseph McMoneagle, veteran al Războiului din Vietnam, care atribuia acestei metode localizarea mai multor baze secrete sovietice. Cariera lui militară a durat 20 de ani, până în 1984, iar din 1978 a activat în unitatea de vedere la distanță de la Fort Meade, Maryland, unde era cunoscut ca „vizualizatorul nr. 1”; după retragere, a rămas legat de program prin propria firmă, conform profilului său. Mai târziu, McMoneagle a declarat că reușea în aproximativ 28% din cazuri.

Verificarea se făcea ulterior cu ajutorul sateliților militari, iar descrierile agenților psy coincideau frecvent cu datele acestora. Un bilanț intern din 1990, citat în documentul DIA, aprecia că aproximativ o treime dintre proiectele de combatere a traficului de droguri oferiseră date de bună calitate; evaluarea s-a făcut pe 32 de proiecte din cele 104 derulate, deoarece la majoritatea verificarea pe teren nu fusese posibilă.

Tentația armei psihotronice

Primele rezultate i-au împins pe șefii CIA spre obiective mai ambițioase. Ei aspirau la unități ofensive de paranormali, capabile să ucidă de la distanță sau să sădească gânduri sinucigașe în mintea unor ținte umane care trebuiau eliminate fără intervenție militară. Sovieticii și chinezii erau bănuiți că ajunseseră deja în acest punct, iar americanii se temeau, probabil, că rămăseseră în urmă, într-o perioadă în care abia se lansase epoca „înarmării psihotronice”.

Un experiment neobișnuit, derulat de cercetători americani la sfârșitul anilor 1960, i-a condus pe autori la concluzia că gândurile și energiile negative concentrate asupra unei culturi de mucegai îi frânau clar creșterea. Rezultatul raportat: 191 de mostre „blestemate” dintr-un eșantion de 194 nu au mai crescut, semn, în lectura cercetătorilor, că energia negativă emisă de oameni aflați la sute de kilometri de laborator acționa din plin. Alte rapoarte interne susțineau că proiecțiile mentale ostile ar fi încetinit multiplicarea coloniilor de Escherichia coli (E-coli), o bacterie utilizată frecvent în laboratoare ca indicator biologic standard.

Pentru șefii Pentagonului, rezultatele dovedeau existența energiei mentale, iar prima aplicație la care s-au gândit, fideli formației lor militare, a fost pregătirea unor asasini capabili să ucidă prin forța gândului. Planul a ajuns până la tentativa de racolare a lui Uri Geller, israelianul prezentat drept medium, faimos pentru lingurile pe care ar fi reușit să le îndoaie cu mintea. I s-a cerut să omoare demonstrativ, prin puterile sale psy, un porc, iar Geller, revoltat, a refuzat, spunând că iubise animalele dintotdeauna.

Refuzul lui Geller nu a oprit planul. La Fort Bragg a pornit așa-numitul Project Jedi, un program de antrenament pentru uciderea animalelor exclusiv prin forța minții. Primele ținte desemnate au fost câini vagabonzi care urmau oricum să fie eutanasiați, însă toți subiecții au refuzat, posibil și din pricina unei bariere psiho-emoționale puternice, legate de relația dintre om și câine.

Project Jedi: Michael Echanis și legenda caprelor ucise cu privirea

Pentru uciderea mentală a altor specii există însă, potrivit relatărilor, o excepție. Amintirea îi aparține lui Glenn Wheaton, fost sergent în trupele de elită Beretele Verzi, iar personajul în cauză este Michael Echanis, un bărbat straniu, de origine bască. Echanis servise în Vietnam într-o companie a Regimentului 75 Rangeri și fusese, între 1974 și 1976, editorul de arte marțiale al revistei Soldier of Fortune. Multe dintre episoadele legate de caprele de la Fort Bragg, de Project Jedi și de mărturiile lui Wheaton au ajuns la public prin cartea jurnalistului Jon Ronson „The Men Who Stare at Goats”, apărută în 2004 și ecranizată în 2009.

