Omenirea are la dispoziție o fereastră critică de 30 până la 50 de ani pentru a se pregăti de creșterea nivelului mării cauzată de topirea accelerată a Antarcticii, înainte ca previziunile climatice să devină incerte. Un nou studiu publicat în Nature, condus de dr. Felicity McCormack, cercetătoare la Universitatea Monash în cadrul organizației Securing Antarctica’s Environmental Future (SAEF), examinează cât de fiabil pot prevedea cercetătorii pierderea viitoare de gheață din Antarctica și cum ar putea aceste previziuni să îmbunătățească planificarea în ceea ce privește nivelul mării.
Cât va crește nivelul global al mării până în 2100 din cauza Antarcticii?
Rapoartele Grupului Interguvernamental privind Schimbările Climatice (IPCC) indică faptul că nivelul global al mării ar putea crește cu peste doi metri până în 2100, în scenariile cu emisii ridicate, dacă porțiuni mari din calota glaciară antarctică se vor prăbuși.
O creștere de o asemenea amploare ar expune un sfert din proprietățile rezidențiale australiene la riscul de inundații. De asemenea, ar putea face ca zone întinse de teritoriu suveran din Pacific să devină de nelocuit și ar forța sute de milioane de oameni din întreaga lume să-și părăsească locuințele. Importanța reală a acestor decenii de previzibilitate este evitarea momentului în care prăbușirea calotelor glaciare va declanșa o criză umanitară și economică ireversibilă la nivel global. Un astfel de rezultat s-ar număra printre cele mai mari crize umanitare și economice din istorie.
În ciuda amplorii amenințării, evoluția creșterii nivelului mării până în anul 2100 rămâne extrem de incertă. O mare parte din această incertitudine provine din dificultatea de a determina cât de repede va pierde Antarctica gheața.
În cel mai pesimist scenariu, IPCC a estimat că rata creșterii nivelului mării cauzată doar de pierderea gheții din Antarctica s-ar putea aproape dubla în următorii 30 de ani. Până în prezent, însă, cercetătorii nu au dispus de o estimare solidă privind contribuția Antarcticii la creșterea nivelului mării în următoarele câteva decenii — tocmai perioada cea mai relevantă pentru politicile guvernamentale și pentru planificarea zonelor costiere.
Testarea gradului de previzibilitate a pierderii de gheață
Cercetarea s-a concentrat pe două întrebări centrale: câtă gheață ar putea pierde Antarctica în următorii 30–50 de ani și dacă această pierdere poate fi prevăzută cu suficientă certitudine pentru a oferi guvernelor și națiunilor timp să se pregătească.
Pentru a răspunde la aceste întrebări, echipa a evaluat cât de previzibilă era creșterea nivelului mării pe baza unei serii de proiecții ale modelelor calotei glaciare pentru această perioadă relativ scurtă.
Potrivit dr. McCormack, pierderea de gheață din Antarctica rămâne puternic și constant previzibilă până aproximativ la jumătatea secolului. Acest lucru înseamnă că modelele ar putea oferi estimări fiabile privind contribuția Antarcticii la creșterea nivelului mării în deceniile cele mai importante pentru planificarea adaptării.
„Dacă modelele calotelor glaciare reproduc cu acuratețe ritmurile de pierdere a gheții pe care le observăm astăzi, putem avea încredere în utilizarea acelorași modele pentru a prezice în mod fiabil contribuția Antarcticii la creșterea nivelului mării în următorii 30–50 de ani. Prezicerea cu acuratețe a amplitudinii și vitezei cu care va crește nivelul global al mării oferă informații vitale pentru planificarea viitoare a zonelor costiere și pentru politicile guvernamentale”, a declarat dr. McCormack.
Predictibilitatea scade spre sfârșitul secolului
Această încredere se diminuează spre sfârșitul secolului XXI, când procesele fizice capabile să accelereze rapid pierderea de gheață devin mai probabile.
O parte din gheața antarctică se află pe roca de bază situată sub nivelul mării. Acest proces, cunoscut în climatologie drept Instabilitatea Calotei Glaciare Marine (MISI), presupune că apa caldă a oceanului pătrunde sub gheață, topind-o de dedesubt și declanșând o retragere rapidă, adesea imposibil de oprit. Dacă această gheață începe să se retragă rapid, procesul poate deveni dificil de oprit sau de inversat. Odată declanșat, el ar putea genera o pierdere de gheață mult mai mare decât ar sugera doar proiecțiile climatice pe termen scurt.
