Un ofițer sovietic care alege să lucreze pentru inamic cere, de regulă, bani. Vladimir Kuzicikin a venit însă la întâlnirea cu britanicii cu o singură dorință: orice tratament pe care medicina occidentală l-ar fi putut avea împotriva impotenței. În schimb, MI6 a primit un dosar exploziv: planurile Moscovei de a invada Iranul după Revoluția Islamică din 1979.
Episodul este reconstituit în volumul „Redwood” de istoricul britanic Ben Macintyre, editorialist la The New York Times și specialist în spionajul Războiului Rece. Teza cărții este categorică: prin această trădare intimă, Kuzicikin a împiedicat izbucnirea unui nou război mondial.
Maiorul din Directoratul S: 9 luni de secrete la Teheran
Kuzicikin (1947–2009) era maior KGB în Directoratul S, structura care se ocupa de agenții sub acoperire, vorbea fluent persana și lucra în Iran din 1977. Omul lui de legătură din MI6 era Ian McCredie, un ofițer scoțian care nu împlinise 30 de ani când a fost trimis la Teheran, împreună cu soția și copilul lor mic. Primul contact a avut loc în 1981, iar britanicii i-au ales numele de cod „Redwood” (arborele sequoia gigant, care ajunge și la 100 de metri înălțime) tocmai datorită staturii sale: la peste 1,90 metri înălțime, ofițerul rus domina orice încăpere.
Vreme de 9 luni, Kuzicikin i-a transmis lui McCredie un volum imens de documente secrete. Din ele reieșea cum susținea KGB partidul comunist Tudeh din Iran și cum erau pregătiți agenții locali. Hârtiile indicau locurile în care fuseseră ascunse arme și dovedeau că pe teritoriul iranian funcționa o rețea militară clandestină.
Ca să scape de supravegherea serviciilor de securitate iraniene, cei doi au folosit mai multe metode de comunicare secretă. De circulația acestor informații depindea mult. Miza acestui flux clandestin depășea însă spionajul de rutină: documentele ascundeau planul Moscovei de a profita de instabilitatea de la Teheran pentru a pregăti o invazie pe scară largă.
Miza unei invazii sovietice
Odată pornită, ofensiva URSS ar fi răsturnat regimul clericilor. Puterea urma să treacă la membrii Tudeh, strânși într-un guvern-marionetă condus din Moscova.
Pentru sovietici, câștigul ar fi fost strategic: porturi la ape care nu îngheață iarna și zăcăminte de petrol întinse până la Golful Persic. Potrivit The Telegraph, Occidentul nu ar fi tolerat în niciun caz un asemenea deznodământ, nici măcar cu prețul unui nou război mondial.
Fuga lui „Michael Road”
La un moment dat, McCredie a pus pe primul loc scoaterea agentului din Iran. Frica de a fi descoperit îl făcuse pe Kuzicikin paranoic: din ambasada sovietică dispăruseră câteva documente secrete, iar el era convins că vinovatul desemnat va fi el.
Planul de extragere a fost improvizat rapid de MI6. Deghizat în diplomat britanic, Kuzicikin a putut străbate țara până la frontiera cu Turcia, în 1982.
Rolul era aproape imposibil de susținut. Sovieticul a fost nevoit să se prezinte drept „cetățeanul unei țări pe care nu o văzuse niciodată, având un nume pe care abia îl putea pronunța (Michael Road), într-o limbă pe care o vorbea cu un accent puternic și îndeplinind o funcție despre care nu știa absolut nimic”, a scris Macintyre.
Tensionat și cu multe stângăcii, a ajuns de partea cealaltă a graniței mai degrabă printr-un noroc. Potrivit relatării, nici grănicerii nu și-au făcut treaba mai bine decât își jucase el rolul.
