De la un deficit acut de muniție până la investițiile cronice insuficiente în forțele navale, alianța nord-atlantică se dovedește a fi departe de o stare optimă de pregătire pentru luptă.
Deși NATO s-a menținut la distanță de războiul dintre Statele Unite, Israel și Iran, acest conflict a acționat ca o lupă, scoțând la iveală fisuri profunde în arhitectura de apărare a alianței – vulnerabilități structurale care i-ar putea crea dificultăți majore în eventualitatea unui atac din partea Rusiei. Analiza acestor vulnerabilități NATO arată că, dincolo de garanțiile politice, o confruntare de înaltă intensitate ar epuiza rapid resursele defensive ale Europei.
„Războaiele din Ucraina și din Orientul Mijlociu nu sunt fenomene separate; avem multe de învățat din ambele în ceea ce privește războaiele de mâine”, a declarat generalul Dominique Tardif, șeful adjunct al forțelor aeriene franceze. Analizând implicațiile strategice, el a adăugat: „Aceste lecții combinate ar trebui să ne conducă la o mai bună înțelegere a modului în care trebuie să orientăm dezvoltarea capacităților.”
În contextul în care oficialii militari europeni au lansat un avertisment clar, indicând că Moscova ar putea fi capabilă să atace un stat membru al alianței până în anul 2029, nevoia urgentă de pregătire pentru luptă și de coeziune politică a devenit vitală. Miza nu mai este doar un exercițiu teoretic de strategie: dacă statele aliate nu acoperă rapid acest decalaj tehnologic și de producție, capacitatea reală de a descuraja o agresiune a Moscovei este pusă sub semnul întrebării.
O analiză recentă realizată de Politico, fondată pe discuții cu o duzină de diplomați, actuali și foști oficiali ai NATO, precum și experți în domeniul apărării – unora fiindu-le asigurat anonimatul pentru a discuta deschis acest subiect sensibil – a identificat cinci puncte nevralgice ale alianței, expuse de conflictul din Orientul Mijlociu.
#1. Epuizarea accelerată a rezervelor de muniție
Cât ar rezista stocurile NATO într-un război direct?
Războiul din Iran a scos în evidență un deficit critic de muniție la nivelul NATO. Datele operaționale indică faptul că SUA au consumat aproximativ jumătate din stocul lor total de rachete critice de apărare aeriană Patriot. În paralel, oficialii francezi au avertizat că stocurile naționale de rachete Aster și Mica se epuizau deja în primele două săptămâni ale conflictului. Această presiune se resimte acut și în industria de armament, mari contractori de apărare, precum Rheinmetall și MBDA, semnalând o creștere masivă a cererii și o penurie iminentă pe liniile de producție.
Dacă Statele Unite își vor continua reorientarea strategică spre regiunea Indo-Pacific, „vor fi retrase resurse substanțiale” din Europa, a explicat un diplomat de rang înalt din cadrul NATO, adăugând franc: „Avem prea puține dintre aceste resurse.”
Fără o schimbare radicală de strategie a alianței, Rusia „ne va scoate rapid din război prin prețuri”, a avertizat Calvin Bailey, parlamentar al Partidului Laburist britanic aflat la guvernare și membru al comisiei de apărare a Parlamentului Regatului Unit.
Având în vedere capacitatea industrială a Moscovei de a produce între „6.000 până la 7.000” de drone de atac cu sens unic pe lună, aliații NATO și-ar epuiza rachetele de apărare aeriană de mare valoare în decurs de „câteva săptămâni”, a subliniat Justin Bronk, cercetător principal la Royal United Services Institute (RUSI). Acesta a argumentat că a apărut o „nevoie urgentă de interceptori aer-aer mai accesibili”, sugerând o concentrare pe alternative mai ieftine la costisitorul sistem Patriot, cum ar fi racheta ghidată cu laser AGR-20, însoțite de construirea unor apărări pasive robuste, precum adăposturile fortificate din beton pentru avioane. Această criză a muniției urmează să devină un punct critic pe agenda summitului liderilor NATO programat pentru luna iulie, conform unei surse familiare cu aceste planificări.
