Universul nu a existat dintotdeauna. S-a născut. Acum circa 13,82 miliarde de ani, materia, energia, spațiul și chiar timpul au apărut brusc, sub forma unui glob de foc numit Big Bang. Globul de foc s-a extins, iar din rămășițele lui răcite s-au format galaxiile: insule de stele, aproximativ două mii de miliarde la număr, printre care și Calea Lactee. Asta spune, pe scurt, teoria Big Bang-ului. Două întrebări vin de la sine: de unde știm că lucrurile s-au petrecut așa și ce a existat înainte.

Ideea unui univers care apare din nimic e atât de nebunească încât oamenii de știință au fost greu de convins să o accepte. Dovezile sunt însă solide. Galaxiile se îndepărtează unele de altele, ca niște schije cosmice.
Iar căldura Big Bang-ului încă ne înconjoară. Expansiunea cosmică a răcit-o mult, așa că această „strălucire reziduală” nu apare sub formă de lumină vizibilă, ci în principal ca radiație în microunde. Este vorba de „radiația cosmică de fond”, descoperită de radioastronomi în 1965.

Big Bang-ul nu s-a petrecut într-un anumit loc
Când explodează un baton de dinamită, detonația se produce într-un singur punct, iar schijele zboară în vid. Big Bang-ul nu a avut însă nici centru, nici un vid care să fi existat dinainte, așa că nu s-a petrecut într-un anumit „loc”. Spațiul însuși a apărut brusc și a început să se extindă peste tot deodată.
Cărțile de astronomie compară adesea Universul cu un cozonac care crește, iar stafidele din el sunt galaxiile. Pe măsură ce aluatul dospește, stafidele se depărtează unele de altele fără ca expansiunea să aibă un centru, exact ca la Big Bang. Numai că un cozonac, firește, are o margine, pe când Universul s-ar putea întinde la nesfârșit. Evident, nicio analogie nu e perfectă.
Trei ajustări: materia întunecată, energia întunecată și inflația
Ideea de bază este de necontestat: Universul a început fierbinte și dens, iar de atunci se extinde și se răcește. Cosmologii au fost totuși nevoiți să ajusteze teoria ca să explice anumite observații.
Prima ajustare ține de galaxii, care în modelul standard al Big Bang-ului cresc prin atracția gravitațională a materiei. Dacă acesta ar fi singurul proces în joc, formarea lor ar dura mult mai mult de 13,82 miliarde de ani. Astronomii rezolvă problema postulând existența unei „materii întunecate” invizibile, cu o masă de șase ori mai mare decât a stelelor și galaxiilor vizibile. Gravitația ei suplimentară grăbește formarea galaxiilor.
A doua ține de expansiune. Teoria de bază prezice că atracția gravitațională dintre galaxii acționează ca o plasă elastică și încetinește extinderea cosmică. În 1998, astronomii au descoperit însă că expansiunea Universului se accelerează. Soluția e, și de data aceasta, un postulat: o „energie întunecată” invizibilă, care umple spațiul și are o forță gravitațională repulsivă.
Mai este nevoie de o ultimă ajustare, care să explice de ce Universul are aceeași temperatură peste tot. Pentru asta, astronomii consideră că la început Universul era mai mic decât ar fi fost de așteptat. Apoi, în prima fracțiune de secundă, a trecut printr-o expansiune extrem de rapidă: „inflația”. În spatele ei a stat un „vid inflaționist”, o versiune de înaltă energie a vidului care există astăzi în spațiu.
Universul nostru, o simplă bulă în vidul inflaționist
Vidul acesta a existat chiar la începutul Big Bang-ului. Când volumul i s-a dublat, i s-a dublat și energia; când volumul i s-a triplat, i s-a triplat și energia. Dacă bancnotele s-ar comporta la fel, dintr-un teanc desfăcut ar apărea tot mai multe. Fizicienii numesc inflația „prânzul gratuit suprem”.
Vidul inflaționist s-a extins din ce în ce mai repede. A fost însă un fenomen „cuantic”, iar fenomenele cuantice sunt, în esență, imprevizibile. Peste tot în acest vid, unele porțiuni s-au „descompus” la întâmplare în vid obișnuit, cel de zi cu zi.
Procesul seamănă cu formarea unor bule minuscule într-un ocean imens. În fiecare bulă, vidul inflaționist a dispărut, dar energia lui enormă trebuia să ajungă undeva. A fost folosită pentru a crea materie și a o încălzi, adică pentru a crea un Big Bang. Universul nostru, cel născut din Big Bang, este doar una dintre aceste bule. Alături de el, în vidul inflaționist care continuă să se extindă, există alte universuri, fiecare cu propriul Big Bang, iar numărul lor ar putea fi infinit.

Ca să pornească totul, a fost nevoie de o bucată de vid inflaționist de doar un kilogram. Și, oricât de greu de crezut ar părea, legile teoriei cuantice permit ca o asemenea bucată să apară din nimic.
Ce a fost înainte ține de o teorie pe care fizica nu o are încă
Teoria cuantică este însă doar unul dintre cei doi piloni ai fizicii moderne. Celălalt este relativitatea generală a lui Albert Einstein. Relativitatea domnește peste Universul la scară mare, iar teoria cuantică orchestrează lumea mică a atomilor și a părților din care sunt alcătuiți. Până acum, cele două nu s-au lăsat contopite într-una singură. Asta devine o problemă tocmai la Big Bang, când Universul, terenul relativității, era mic, ca lumea guvernată de teoria cuantică.
Ca să înțelegem cum a apărut Universul, teoria lui Einstein trebuie neapărat unită cu teoria cuantică. Cel mai bun candidat pentru această unire e „teoria corzilor”. În viziunea ei, cărămizile de bază ale realității sunt niște corzi minuscule de masă-energie, care vibrează într-un spațiu-timp cu 10 dimensiuni.
Chiar și cu vidul inflaționist și cu bulele lui, întrebarea despre ce a existat înainte de Big Bang rămâne deschisă: numai dacă vom ajunge la o asemenea teorie vom putea răspunde la întrebările fundamentale — ce este spațiul, ce este timpul, ce este Universul și de unde a apărut.



