Liderii naziști judecați la Nürnberg aveau IQ-uri de genii. Ce spun psihologii despre faptele lor

La procesul principal intentat liderilor Germaniei naziste, deschis în noiembrie 1945, acuzații au trecut și printr-o examinare făcută de o echipă de psihologi americani, care căuta să înțeleagă de ce comiseseră acești oameni asemenea crime. La testele IQ de la Nürnberg, cel mai mare scor a fost 143, iar cel mai mic, 106. Media celor 21 de inculpați a ieșit 128, exact cifra de la care grila examinatorilor deschidea categoria de vârf.

24 de nume pe rechizitoriu, 21 de oameni în boxă

Rechizitoriul semnat la Berlin pe 6 octombrie 1945 viza 24 de inculpați, dar nu toți au ajuns pe banca acuzaților. Robert Ley, șeful Frontului German al Muncii, s-a sinucis în celula sa pe 25 octombrie 1945, înainte ca procesul să se deschidă, pe 20 noiembrie. Gustav Krupp von Bohlen und Halbach, care condusese concernul de armament Krupp, a fost scos din proces din motive medicale.

Martin Bormann, unul dintre liderii Partidului Nazist, a fost judecat in absentia. În sala de judecată au rămas 21 de inculpați, exact numărul celor din lista de scoruri.

De ce au făcut-o: misiunea psihologilor de la Nürnberg

Instanța a vrut să afle dacă naziștii comiseseră crimele, dar mai ales de ce le comiseseră. Se punea întrebarea dacă cei care conduseseră lagărele morții erau psihopați și dacă vreo boală mintală îi împinsese la asemenea fapte. O altă ipoteză privea inteligența lor, care s-ar fi putut situa sub media normală.

Căutarea răspunsurilor a revenit unui grup de psihologi și psihiatri americani, care urmau să-i supună pe acuzați unor interviuri ample și unor teste specifice. Echipa pornea de la ideea că niște crime atât de abominabile nu puteau fi fapta unor oameni normali.

Sarcina oficială a psihiatrului militar Douglas Kelley era să stabilească dacă acuzații erau apți să fie judecați. Lângă el lucra Gustave Gilbert, ofițer cu pregătire în psihologie socială și singurul din personalul american al închisorii, în afara capelanilor, care vorbea germana. Gilbert a administrat multe dintre testele de inteligență.

Scala Wechsler-Bellevue, tradusă în germană

Măsurarea coeficientului de inteligență a reprezentat doar o parte din cercetare, alături de efortul de a înțelege personalitatea, motivele și starea mintală a fiecărui acuzat. Examinatorii au ales scala Wechsler-Bellevue, pe atunci unul dintre cele mai bine cotate teste de acest fel, considerat mai precis pentru adulți decât metodele mai vechi. Scala a fost adaptată din engleză în germană.

Testul nu își propunea să evalueze moralitatea sau caracterul. Oferea o măsură limitată a capacității de a rezolva mecanic probleme și a raționamentului verbal.

Rezultatele se citeau pe o grilă în care 65 de puncte sau mai puțin însemnau „nedezvoltat”, intervalul dintre 80 și 119 corespundea categoriei „normal”, iar pragul de 128 deschidea clasa „cu adevărat superior”. Se aprecia că doar 2,2% din populație ajunge la acest nivel, iar media acuzaților l-a atins întocmai.

Clasamentul celor 21

Niciunul dintre acuzați nu a coborât sub media populației generale, iar aproape toți au depășit și limita de sus a intervalului „normal”. În interiorul lui au rămas doar Fritz Sauckel, cu 118 puncte, Ernst Kaltenbrunner, cu 113, și Julius Streicher, cu 106.

Hermann Goering a obținut 138 de puncte, la egalitate cu Karl Dönitz. Rudolf Hess a primit 120, după o perioadă de instabilitate mintală care a îngreunat evaluarea lui.

Hjalmar Schacht, primul în clasament și achitat

Pe primul loc s-a situat Hjalmar Schacht, care condusese Reichsbank, banca centrală a Germaniei, între anii 1933 și 1939 și fusese ministru al Economiei între 1934 și 1937. Tribunalul de la Nürnberg l-a achitat, iar în decizie a cântărit cel mai mult opoziția lui față de politica de înarmare a lui Adolf Hitler.

Sentința arată cum trebuie înțeleasă această opoziție. În primii ani ai regimului, Schacht fusese o figură centrală a reînarmării, iar din 1936 a cerut limitarea programului din motive financiare. Judecătorii au reținut că reînarmarea, în sine, nu constituia o crimă potrivit Statutului tribunalului și că nu se dovedise că Schacht o pusese în slujba planurilor de război de agresiune.

Jurnalul lui Gilbert și ce nu putea explica un scor

În timpul procesului, Gilbert și-a notat în detaliu discuțiile cu inculpații, iar aceste însemnări au stat la baza cărții Nuremberg Diary, publicată în 1947. Cartea a devenit una dintre cele mai importante mărturii psihologice directe despre Procesele de la Nürnberg.

Examinatorii au observat că inteligența nu spunea nimic despre motivul pentru care acești oameni luaseră parte la politici atât de distructive. La mulți dintre acuzați, competența intelectuală mergea mână în mână cu o ideologie rigidă și cu loialitatea față de regim, la care se adăuga disponibilitatea de a executa ordine sau de a le pune ei înșiși în aplicare.

Ipoteza unei inteligențe sub medie, una dintre cele cu care porniseră specialiștii, s-a dovedit a fi falsă pentru fiecare dintre cei 21 de lideri naziști. Scorurile au arătat că o minte capabilă nu împiedică alegerile dăunătoare și nu garantează nimic împotriva participării la violență sau la abuzul de putere.

Scala Wechsler-Bellevue măsura, înainte de orice, capacitatea de a rezolva probleme. Hermann Goering, al treilea în clasament, semnase pe 31 iulie 1941 ordinul către Reinhard Heydrich, șeful Biroului Central de Securitate al Reichului, în care apărea formula „soluția finală a problemei evreiești”, numele sub care regimul avea să extermine evreii Europei. Testul putea arăta cât de bine rezolva un om o problemă, dar nu și ce problemă alesese să rezolve.

Merită să știe și alții asta?

Votează dacă ți-a plăcut articolul.

DA NU