Cum a pierdut Moldova cetatea Chilia, „cheia şi poarta” pentru care Ștefan cel Mare fusese rănit

În vara anului 1479, pe malul stâng al Dunării, Ștefan cel Mare a strâns 800 de zidari și în jur de 17.000 de salahori. În 25 de zile, cetatea poruncită de el stătea în picioare. Cinci ani mai târziu, armata sultanului otoman Baiazid al II-lea a cucerit-o după 10 zile de lupte, iar domnul Moldovei nu a mai reușit s-o recupereze. Fortăreața se numea Chilia, iar pentru ea Ștefan intrase în conflict, pe rând, cu Ungaria și cu Imperiul Otoman. Cât cântărea de fapt avea s-o spună, cel mai limpede, tocmai sultanul care i-a luat-o.

Cetatea cedată Ungariei

În 1448, domnul Moldovei, Petru al II-lea, a cedat Chilia Ungariei, condusă atunci de guvernatorul Iancu de Hunedoara, cel care îl adusese pe tron. Cetatea forma, alături de Cetatea Albă, cea mai bună apărare a Moldovei împotriva turcilor.

La Chilia funcționa și un antrepozit comercial de prim rang, unde ajungeau deopotrivă mărfuri românești, ungurești, polonești și din Răsărit. Taxele vamale percepute pe ele reprezentau o sursă importantă de venit pentru visteria Moldovei, ceea ce face ușor de înțeles de ce Ștefan cel Mare, domn între anii 1457 și 1504, a vrut cetatea înapoi.

În 1462, Ștefan a încheiat cu regele Poloniei, Cazimir al IV-lea, un acord prin care acesta îi recunoștea drepturile asupra Chiliei. După semnarea lui, o oaste moldovenească a pornit spre cetate, în vara în care sultanul Mehmed al II-lea, cuceritorul Constantinopolului, purta război în Țara Românească. Asediul l-a pus pe Ștefan față în față cu oamenii lui Vlad Țepeș, domnul muntean, care îi era văr și îl ajutase în 1457 să urce pe tron.

Cetatea nu a putut fi cucerită, iar domnul a fost rănit la picior. Cronicarul moldovean Grigore Ureche, autorul Letopisețului Țării Moldovei, notează că l-a lovit în gleznă un proiectil tras cu o armă de foc. Rana avea să-l însoțească până la sfârșitul vieții.

Trei zile de iarnă sub zidurile Chiliei

Ștefan a revenit abia 3 ani mai târziu, în ianuarie 1465, folosind momentul în care Ungaria era prinsă într-o coaliție antiotomană. Asediul a început pe 23 ianuarie, iar Grigore Ureche i-a consemnat desfășurarea: „şi sosindu la cetate miercuri spre joi, la miazănoapte, au încunjurat cetatea. Însă joi nu s-au apucat de harţu, iară vineri dins-de-dimineaţă au început a bate cetatea şi aşa toată zioa s-au hărţuit pănă în seară”.

Aceeași zi de vineri apare și într-o cronică slavo-română, care duce relatarea până la deznodământ. Ștefan, scrie cronica, „a lovit şi a început să distrugă cetatea Chilia şi aşa a distrus-o ziua întreagă şi a bătut-o până seara. Iar sâmbătă cetatea s-a predat şi Ştefan cu ajutorul Domnului a intrat în cetate”. Conducerea Chiliei i-a încredințat-o cumnatului său, Isaia, numit pârcălab.

Noua stăpânire a stârnit, cum era de așteptat, ostilitatea lui Mehmed al II-lea și pe cea a regelui Ungariei, Matei Corvin. Stăpânirea asupra cetății era, de altfel, disputată. Unele studii îl consideră pe Radu cel Frumos, domnul Țării Românești și vasal al sultanului, stăpânul Chiliei în 1465, iar acesta s-a plâns lui Mehmed al II-lea de Ștefan. Turcii urmăreau Chilia încă din prima jumătate a secolului al XV-lea și știau foarte bine ce valoare strategică avea.