#2. Limitele superiorității aeriene
Războiul a demonstrat, de asemenea, că dominația aeriană tradițională trebuie reevaluată. Capacitatea Iranului de a susține lovituri continue asupra statelor vecine din Golf – utilizând peste 5.000 de atacuri cu rachete și drone, în ciuda unei masive campanii aeriene din partea SUA – expune „limitele clare ale așteptării că poți bombarda o țară până la supunere” bazându-te exclusiv pe aviația convențională, a explicat Pieter Wezeman, cercetător principal la Institutul Internațional de Cercetare pentru Pace din Stockholm.
Pentru a descuraja eficient Rusia, NATO este obligată să își regândească dominația aeriană și să caute soluții tactice creative. Acest lucru presupune accelerarea investițiilor în arme de lovitură de precizie cu rază lungă de acțiune, care să poată viza direct infrastructura de producție de drone a Moscovei și obiectivele militare din adâncimea teritoriului rus, notează Bronk.
„Dacă putem obține superioritatea aeriană asupra unei zone disputate, atunci chiar și Europa singură ar putea devasta forțele ruse pe teren”, a afirmat Bronk.
Expertul a recomandat intensificarea achizițiilor de rachete AGM-88G de fabricație americană, dotate cu o rază de acțiune de până la 300 de kilometri. Spre deosebire de conflictele asimetrice din ultimele decenii, o confruntare pe Flancul Estic implică un inamic capabil să conteste masiv spațiul aerian, anulând astfel principalul avantaj tactic istoric al Occidentului.
Doi diplomați ai alianței au confirmat că războiul din Iran a generat deja noi dezbateri în interiorul NATO privind necesitatea unor capacități sporite de lovire la distanță, chiar în contextul debutului discuțiilor de anul acesta pentru următorul ciclu de planificare a apărării pe patru ani.
Mobilizarea limitată a forțelor europene în sprijinul aliaților din Golf a ilustrat, totodată, investițiile istoric insuficiente în capabilitățile navale ale NATO. Cazul Marii Britanii este deosebit de elocvent: după ce a avut nevoie de trei săptămâni pentru a-și desfășura distrugătorul HMS Dragon în Marea Mediterană, nava a fost trimisă înapoi în port din cauza unei probleme tehnice.
Acest episod nu este unul izolat. Generalul Gwyn Jenkins, șeful forțelor maritime britanice, a recunoscut luna trecută că Marina Regală nu era pregătită pentru război, argumentând că și alți aliați înregistrează restanțe similare. Peste ocean, prim-ministrul canadian Mark Carney a declarat anterior că mai puțin de jumătate din flota țării sale se află în stare operațională.
„Din 2022, ne-am concentrat mult mai mult pe forțele terestre… și acum observăm brusc că disponibilitatea flotei în cadrul NATO este într-adevăr destul de slabă”, a punctat Ed Arnold, fost oficial NATO.
Într-un potențial conflict deschis cu Moscova, controlul spațiului maritim ar fi esențial pentru vânătoarea submarinelor rusești în proximitatea peninsulei Kola și pentru neutralizarea navelor inamice echipate cu rachete de croazieră Kalibr cu rază lungă de acțiune, a precizat Sidharth Kaushal, expert în securitate maritimă în cadrul RUSI. Pentru a contracara aceste amenințări, NATO trebuie să îmbunătățească urgent facilitățile comune de întreținere a navelor, să rezolve deficitul de personal și să investească în platforme navale flexibile, capabile să fie adaptate unor misiuni diverse – luând ca sursă de inspirație programul olandez de nave de sprijin multifuncționale.
#4. O dezbinare politică persistentă
Pe plan diplomatic, războiul a adâncit și prăpastia din interiorul NATO. Refuzul Europei de a da curs cererilor președintelui american Donald Trump referitoare la sprijinul militar a determinat Washingtonul să elaboreze opțiuni de represalii. Această evoluție stârnește noi îngrijorări pe coridoarele alianței, conform relatărilor celor doi diplomați NATO. În același timp, Trump a continuat campania de critici la adresa NATO, calificând-o în repetate rânduri drept un „tigru de hârtie”.
