Un tip rar de meteorit, cunoscut sub denumirea de condrit CO, a fost probabil obiectul care s-a prăbușit pe Pământ în urmă cu 66 de milioane de ani, declanșând dispariția a aproximativ 75% din toate speciile, inclusiv a tuturor dinozaurilor neavieni. Mai mult, analiza arată un detaliu surprinzător care rescrie parțial modul în care s-a desfășurat catastrofa: extincția a fost provocată de cantitatea uriașă de praf aruncată în atmosferă, care a blocat lumina soarelui, și nu de sulful din corpul ceresc.
Cercetătorii de la Universitatea din Columbia Britanică (UBC), din Paris, Bruxelles și Viena au ajuns la această concluzie analizând izotopii de nichel conservați în materialul lăsat în urmă de impactul dintre Cretacic și Paleogen. Descoperirile lor au fost publicate în jurnalul ştiinţific Science Advances. Descoperirea rezolvă o dezbatere geologică veche de decenii și demonstrează că sfârșitul Erei Mezozoice a fost rezultatul unei coincidențe cosmice teribile, implicând un proiectil extrem de rar pentru Sistemul nostru Solar.
Un meteorit rar în spatele extincției dinozaurilor
„Condriții carbonacei din clasa Ornans nu seamănă deloc cu meteoriții tipici pe care îi găsești în colecțiile muzeelor. Un condrit carbonat (CO) conține mult mai puține elemente volatile – precum carbonul, zincul, apa și, în special, sulful – decât alte clase de meteoriți pe care le-am descoperit până acum pe Pământ. Aceasta nu modifică teoria noastră privind cauza evenimentului de extincție, dar face mai puțin probabil ca sulful conținut în corpul impactor să fi fost factorul decisiv. Fragmentele fine aruncate în atmosferă ar fi reprezentat factorul principal.”, spune dr. Philippe Claeys, care a lucrat la acest studiu în calitate de profesor invitat la UBC, citat de publicaţia Science Daily.
Această diferență de compoziție ar putea ajuta oamenii de știință să înțeleagă mai bine modul în care impactul a provocat o distrugere atât de extinsă. Deoarece condriții CO conțin relativ puțin sulf, noile dovezi sugerează că sulful din meteoritul însuși s-ar putea să nu fi fost principalul factor al catastrofei. În schimb, cantitățile enorme de resturi fine aruncate în atmosferă ar fi putut juca rolul dominant. Descoperirea arată că nu explozia în sine a șters 75% din speciile planetei, ci iarna globală care a urmat. Miliardele de tone de praf fin au blocat lumina Soarelui ani de zile. Pământul a înghețat, plantele au dispărut, iar uriașii prădători ai vremii au murit de foame în întuneric total.
Izotopii de nichel dezvăluie identitatea corpului care a provocat impactul
Oamenii de știință de la Institut de Physique du Globe și Université de Paris au efectuat măsurători extrem de precise ale izotopilor de nichel pe probe colectate de-a lungul mai multor ani. Materialul provenea dintr-un strat subțire de argilă depus în întreaga lume după impact.
„Este o muncă provocatoare. Doar o fracțiune infimă din proiectil s-a păstrat în stratul de argilă KT al planetei (n.red. limita Cretacic-Terțiar, o fâșie geologică globală de cenușă și iridiu care marchează momentul exact al extincției), deoarece întregul meteorit s-a vaporizat la impact.”, adaugă dr. Claeys, profesor la Vrije Universiteit Brussel, aflat în prezent în vizită la Centrul Pacific pentru Cercetări Izotopice și Geochimice din cadrul Departamentului de Științe ale Pământului, Oceanului și Atmosferei de la UBC.
Stratul global de argilă conține doar urme slabe ale obiectului original, ceea ce face dificilă determinarea exactă a ceea ce a lovit Pământul. Chiar și așa, semnătura izotopică a nichelului le-a permis cercetătorilor să restrângă identificarea corpului care a provocat impactul la o clasă rară de meteoriți carbonacei.
De unde a venit meteoritul care a dus la dispariția dinozaurilor?
Sursa inițială a meteoritului rămâne incertă. Este posibil să fi provenit dintr-o regiune îndepărtată a Sistemului Solar exterior, plină de resturi rocoase, sau din partea exterioară a centurii de asteroizi de lângă Jupiter.
Condriții carbonacei reprezintă doar aproximativ 5% din meteoriții prelevați pe Pământ. Condriții CO, numiți și condriți carbonacei din clasa Ornans, reprezintă doar o porțiune foarte mică din acel grup. Ei sunt considerați printre cele mai primitive și mai puțin alterate materiale rămase de la formarea sistemului solar.
„Faptul că au fost loviți de un proiectil atât de rar și de îndepărtat subliniază cu adevărat cât de ghinioniști au fost dinozaurii”, spune dr. Claeys.
Acest meteorit a fost o anomalie statistică perfectă. Dacă un asteroid obișnuit ar fi lovit planeta, sau dacă această rocă primitivă ar fi întârziat câteva minute și ar fi căzut în ape mai adânci, dinozaurii ar fi supraviețuit. Fără această eroare absolută a universului, mamiferele – și implicit oamenii – probabil nu ar fi evoluat niciodată pentru a domina Pământul.
Unde a căzut și cât de mare a fost meteoritul? Impactul de la Chicxulub
Pentru a înțelege scara distrugerii care a aruncat suficient praf cât să întunece întreaga planetă, trebuie să privim dimensiunile reale ale corpului ceresc. Astfel, corpul care a provocat impactul dintre Cretacic și Paleogen avea un diametru estimat între 10 și 15 kilometri. Acesta a lovit Pământul cu o viteză de aproximativ 64.000 km/h și a creat enormul crater Chicxulub.
Inchipuie-ți un munte de rocă, mai voluminos decât Everestul, izbindu-se de planetă cu o viteză de aproape 70 de ori mai mare decât a unui avion de pasageri. Impactul a eliberat instantaneu o energie de miliarde de ori mai mare decât bombele atomice din Al Doilea Război Mondial.
Locul impactului se află acum îngropat sub Peninsula Yucatán din Mexic.
Identificarea acestui condrit CO extrem de rar ca sursă a craterului Chicxulub arată că extincția dinozaurilor a fost declanșată de o rocă primitivă, rămasă nealterată de la nașterea Sistemului Solar. Deși fragmentele inițiale s-au vaporizat, amprenta izotopică lăsată pe Pământ a rezolvat în sfârșit misterul asasinului cosmic. Astăzi, craterul Chicxulub este invizibil la suprafață, însă marginea lui superioară a lăsat o urmă spectaculoasă: inelul de cenote (peșteri prăbușite pline cu apă cristalină). Acolo unde turiștii înoată azi liniștiți în inima Mexicului, se află de fapt cicatricea zilei în care lumea a fost resetată.
Ce s-a mai descoperit în Natură & Geografie?
Țânțarii încep să dea semne de rezistență la un insecticid obișnuit
Minus 84 °C în Antarctica, cea mai scăzută temperatură de pe Pământ din 2012
Praful ridicat de impactul de la Chicxulub ar fi putut grăbi extincția dinozaurilor
Secarea Mării Aral a eliberat aproximativ 825 de milioane de tone de CO₂ începând cu 1960
