Cum a fost scos la licitație Imperiul Roman după o domnie de doar 87 de zile a împăratului Pertinax

Pe 28 martie 193, la porțile castrului pretorian din Roma, s-a petrecut o scenă pe care un contemporan avea s-o descrie ca pe o vânzare la mezat, o licitație a Romei și a întregului ei imperiu. Doi senatori își strigau ofertele către soldații gărzii, unul din interiorul taberei, celălalt de afară, iar obiectul tranzacției era tronul. Prețul a urcat până la 25.000 de sesterți pentru fiecare membru al Gărzii Pretoriene, trupa însărcinată cu paza împăratului care, încă din anul 41, când îl proclamase împărat pe Claudius după uciderea lui Caligula, ajunsese să pună și să dea jos împărați. În aceeași zi, în palatul imperial, zăcea trupul împăratului pe care aceiași soldați îl uciseseră după numai 87 de zile de domnie.

Fiul unui libert, ajuns la vârful Romei

Publius Helvius Pertinax s-a născut la Alba Pompeia, în nordul Italiei, într-o familie fără ascendență nobilă. Tatăl său, Helvius Successus, fusese sclav, își câștigase libertatea și făcuse apoi avere din negoț. Fiul a primit o educație bună, iar talentul de organizator și l-a dovedit în armata de la Dunăre, unde a luptat alături de împăratul Marc Aureliu, tatăl și predecesorul lui Commodus.

Cariera l-a purtat apoi prin conducerea mai multor provincii, printre care Moesia, Dacia, Siria și Britannia, și prin proconsulatul Africii. Ajunsese senator, iar la sfârșitul lui 192 era prefectul Romei și împărțise în acel an consulatul cu însuși Commodus.

Noaptea în care a murit Commodus

Pe 31 decembrie 192, Commodus a căzut victima unui complot de palat. Amanta lui, Marcia, prefectul Gărzii Pretoriene, Quintus Aemilius Laetus, și șambelanul Eclectus aflaseră că figurau pe lista celor pe care împăratul plănuia să-i execute. Marcia i-a strecurat otravă în mâncare, iar când Commodus a vomitat-o, conspiratorii l-au trimis pe partenerul lui de antrenament, luptătorul Narcissus, care l-a strangulat în baie.

Laetus i-a propus atunci lui Pertinax să preia puterea. La 66 de ani, senatorul a acceptat și și-a asigurat sprijinul gărzii promițând prime generoase: 12.000 de sesterți de soldat, potrivit lui Cassius Dio, istoric și senator care l-a cunoscut personal pe noul împărat.

O vistierie cu un milion de sesterți

Odată instalat, Pertinax a făcut o descoperire alarmantă: vistieria era goală, secătuită de risipa lui Commodus și de șirul de serbări fastuoase pe care acesta le organizase. Dio notează că în tezaurul imperial nu se mai aflau decât în jur de 1 milion de sesterți — o sumă derizorie, care nu ajungea să acopere prima promisă de 12.000 de sesterți nici măcar pentru 85 de pretorieni dintr-o gardă ce număra câteva mii de oameni. Ca să facă rost de bani, noul împărat a scos la licitație statuile, armele, caii, mobilierul și favoriții predecesorului său.

Reformele au venit în ritm alert. Pertinax a tăiat masiv din cheltuieli și a redus drastic spectacolele oferite plebei Romei, iar în paralel a retras o parte din privilegiile acordate pretorienilor sub Commodus. Soarta primelor promise e redată diferit: unele relatări spun că împăratul a renunțat să le mai achite integral, în timp ce Dio susține că soldații au primit suma, dar că aceasta rămânea mult sub cei circa 20.000 de sesterți dați odinioară de Marc Aureliu și de co-împăratul Lucius Verus. Același istoric, altfel favorabil lui Pertinax, avea să-i reproșeze graba de a îndrepta totul deodată.

Atacul din curtea palatului

Plebea a primit reducerile cu nemulțumire, iar răscoala pretorienilor nu a întârziat. Laetus, omul care îl adusese pe Pertinax la putere, ajunsese între timp să-i întărâte pe soldați împotriva lui, după relatarea lui Dio. Pe 28 martie 193, un grup de pretorieni a năvălit cu săbiile scoase în curtea palatului imperial: în jur de 300, deși izvoarele antice oscilează între 200 și 300 de oameni.