Riscul major post-Iran, avertizează Arnold, este posibilitatea ca liderul american „să spună «Nu ne implicăm de data aceasta»” sau să se angajeze doar la o desfășurare militară limitată în cazul unei invazii ruse.
Drept răspuns la această instabilitate, capitalele europene trebuie să adopte aceeași „abordare tranzacțională” precum cea a lui Trump, este de părere Anders Fogh Rasmussen, fost secretar general al NATO. Acesta sugerează că statele aliate ar trebui să-și lege în mod clar și direct sprijinul pentru redeschiderea Strâmtorii Hormuz de angajamentul ferm al Washingtonului față de NATO. Totodată, Rasmussen a lansat un avertisment împotriva continuării eforturilor de a-l mulțumi pe Trump, o tactică ce a reprezentat un element cheie al abordării actualului secretar general al NATO, Mark Rutte. „Timpul lingușelilor a trecut”, a concluzionat tăios Rasmussen.
#5. Rolul strategic al Ucrainei
În mijlocul acestor provocări asimetrice, importanța strategică a Ucrainei a devenit incontestabilă. La doar câteva zile de la începerea războiului din Iran, Kievul a trimis în sprijinul țărilor din Orientul Mijlociu o echipă de experți în drone, înalt calificați în utilizarea interceptorilor de producție proprie pentru a doborî dronele iraniene de tip Shahed folosite curent de Rusia. În urma acestui sprijin, Kievul a semnat în cele din urmă parteneriate de apărare pe zece ani cu națiunile din Golf.
NATO a reacționat la aceste realități de pe teren extinzându-și rapid legăturile instituționale cu Ucraina – inițiativele acoperind de la inaugurarea unui centru comun de instruire și cercetare în Polonia, la vizite militare la nivel înalt la Kiev și crearea unui program industrial nou-nouț, numit UNITE-Brave NATO, conceput special pentru a achiziționa tehnologie inovatoare direct din această țară.
În viziunea lui Bronk, alianța ar trebui să lucreze acum la conturarea unei „centuri” de mijloace anti-drone plasate cât mai aproape de granița Rusiei, acționând ca o primă linie de apărare a Europei. De asemenea, cei doi diplomați NATO au subliniat că organizația ar putea face mai mult pentru a-și intensifica relația industrială cu Ucraina, inclusiv prin alocarea de fonduri suplimentare substanțiale pentru programul UNITE-Brave.
„Ucraina acționează ca un furnizor de securitate”, a sintetizat un al treilea diplomat NATO, oferind concluzia definitorie a acestui moment de răscruce: Războiul din Iran „a dovedit acest lucru”.
În fața unei Rusii adaptate la un război de uzură și a unui Orient Mijlociu volatil, remedierea acestor breșe tactice și logistice devine condiția principală pentru viabilitatea Alianței în următorul deceniu.
Întrebări frecvente ale cititorilor (FAQ)
Este NATO cu adevărat pregătită pentru un război direct cu Rusia?
Ce vulnerabilități militare a expus războiul din Orientul Mijlociu?
Cum afectează politica externă a Statelor Unite apărarea Europei?
De ce a devenit Ucraina un partener strategic vital pentru Alianță?
Ce mai e nou în Cultură şi Societate?
Imaginile din satelit arată cum Rusia câștigă cursa pentru Arctica, în timp ce SUA încearcă să recupereze terenul pierdut
Oamenii trăiesc mai mult, dar petrec tot mai mulți ani în stare de sănătate precară
Consumul de alcool în timpul sarcinii a crescut semnificativ în SUA în ultimul deceniu
Cazul Caracal. Filmul celor două crime trase la indigo: ce s-a întâmplat cu Alexandra şi Luiza şi ce condamnare a primit Gheorghe Dincă
