În registrele Institutului Nobel, alături de nume care au schimbat lumea în bine, apar și trei semnături care par să nu-și aibă locul: Adolf Hitler, Iosif Stalin, Benito Mussolini. Toți trei au fost, la un moment dat, nominalizați la Premiul Nobel pentru Pace. Niciunul nu l-a luat. Dar simpla lor prezență pe lista candidaților spune ceva esențial despre cum funcționează, de fapt, mecanismul Premiului Nobel pentru Pace.
Cine poate face nominalizări la Premiul Nobel pentru Pace
Premiul a fost acordat anual din 1901 până acum, cu doar 19 excepții. Câștigătorul este desemnat de Comitetul Nobel pe baza unei liste scurte, obținute după analizarea tuturor nominalizărilor primite în acel an.
Aici intervine paradoxul. Dacă eligibilitatea la câștigarea premiului se dovedește severă, să fii nominalizat pentru primirea lui nu este chiar complicat. Nominalizările pot fi făcute de oricine este calificat să o facă — guverne, oameni politici, universitari, foști membri ai comitetului sau laureați. Plaja celor care pot propune un nume este atât de largă încât, după cum se va vedea, ne putem aștepta la orice.
Lista nominalizaților poate ajunge la 300 de persoane, după care trebuie redusă la 20–30 de candidați. Listele nu sunt date publicității și rămân secrete timp de 50 de ani. Acest tampon de jumătate de secol este motivul pentru care surprize din anii ’30 sau ’40 ies abia acum la suprafață.
Pe lista «nomina odiosa» au mai apărut, în timp, și alți autocrați: dictatorul dominican Rafael Trujillo a fost propus în 1936, iar liderul iugoslav Iosif Broz Tito în 1963. Niciunul nu a fost luat în considerare serios. Cele trei nume care domină însă discuția istorică rămân Mussolini, Hitler și Stalin.
Cum a sintetizat istoricul Geir Lundestad, fost secretar al Comitetului Nobel: «Nici Hitler, nici Mussolini, nici Stalin nu au fost examinați serios pentru premiul pentru pace.» Diferența dintre a fi propus și a fi luat în considerare este, în cazul Nobelului, o prăpastie.
Mussolini, 1935: anul în care a invadat Etiopia
Primul dintre cei trei care a fost nominalizat a fost Benito Mussolini. Dictatorul fascist italian a fost propus în 1935, exact în anul în care a invadat Etiopia. Nominalizarea a venit după ce el trecuse trei sferturi dintre business-urile italiene sub controlul statului.
Au fost două scrisori de recomandare. Una a venit de la un profesor de la Universitatea de Drept din Giessen, Germania. Cealaltă, de la profesorul Gilbert Gidel, de la Facultatea de Drept și Științe Politice din Paris.
Numele lui Gidel are propria greutate istorică. A fost membru al Consiliului național de la Vichy și Rector al Academiei din Paris în 1941, jucând un rol în eliminarea profesorilor evrei din universitate.
Scrisorile de nominalizare se țin de obicei în arhivele Institutului Nobel. În cazul Mussolini, ele lipsesc. Motivele exacte care au stat la baza propunerii nu vor fi niciodată cunoscute.
Comitetul Nobel nu l-a luat în seamă pentru lista scurtă. Premiul din 1935 a fost acordat lui Carl von Ossietzky, un german care a condus lupta contra reînarmării Germaniei — o alegere care răstoarnă complet sensul nominalizării lui Mussolini.
Hitler, 1939: o ironie politică scăpată de sub control
A doua figură din categoria nomina odiosa este nimeni altul decât Adolf Hitler. În 1939, el a fost nominalizat de E.G.C. Brandt, membru al Parlamentului suedez.
Erik Brandt, deputat social-democrat și antifascist, nu l-a nominalizat chiar serios pe Hitler. Pe lista candidaților din acel an figura premierul britanic Neville Chamberlain, semnatarul acordurilor de la München, propus de mai multe persoane pentru rolul jucat acolo. Brandt a vrut să denunțe absurditatea premiului și i-a propus pe Hitler printr-o scrisoare redactată pe ton ironic.
Ținea, prin gestul lui, să sublinieze problemele din politica externă a momentului și faptul că acordul de la München permitea Germaniei să preia o parte din Cehoslovacia. Provocare ironică sau nu, ideea nu a căzut bine multora. Brandt a retras candidatura tot printr-o scrisoare, datată 1 februarie 1939.
