Care era vinul preferat al lui Ștefan cel Mare. Soiul a ajuns la Cotnari dintr-o greșeală, iar un alt favorit trecea drept afrodisiac și avea un nume pe măsură

Istoria viticulturii din Moldova este strâns legată de vinurile preferate ale lui Ștefan cel Mare, un domnitor a cărui pasiune pentru oenologie a lăsat o moștenire culturală la fel de durabilă precum ctitoriile sale. De la soiul Grasă de Cotnari, apărut dintr-o greșeală diplomatică la curtea regelui Matei Corvin, până la legendara Băbească Neagră, alegerile domnitorului au modelat tradiția vinurilor românești. Despre domnitor, un cronicarul Grigore Ureche a lăsat în lucrarea Letopisețul Țării Moldovei o sugestie care nu prea intră în manuale: băutura îl făcea agresiv și mânios.

Deși astăzi privim pasiunea domnitorului prin lentila modernă a degustărilor rafinate, în Evul Mediu consumul de vin era, în primul rând, o chestiune de sănătate publică și supraviețuire. Din cauza surselor de apă adesea contaminate care provocau focare de dizenterie sau holeră, vinul – fermentat și cu proprietăți antiseptice – era singura băutură sigură pentru hidratare, inclusiv pentru armatele aflate în campanie militară.

Iar interesul lui Ștefan cel Mare pentru vița-de-vie nu a fost doar un capriciu personal, ci o decizie strategică. Dezvoltarea podgoriilor a transformat principatul est-carpatic într-o forță economică, capabilă să susțină campaniile militare ale vremii.

Un domnitor care se ocupa de vii între două războaie

Ștefan cel Mare este unul dintre cei mai faimoși români din istorie. A fost domnitor al Moldovei aproape jumătate de secol, între anii 1457 și 1504, și a reușit să transforme principatul est-carpatic într-o forță economică și militară la nord de Dunăre. S-a apărat cu succes în fața agresiunilor militare declanșate de marile puteri ale vremii și a lăsat, totodată, o bogată moștenire culturală și ecleziastică.

Dincolo de apetitul pentru război, femei frumoase și de aplecarea către ctitoria de mănăstiri, a fost un mare iubitor de vin. Cel puțin asta indică specialiștii oenologi — și grija lui constantă pentru întreținerea și dezvoltarea podgoriilor din Moldova.

Restul dovezilor sunt de altă natură: numeroasele podgorii despre care se spune că au fost înființate de voievodul moldovean și poveștile despre vinurile lui preferate, transmise mai departe de legende.

Cotnariul era acolo dinaintea Moldovei

Marea feblețe a lui Ștefan cel Mare a fost, fără îndoială, podgoria de la Cotnari. Zona viticolă exista însă cu mult înaintea domniei lui.

Cronicarul moldovean Nicolae Costin menționa că podgoriile de la Cotnari existau încă de dinaintea întemeierii Moldovei. A.D. Xenopol este ceva mai precis: viile din zona Cotnariului sunt de dinainte de anul 1288.

Iar dacă punem la socoteală și cetatea dacică de pe Dealul Cătălinei, din aceeași zonă, este posibil ca acele vii să aibă o origine milenară. În orice caz, în Evul Mediu li se acordă o atenție deosebită. Ștefan cel Mare se preocupă în special de dezvoltarea lor și de îmbunătățirea cu soiuri noi.

Cel mai bun exemplu poartă un nume pe care îl știe toată lumea: Grasa de Cotnari.

Cum a apărut Grasa de Cotnari: o eroare diplomatică între Ștefan cel Mare și Matei Corvin

Este un fel de vin a cărui existență se datorează lui Ștefan cel Mare, fiind, se pare, unul dintre preferatele sale la categoria vinuri albe.

În lucrarea „Metamorfozele vinului: Legende și povestiri despre vița de vie și despre vin”, academicienii Gherasim Constantinescu și Adrian-Alexandru Heraru spun că acest soi de vin a fost adus de Ștefan cel Mare din Transilvania.

Contextul e politic. După bătălia de la Baia, Ștefan cel Mare și Matei Corvin, regele Ungariei, au făcut pace pentru a contrabalansa puterea poloneză din zonă. Întâlnirea a avut loc la Alba Iulia.

Ștefan cel Mare nu a venit cu mâna goală: i-a adus lui Matei Corvin un cal superb din vestitele sale herghelii din zona Hârlăului. Regele Ungariei l-a așteptat cu bucate alese și mai ales cu vinuri din podgoriile de la Alba Iulia, dar și cu cele de la Tokay.

Aici se rupe protocolul. Pasionat de vinuri, Ștefan s-a îndrăgostit de un soi numit Șom-Furmint — o combinație de vinuri de la Alba cu cele ungurești din zona Tokay. Domnitorul moldovean i-a cerut câțiva butași regelui Ungariei, iar Matei Corvin a dat ordin să i se pregătească butașii ceruți. Numai că aceia însărcinați cu selectarea butașilor nu i-au dat Șom-Furmint, ci un soi mai puțin roditor.

Ștefan a dat ordin să fie plantați la Cotnari. Această adaptare a butașilor străini la solul moldovenesc reprezintă un exemplu istoric excelent de influență a terroir-ului. Clima și relieful din zona Cotnariului au modificat profilul strugurelui, oferindu-i dulceața specifică ce a depășit calitativ varianta originală maghiară. Culmea: pe dealurile de acolo, acest soi, probabil unguresc, s-a adaptat perfect. Noul soi adaptat la Cotnari avea struguri mai dulci și a dat un vin chiar mai bun decât Furmintul. Acestui soi i s-a spus Grasă de Cotnari.

