Un corp arde până rămân cenușa și câteva fragmente de os, în timp ce încăperea din jur rămâne aproape neatinsă. Nicio urmă de chibrit, de țigară, de scânteie. Exact acest tipar a ținut în viață, secole la rând, ideea că oamenii pot lua foc din interior. Medicina legală are astăzi o explicație care acoperă fiecare detaliu ciudat al acestor cazuri, inclusiv pe cel mai enervant dintre ele: dovada dispare tocmai în incendiul pe care l-a pornit.
Combustia spontană umană aproape sigur nu există, iar explicația probabilă se numește efectul fitilului
Târziu în noaptea de Ajunul Crăciunului din 1885, în micul orășel agricol Seneca, din statul american Illinois, o femeie pe nume Matilda Rooney a luat foc. Era singură în bucătărie. Focul i-a incinerat rapid întregul corp, cu excepția picioarelor, iar incidentul i-a curmat viața și soțului ei, Patrick, găsit sufocat de fum în altă cameră a casei.
Tragedia i-a lăsat pe anchetatori perplecși. Nu aveau niciun motiv să bănuiască o crimă: soții Rooney se relaxaseră și băuseră whisky în acea seară, iar un muncitor agricol care petrecuse câteva ore cu ei nu observase nimic ieșit din comun. În plus, sursa de aprindere nu a putut fi găsită.
Deși flăcările fuseseră suficient de intense încât să o reducă pe Matilda Rooney la cenușă și câteva fragmente de os, ele nu se răspândiseră în restul camerei. Focul părea să fi izbucnit chiar în corpul ei și să fi rămas limitat la acesta.
Se părea că soții Rooney căzuseră victime ale fenomenului rar și enigmatic al combustiei spontane umane.
Un mister cu o impresionantă tradiție literară
Herman Melville și Nikolai Gogol au recurs la el pentru a-și elimina personaje din romanele Redburn și, respectiv, Suflete moarte. Cel mai notoriu caz din ficțiune rămâne însă Bleak House de Charles Dickens, unde domnul Krook, un negustor de vechituri alcoolic și de joasă speță, sfârșește ca o grămadă de cenușă pe podea și „un strat întunecat și unsuros pe pereți și tavan”.
În prefața la ediția tipărită a romanului, scrisă după ce acesta fusese deja publicat în serial, Dickens și-a apărat folosirea combustiei spontane împotriva acuzațiilor de neverosimilitate. A citat mai multe cazuri celebre și avizele unor medici eminenți care susțineau că un astfel de fenomen era într-adevăr posibil.
„Nu voi renunța la fapte”, a conchis el, cu elanul tipic dickensian, „până când nu va avea loc o combustie spontană considerabilă a mărturiilor pe baza cărora sunt de obicei acceptate întâmplările umane.”
Câteva sute de cazuri și o explicație morală
Primele descrieri ale combustiei spontane umane datează din secolul al XVII-lea. Un număr mare de cazuri a fost consemnat în secolul al XIX-lea și câteva în secolele XX și XXI. În total, există câteva sute de posibile cazuri înregistrate.
Dovezile științifice în favoarea fenomenului erau mai slabe decât afirma Dickens, dar acesta era larg discutat în epoca sa. Publicul îl accepta în mare măsură ca o realitate din motive morale.
Victimele erau adesea alcoolice și supraponderale, iar femeile erau mai numeroase decât bărbații, așa că exista percepția generală că era un fel de pedeapsă pentru un stil de viață desfrânat. Ideea era întărită de relatările senzaționale din ziare despre cazurile suspectate. La urma urmei, părea logic, din punct de vedere intuitiv, ca un corp saturat cu o substanță inflamabilă — alcoolul — să devină el însuși inflamabil.
Rămâne, așadar, întrebarea care contează: dacă fenomenul este real și dacă posibilitatea de a lua foc brusc mai reprezintă un motiv de îngrijorare.
Niciuna dintre explicațiile propuse nu a rezistat verificării
Răspunsul este, aproape cu certitudine, nu. Niciuna dintre explicațiile științifice propuse pentru felul în care un corp ar putea lua foc spontan nu a rezistat unei analize amănunțite.
Unele dintre mecanismele avansate inițial se bazează pe concepții medicale depășite, cum ar fi ideea că aprinderea ar putea fi rezultatul unui dezechilibru al umorilor corpului.
Nu ține nici explicația victoriană, potrivit căreia alcoolul ar face corpul inflamabil. Concentrațiile de alcool sunt mult prea scăzute chiar și la persoanele cele mai intoxicate, iar aprinderea ar avea oricum nevoie de o sursă externă.
Efectul fitilului: un corp poate arde mocnit vreme îndelungată
În secolul XX, specialiștii în medicină legală au observat „efectul fitilului”, prin care hainele purtate de victimă pot absorbi grăsimea topită, acționând ca fitilul unei lumânări și creând condițiile necesare pentru ca un corp să ardă mocnit o perioadă îndelungată.
Experimentele au demonstrat că acest efect poate produce multe dintre caracteristicile neobișnuite asociate cu combustia spontană umană: incinerarea completă sau aproape completă a corpului și lipsa pagubelor provocate de foc în mediul înconjurător al victimei.
Sursa de aprindere pe care focul o distruge
Explicația probabilă a cazurilor suspectate de combustie spontană umană este, așadar, o sursă externă de aprindere — un chibrit, o țigară, o scânteie electrică — care declanșează efectul fitilului, iar dovezile ei sunt distruse chiar de incendiu.
Alcoolul nu face corpul mai inflamabil, dar starea de ebrietate severă sau alte forme de alterare a capacităților pot fi un factor în unele dintre aceste decese: victima poate fi incapabilă să reacționeze la un incendiu care se dezvoltă lent.
Ultimele din Cultură Generală
Integrama #1: Apollo 11 și prima călătorie pe Lună
Test de cultură generală: cât de mult din corpul tău nu este, de fapt, „uman”?
Test de cultură generală: cât timp poate supraviețui un om fără somn?
Test de cultură generală: de ce creierul tău îți poate inventa amintiri care par 100% reale?
Test de cultură generală: de ce în spațiu nimeni nu te poate auzi țipând?
