O mandibulă recuperată în nordul Egiptului ar putea muta locul de origine al maimuțelor moderne din Africa de Est către un punct de intersecție evolutiv neașteptat. Descoperirea noii specii, denumită Masripithecus moghraensis, veche de 17 milioane de ani, a fost validată în revista de specialitate Science și arată că strămoșul comun al maimuțelor și al oamenilor ar fi putut evolua în nordul Africii, nu în est.
Harta originilor maimuțelor a avut multă vreme un centru de greutate clar: Africa de Est. O mandibulă recuperată la Wadi Moghra, în nordul Egiptului, îl împinge acum spre nord.
O echipă internațională de cercetători a identificat o specie de maimuță necunoscută până acum, care a trăit în urmă cu aproximativ 17–18 milioane de ani, în Miocenul timpuriu. Cercetătorii au numit-o Masripithecus moghraensis și au descris-o într-un studiu semnat de oameni de știință de la Centrul de Paleontologie a Vertebratelor al Universității Mansoura (Egipt) și de la Universitatea din California de Sud (SUA).
Fosilele provin de la Wadi Moghra, în nordul Egiptului, și oferă prima dovadă definitivă a existenței unei maimuțe din Africa de Nord. Vârsta și locația lor extind aria de distribuție cunoscută a maimuțelor timpurii și indică faptul că Egiptul, împreună cu regiunea mai largă a Orientului Mijlociu, a jucat un rol important în evoluția care a dus, în cele din urmă, la apariția maimuțelor moderne.
De ce lipsea Africa de Nord din istoria originii maimuțelor moderne?
Până la această descoperire, registrul fosilifer indica estul Africii drept leagănul evolutiv exclusiv. Găsirea unei maimuțe antropomorfe în Africa de Nord rezolvă un puzzle vechi de decenii. Hesham Sallam, paleontolog la Universitatea din Mansoura, Egipt, și autor principal al studiului, a declarat: „Am petrecut cinci ani căutând acest tip de fosile deoarece, atunci când analizăm atent arborele genealogic al maimuțelor timpurii, devine clar că lipsește ceva — iar Africa de Nord deține acea piesă lipsă.”
Motivul căutării ține de o lacună persistentă. Până la această descoperire, siturile fosilifere nord-africane din Miocenul timpuriu livraseră rămășițe de maimuțe, dar nicio maimuță antropomorfă confirmată. Absența a cântărit greu în interpretări: mulți cercetători au concluzionat că maimuțele antropomorfe și rudele lor apropiate erau, în mare parte, limitate la zone situate mai la sud în Africa la acea vreme.
Fosile de maimuțe mai recente au ieșit la iveală în Africa, Asia și Europa, însă oamenii de știință continuă să dezbată cum erau înrudite aceste specii și de unde proveneau strămoșii lor. Noile dovezi ridică o altă posibilitate: lacunele din registrul fosilifer ar fi putut distorsiona istoria grupului Hominoidea, care include toate maimuțele vii — de la giboni și urangutani la gorile, cimpanzei și oameni — împreună cu ultimul lor strămoș comun.
Masripithecus moghraensis: anatomia și dieta noii specii din Miocen
Masripithecus arată că maimuțele trăiau deja în Africa de Nord în timpul Miocenului timpuriu. Mai mult, pare să fi diferit substanțial de speciile de maimuțe de vârstă similară găsite în Africa de Est.
Numele înregistrează ambele coordonate ale descoperirii. Masripithecus combină Masr (مصر), cuvântul arab pentru Egipt, cu termenul grecesc píthēkos, care înseamnă maimuță. Denumirea speciei, moghraensis, trimite la Wadi Moghra, zona bogată în fosile din nordul Egiptului de unde membrii Laboratorului Sallam au recuperat rămășițele în timpul cercetărilor de teren din 2023 și 2024.
A fost găsită doar o parte a maxilarului inferior, dar aceasta reunește trăsături necunoscute la orice altă maimuță din aceeași perioadă: canini și premolari neobișnuit de mari, molari cu suprafețe de mestecat rotunjite și puternic texturate și o mandibulă deosebit de robustă.
Shorouq Al-Ashqar, cercetător la Centrul de Paleontologie a Vertebratelor al Universității Mansoura din Egipt și primul autor al studiului, a explicat semnificația acestei combinații: „Împreună, aceste caracteristici sugerează că Masripithecus era adaptat pentru versatilitate. Studiul interpretează anatomia sa de mestecat ca dovadă a unei diete flexibile, bazată în principal pe fructe, cu capacitatea de a procesa alimente mai dure, precum nuci sau semințe, atunci când era necesar. Această flexibilitate l-ar fi ajutat pe Masripithecus să prospere într-o perioadă în care schimbările climatice duceau la o sezonalitate mai pronunțată în Africa de Nord și Arabia”. În perioadele în care schimbările climatice făceau ca fructele moi să dispară, Masripithecus își folosea maxilarul masiv ca pe un veritabil „spărgător de nuci”. Această adaptare pentru alimente de criză a fost un avantaj evolutiv uriaș, permițându-i să supraviețuiască extincțiilor care au decimat alte specii mai puțin adaptabile.
