În vara lui 1974, o adolescentă de 17 ani s-a urcat într-un camion convinsă că tocmai primise o mare onoare. Anchee Min fusese aleasă să muncească la Cooperativa Agricolă „Focul Roșu”, iar selecția i se părea o distincție rară. Nu avea cum să bănuiască faptul că, în câteva luni, aceeași disciplină care o emoționa avea să-i pună cea mai bună prietenă în fața unei alegeri imposibile — și că nici măcar supunerea nu avea s-o salveze. Scriitoarea Anchee Min a documentat aceste abuzuri extreme în memoriile ei, oferind lumii o mărturie crudă, strict interzisă de regimul comunist chinez.
Povestea nu e o legendă. Vine din „Red Azalea”, memoriile pe care Anchee Min le-a publicat în anul 1994 — fata urcată în camion în acel an, la 17 ani, e chiar autoarea. Cartea avea să devină bestseller internațional și, la scurt timp după apariție, să fie interzisă în China.
Pe câmp și în barăci, oamenii erau puși să repete o singură poruncă, până când cuvintele își goleau orice înțeles omenesc: „Învață să ai o minte pură!”
Fetele de la „Focul Roșu” trebuiau să se modeleze după eroinele operelor revoluționare — femei-simbol ale virtuții, care nu cunoscuseră vreodată un bărbat. Puritatea nu era o aspirație. Era o normă, impusă cu seriozitate militară.
Focul Roșu nu era o excepție. Între anii 1968 și 1978, în jur de 17 milioane de tineri au fost mutați din orașe în sate și zone de frontieră, ca să fie „reeducați” prin muncă alături de țărani. Mao Zedong pornise campania în decembrie 1968, iar examenul de admitere la universitate fusese suspendat. Aveau să rămână în istorie drept „generația pierdută” — iar ferma lui Anchee era doar una dintre nenumăratele așezări de felul ei, înșirate de-a lungul Mării Chinei de Est.
Acest exod forțat ascundea însă un adevăr istoric cinic: mișcarea de „reeducare” a fost, de fapt, soluția lui Mao Zedong pentru a scăpa de „Gărzile Roșii”. Aceiași tineri pe care liderul îi folosise cu un an înainte ca trupe de șoc pentru a-și distruge rivalii politici din orașe, deveniseră acum o forță prea violentă și incontrolabilă. Așa că i-a exilat.
Frenezia reeducării de la „Focul Roșu” nu a rămas doar o tragedie izolată a Asiei. În iunie 1971, Nicolae Ceaușescu vizita China și asista, absolut fascinat, la spectacolul tinerilor fanatici încolonați și al controlului total pe care Mao îl exercita asupra minților. La scurt timp după întoarcerea la București, dictatorul român a emis „Tezele din iulie” — actul de naștere al propriei noastre „minirevoluții culturale”, care avea să taie din rădăcini libertatea anilor ’60 și să pregătească terenul pentru frigul ideologic din deceniul următor.
Dincolo de tragedia personală, această selecție forțată arată mecanismul brut prin care dictatura a distrus milioane de destine în numele purității ideologice, suprimând orice formă de individualitate.
Răzvrătita Shao Ching
Acolo, Anchee a legat o prietenie cu Shao Ching, o fată de aceeași vârstă — superbă și greu de strunit. Răzvrătirea ei nu se striga. Se vedea cu ochiul liber.
Își ajustase uniforma astfel încât să i se zărească talia subțire, picioarele lungi și sânii plini. Pe căldură renunța la sutien. Iar cozile și le lega cu sfoară colorată, și nu cu obligatoriul cauciuc maro.
Gesturi mărunte, în aparență. În fapt, fiecare contrazicea pe față modelul de virtuoasă pe care regimul îl pretindea de la ele.
Căutarea de noapte
Într-o noapte, Anchee și colegele dintr-un program de pregătire militară au fost adunate pentru ceea ce li s-a anunțat drept „o căutare nocturnă de urgență”. Au primit pistoale încărcate.
Au fost duse printre trestii, pe un câmp de grâu. Tăcute, atente. Apoi a venit ordinul: poziția culcat și înaintarea, târâș, prin bezna nopții.
Atunci a auzit Anchee murmurul a două voci — una de bărbat, una de femeie. A urmat un sunet pe care avea să-l descrie abia peste mulți ani:
„Am auzit un țipăt încet, înăbușit. Apoi am înțepenit, șocată: era vocea lui Shao Ching”
Cele 30 de lanterne
Brigada a aprins deodată 30 de lanterne. Lumina a căzut pe fesele lui Shao și pe chipul unui tânăr slăbuț, cu ochelari — genul studios.
Shao a fost ridicată pe loc. Tânărul a fost luat la bătaie. Yan, conducătorul lor, a dat tonul:
„Făceți-l să priceapă că, în ziua de azi, bărbații desfrânați nu mai pot profita de femei”
Sub lovituri, tânărul nu a dat niciun semn de vinovăție.
Procesul din sala de mese
Sesiunile de condamnare colectivă erau un instrument esențial al Revoluției Culturale a lui Mao, menite să distrugă psihologic „elementele deviante” prin umilire publică și constrângere extremă. Patru zile mai târziu, în sala de mese, s-a ținut procesul public. Între timp, Shao trecuse printr-o „intensă spălare pe creier”.
În fața tuturor, a depus mărturie că fusese violată.
„M-a violat”
Iubitul ei a fost executat imediat.
