Într-o zi geroasă de decembrie 1849, un scriitor de 28 de ani își aștepta rândul la execuție pe platoul Semionovski, un teren de instrucție militară din Sankt Petersburg. Purta doar halatul alb al condamnaților. Primii trei din șir fuseseră legați de stâlpi, cu bonete trase peste ochi, iar soldații plutonului luaseră poziție în fața lor. Feodor Mihailovici Dostoievski era al șaselea în rând, așa că făcea parte din a doua serie.

Feodor dostoievski
Fiodor Mihailovici Dostoievski (1821–1881), scriitorul rus condamnat la moarte în 1849 și grațiat în fața plutonului de execuție

De la Moscova la primul roman

Feodor Dostoievski s-a născut la Moscova, pe 11 noiembrie 1821, și descoperise literatura încă din copilărie, prin basmele și legendele unor autori ruși și străini. Mama lui a murit de tuberculoză în 1837. După moartea ei, tatăl, chirurg militar retras din serviciu și om extrem de sever, i-a trimis pe el și pe fratele lui, Mihail, la Institutul de Inginerie Militară Nikolaiev din Sankt Petersburg. Tot în anii aceia au apărut primele crize de epilepsie.

După absolvire a lucrat ca inginer proiectant și traducea cărți ca să mai câștige ceva bani. În anul 1846, primul lui roman, Oameni sărmani, a avut un succes uriaș și l-a adus în atenția criticului și filozofului Vissarion Belinski.

Cercul lui Petrașevski

Curând după debut, Dostoievski a început să frecventeze cercul lui Mihail Petrașevski. Era un grup de discuții în care tineri intelectuali citeau cărți interzise și dezbăteau idei liberale și socialiste, pe care autoritățile țariste le considerau subversive. Mulți dintre ei erau fourieriști, adică adepți ai socialistului utopic francez Charles Fourier.

La una dintre întrunirile din 1849, Dostoievski ar fi recitat o poezie a lui A. Pușkin împotriva robiei în care trăiau țăranii ruși. Unul dintre ascultători ar fi spus că ea nu putea dispărea decât printr-o revoluție, iar Dostoievski i-ar fi răspuns: „Fie şi revoluţie!”.

Arestarea și sentința

Revoluțiile din 1848 îl făcuseră pe țarul Nicolae I să se teamă că ele ar putea ajunge și în Rusia, așa că vedea în cercuri ca acela al lui Petrașevski o amenințare directă. Pe 23 aprilie 1849, Dostoievski a fost arestat pentru implicarea în cerc și închis în Fortăreața Petru și Pavel. I se reproșau activități îndreptate împotriva statului și a țarului.

Revista britanică Far Out Magazine enumeră patru acuzații: critici la adresa armatei, o tiparniță ilegală folosită pentru propagandă antiguvernamentală, implicarea într-un complot împotriva țarului și denunțarea Bisericii Ortodoxe și a autorităților țariste.

Sentința a venit pe 16 noiembrie 1849, când un tribunal militar l-a condamnat la moarte prin împușcare pentru participarea la întrunirile cercului. În textul hotărârii, vina lui era formulată concret. Nu denunțase răspândirea unei scrisori a lui Belinski, socotită criminală față de religie și guvern, și nici pe cea a unei scrieri considerate rău-intenționate, al cărei autor era locotenentul Nikolai Grigoriev, judecat în același proces. Scrisoarea, adresată scriitorului Nikolai Gogol, o semnase chiar criticul care îi remarcase primul roman.

Dimineața de pe platoul Semionovski

Pe 22 decembrie 1849, condamnații au fost scoși din fortăreață și duși pe platou. Acolo, lui Dostoievski și altor 20 de membri ai cercului li s-a citit sentința de moarte. Au fost puși în genunchi, cum cerea ritualul dinaintea unei execuții. Dostoievski a sărutat crucea și s-a închinat, dar a refuzat să se împărtășească.

