Bacteriile care trăiesc pe pielea ta ar putea ajuta la protecția împotriva Soarelui, potrivit unui studiu

Într-o lume microscopică ce forfotește chiar pe suprafața pielii noastre, oamenii de știință au dezvăluit o poveste fascinantă: armate tăcute de bacterii ar putea juca un rol crucial în a ne feri de pumnalul invizibil al razelor ultraviolete. O descoperire ce aruncă o nouă lumină asupra modului în care înțelegem protecția solară și complexitatea ecosistemului delicat care ne acoperă.

Scenariul, desprins parcă dintr-un film SF la scară celulară, este următorul: atunci când soarele își trimite razele ultraviolete (UV) asupra noastră, celulele pielii, într-un efort de autoapărare, produc o moleculă specifică. Ei bine, se pare că anumite specii de bacterii, colocatari fideli ai epidermei noastre, intervin prompt și „devorează” această moleculă. Prin acest act de neutralizare, ele împiedică acumularea unei substanțe direct implicate în unele dintre daunele pe termen lung asociate cu expunerea repetată la soare.

Bacteriile care trăiesc pe pielea noastră ne-ar putea proteja de Soare

„Știam de ceva vreme că radiațiile UV au capacitatea de a modula răspunsurile imunitare ale pielii la diverși factori de mediu, iar mai recent am început să înțelegem că microbiomul cutanat, adică totalitatea microorganismelor de pe piele, are și el un cuvânt de spus în reglarea acestor răspunsuri imune.”, explică autorul principal al studiului, VijayKumar Patra, biotehnolog la Universitatea din Lyon.

„Ceea ce ne-a stârnit cu adevărat curiozitatea,” continuă el, „a fost posibilitatea ca anumiți microbi să nu fie simpli spectatori, ci participanți activi în interacțiunea cu efectele radiațiilor UV, ba chiar să le poată contracara.”^[sursa]

Pentru a testa această ipoteză, cercetătorii au scrutat cu atenție comportamentul bacteriilor atât în laborator, în condiții controlate (in vitro), cât și pe pielea șoarecilor, expunându-le la radiații UVB – acel tip de ultraviolete responsabil pentru arsurile solare.

Concluzia a fost surprinzătoare: anumite specii bacteriene, des întâlnite atât pe pielea umană, cât și pe cea a rozătoarelor, posedă abilitatea de a descompune o moleculă cheie, suspectată a fi implicată în dezvoltarea cancerului de piele.

Această moleculă-problemă, denumită acid cis-urocanic, ia naștere atunci când precursorul său, acidul trans-urocanic – prezent în mod natural în stratul extern al pielii – este lovit de rafalele de lumină ultravioletă.

Studii anterioare indicaseră deja că acidul cis-urocanic acționează ca un sabotor al sistemului imunitar la nivelul celulelor pielii, legându-se de receptorii pentru serotonină. Mai mult, există temeri că această moleculă, prin capacitatea sa de a induce leziuni oxidative la nivelul ADN-ului, ar contribui activ la apariția temutului cancer de piele.

Într-o întorsătură paradoxală a evenimentelor, cercetătorii au observat că, dacă acidul cis-urocanic este injectat direct într-o tumoare cutanată, efectul poate fi invers: molecula acidifică mediul intern, de obicei neutru, al tumorii, ducând la distrugerea celulelor canceroase.

În esență, acidul cis-urocanic nu este invariabil un personaj negativ, însă acumularea sa în preajma celulelor sănătoase poate prevesti probleme. Și tocmai aici intră în scenă aliații noștri microscopici.

Oamenii de știință au demonstrat că bacterii comune ale pielii, precum Staphylococcus epidermidis, pot „digera” acidul cis-urocanic cu ajutorul unei enzime specializate, numită urocanază. Această descoperire sugerează că microbiomul nostru cutanat ar putea funcționa ca un regulator fin, modulând impactul pe termen lung al expunerii la UV asupra organismului.

„Este pentru prima oară când demonstrăm o legătură metabolică directă între radiațiile UV, o moleculă produsă de organismul-gazdă și un comportament bacterian specific care influențează funcția imunitară,” subliniază imunologul specializat în piele Marc Vocanson, de la Centrul Internațional de Cercetare în Infecțiologie din Franța.

„Pe măsură ce interesul pentru cercetarea microbiomului și pentru medicina personalizată explodează, înțelegerea acestor delicate interacțiuni dintre microbi și gazda lor ar putea remodela fundamental modul în care privim protecția solară, bolile imunitare, cancerul de piele și chiar tratamente precum fototerapia.”, a mai spus specialistul.

Când chimistul australian Milton Blake a inventat primele creme de protecție solară împotriva UVB în 1928, conceptul de microbiom era încă la decenii distanță – termenul în sine fiind creat abia în anul 2001. Cunoștințele despre acest univers invizibil de pe pielea noastră erau practic inexistente.

Desigur, nu trebuie să ne imaginăm că aceste bacterii pot prelua integral sarcina protecției solare – dovadă stă incidența cancerului de piele la persoanele care neglijează recomandările experților privind fotoprotecția. Însă, acum că am început să deslușim rolul acestor microbi, se deschid perspective noi pentru a-i coopta în strategiile de îngrijire a pielii.

„Aceste descoperiri pavează calea către o protecție solară ‘conștientă de microbiom’, o abordare în care nu doar protejăm pielea de radiațiile UV, ci luăm în calcul și modul în care microbii rezidenți pot reconfigura peisajul imunitar al pielii după expunere,” afirmă fotodermatologul Peter Wolf, de la Universitatea de Medicină din Graz, Austria.

Acesta anticipează că, în viitor, am putea folosi tratamente topice (aplicate direct pe piele) pentru a amplifica sau, dimpotrivă, a diminua metabolismul acidului cis-urocanic de către acești microbi, în funcție de rezultatele clinice dorite.

O astfel de strategie s-ar putea dovedi utilă, de pildă, în contextul fototerapiei – o metodă ce utilizează lumina ultravioletă pentru a trata afecțiuni precum acneea, eczema, psoriazisul sau deficitul de vitamina B. Eliminarea temporară a anumitor bacterii înainte de aceste tratamente ar putea potența efectele benefice ale luminii UV.

În sens invers, dezvoltarea unor produse care să stimuleze proliferarea bacteriilor benefice precum S. epidermidis sau care să conțină direct enzime urocanaze ar putea oferi un scut suplimentar sistemului imunitar al pielii, contribuind astfel la reducerea riscului de cancer cutanat.

Firește, este esențial să privim aceste perspective cu prudența specifică cercetătorului. Deoarece descoperirile actuale se bazează pe experimente realizate în eprubetă și pe studiul pielii și microbiomului șoarecilor, transpunerea lor directă la om rămâne, pentru moment, în sfera speculațiilor. Un drum lung al cercetării mai trebuie parcurs înainte ca produsele de protecție solară „îmbogățite cu urocanază” să primească validarea științifică și să ajungă pe rafturile farmaciilor. Dar primul pas, esențial, a fost făcut.