Sfârșitul de la malul lacului
După proces, cocheta Shao a încetat să se mai spele. Au trecut câteva luni până când colegele au început să se plângă că puțea. A fost trimisă la un spital din Shanghai și tratată de depresie. S-a întors grasă și cu privirea rătăcită din pricina medicamentelor. Mai târziu a fost găsită moartă — înecată, la malul lacului acoperit de trestii.
La ceremonia funerară, Shao a fost cinstită drept „tovarășă remarcabilă” și admisă „post-mortem” în Uniunea Tineretului Comunist. Bunicii sale i s-au dat niște bani drept compensație.
Abia acum se vede limpede ce i se ceruse, de fapt, lui Shao Ching. Alegerea ei nu fusese între adevăr și minciună, ci între viața ei și a bărbatului pe care îl iubea. Dacă nu și-ar fi acuzat iubitul de viol, ar fi fost și ea executată.
Mărturisirea l-a trimis pe el în fața plutonului și a ținut-o pe ea departe de aceeași sentință. Doar că salvarea aceea nu a ținut. A supraviețuit procesului, dar nu și lunilor care au urmat.
Comandanta care încălca, în taină, aceeași lege
Yan nu era un nume oarecare. Era tânăra comandantă a companiei lui Anchee — și, în relatarea lui Min, iubita ei.
Sub o plasă de țânțari, cu frica permanentă de a fi denunțate de o colegă invidioasă, cele două femei trăiau o intimitate interzisă care, descoperită, s-ar fi putut sfârși exact ca iubirea lui Shao Ching: cu o execuție.
Femeia care, pe câmpul de grâu, a ordonat ca tânărul să fie bătut încălca ea însăși tabuul de fier al regimului. Lucrul ăsta nu micșorează grozăvia procesului. O adâncește.
Cine este Anchee Min și cum a devenit „Red Azalea” o mărturie interzisă?
Dintr-un bazin de aproape 20.000 de candidate, Anchee a fost scoasă de pe fermă și pregătită ca actriță pentru un film de propagandă din vremea Jiang Qing (soția lui Mao) — o producție intitulată chiar „Red Azalea” (Azaleea Roșie), cea care avea să dea mai târziu și numele cărții. Fusese aleasă pentru un chip considerat că „reprezintă clasa muncitoare”. Importanța acelui rol era uriașă dintr-un motiv halucinant: sub dictatura culturală a lui Jiang Qing, artelor li se pusese lacătul. Pentru o populație de aproape 1 miliard de oameni, existau doar 8 „opere model” (yangbanxi) permise oficial. Restul patrimoniului cultural fusese distrus, interzis sau ars.
Apoi a venit anul 1976. Mao Zedong a murit. Jiang Qing a căzut odată cu „Banda celor Patru”, filmările au fost abandonate, iar Anchee a fost discreditată politic și retrogradată la măturat scenele studioului, ca funcționară de platou. Un secretar de partid i-a spus că nu va ajunge niciodată la universitate și că asta avea să rămână munca ei pentru tot restul vieții. A mărturisit mai târziu că atunci a fost aproape să-și ia viața.
A salvat-o o prietenă de la Studioul de Film din Shanghai: Joan Chen, viitoarea vedetă din pelicula „Ultimul împărat”. Când celorlalți li se spunea s-o ocolească pe Anchee, Chen a rămas lângă ea și, în 1984, a ajutat-o să emigreze în Statele Unite.
A ajuns acolo aproape fără să cunoască limba engleză. A învățat-o uitându-se la emisiunea „Sesame Street”, a lucrat mai multe slujbe deodată și a absolvit Institutul de Artă din Chicago. „Red Azalea” a pornit, de fapt, din temele ei pentru cursul de engleză.
Cartea a devenit un titlu remarcat de publicația The New York Times, a luat premiul literar Carl Sandburg și a apărut în aproape 20 de țări. În China a fost interzisă, iar Biroul Cultural i-a scos până și numele din presă. De ce a scris-o în engleză? Pentru că în chineză, spunea ea, nu există vocabularul pentru sentimentele intime.
Anchee Min a scris întreaga carte pentru o singură persoană: pentru fantoma lui Shao Ching. Pentru fata pe care o cunoscuse la 17 ani, pe un câmp de grâu, a așternut fiecare pagină. Mărturia lăsată de Anchee Min rămâne astăzi un document istoric vital despre supraviețuire și un memento tulburător despre momentul în care dragostea și demnitatea umană erau pedepsite de stat cu moartea.
(FAQ) Întrebări frecvente despre Anchee Min și Revoluția Culturală
Cine este Anchee Min și despre ce este cartea „Red Azalea”?
De ce au fost trimiși milioane de tineri chinezi să muncească pe câmp?
De ce a fost interzisă cartea „Red Azalea” în China?
Ce presupunea un proces public (sesiune de luptă) în timpul lui Mao?
Ce mai e nou în Cultură şi Societate?
Imaginile din satelit arată cum Rusia câștigă cursa pentru Arctica, în timp ce SUA încearcă să recupereze terenul pierdut
Oamenii trăiesc mai mult, dar petrec tot mai mulți ani în stare de sănătate precară
Consumul de alcool în timpul sarcinii a crescut semnificativ în SUA în ultimul deceniu
Cazul Caracal. Filmul celor două crime trase la indigo: ce s-a întâmplat cu Alexandra şi Luiza şi ce condamnare a primit Gheorghe Dincă