Trei condiții de la Mehmed al II-lea

În anii 1475 și în 1476, cetatea a respins asediile otomane. În vara lui 1476, în timpul celei de-a doua expediții împotriva Moldovei, Mehmed al II-lea i-a trimis regelui Poloniei o scrisoare în care se angaja să pună capăt campaniei dacă Ștefan ar fi luat în considerare 3 condiții: „să-mi întoarcă prinşii, să-mi plătească bir şi să-mi dea Chilia”.

Chilia Veche și Chilia Nouă

Izvoarele istorice pomenesc două cetăți-orașe cu numele Chilia. Cea veche se ridica pe o insulă a Dunării numită Licostomo, iar cea nouă, pe malul stâng al fluviului. Istoricii presupun că Chilia Nouă a început ca simplu cartier al orașului vechi și că fortăreața asediată de Ștefan în 1462 și cucerită în 1465 era cea de pe insulă.

În anii confruntărilor cu turcii, Ștefan a dărâmat Chilia Veche și a construit alta, pe un amplasament nou, pe malul stâng. Lucrările, începute la 22 iunie 1479, s-au încheiat în timpul record de 25 de zile, cu cei 800 de zidari și cu aproximativ 17.000 de salahori. Zidurile erau încinse de un șanț adânc, în care pătrundea apa Dunării.

Garnizoana avea în frunte doi pârcălabi, cărora li se subordona și flota moldovenească de pe Dunăre. Printre primii care au ocupat funcția s-au aflat Maxim și Ivașcu. Această Chilia Nouă este cetatea pe care aveau s-o cucerească otomanii.

10 zile în vara lui 1484

Atacul a venit în 1484. Baiazid al II-lea, fiul și urmașul lui Mehmed al II-lea, a intrat în Moldova sprijinit de o flotă de 100 de corăbii, în fruntea unei armate pe care unele izvoare o evaluează la 100.000 de ostași. Istoricul francez de origine română Nicoară Beldiceanu, pornind de la sursele documentare, estimează că efectivele care au luat parte la expediție nu depășeau 60.000. După 10 zile de lupte înverșunate, în iulie, turcii au ocupat Chilia.

Potrivit cronicilor, cetatea a cedat abia după ce artileria otomană i-a sfărâmat porțile și a deschis spărturi largi în ziduri. Alte surse susțin că Chilia a căzut din cauza unui trădător.

În august a căzut și Cetatea Albă. Pe 11 august 1484, într-o scrisoare adresată locuitorilor Ragusei, orașul numit astăzi Dubrovnik, Baiazid descria Chilia drept „cheia şi poarta a toată Ţara Moldovei şi toată Ţara Ungurească şi ţărilor de la Dunăre”.

În cetate s-a instalat o garnizoană otomană, iar ținutul Chiliei a fost transformat în raia, sub administrare otomană directă. Cronicarul otoman Mehmed Neșri notează că bisericile au fost prefăcute în moschei, iar creștinii care voiau să plece au primit voie s-o facă. Ștefan, rămas fără aliați, a încercat în mai multe rânduri să recupereze Chilia, fără succes.

Cuvintele sultanului dau măsura cetății pentru care Ștefan cel Mare fusese rănit în 1462 și pe care o reclădise în 25 de zile. În aceeași vară, Moldova rămăsese fără amândouă fortărețele care formau cea mai bună apărare a ei împotriva turcilor, iar odată cu Chilia pierduse și una dintre sursele importante de venit ale visteriei. Lovitura s-a resimțit puternic atât în economia țării, cât și în sistemul ei defensiv.

Rana căpătată în 1462 sub zidurile Chiliei s-a redeschis spre bătrânețe. În anul 1502, Matteo Muriano, medicul trimis de Veneția să-l trateze, scria că domnul ar fi arătat bine pentru vârsta lui „dacă această meteahnă nu l-ar fi chinuit”. Ștefan cel Mare a murit la 2 iulie 1504, iar unii specialiști leagă sfârșitul lui de această rană, deși cauza exactă a morții nu a fost stabilită.

Merită să știe și alții asta?

Votează dacă ți-a plăcut articolul.

DA NU