Data viitoare când pisica ta dolofană, cu blană tigrată, sau persana pufoasă ți se ghemuiește în poală pentru un pui de somn, ai pe cine să mulțumești: egiptenii antici. Relația dintre pisici și Egiptul antic este una dintre cele mai fascinante legături dintre oameni și animale din istorie. Deși inițial au fost tolerate strict pentru utilitatea lor practică, felinele au ajuns să fie considerate purtătoare ale energiei divine.

Dovezile ADN sugerează că pisicile sălbatice s-au „autodomesticit” pentru prima dată în Orientul Apropiat și în Egipt cu aproximativ 10.000 de ani în urmă, când felinele cu blană pestriță s-au strecurat în primele societăți agricole ca să vâneze rozătoarele care furau cereale — și au rămas apoi pentru resturile gratuite și mângâierile primite de la oamenii recunoscători.
Numai că devotamentul pe care egiptenii antici l-au arătat pisicilor lor a depășit cu mult afecțiunea caldă a unui simplu proprietar de animal de companie. De-a lungul mileniilor, pisicile din Egipt au evoluat de la prădători utili ai satelor la întruchipări fizice ale zeilor și simboluri ale protecției divine.
„Egiptenii priveau pisica la fel cum priveau totul, ca pe un mod de a explica și personifica universul”, a explicat egiptologul Melinda Hartwig, curatoare de artă egipteană antică, nubiană și din Orientul Apropiat la Muzeul Michael C. Carlos al Universității Emory din Atlanta.
Așadar, înțelegerea modului în care egiptenii se raportau la feline ne oferă o fereastră directă către modul în care această civilizație își explica ordinea lumii, viața de apoi și manifestarea zeilor pe Pământ.
De ce venerau egiptenii pisicile? Adevărul despre legătura cu zeița Bastet
Hartwig ține totuși să lămurească un aspect: egiptenii nu venerau pisicile, dar credeau că acestea dețineau o parte din energia divină. Cea mai răspândită credință era că pisicile domestice purtau esența divină a lui Bastet (sau Bast), zeița cu cap de pisică ce reprezenta fertilitatea, viața de familie, muzica, dansul și plăcerea.
Tocmai de aceea, pisicile trebuiau protejate și cinstite. La apogeul popularității cultului lui Bastet, care s-a impus în secolul al II-lea î.e.n., pedeapsa pentru uciderea unei pisici — chiar și accidental — era moartea. Talismane și amulete în formă de pisici erau purtate deopotrivă de bărbați și femei pentru a proteja căminul și a aduce noroc în timpul nașterii, iar bijuteriile reprezentând pisici și pisoi erau cadouri populare de Anul Nou.

Sute de mii de pisici mumificate
Ceea ce îi uimește cel mai tare pe arheologii moderni este numărul impresionant de pisici mumificate scoase la iveală în siturile funerare din întregul Egipt — inclusiv sutele de mii îngrămădite în catacombele de la Saqqara și Tell-Basta, principalele locuri de cult ale zeiței Bastet. Se crede că, la Templul lui Bastet din Tell-Basta, preoții întrețineau „adăposturi” mari de pisici, care alimentau un comerț înfloritor cu mumii de pisici.
„Pisicile mumificate erau vândute pelerinilor care se duceau la templul zeiței Bastet și îi redau zeiței o mică parte din energia ei. De asemenea, aceștia cereau o favoare sub forma unei rugăciuni, cunoscută sub numele de votiv.”, spune Hartwig.
Hartwig afirmă că atât de multe mumii de pisici au supraviețuit de-a lungul secolelor tocmai pentru că distrugerea lor ar fi fost interzisă în Egiptul antic, dat fiind că purtau esența zeiței Bastet. Așa se face că au ajuns să fie ascunse în camere funerare preexistente și în catacombe secundare. O săpătură arheologică efectuată chiar luna aceasta în complexul piramidal de la Saqqara a scos la lumină zeci de mumii de pisici, unele îngropate în sicrie din calcar. Cât despre sicrie, Hartwig spune că acestea ar fi fost rezervate animalelor de companie ale familiei care muriseră din cauze naturale. Alte pisici au fost, fără îndoială, ucise și mumificate pentru a-și însoți stăpânii în viața de apoi. Iar altele erau pisici și pisoi de templu, sacrificați și mumificați pentru ritualuri.
Ce ne spun arta și un istoric grec
Pisicile apar frecvent în picturile murale și artefactele Egiptului Antic, printre care o figurină din bronz turnat înfățișând o pisică ce alăptează patru pisoi și o sculptură mare din calcar reprezentând un leu așezat — ambele prezentate într-o expoziție recentă intitulată „Divine Felines” (Feline divine) la Muzeul Carlos. Cea mai mare parte a informațiilor pe care le avem despre venerarea pisicilor de către egipteni provine însă de la istoricul grec antic Herodot, care a scris în secolul al IV-lea î.e.n.
Hartwig nu este sigură câtă credibilitate ar trebui acordată relatărilor lui Herodot, care fac eforturi considerabile pentru a-i înfățișa pe egipteni drept niște „alții” exotici. Pentru grecii antici, fascinația egiptenilor pentru animale era de neînțeles, motiv pentru care relatările istorice din acea perioadă trebuie privite cu rezervă, fiind adesea exagerate pentru efect dramatic.
De exemplu, potrivit lui Herodot, familiile egiptene își radeau sprâncenele dacă pisica lor de companie murea din cauze naturale și își radeau tot părul de pe corp dacă le murea câinele. Iar dacă o casă egipteană lua foc, relatează tot Herodot, bărbații nu încercau să stingă flăcările, ci își concentrau întreaga atenție asupra salvării pisicilor și a împiedicării acestora să sară înapoi în foc.
Herodot a răspândit și povestea pitorească a invaziei persane a Egiptului din 525 î.e.n., când regele persan Cambyses al II-lea ar fi folosit dragostea egiptenilor pentru pisici împotriva lor pe câmpul de luptă. Herodot scrie că regele Cambyses al II-lea a pus să fie pictate imagini cu pisici pe scuturile soldaților săi și a mânat o turmă mare de pisici și alte animale de companie în fața armatei sale. Egiptenii, îngroziți că ar putea ucide animalele și o ofensa pe zeița Bastet, s-au predat.
Iată ceva cu adevărat fascinant:
Cuvântul din egipteana veche pentru pisică, scris cu literele „MW”, se pronunța „mew” — iar unii părinți egipteni și-au numit chiar copiii după pisici, în special nume de fete precum Mit și Miut.