A rămas, totuși, o provocare consemnată în istoria Premiului Nobel pentru Pace.
Hitler nu a avut, oricum, nicio șansă să ia Nobelul. În acel an, premiul nici nu s-a dat — izbucnea Cel de-Al Doilea Război Mondial.
Stalin, de două ori: 1945 și 1948
Cele mai ciudate nominalizări – după cum se arată și pe site-ul oficial al Premiilor Nobel – de după război au venit pentru Iosif Stalin. Fostul lider al Uniunii Sovietice a fost propus prima oară în 1945 și ulterior în 1948.
Prima nominalizare i-a aparținut lui Halvdant Koht — istoric, fost ministru al Afacerilor Externe suedez, dar și membru al Comitetului Nobel. Este imposibil de știut care au fost motivele exacte din spatele propunerii, însă contextul le face inteligibile.
Când a fost scrisă nominalizarea, Norvegia era aliată cu Uniunea Sovietică, iar Armata Roșie eliberase parte din țară de ocupația germană. Țările aliate aveau atunci o imagine bună a lui Stalin, conturată în mass-media, dată fiind acțiunea sovietică în timpul războiului. Koht se poate să-l fi văzut pe Stalin ca pe unul dintre arhitecții victoriei aliaților și de aceea l-a nominalizat.
Premiul Nobel pentru Pace din anul 1945 i-a revenit lui Cordell Hull.
A doua nominalizare a venit în 1948 și a avut probabil motive politice. A fost trimisă de profesorul cehoslovac Wladislav Rieger. Stalin nu l-a primit nici de această dată. În anul 1948, premiul din nou nu a fost acordat. Motivul: nu s-a găsit o persoană în viață suficient de importantă pentru a-l lua — un fel de omagiu pentru recent asasinatul Gandhi.
Ce spune, de fapt, lista cu Hitler, Stalin și Mussolini
Bucla deschisă la început se închide aici. Cele trei nominalizări nu arată că Premiul Nobel pentru Pace ar fi fost vreodată aproape de a încununa dictatori. Arată că poarta de intrare în procesul de selecție e larg deschisă — guverne, parlamentari, profesori, foști membri ai comitetului — și că filtrul real e Comitetul Nobel, nu propunătorii.
Hitler a fost o ironie scrisă în grabă și retrasă în trei luni. Mussolini a fost recomandat de doi universitari ale căror motive au dispărut împreună cu scrisorile lor. Stalin a fost propus în două momente în care imaginea lui în Occident era distorsionată de logica alianțelor.
A primit Hitler sau Stalin Premiul Nobel?
Răspunsul scurt este nu. Hitler și-a retras candidatura prin propunătorul ei la 1 februarie 1939, iar premiul din 1939 nu s-a mai acordat. Stalin nu a intrat pe lista scurtă nici în 1945, nici în 1948 — premiul a mers la Cordell Hull, respectiv nu a fost acordat. Mussolini a fost ignorat de comitet în 1935, iar distincția i-a revenit lui Carl von Ossietzky, un opozant al reînarmării Germaniei.
De fapt, toate celei trei propuneri au fost respinse. Iar tăcerea de 50 de ani impusă arhivelor face ca abia astăzi, la distanță, să putem citi această listă fără a o confunda cu un verdict. Premiul Nobel pentru Pace nu se câștigă printr-o scrisoare de recomandare — iar exemplul Hitler, Stalin și Mussolini rămâne dovada cea mai limpede a acestui adevăr.
(FAQ) Întrebări frecvente despre nominalizările controversate la Premiul Nobel
De ce a fost nominalizat Adolf Hitler la Premiul Nobel pentru Pace?
Cum este posibil ca niște dictatori să ajungă pe lista candidaților?
Pentru ce merite a fost propus Iosif Stalin de două ori?
De ce se află abia acum cine a fost nominalizat în trecut?
Ce s-a mai descoperit în Istorie & Arheologie?
16 mumii și un câine, într-o singură cameră funerară folosită aproape 700 de ani
De ce interviul acordat de prințesa Diana pentru BBC în 1995 a șocat lumea
Soții Cohen au predat URSS-ului schema bombei atomice și au mai rămas liberi 10 ani. Cum au reușit?
23 august 1944, ziua haotică în care destinul României s-a decis într-o singură audiență: „Intru ca om paşnic şi sunt tratat ca un criminal?”