Numeroși specialiști îl consideră pe Echanis „tătic” al forțelor de elită din armata americană. Primele metode și școli de luptă corp la corp pentru agenții secreți și trupele speciale ale SUA i se datorează lui, potrivit acelorași relatări, iar interesul său pentru latura ocultă a artelor marțiale era cunoscut. Lupta cu cuțitul era specialitatea lui, iar sursele îl dau drept singurul non-coreean inițiat în Sul-sa, o disciplină obscură comparată cu un ninjutsu coreean, centrată pe meditație și incantații de nivel superior, cu o componentă paranormală. Rangul de Sulsa i-ar fi fost acordat de Joo Bang Lee, fondatorul artei marțiale Hwa Rang Do.

Se spune că ajunsese să poată ucide o capră doar privind-o. Potrivit martorilor, câteva zeci de secunde de concentrare, cel mult un minut, îi ajungeau ca să oprească inima unei capre, lucru repetat pe mai multe animale: capra sângera pe nări și, după câteva spasme, cădea moartă. În calculele ofițerilor de operațiuni speciale, transpunerea era directă: dacă ritmul cardiac al unui animal putea fi blocat fără contact fizic, aceeași tehnică promitea să devină arma ideală pentru eliminarea discretă a unor ținte umane strategice, fără urme de violență, gloanțe sau substanțe toxice.

Versiunea oficială plasează moartea lui Echanis în Nicaragua, în 1978, în timpul unei operațiuni speciale. Datele consemnate arată că a murit pe 8 septembrie 1978, într-un accident aviatic la vărsarea râului Sapoá, lângă granița Nicaraguei cu Costa Rica, pe când lucra ca angajat contractual pentru Garda Națională nicaraguană, potrivit biografiei sale. Unele surse vorbesc despre o bombă plasată la bord, în vreme ce apropiați ai lui Echanis, citați de Ronson, susțin că în carlingă ar fi explodat o grenadă, iar varianta completă a faptelor a fost cunoscută, probabil, doar de superiorii lui militari.

De la Sun Streak la Star Gate: două decenii de cecuri în alb

Se afirmă adesea că Proiectul Stargate s-a încheiat oficial odată cu pensionarea generalului Stubblebine, dar documentele declasificate spun altceva. Unitatea înființată de INSCOM la sfârșitul anilor 1970 a fost transferată la DIA în 1986, sub numele SUN STREAK, iar după legea bugetară a Apărării pentru anul fiscal 1991 activitatea a primit denumirea STAR GATE. Programul a fost închis și declasificat abia în 1995.

Multe întrebări au rămas, desigur, fără răspuns. Bănuiala că CIA nu ar fi abandonat total cercetările, dacă obținuse asemenea rezultate în anii 1970–1980, se confirmă cel puțin în parte, fiindcă activitatea a continuat peste un deceniu după retragerea generalului. Pentru cunoașterea umană, tema are valoare prin ea însăși, iar avantajele aduse „angajatorilor” de astfel de unități ar fi evidente, dacă asemenea capacități ar funcționa cu eficiența descrisă. Nivelul atins astăzi de eventuali agenți psy și rolul lor în marile afaceri politice și economice ale lumii, ca și în cele militare, țin deocamdată de speculație.

Verdictul care a închis dosarul

Răspunsul la întrebarea de la care pornește povestea a venit din interiorul sistemului. Decizia din 1995 a survenit în urma unui audit științific independent realizat pentru CIA de American Institutes for Research (AIR). Concluzia raportului a fost lipsită de echivoc: cele două decenii de experimente nu produseseră nici măcar o singură dată date operative concrete sau verificabile, descrierile agenților fiind vagi, inconsistente și imposibil de distins de simple coincidențe statistice.

Timp de 23 de ani, Proiectul Stargate nu a fost ținut în viață de certitudinea că mintea poate spiona prin pereți, ci de vulnerabilitatea psihologică a aparatului de securitate națională: frica paralizantă că inamicul ar fi putut stăpâni o armă necunoscută. A fost o cursă a înarmării cu fantome în care Washingtonul a cheltuit peste 20 de milioane de dolari nu pentru că paranormalul funcționa, ci pentru că, în logica Războiului Rece, nicio superputere nu își permitea riscul ca el să fie real.

Merită să știe și alții asta?

Votează dacă ți-a plăcut articolul.

DA NU