Pertinax avea la dispoziție garda de noapte și cavaleria; ar fi putut să ferece porțile sau să fugă, nota Dio. A ales însă să le iasă în întâmpinare răzvrătiților și să le explice calm starea dezastruoasă a finanțelor. În zadar: un soldat a ieșit din rând și i-a înfipt sabia în piept. Ceilalți s-au repezit imediat cu armele, măcelărindu-l și pe Eclectus, singurul om din palat care încercase să-și apere stăpânul.

Mezatul de la castrul pretorian

Domnia lui Pertinax se încheiase după exact 87 de zile. Doi senatori și-au anunțat imediat pretențiile la tron, cu oferte în bani. Primul era Titus Flavius Claudius Sulpicianus, socrul lui Pertinax, numit de acesta prefect al Romei și trimis chiar atunci în tabăra pretorienilor ca să potolească spiritele. Al doilea, Didius Julianus, fusese consul în 175 alături de Pertinax și îi urmase acestuia la conducerea provinciei Africa; găsind porțile închise, și-a strigat ofertele de afară.

Sumele au crescut treptat până la 20.000 de sesterți de soldat, prag atins întâi de Sulpicianus. Julianus a urcat atunci dintr-odată cu încă 5.000, strigând cifra și arătând-o pe degete, și le-a sugerat pretorienilor că rivalul său ar putea răzbuna moartea ginerelui. Cu promisiunea celor 25.000 de sesterți de căciulă — echivalentul soldei pe mai bine de 8 ani de serviciu militar, oferită pe loc —, soldații i-au deschis porțile și l-au proclamat împărat. Câteva ore mai târziu, înconjurat de trupe înarmate, Senatul a confirmat docil tranzacția.

Prețul iluziei: cele 66 de zile ale lui Didius Julianus

În provincii, trei generali, fiecare cu câte trei legiuni, au refuzat să-l recunoască pe noul împărat și și-au revendicat ei înșiși tronul: Pescennius Niger în Siria, Septimiu Sever în Pannonia și Clodius Albinus în Britannia. Sever, care comanda armata de la Dunăre, aceeași în care slujise cândva Pertinax, s-a proclamat împărat la 12 zile după uciderea acestuia. Fiind cel mai apropiat de Roma, a pornit primul spre capitală.

Pe măsură ce Sever înainta, sprijinul lui Julianus s-a destrămat. Pretorienii au acceptat să-i predea pe ucigașii lui Pertinax în schimbul iertării, iar Senatul l-a abandonat pe Julianus: l-a condamnat la moarte, l-a proclamat împărat pe Sever și i-a acordat lui Pertinax onoruri divine. La începutul lui iunie 193, Didius Julianus a fost ucis în palat de un soldat, în plină luptă pentru putere între armatele imperiului, după 66 de zile de domnie, potrivit socotelii lui Dio.

Legiunile Dunării și urmașul care i-a preluat numele

Intrarea lui Sever în Roma nu a încheiat confruntarea dintre armatele de la frontiere. Ca să aibă mâinile libere, el i-a acordat lui Albinus titlul de Caesar și s-a îndreptat împotriva lui Niger; după victoria din 194, s-a întors împotriva fostului aliat, pe care l-a zdrobit în 197. Noul împărat a desființat garda care vânduse tronul, i-a executat pe ucigașii lui Pertinax și și-a adăugat numele acestuia la propria titulatură.

Pentru mulți istorici, cele 87 de zile ale lui Pertinax marchează începutul declinului fatal al Imperiului Roman. Cassius Dio plasa ruptura ceva mai devreme, la preluarea puterii de către Commodus, în 180, când, în viziunea lui, Roma trecuse de la o epocă de aur la una de fier și rugină.

Mezatul din 28 martie 193 demonstrase că pretorienii puteau vinde iluzia puterii, dar nu și puterea însăși. Didius Julianus a plătit cea mai mare sumă din istoria Romei pentru un mandat de numai 66 de zile. Adevărata stăpânire a revenit legiunilor călite pe Dunăre — aceleași trupe alături de care luptase cândva Pertinax, înainte ca disciplina lui să fie curmată în curtea palatului.

Merită să știe și alții asta?

Votează dacă ți-a plăcut articolul.

DA NU