Întâlnirea de la Islamabad și masacrarea comuniștilor
În Anglia, Kuzicikin a trecut prin interogatoriile MI6 și CIA. Britanicii au propus ca numele liderilor Tudeh și ale contactelor KGB să ajungă la Teheran, iar planul a fost susținut de directorul CIA, William Casey. Fostul maior a plecat apoi cu avionul la Islamabad, unde le-a explicat ofițerilor de securitate iranieni pericolul venit dinspre Moscova.
După întâlnire, regimul de la Teheran a pornit o represiune feroce împotriva activiștilor Tudeh. Au urmat arestări în masă, torturi, mărturisiri televizate și execuții, iar mii de oameni au murit. Iranul a expulzat, totodată, 18 oficiali sovietici.
Odată cu Tudeh a dispărut principalul pericol pentru puterea ayatolahului Khomeini. Consecința directă a fost consolidarea absolută a teocrației clericale a lui Khomeini – regimul autoritar care controlează Iranul și astăzi.
Alcool, balade și o prietenie improbabilă
Deși avea o reputație de caracter îndoielnic și era dependent de alcool, Kuzicikin s-a dovedit o sursă de o valoare excepțională pentru Marea Britanie. Macintyre îl înfățișează ca pe un om cu „o inimă mare, un spirit sensibil și un suflet de hoinar”, care cânta balade revoluționare cu o voce joasă, ce răsuna „ca niște bile de bowling ce se prăbușesc pe podea”.
Între agent și ofițerul său s-a legat o prietenie. „Am format o legătură personală”, a povestit McCredie. „Faptul că și-a pus viața în mâinile mele ne-a apropiat foarte mult. Când aveam întâlniri mai lungi, glumeam, împărtășeam experiențe și ne plăceam cu adevărat unul pe celălalt.”
O rușine transformată în motiv
Problema lui Kuzicikin era gravă și nu lăsa loc de ironii. Într-o cultură sovietică ce prețuia obsesiv virilitatea, neputința lui era, în descrierea lui Macintyre, „un blestem inexplicabil, misterios și umilitor”.
Tot autorul o numește „o povară copleșitoare, dominantă”, pe care o consideră resortul psihologic central al trădării. Sexul și spionajul au mers mereu împreună, însă cazul Kuzicikin răstoarnă tiparul: în alte povești, agenții fuseseră împinși de excese, pe când pe el l-a mânat neputința.
Epoca nu l-a ajutat. Viagra nu apăruse încă, iar medicii din Occident au avut prea puțin să-i ofere: pastile cu vitamine bogate în fier, date în speranța unui efect placebo care nu s-a produs.
Pacientul celebru al lui Alexander Larkin
Schimbul negociat la Teheran s-a încheiat profund inegal. Serviciile occidentale au obținut arhiva rețelelor sovietice din Iran, regimul lui Khomeini și-a nimicit rivalul comunist, iar omul care ceruse un leac a plecat cu niște vitamine fără efect.
După dezertare, Kuzicikin a devenit Alexander Larkin și s-a specializat în acupunctură. Printre pacienții săi fideli s-a numărat și Sir Alec Guinness, actorul care îi dăduse viață legendarului George Smiley în ecranizările BBC după John le Carré. Omul care își trădase patria pentru o speranță medicală iluzorie ajunsese astfel să aline suferințele celui mai celebru spion fictiv al Marii Britanii.
Ce s-a mai descoperit în Istorie & Arheologie?
Doamna Chiajna, nepoata lui Ștefan cel Mare care a ajuns mamă a doi musulmani și a unei cadâne
Peste 10.000 de soldați morți sau dispăruți în Bătălia de la Țiganca: cea mai sângeroasă luptă purtată de români pentru reîntregirea țării
De ce a fost canonizat Ștefan cel Mare, cel „mânios și de grabu vărsătoriu de sânge nevinovat”
Cum a reușit o familie de armeni din Botoșani, acum 100 de ani, să hrănească 10% din Germania și soldații Angliei?
