Pentru pești, viermi și orice vietate macroscopică, bazinele de saramură de pe fundul oceanului sunt veritabile capcane mortale: apa lor este complet lipsită de oxigen, iar salinitatea atinge cote extreme.
Când au fost cartografiate primele astfel de formațiuni, în locuri precum Golful Mexic, au primit rapid eticheta de „bazine ale morții”. În realitate, denumirea trăda mai degrabă o prejudecată centrată pe viața animală. În aceste oaze hipersaline prosperă comunități dense de microorganisme, iar mediul lor a devenit unul dintre cele mai promițătoare modele pentru a înțelege cum a apărut viața pe Pământul primordial.
În 2022, cercetătorii au raportat descoperirea unui astfel de bazin ultrasalin pe fundul Mării Roșii, numindu-l NEOM, după megaproiectul urban futurist din Arabia Saudită.
Acum, aceeași echipă de geologi marini a coborât din nou în adâncuri și a dat peste o surpriză. La 90 de kilometri sud de NEOM, într-o depresiune tectonică numită Hume Deep, au identificat un bazin de saramură „stins” — o relicvă fosilă a unui fost mediu extrem. Descoperirea, publicată în acces liber în revista AGU Advances, oferă o fereastră rară spre dinamica acestor abisuri și ar putea elucida nu doar începuturile biosferei terestre, ci și tipul de viață care ar putea rezista sub ghețurile oceanice de pe sateliții Europa sau Enceladus.
Alchimia invizibilă: cum transformă microbii sedimentele în zăcăminte
Bazinul din Hume Deep nu mai este ultrasalin, dar păstrează zăcăminte metalifere în care se văd semne că au fost îmbogățite de microorganisme halofile. Autorii văd în asta „o dovadă că bazinele de la marginea faliilor sunt efemere la scara mileniilor”. Numai că, și după ce dispar, lasă în urmă o moștenire de durată.
Metalele, printre care fierul, potasiul și cuprul, sunt puternic îmbogățite în bazinele de saramură. Lucrarea care raportează descoperirea bazinului dispărut atribuie fenomenul „interacțiunilor dintre sedimente, apa de mare și fluidele hidrotermale”.
La NEOM, autorii au descoperit însă că reacțiile geologice nu spun toată povestea. Microorganismele halofile acționează ca veritabili catalizatori biologici: extrag metalele dizolvate în apă și le precipită în sedimente, crescând concentrația depozitelor minerale, în unele cazuri, de peste 100 de ori.
Hume Deep le oferă astfel echipei o șansă: să vadă cum arată asemenea depozite după ce schimbările curenților oceanici locali readuc salinitatea la un nivel mai apropiat de normal. Altfel spus, cercetătorii pot urmări cum evoluează aceste medii neobișnuite.
Cel puțin 14.000 de ani de depuneri
Pentru a stabili cronologia bazinului dispărut, cercetătorii au apelat la datarea cu uraniu-toriu pe resturile scheletice ale animalelor marine. Pătrunse accidental în apele lipsite de oxigen, acestea au fost ucise aproape instantaneu, iar salinitatea extremă le-a conservat carcasele intacte, ferindu-le de descompunere și transformându-le în capsule ale timpului geologic.
Datarea a arătat că acumularea de metale a funcționat neîntrerupt timp de cel puțin 14.000 de ani și s-a oprit în urmă cu doar două milenii — în plină Antichitate greco-romană, o simplă bătaie din pleoape la scara timpului geologic.
Pe lângă concentrații de metale asemănătoare celor de la NEOM, fundul mării avea și pete care indică prezența, în trecut, a unor microorganisme capabile să supraviețuiască în condiții de salinitate extremă.
Miza industrială: mineritul submarin și originile zăcămintelor de pe uscat
Pentru că aceste regiuni concentrează minerale, bazinele de saramură atrag un interes tot mai mare din partea companiilor miniere. Printre mineralele concentrate aici se numără și cuprul, al cărui preț a crescut vertiginos în ultimii ani.
Extracția la adâncimi de peste 1.000 de metri ar fi însă prohibitiv de costisitoare și stârnește avertismente ferme din partea biologilor, din cauza riscului de a distruge ireversibil ecosisteme abisale încă neînțelese.
Chiar și așa, este posibil ca multe zăcăminte bogate de pe uscat să fie, de fapt, rezultatul unor bazine de saramură antice. Înțelegerea condițiilor care creează aceste bazine sub apă ar putea, așadar, să ușureze descoperirea zăcămintelor pe uscat.
Autorii recunosc că bazinele de saramură din Marea Roșie sunt prea mici pentru a găzdui minerale de mare valoare. Sugerează însă că, în epoci geologice anterioare, condițiile au fost uneori propice formării unor bazine mai mari.
De la oceanele Pământului timpuriu la Enceladus
Bazinele de saramură sunt considerate, în plus, asemănătoare oceanelor de dinaintea Marelui Eveniment de Oxidare. Unele ar putea semăna cu izvoarele hidrotermale din acea epocă, principalele candidate pentru locul în care a apărut viața.
Prin urmare, bazinele ar putea dezvălui ceva despre mediul care a favorizat evoluția vieții pe Pământ. Și nu doar pe Pământ. Condițiile din ele ar putea fi similare și cu cele de pe luni precum Enceladus, unde s-a demonstrat recent că cel puțin un organism terestru ar putea supraviețui. Asta face din aceste bazine niște laboratoare naturale excelente.
Cunoașterea ciclului complet prin care trec bazinele de saramură s-ar putea dovedi utilă pentru multe domenii ale științei. Doar că nici începutul acestui ciclu nu este încă pe deplin înțeles. Faptul că aceste oaze hipersaline se pot «stinge» și reaprinde dezvăluie o dinamică nebănuită a străfundurilor oceanice. În mod paradoxal, tocmai aceste abisuri care ucid pe loc orice vietate complexă ne arată cum viața primitivă a învățat să prospere și să modeleze chimia planetei într-o eră fără oxigen — o perspectivă care rescrie granițele biologiei terestre și orientează căutările către oceanele ascunse sub ghețurile Sistemului Solar.
Ce mai e nou în Cultură și Societate?
Sateliții dezvăluie că Pământul a pierdut peste 11.000 de miliarde de tone de gheață în doar 47 de ani
Cercetătorii au identificat un adolescent cu o memorie mai puternică decât 99,9% din populație
Un studiu arată că o singură țară din lume își produce toată hrana de care are nevoie în cazul unui dezastru global
Un război nuclear între SUA și Rusia ar provoca moartea prin înfometare a 5 miliarde de oameni
