Pe emisfera Lunii care nu se vede niciodată de pe Pământ există un crater de 29 de kilometri numit Haret. Este singurul de pe Lună cu nume românesc și îl amintește pe Spiru Haret, matematician și astronom, rămas în istoria României mai ales ca pedagog și ca ministru care a reformat din temelii învățământul. Cercetarea a părăsit-o după doctorat, iar lucrarea considerată cea mai importantă contribuție științifică a lui este chiar teza susținută la Paris în 1878.
Elevul care scria manuale de matematică
Spiru Haret s-a născut la Iași, pe 15 februarie 1851. Școala a început-o la Dorohoi, cu primele clase primare, și a continuat-o la Iași și la București. Interesul pentru astronomie i l-a trezit Luna, încă din clasa a III-a. La absolvirea gimnaziului a primit calificativul „eminenţia”.
A fost apoi elev la „Sf. Sava”, în Capitală, unde a scris, liceean fiind, primele sale cărți de matematică: un manual de algebră și altul de trigonometrie, „Elemente de trigonometrie”. După bacalaureatul din 1869 s-a înscris la Facultatea de Științe a Universității din București și a predat la seminarul Nifon din același oraș.
Cu o bursă de doctorat, la Sorbona
Bursa de studii în străinătate, pentru pregătirea doctoratului, a primit-o ca unul dintre cei mai merituoși studenți ai facultății. La Sorbona a studiat științele matematice teoretice și a urmat cursul de mecanică cerească. În anul 1875 și-a luat la Paris licența în matematică, iar un an mai târziu pe cea în fizică.
O teză împotriva unei certitudini a astronomiei
Lucrarea de doctorat se numea „Asupra invariabilităţii axelor mari ale orbitelor planetare”. Biografiile dau de obicei ca dată a susținerii 18 ianuarie 1878, în timp ce pagina de titlu a tezei, păstrată la Sorbona, consemnează 30 ianuarie. Este aceeași zi, socotită o dată pe stil vechi, după calendarul folosit atunci în România, și o dată după cel gregorian.
Până atunci, calculele lui Laplace, Lagrange și Poisson arătaseră că axele mari ale orbitelor nu se modifică pe termen lung, însă demonstrațiile lor se opreau la primele două ordine de aproximare. Haret a dus calculul cu un ordin mai departe și a găsit că invariabilitatea dispare: orbitele planetelor, crezute stabile, suferă în timp o oarecare variație.
Teza a apărut în Tomul XVIII al Memoriilor Observatorului din Paris, iar specialiștii vremii au văzut în ea o lucrare revoluționară pentru astronomie. Cercetările pe care le-a deschis au fost continuate mai târziu de astronomi de renume, între care Henri Poincaré, ale cărui rezultate au confirmat concluzia românului.
Spiru Haret este socotit primul român cu doctorat în astronomie. Oficial, lucrarea era o teză de mecanică cerească, prezentată pentru titlul de doctor în științe matematice.
De la mecanica cerească la școlile României
Odată revenit în țară, Haret a renunțat la cercetare și s-a dedicat reformării învățământului. A predat la Facultatea de Științe a Universității din București și a fost profesor la alte două școli: Școala de poduri și șosele și Școala de ofițeri de artilerie și geniu. În 1892 a fost ales membru al Academiei Române.
A condus Ministerul Învățământului sub trei guverne liberale, în anii 1897–1899, 1901–1904 și 1907–1910. Legile inițiate de el au creat cadrul pentru ca educația să devină o prioritate la sat, ca și la oraș. În tot acest timp a pledat pentru investiția în educație ca mijloc fundamental de reformare a societății, pe care măsurile lui au ajuns să o schimbe în întregime, odată cu școala
Pentru țărani și muncitori, cărora sărăcia le ținuse multă vreme cultura și educația departe, Haret a înființat reviste de culturalizare. Tot el a deschis biblioteci sătești, școli pentru adulți, școli pentru ucenicii din fabrici și cantine școlare pentru elevii săraci. În 1904 a elaborat „Regulamentul pentru şcolile de adulţi” și „Programa analitică pentru şcoalele de adulţi”.
În urma programelor lui, analfabetismul din România a scăzut semnificativ: de la 78% în 1899 la 61% în 1912. Ca ministru a semnat, la 1 aprilie 1908, și decretul de înființare a Observatorului Astronomic din București.
A profesat până în 1910, iar după pensionare a continuat să țină prelegeri de popularizare la Universitatea populară. A murit pe 17 decembrie 1912, la 61 de ani.
Un nume românesc pe fața nevăzută a Lunii
În 1959, la aproape cinci decenii de la moartea lui Haret, emisfera ascunsă a Lunii a putut fi văzută pentru prima dată, în fotografiile făcute din spațiu, pe 7 octombrie, de sonda sovietică Luna 3. Munții și văile de acolo, ca toate celelalte forme de relief descoperite, au primit de la comunitatea științifică internațională nume celebre.
Unul dintre cratere a fost botezat Haret de Uniunea Astronomică Internațională, în 1970. Aceasta era recunoașterea peste hotare a uneia dintre cele mai mari personalități ale culturii române din secolul al XIX-lea, un savant cu merite deosebite în dezvoltarea matematicii și a astronomiei. Numele îl omagia pe cel care cercetase astrele și lăsase moștenire demonstrația despre axele mari ale orbitelor planetare.
Craterul se află în regiunea sudică a feței nevăzute, pe o emisferă pe care, cât a trăit Spiru Haret, n-o văzuse nimeni. Teza din 1878 a dus acolo numele elevului pe care Luna îl apropiase de astronomie încă din clasa a III-a.
Ce s-a mai descoperit în Univers?
Ceva neobișnuit se învârte în jurul uriașei găuri negre din centrul galaxiei noastre
O explozie nucleară ar putea salva Pământul de un asteroid. Există însă o problemă
Astronomii au descoperit o lume nouă în Sistemul Solar, ascunsă dincolo de Neptun
O particulă-fantomă ignorată, din primele clipe ale Universului, ar putea explica de ce există totul
