Andreea este absolventă a Facultăţii de Istorie din cadrul Universităţii Bucureşti, fiind specializată în istorie antică și descoperiri arheologice. Este pasionată de arheologie, societăți antice și viaţa personalităţilor marcante ale istoriei.
Proteinele păstrate în câteva probe minuscule arată că artiștii egipteni foloseau cleiuri de la mai multe animale și, cel mai probabil, turta rămasă după presarea semințelor pentru ulei.
Lucrările la Canalul Seine-Nord Europe, în Franța, au scos la iveală un vast cimitir medieval la situl Beaurains-lès-Noyon. Până acum au fost înregistrate cel...
Când a săpat în anii 1920 mormintele din jurul primilor regi ai Egiptului, Flinders Petrie a observat că multe păreau închise în același timp, aparent în grabă. Nu avea însă nicio dovadă despre felul în care muriseră cei îngropați acolo.
Narațiunea clasică a sfârșitului Antichității descrie frontiera dunăreană ca pe o barieră rigidă, ruptă violent de valurile succesive de popoare migratoare. Însă scheletele scoase la lumină din vechile așezări romane de frontieră contrazic ideea unei falii clare între cetățenii imperiului și populațiile din afara lui.
Când Howard Carter a pășit în mormântul lui Tutankhamon în 1922, spațiul neobișnuit de strâmt al camerei funerare a părut o anomalie pentru standardele unui suveran din epoca de aur a Egiptului.
Sub o scară care nu apărea pe niciun plan, arheologii au găsit morminte din peste o mie de ani de istorie, fiecare generație de morți îngropată sub cea care i-a urmat.
Sub modificările copiștilor creștini, un pasaj din Flavius Iosif ar putea păstra o relatare mai veche: nu afirmația că Iisus a înviat, ci mărturia ucenicilor care spuneau că l-au văzut viu.