O navă romană care s-a scufundat în urmă cu aproximativ 2.200 de ani, în largul coastelor Croației de astăzi, oferă o perspectivă fascinantă asupra modului în care echipajele din Antichitate își protejau ambarcațiunile pe mare. Cunoscută sub numele de Ilovik–Paržine 1 și datând de la mijlocul secolului al II-lea î.Hr., epava a fost recent analizată de o echipă franco-croată condusă de experți de la Universitatea din Strasbourg. Studiul, publicat în jurnalul științific Frontiers in Materials, a scos la lumină.
Studiind învelișul exterior al navei, aceștia au scos la lumină detalii inedite care conectează tehnica de construcție navală, lucrările de mentenanță și mediul înconjurător din diverse regiuni ale Mării Adriatice. Importanța acestei descoperiri răspunde la o veche curiozitate istorică: cum își reparau și întrețineau romanii navele pe distanțe lungi pentru a-și menține supremația maritimă.
Tehnici antice de impermeabilizare: ce ne învață această epavă romană
În centrul investigației s-au aflat straturile impermeabile aplicate pe corpul navei. Pentru navigatorii antici, aceste acoperiri erau vitale: ele împiedicau pătrunderea apei de mare și limitau distrugerile provocate de organisme marine, precum viermii de lemn. Deși aceste materiale, obținute frecvent din rășini vegetale, gudroane și ceară, jucau un rol crucial în supraviețuirea pe mare, ele au beneficiat istoric de o atenție mult mai redusă comparativ cu structurile masive din lemn. Pentru a schimba acest lucru, oamenii de știință au combinat testarea moleculară cu analiza polenului, examinând cu rigurozitate zece probe prelevate din diferite secțiuni ale epavei.
Analizele de laborator au scos la iveală o „rețetă” de impermeabilizare extrem de precisă, formată din următoarele componente esențiale:
- Smoala de conifere (pin): baza izolantă a stratului protector, obținută prin încălzirea rășinii, care forma cea mai mare parte a acoperirii.
- Ceara de albine: ingredientul surpriză, descoperit distinct într-una dintre probele prelevate.
Ce este zopissa și rolul ei în construcția navală antică?
- Zopissa: este amestecul specific obținut din combinarea smoalei cu ceara de albine. Acest compus, menționat inclusiv în scrierile celebrului erudit roman Pliniu cel Bătrân, era utilizat în mod tradițional de constructorii de nave greci. Adăugarea cerii nu era întâmplătoare: făcea ca stratul protector să devină mai flexibil și mult mai ușor de întins pe lemn atunci când era fierbinte, prevenind crăparea lui în contact cu apa.
Harta botanică a călătoriilor antice
Polenul captiv în smoala lipicioasă a adăugat un nou strat narativ informațiilor deja obținute. Aceste granule microscopice acționează ca o amprentă ecologică, reflectând cu precizie plantele care creșteau în apropierea locului unde materialul a fost fie produs, fie aplicat pe navă. Probele au indicat o diversitate remarcabilă de medii.
Cercetătorii au reușit să identifice tufărișuri specifice Mediteranei, cu măslin și alun, păduri de stejar și pin, dar și specii de copaci care prosperă lângă apă, precum arinul și frasinul. De asemenea, cantități mici de brad și fag au indicat proximitatea unor zone montane. Luate împreună, aceste urme botanice corespund perfect peisajelor care se întindeau de-a lungul coastelor italiene și nord-estice ale Mării Adriatice.
Potrivit arheologilor, această amprentă botanică susține direct teoria că nava ar fi fost construită inițial în portul Brundisium (Brindisi de astăzi), un centru naval esențial, fiind ulterior peticită cu materiale locale de-a lungul coastelor estice ale Adriaticii.
O istorie a reparațiilor pe distanțe lungi
Distribuția acestor straturi de acoperire pe suprafața navei a dezvăluit, la rândul ei, o poveste captivantă. Analiza statistică detaliată a indicat prezența a patru până la cinci loturi separate de material. În timp ce pupa și secțiunile centrale prezentau același tip de strat protector, prova avea aplicate mai multe straturi distincte.
Acest model asimetric sugerează o realitate dură a navigației antice: necesitatea reparațiilor repetate de-a lungul timpului sau utilizarea unor materiale adunate din locații diferite. Deși era un fapt cunoscut că rutele comerciale și călătoriile pe distanțe lungi necesitau lucrări constante de întreținere, dovezile fizice directe ale acestor practici au fost, până la această descoperire, extrem de dificil de documentat.
Aici intervin dovezile geografice. Cercetările anterioare privind balastul navei stabiliseră deja o legătură între construcția ambarcațiunii și Brundisium (actualul Brindisi din sudul Italiei). Datele extrase din polen confirmă acum această legătură pentru o parte a stratului de acoperire. În schimb, alte straturi provin, cel mai probabil, din zone mult mai apropiate de locul scufundării, în proximitatea insulei Ilovik. Acest amestec de surse desenează traseul clar al unei nave care nu doar a traversat Marea Adriatică, ci a fost ancorată și întreținută pe parcurs.
Dincolo de istoria maritimă, studiul demonstrează valoarea inestimabilă a combinării metodelor chimice și biologice. Dacă rezultatele moleculare arătau, singure, materiale similare în toate probele, polenul a fost cel care a relevat diferențele cruciale de origine și aplicare. Această abordare deschide noi căi pentru studierea navelor antice. Acoperirile impermeabile, adesea trecute cu vederea, se dovedesc a fi arhive fascinante, conținând înregistrări detaliate ale rutelor comerciale, ale resurselor locale și ale abilităților practice uluitoare ale constructorilor din trecut.
Studiul a fost publicat în jurnalul științific Frontiers in Materials.
(FAQ) Întrebări frecvente ale cititorilor privind epavele romane
Cum își reparau romanii navele pe distanțe lungi?
Ce este zopissa și la ce folosea în construcția navală antică?
Cum îi ajută polenul pe cercetători să descopere rutele navelor antice?
De ce era vitală impermeabilizarea pentru navele din Antichitate?
Ce s-a mai descoperit în Istorie & Arheologie?
Ce a provocat declinul Egiptului antic: secetă, crize economice și invadatori străini
De ce societățile antice își îngropau morții acasă — și de ce au încetat
Laserele dezvăluie aproape 400 de structuri ascunse ale unei civilizații amazoniene care ar fi numărat milioane de oameni
De ce a fost declarată nevinovată Ioana d’Arc, la 25 de ani după execuția ei
