Cele mai vechi urme de pași umani descoperite vreodată, datate la 6,05 milioane de ani, au fost confirmate pe insula Creta. Această descoperire arheologică extraordinară rescrie cronologia evoluției umane, demonstrând că mersul în poziție verticală a apărut cu milioane de ani înaintea faimoaselor amprente africane.
Dincolo de raritatea lor absolută, aceste amprente fosilizate mută atenția paleoantropologilor dinspre continentul african spre spațiul mediteranean, indicând o diversitate geografică mult mai mare a primilor hominizi.
Urmele au fost găsite lângă satul Trachilos, în vestul Cretei, și au fost descrise pentru prima dată în 2017. Ulterior, o echipă internațională condusă de cercetători de la Universitatea din Tübingen a aplicat tehnici geofizice și micropaleontologice pentru a stabili o vârstă mai precisă a sitului.
Pentru cei care studiază evoluția umană, urmele de pași sunt o comoară aparte. Spre deosebire de oase, care pot fi împrăștiate sau incomplete, urmele surprind o înregistrare directă a mișcării. În cazul de față, ele păstrează dovezi dintr-o perioadă de acum mai bine de șase milioane de ani – un interval în care fosilele legate de strămoșii timpurii ai omului rămân relativ rare.
Care sunt cele mai vechi urme de pași? Trachilos vs. faimoasele amprente din Laetoli
Noua analiză plasează amprentele de la Trachilos la aproximativ 6,05 milioane de ani în urmă. Studiul, publicat în Scientific Reports, le identifică drept cea mai veche dovadă directă a unui picior asemănător celui uman descoperită până acum.
Autorul principal Uwe Kirscher a remarcat că urmele sunt cu aproape 2,5 milioane de ani mai vechi decât celebrele urme de la Laetoli, din Tanzania, atribuite speciei Australopithecus afarensis – cea din care făcea parte și Lucy.
Vârsta lor se suprapune, totodată, cu cea a speciei Orrorin tugenensis, o specie preumană timpurie care a trăit în Kenya între 6,1 și 5,8 milioane de ani în urmă. Fosilele asociate cu Orrorin includ femururi care sugerează mersul în poziție verticală. Cercetătorii subliniază însă că nu au fost găsite niciodată oase ale piciorului sau urme de pași legate de această specie.
Tocmai acest detaliu face ca descoperirea de la Trachilos să fie atât de importantă: ea oferă dovezi directe despre anatomia piciorului dintr-un stadiu extrem de timpuriu al evoluției umane.
Citirea urmelor străvechi
Spre deosebire de oase, care pot fi transportate de apă sau prădători de-a lungul timpului, urmele de locomoție bipedă lăsate în sedimente (ichnofosile) reprezintă o dovadă in situ, oferind certitudinea că un individ a trăit și a mers exact în acel loc.
Urmele păstrează mai multe trăsături specifice locomoției bipede. Per Ahlberg, profesor la Universitatea din Uppsala și coautor al studiului, a precizat că piciorul avea o bază, un deget mare puternic, aliniat cu celelalte, și degete laterale tot mai scurte spre exterior.
„Cel mai vechi picior uman folosit pentru mersul în poziție verticală avea o bază, cu un deget mare puternic și paralel, și degete laterale succesiv mai scurte”, a explicat Ahlberg.
Cercetătorii au observat și diferențe față de hominizii de mai târziu. Analiza lor a arătat că piciorul avea o talpă mai scurtă decât cea a unui Australopithecus. Arcul plantar nu era foarte dezvoltat, iar călcâiul pare să fi fost mai îngust.
Toate aceste concluzii provin din amprentele rămase în sedimentele de pe plajă, care s-au fosilizat ulterior. Spre deosebire de rămășițele scheletice, ele înregistrează felul în care un picior a interacționat efectiv cu solul, oferind o perspectivă diferită asupra anatomiei și a mișcării.
Indicii străvechi dezvăluie un peisaj în schimbare
Studiul analizează și contextul de mediu în care au fost lăsate amprentele. Acum șase milioane de ani, Creta era legată de Grecia continentală prin Peloponez, ceea ce le permitea animalelor terestre să străbată regiunea. Madelaine Böhme, o altă coautoare a cercetării, a declarat:
„Nu putem exclude o legătură între autorul urmelor și posibilul Graecopithecus freybergi preuman.”
Aceste rămășițe provin din depozite datate la aproximativ 7,2 milioane de ani în urmă, aflate la circa 250 de kilometri de situl Trachilos. Dovezile geochimice strânse de echipă arată că, în acea perioadă, praf din Africa de Nord a ajuns până în Creta. Cercetătorii au datat granulele minerale găsite în sedimente și au obținut vârste cuprinse între 500 și 900 de milioane de ani – valori pe care le descriu ca fiind tipice pentru praful deșertic nord-african purtat de vânt.
Articolul vine, de asemenea, în sprijinul unor lucrări anterioare ale lui Böhme și ale colegilor săi, legate de ceea ce ei numesc ipoteza „desert swing”. În acest model, faze de scurtă durată de extindere a deșertului în Mesopotamia și Sahara au influențat deplasarea mamiferelor între Eurasia și Africa. Autorii sugerează că aceste schimbări de mediu ar fi putut afecta distribuția geografică a unora dintre cele mai vechi populații preumane.
Așadar, cele mai vechi urme de pași umani din Creta nu reprezintă doar o anomalie izolată, ci o fereastră directă spre un peisaj european preistoric, în care primii pași bipedi au fost mult mai răspândiți geografic decât o indicau teoriile clasice.
Laserele dezvăluie aproape 400 de structuri ascunse ale unei civilizații amazoniene care ar fi numărat milioane de oameni
De ce a fost declarată nevinovată Ioana d’Arc, la 25 de ani după execuția ei
De ce a atacat Japonia Pearl Harbor în 1941 și de ce sancțiunile americane au avut efectul invers
Hiroshima, apoi Nagasaki: de ce a aruncat America a doua bombă atomică peste Japonia
O coincidență climatică explică de ce s-au prăbușit civilizațiile mediteraneene în vremea „Odiseei”