„Rezultatele cercetării oferă o foaie de parcurs pentru planificarea climatică viitoare. Prin îmbunătățirea modului în care modelele calotei glaciare reprezintă procesele fizice critice care duc la retragerea rapidă a acesteia, putem reduce incertitudinea profundă care afectează fiabilitatea proiecțiilor pe termen lung privind creșterea nivelului mării”, a declarat dr. McCormack.
Rezultatele sugerează că încă există o oportunitate semnificativă pentru acțiuni climatice. În următoarele trei decenii, scenariile privind creșterea nivelului mării sunt relativ bine delimitate, ceea ce face ca această perioadă să fie deosebit de importantă pentru adaptarea pe termen lung și pentru planificarea infrastructurii.
O fereastră critică pentru acțiuni climatice
Profesorul Steven Chown, directorul SAEF, a afirmat că lumea ar trebui să profite de această perioadă de predictibilitate sporită pentru a acționa și pentru a investi în sisteme mai solide de monitorizare a Antarcticii.
„Predictibilitatea identificată în această cercetare nu reduce riscul pe termen lung; dimpotrivă, ea oferă o perioadă definită în care se poate acționa cu mai multă încredere. Îmbunătățirile aduse sistemelor de observare și dezvoltarea modelelor calotei glaciare se vor traduce direct în prognoze mai fiabile privind nivelul mării pentru orizonturi de planificare pe termen scurt”, a declarat profesorul Chown.
Profesorul Chown a mai afirmat că Australia se află într-o poziție favorabilă pentru a colabora cu partenerii din regiunea Indo-Pacific și pentru a contribui la transformarea rezultatelor cercetării în strategii practice de adaptare.
„Guvernele insulelor din Pacific au nevoie de prognoze fiabile pe termen scurt pentru a lua decizii privind infrastructura, relocarea comunităților și utilizarea pe termen lung a terenurilor. Implicarea în cercetarea științifică privind nivelul mării și în planificarea adaptării reprezintă o oportunitate de politică externă și o responsabilitate regională”, a spus profesorul Chown.
Transformarea previziunilor privind calota glaciară în politici
Dr. McCormack a afirmat că este esențial să se creeze un proces clar pentru integrarea previziunilor modelelor privind calota glaciară în politicile care abordează creșterea nivelului mării.
„Atunci când modelele reproduc observațiile actuale privind pierderea de masă glaciară din Antarctica, ratele de pierdere a masei glaciare prevăzute pentru următoarele câteva decenii oferă o bază fiabilă pentru planificare și adaptare, în timp ce incertitudinile pe termen lung legate de creșterea nivelului mării evidențiază necesitatea unei dezvoltări continue”, a spus dr. McCormack.
Cercetătorii susțin că previziunile privind Antarctica pot fi cele mai utile atunci când sunt prezentate pe două perioade de timp distincte: pierderea de gheață pe termen scurt, care poate fi prevăzută cu un grad mai mare de încredere, și schimbările pe termen lung determinate de reacții care ar putea accelera rapid retragerea calotei glaciare.
Această abordare în două etape ar putea oferi factorilor de decizie o bază mai clară pentru pregătirea în fața creșterii nivelului mării, recunoscând în același timp incertitudinea mult mai mare care se va manifesta mai târziu în acest secol.
Ce este „Securing Antarctica’s Environmental Future”
„Securing Antarctica’s Environmental Future” (SAEF) este un program de cercetare și dezvoltare a forței de muncă condus de Universitatea Monash, care constituie o parte centrală a Programului Antarctic Australian. SAEF desfășoară cercetări privind Antarctica și Oceanul Sudic menite să sprijine populația australiană, țările vecine din regiunea Asia-Pacific și comunitățile din întreaga lume, pe măsură ce clima continuă să se schimbe.
În concluzie, prognozele actuale nu anulează gravitatea schimbărilor climatice, ci oferă guvernelor un timp limitat pentru a construi infrastructuri reziliente, înainte ca ritmul de topire din Antarctica să depășească capacitatea noastră de anticipare.
Studiul a fost publicat în jurnalul științific Nature.
Ce s-a mai descoperit în Natură & Geografie?
Țânțarii încep să dea semne de rezistență la un insecticid obișnuit
Minus 84 °C în Antarctica, cea mai scăzută temperatură de pe Pământ din 2012
Praful ridicat de impactul de la Chicxulub ar fi putut grăbi extincția dinozaurilor
Secarea Mării Aral a eliberat aproximativ 825 de milioane de tone de CO₂ începând cu 1960