Deși astăzi Wadi Moghra este un peisaj deșertic arid și neiertător, acum 17 milioane de ani regiunea arăta complet diferit: era un estuar luxuriant, o deltă mlăștinoasă străbătută de râuri și acoperită de păduri tropicale, unde mișunau crocodili, țestoase uriașe și specii dispărute de elefanți. În acest ecosistem bogat s-a dezvoltat și Masripithecus.
Legătura dintre Masripithecus și evoluția umană
Pentru a înțelege scara timpului profund: Masripithecus a trăit cu aproape 14 milioane de ani înainte de faimoasa «Lucy» (Australopithecus afarensis), prima maimuță bipedă, și cu mult înainte ca ramura evolutivă care avea să ducă la specia umană să se separe de cea a cimpanzeilor. Această fosilă ne arată, de fapt, rădăcinile foarte adânci ale întregii noastre familii biologice.
Importanța speciei trece însă dincolo de dinții și maxilarul său neobișnuit: Masripithecus pare să ocupe o poziție semnificativă în istoria evolutivă a maimuțelor.
Pentru a o stabili, cercetătorii au recurs la metode bayesiene avansate, care permit combinarea mai multor tipuri de dovezi într-o singură analiză. Ei au pus laolaltă trăsăturile anatomice ale maimuțelor vii și dispărute, ADN-ul speciilor vii și vârstele geologice ale fosilelor cunoscute. Din aceste date au estimat cum erau înrudite diferitele grupuri de maimuțe și în ce moment s-au separat liniile lor evolutive. Această ramificare din Miocenul timpuriu este crucială pentru specia umană, deoarece grupul Hominoidea — din care face parte Masripithecus — reprezintă fundația din care au evoluat ulterior primele hominide.
Rezultatul este direct: Masripithecus era mai strâns înrudit cu maimuțele vii decât orice specie din Miocenul timpuriu cunoscută în prezent din Africa de Est.
Coridorul biogeografic dintre Africa și Eurasia
Echipa a efectuat și analize biogeografice, pentru a investiga unde a trăit cel mai probabil strămoșul comun al tuturor maimuțelor vii. Concluziile indică Africa de Nord și Orientul Mijlociu în timpul Miocenului timpuriu.
Regiunea ocupa atunci o poziție strategică importantă. Plăcile africană și arabică se deplasau spre nord, în etapa finală a coliziunii lor cu Asia. Schimbările nivelului mării au îngustat sau au eliminat uneori barierele marine, deschizând rute temporare pe care animalele le puteau folosi pentru a se deplasa între regiuni.
În acest context, Masripithecus leagă înregistrări fosile din Africa și Eurasia care până acum rămăseseră separate. Prezența sa sugerează că maimuțele se diversificaseră deja în această zonă înainte ca legăturile terestre să le deschidă calea spre răspândirea în Europa și Asia.
Cum schimbă fosila din Egipt ipotezele paleontologilor
Erik Seiffert, paleontolog la Universitatea din California de Sud și coautor al studiului, a declarat că descoperirile i-au schimbat viziunea asupra evoluției timpurii a maimuțelor.
„Pe parcursul întregii mele cariere, am considerat probabil faptul că strămoșul comun al tuturor maimuțelor vii a trăit în Africa de Est sau în împrejurimile acesteia. Însă această nouă descoperire, precum și analizele noastre noi și inovatoare privind filogenia și biogeografia hominoidelor, pun acum sub semnul întrebării această idee. Și, ceea ce este important, probabilitatea acestui scenariu nu depinde de Masripithecus — dar este în mare măsură în concordanță cu acesta.”, a declarat cercetătorul, citat de publicația Science Daily.
Cercetătorii se așteaptă ca cercetările suplimentare pe teren din Africa de Nord și Orientul Mijlociu să dezvăluie mai multe fosile care să clarifice modul în care maimuțele moderne au apărut și au început să se diversifice.
Descoperirea speciei Masripithecus moghraensis sugerează că părți importante ale istoriei evolutive a maimuțelor ar putea rămâne îngropate în regiuni pe care paleontologii nu le-au explorat încă în profunzime. Dacă viitoarele excavații din deșertul egiptean vor scoate la lumină resturi craniene sau postcraniene, Masripithecus ar putea rescrie definitiv primele capitole din istoria evoluției umane.
Studiul a fost publicat în revista științifică Science.
Antarctica ar putea oferi lumii câteva decenii pentru a se pregăti de creșterea nivelului mării
Țara cu 130 de zile de ploaie pe an, obișnuită să lupte cu inundațiile, se confruntă cu seceta. Ce se întâmplă în Europa din cauza căldurii extreme
Din Asia de Sud în Europa: ruta pe care gândacii de bucătărie au străbătut lumea pe nave din vechime
Apele Pământului rămân treptat fără oxigen, avertizează oamenii de știință
Oamenii de știință au identificat meteoritul rar care a provocat dispariția dinozaurilor, în urmă cu 66 de milioane de ani