Primii trei osândiți stăteau deja legați de stâlpi, în fața puștilor, când a sosit un ofițer trimis de împărat, chiar înainte de comanda de foc. Ordinul adus de el oprea execuția și înlocuia condamnarea la moarte cu muncă silnică și serviciu militar în Siberia. Pentru Dostoievski, asta însemna patru ani de ocnă, urmați de serviciul de soldat.

Grațierea nu fusese hotărâtă în ultima clipă. S-a aflat mai târziu că Nicolae I pregătise dinainte întreaga succesiune de evenimente: voia să-i chinuie pe condamnați cu frica morții și apoi să le câștige recunoștința și respectul.

dostoievski executie
Simulacrul de execuție a membrilor cercului Petrașevski, pe platoul Semionovski din Sankt Petersburg, în decembrie 1849, văzut în caricatură

Scrisoarea către Mihail

La câteva ore după execuția anulată, Dostoievski i-a scris din celulă fratelui său, Mihail. Scrisoarea păstrează trăirile acelei zile, iar una dintre fraze spune: „Renasc într-o altă formă”.

Rândurile lui par scrise de un om recunoscător pentru timpul primit înapoi și aspru cu sine pentru cel irosit. După o înscenare care îi pusese viața în joc doar ca să i-o redea, îi mărturisea lui Mihail: „Când privesc înapoi spre trecut, mă gândesc cât timp a fost risipit, cât de mult s-a pierdut în eforturi greșite, erori și lene, în a trăi în mod greșit”. Gândul se încheia cu fraza: „Viața este un dar, viața este fericire, fiecare minut poate fi o eternitate de beatitudine”.

Ocna de la Omsk și anii de soldat

Pedeapsa a ispășit-o la ocna din Omsk, în Siberia, sub autoritatea maiorului Krivțov, ofițerul care conducea închisoarea. Teroarea la care îl supunea Krivțov i-a agravat crizele de epilepsie. Mai târziu, scriitorul l-a folosit ca model pentru maiorul din Amintiri din casa morților.

După eliberarea din 1854 a fost obligat să se înroleze ca soldat, iar apoi și-a câștigat existența din scris și din jurnalism.

Datorii, faimă și ultimii ani

Feodor Dostoievski a călătorit de mai multe ori prin Europa și a ajuns dependent de jocurile de noroc, care l-au sărăcit. O vreme s-a descurcat cu bani împrumutați de la cunoscuți și cu lucruri duse la amanet, până când cărțile i-au adus faima.

Ultimii ani i-a petrecut la Sankt Petersburg, ca om cu vederi conservatoare și naționalist-ortodoxe, de partea țarismului. Fostul membru al unui cerc socialist, condamnat în 1849, ajunsese să susțină puterea absolută a monarhului. Jurnalul unui scriitor, publicația pe care o scria și o edita singur, l-a impus printre figurile de prim-plan ale vieții culturale și politice ruse.

Cărțile din anii câștigați

Feodor Dostoievski a murit pe 9 februarie 1881, la Sankt Petersburg. Este socotit unul dintre cei mai importanți scriitori ruși, iar opera lui a lăsat urme adânci și durabile în literatura, filozofia, psihologia și teologia secolului al XX-lea. Cele mai cunoscute titluri ale sale sunt nuvela Însemnări din subterană și cele patru mari romane: Crimă și pedeapsă, Idiotul, Demonii și Frații Karamazov.

Niciuna dintre aceste cărți nu exista în dimineața de pe platoul Semionovski. Nuvela a apărut în 1864, iar romanele între anii 1866 și 1880, în anii de care plutonul de execuție fusese cât pe ce să-l lipsească. Așteptarea din seria a doua a ajuns chiar într-una dintre ele: în Idiotul, prințul Mîșkin descrie trăirile unui condamnat în ultimele minute dinaintea execuției, iar biografii recunosc în acest pasaj experiența lui Feodor Dostoievski.

Merită să știe și alții asta?
Votează dacă ți-a plăcut articolul.
Jocurile DescopeririCuvinte · logică · quizPune-ți curiozitatea la încercare.Vezi jocurile
Arhivele Timpului
Ce s-a întâmplat pe astăzi în Istorie?
Evenimentele remarcabile și momentele de cotitură care au definit umanitatea.