Justiția maghiară l-a condamnat la moarte pe Szilveszter Matuska pentru cei 22 de oameni uciși când un tren expres s-a prăbușit de pe un viaduct, în urma unei explozii puse la cale de el. Sentința nu a fost dusă niciodată la îndeplinire, iar condamnatul nu a ispășit până la capăt nici pedeapsa cu închisoarea pe viață care a înlocuit-o. Spre sfârșitul celui de-Al Doilea Război Mondial, a dispărut din penitenciarul de la Vác și nimeni nu a putut stabili de atunci ce s-a ales de el.

Primele încercări, în Austria și la Jüterbog
Szilveszter Matuska s-a născut pe 29 ianuarie 1892 la Csantavér, un sat cu populație maghiară care poartă astăzi numele de Čantavir și se află în Serbia. De meserie era inginer mecanic. Primele lui încercări de a scoate trenuri de pe șine au avut loc în Austria, nu departe de Viena, în zona localității Anzbach, în decembrie 1930 și în ianuarie 1931. Planul a reușit doar pe jumătate, iar nimeni nu și-a pierdut viața.
Prima lovitură dusă până la capăt a urmat pe 8 august 1931, în Germania, unde expresul Berlin–Basel a deraiat lângă Jüterbog, la sud de Berlin. Atacul nu a ucis pe nimeni, dar a lăsat în urmă pagube materiale mari și peste 100 de răniți, unii dintre ei în stare gravă.
Un ziar nazist găsit la locul faptei i-a făcut pe anchetatori să creadă că atentatul avea motive politice. Pentru prinderea făptașului s-a oferit o recompensă de 100.000 de mărci.
Noaptea de pe viaductul de la Biatorbágy
De data aceasta, totul s-a petrecut exact cum își imaginase Matuska. Pe 13 septembrie 1931, la ora 00:20, expresul care mergea de la Budapesta spre Viena trecea peste viaductul de lângă Biatorbágy, aproape de capitala Ungariei. Chiar atunci, o valiză cu dinamită pusă de el pe viaduct a explodat, iar trenul a sărit de pe linie și a căzut în prăpastia de dedesubt.
Explozia a ucis 22 de oameni și a rănit alți 120, dintre care 17 grav. Szilveszter Matuska a fost găsit chiar la fața locului. Le-a spus celor de acolo că fusese în tren și scăpase cu viață, iar explicația lui a fost suficientă ca să fie lăsat să plece.

Arestarea de la Viena și ce au găsit legiștii
Anchetatori din Germania, Austria și Ungaria îi căutau însă urma. Poliția l-a ridicat la Viena pe 10 octombrie 1931, la mai puțin de o lună după Biatorbágy, iar mărturisirea completă a venit curând.
Medicii legiști au examinat pantalonii pe care îi purtase în noaptea de la Biatorbágy și au găsit pe ei pete de spermă. Concluzia lor a fost că Matuska avusese un orgasm în timp ce privea dezastrul de pe viaduct.
Leo, ființa pe care spunea că o vede
În fața judecătorilor, Szilveszter Matuska și-a explicat faptele în două fraze: „Am deraiat trenuri pentru că îmi place să văd oamenii murind. Îmi place să-i aud urlând”.
Mai târziu s-a prezentat drept reformator religios și a rostit profeții sumbre. Responsabilitatea pentru crime a pus-o apoi pe seama unei ființe misterioase, numite Leo, care l-ar fi hipnotizat și l-ar fi forțat să le comită.
„Îl văd încă, pot să-l schițez. Are niște urechi mari și o pereche de ochi străpungători. Iată cum arată”, a declarat el, după care s-a apucat să-l deseneze pe Leo pe o foaie de hârtie.
În închisoare, Matuska ajunsese să-și dedice ore în șir propriei înfățișări. Stătea în fața unui ciob de oglindă și își îngrijea barba lungă și neagră cu o atenție ieșită din comun.
Condamnarea la moarte și garanția cerută de Austria
Austria l-a judecat prima, pentru tentativele de pe teritoriul ei, și l-a condamnat la mulți ani de închisoare. Apoi l-a predat Ungariei, dar numai cu garanția că nu va fi executat.
Instanța maghiară l-a găsit vinovat de omor și l-a condamnat la moarte. Ca să fie respectată înțelegerea cu Austria, pedeapsa i-a fost apoi transformată în închisoare pe viață.

Dispariția din penitenciarul de la Vác
Matuska își ispășea pedeapsa la Vác, oraș aflat la nord de Budapesta. Rapoarte ale serviciilor de informații susțin că, în ultima fază a războiului, ar fi lucrat ca expert în explozibili. După unele relatări, a fost scos din închisoare pentru 17 zile, apoi adus înapoi.
La finalul războiului, urma lui s-a pierdut. Potrivit unor mărturii, când trupele sovietice se apropiau de Vác, germanii i-au eliberat pe deținuți, dar Matuska și alți câțiva au rămas pe loc, așteptând sosirea lor. Pretinzând că este chirurg, ar fi lucrat o vreme într-un spital de campanie al Armatei Roșii, iar în ianuarie 1945 ar fi plecat mai departe odată cu trupele.
Aceleași mărturii, incomplete, îl readuc apoi în satul natal, Čantavir, unde ar fi fost capturat de partizani și dus la Novi Sad, oraș aflat azi tot în Serbia. Un unchi de-al său afirma că fusese îngropat într-o groapă comună la Subotica, în aceeași regiune. Nimic din toate acestea nu a fost confirmat, iar justiția nu a mai pus mâna pe el.
Zvonurile au continuat și după război. Un zvon spunea că ar fi fost văzut în tabăra comunistă, în Războiul din Coreea, altul, că s-ar fi stabilit în Germania de Vest și ar fi murit acolo în 1967. Pentru niciuna dintre aceste povești nu există dovezi.
Szilveszter Matuska a scăpat așadar de execuție datorită garanției cerute de Austria la extrădare, iar închisoarea pe viață s-a încheiat odată cu războiul. Ce a urmat se știe doar din mărturii neverificate. Cea mai detaliată dintre ele seamănă cu noaptea din 1931, când plecase nestingherit de lângă trenul distrus după ce se dăduse drept pasager: și în ultimele luni de război ar fi recurs tot la un rol, cel de chirurg, înainte să se piardă printre trupele sovietice.



