Jurassic Park a sădit în imaginația colectivă ideea că o specie dispărută poate fi readusă la viață. Doi biologi de la Wheaton College, din SUA, nu sunt însă atât de siguri că acest vis grandios este cu adevărat posibil.
Într-un studiu nou, publicat în revista Biology Letters, cei doi susțin că „de-extincția” nu poate învia cu adevărat o specie care a dispărut. În centrul criticii lor stau eforturile recente ale companiei Colossal Biosciences și afirmația ei că ar fi adus efectiv înapoi lupul uriaș.
Un lup cenușiu cu 20 de modificări genetice
Lupul uriaș, o specie de canid, a cutreierat America acum 250.000 până la 10.000 de ani. Pentru cei doi biologi, ce a obținut Colossal nu e o „reînviere” adevărată a unei specii dispărute, în sensul propriu al cuvântului.
În realitate, compania a comparat ADN-ul străvechi al lupului uriaș cu cel al canidelor care trăiesc azi. Apoi a făcut 20 de modificări în 14 gene din celule de lup cenușiu și a clonat animalele. Rezultatul este un lup cenușiu modificat genetic, cu unele trăsături asemănătoare celor ale lupului uriaș. Nu este un lup uriaș adevărat, adică un animal modelat, generație după generație, de reproducere, de mutații, de selecția naturală și de mediul său.
Potrivit cercetătorilor, a numi acest proces „de-extincție” e o greșeală, un caz de „confuzie între linie genealogică și genom”: presupunerea că, odată reconstituită o parte din ADN-ul unui animal dispărut, ar fi restaurată și linia evolutivă din care acesta făcea parte.
Noua tehnologie face posibile câteva realizări impresionante, spun ei, dar poate ar trebui să fim mai atenți la felul în care le interpretăm. Critica lor nu vizează esența muncii științifice a companiei, care ar putea avea, cred ei, o anumită valoare reală. Ținta e terminologia folosită în „anunțurile de mare amploare și acoperirea mediatică extinsă”.
„Critica noastră privește în primul rând afirmațiile comerciale și pe cele adresate publicului larg despre reînvierea literală a speciilor, nu atât terminologia mai nuanțată folosită de regulă în literatura științifică și de conservare evaluată inter pares”, au scris autorii. „Formularea aceasta ridică totuși o problemă conceptuală mai profundă: deși ingineria genomică poate reproduce trăsături selectate, deduse din organisme dispărute, nu restabilește neapărat linia genealogică istorică din care provin acele trăsături.”
„Astfel de organisme pot avea valoare științifică sau de conservare, ca analogi sau înlocuitori ecologici, dar nu sunt continuări ale liniilor genealogice dispărute”, au adăugat ei.
Nu toate metodele de „de-extincție” recuperează același lucru
Termenul „de-extincție” adună sub aceeași umbrelă mai multe tehnologii, care, susțin cercetătorii, diferă prin ceea ce pot recupera. De aceea e important să fim preciși și clari în privința metodelor folosite.
Încrucișarea inversă și editarea genelor, de exemplu, pornesc de la animale dintr-o linie genealogică vie, așa că rezultatul nu poate fi niciodată specia dispărută însăși.
Clonarea din celule sau embrioni conservați e altceva: materialul provine direct din populația originală, iar animalele obținute păstrează astfel o legătură biologică autentică cu specia pierdută. Sintetizarea genomurilor pornind de la specimene antice ar putea recupera o parte mai mare din variația genetică pierdută. Populația rezultată ar fi totuși construită pe baza unor informații și nu s-ar trage din animale vii.
„Aceste distincții tehnologice sunt importante, pentru că fiecare cale ridică o altă întrebare despre ce anume, din punct de vedere biologic, ar putea fi considerat drept restaurare a unei specii”, au mai precizat autorii.
Animale fără grupul de la care să învețe
Dincolo de disputele privind terminologia, întrebarea dacă o specie dispărută ar trebui readusă la viață ridică numeroase dileme etice. Dr. Heather Browning, de la Universitatea din Southampton, este expertă în bunăstarea animalelor. Într-un interviu despre de-extincție, acordat în 2025, ea a sugerat că astfel de proiecte riscă să intre în conflict cu bunăstarea animalelor.
„Vorbim despre un animal obișnuit să facă parte dintr-un grup format din mai multe generații, de la care învață cum să se comporte, cum să interacționeze cu ceilalți, cum să găsească și să obțină hrană, dar, dintr-odată, animalul acela nu mai are nimic din toate acestea. Practic, avem de-a face cu niște orfani. Există riscul unei traume psihologice foarte reale, pentru că aceste [animale] ar fi lipsite de siguranța, stabilitatea și interacțiunile de care au nevoie cât sunt tinere ca să crească sănătoase și independente”, a declarat ea.
Mai utile pentru speciile care încă trăiesc
Lupii obținuți de Colossal au, așadar, unele trăsături de lup uriaș, dar nu se trag din lupii uriași: sunt lupi cenușii modificați genetic. Desigur, nimic din toate acestea nu înseamnă că oamenii de știință n-ar trebui să dezvolte astfel de tehnologii.
„Susținem aici că cea mai imediată valoare a acestor tehnologii pentru conservare nu stă în pretențiile de a anula extincția, ci în păstrarea variației genetice, a interacțiunilor ecologice și a potențialului evolutiv al speciilor încă în viață”, au conchis autorii.
Instrumentele din spatele acestor realizări ale așa-numitei „de-extincții” rămân deci importante, susțin ei. Doar că și-ar găsi un rost mai potrivit la speciile care au norocul să fie încă în viață: le-ar putea îmbogăți, ajutându-le să-și păstreze diversitatea genetică, legăturile din ecosistem și capacitatea de a evolua.
Ce s-a mai descoperit în Știință?
Substanțele chimice „eterne” larg răspândite, asociate cu o rată aproape dublă a cancerului de sân agresiv
Un nou studiu arată când începe, de fapt, „maturitatea” creierului – mult mai târziu decât s-ar crede
3 simptome ale cancerului de colon care îi păcălesc pe cei mai mulți oameni, potrivit unui gastroenterolog
Când rămân fără fibre, bacteriile intestinale pot începe să consume mucusul care apără intestinul