Domnitorul prefera și Feteasca Albă. Dar pe locul doi, după Grasa de Cotnari.

Dincolo de o simplă pasiune oenologică, Grasa de Cotnari a devenit rapid o veritabilă „valută forte” pentru economia Moldovei. Vinurile dulci produse aici concurau direct cu faimosul Tokay unguresc pe mesele nobilimii din Europa, devenind un produs de export masiv. Din profiturile uriașe generate de podgorii, Ștefan cel Mare a reușit să își finanțeze parțial sistemul de cetăți și campaniile militare.

De unde provine numele vinului Băbească Neagră?

Un alt vin preferat de Ștefan cel Mare ar fi fost un soi simplu, țărănesc. I s-a spus Băbească și ar veni din zona Galațiului, mai precis din sfera viticolă a Nicoreștiului. Acest soi de vin, spun legendele, ar fi fost cunoscut de voievod după bătălia de la Vaslui, din anul 1475. După ce a obținut victoria, Ștefan a făcut și un ospăț. Evident, fără vin nu putem vorbi de ospăț.

Voievodul l-a trimis pe hatmanul Nicoară să aducă vin. Hatmanul a adus, din zona Galațiului, mai multe buți cu vin roșu-rubiniu.

Ștefan cel Mare a fost impresionat de gustul vinului. L-a întrebat pe hatman de unde-l are, iar acesta i-a răspuns că l-a cumpărat de la o babă. De aici i-a rămas și numele de Băbească, iar podgoriile cu pricina au primit numele de Nicorești, după numele hatmanului.

Băbeasca Neagră este un vin ce provine din strugurii viței-de-vie sălbatice, care a suferit un proces de selecție naturală. Este un vin țărănesc, la origine, dar bun și învăluitor.

„Sculăul” de la Frumușica: vinul cu proprietăți afrodisiace din Moldova

Totodată, Ștefan cel Mare ar fi apreciat și un alt vin negru, din zona Frumușica, astăzi județul Botoșani.

Podgoriile de la Rădeni, com. Frumușica, fac parte din arealul Cotnari. Dar și aici era crescut un soi de viță de vie veche, din poama căreia se făcea un vin vechi, țărănesc, negru și aromat, plin de tanin. Oamenii locului îl numesc „sculău” și spun că are proprietăți afrodisiace importante dacă este băut cumpătat.

Mai mult, caracterul de „vin tămăduitor” atribuit acestor soiuri era strâns legat de concentrația mare de tanini și antioxidanți naturali din strugurii sălbatici de odinioară. Chiar și astăzi, în anumite micro-areale din județul Botoșani, bătrânii locului păstrează tehnici arhaice de vinificație, lăsând moștenirea voievodului să funcționeze ca un brand nescris al zonei.

Cum ar fi ajuns la el? Se spune că Ștefan cel Mare a cunoscut acest vin în urma vizitelor la curtea domnească de la Hârlău, aflată la mică distanță de Rădeni, Frumușica, dar și în drumurile sale către Botoșani, unde oprea, spun legendele, la hanul din Frumușica.

Hangița care nu i-a spus numele

Localitatea, de altfel, își trage numele de la hangiță. Povestea spune că frumoasa hangiță nu ar fi cedat avansurilor voievodului și nici nu ar fi dorit să-și dezvăluie numele. Așa că Ștefan, fără să-i poarte pică, i-a spus „Frumușica” și s-a mulțumit doar cu vinul locului.

Un refuz, un nume dat pe loc, o cană de vin negru. În scena asta nu e nimic din bărbatul pe care cronicarul îl bănuia că devine agresiv și mânios când bea. Nici în celelalte, de altfel: domnitorul care cere butași unui rege și primește din greșeală un soi mai bun, care trimite un hatman după vin și îl cumpără, prin el, de la o babă, care lasă numele hatmanului pe un deal întreg.

Cronicarul l-a văzut altfel. Cine avea dreptate nu se mai poate verifica. Ce se poate verifica sunt numele. Grasa de Cotnari. Feteasca Albă. Băbeasca Neagră. Și „sculăul” de la Rădeni, despre care oamenii locului vorbesc și acum la timpul prezent — cu precizarea, mereu aceeași, că funcționează doar băut cumpătat.

Astfel, moștenirea oenologică lăsată de domnitor supraviețuiește nu doar prin documentele vremii, ci și prin tradiția podgoriilor care continuă să cultive aceste soiuri istorice în România de astăzi.

Context factual

Reperele cronologice

• 1457–1504 — domnia lui Ștefan cel Mare, aproape jumătate de secol
• Înainte de întemeierea Moldovei — podgoriile de la Cotnari existau deja (cronicarul Nicolae Costin)
• Înainte de 1288 — datarea mai precisă a viilor din zona Cotnariului (A.D. Xenopol)
• Cetatea dacică de pe Dealul Cătălinei — indiciu pentru o posibilă origine milenară a viilor
• După bătălia de la Baia — pacea cu Matei Corvin, pentru contrabalansarea puterii poloneze; întâlnirea are loc la Alba Iulia
• 1475, după bătălia de la Vaslui — ospățul de la care pornește legenda Băbeștii

Cele patru vinuri

• Grasa de Cotnari — alb; existența i se datorează lui Ștefan cel Mare; preferatul său la albe; născut dintr-un soi probabil unguresc, mai puțin roditor, adaptat perfect pe dealurile Cotnariului
• Feteasca Albă — locul doi în preferințele domnitorului
• Băbeasca Neagră — Nicorești, zona Galațiului; roșu-rubiniu; din viță-de-vie sălbatică, prin selecție naturală; țărănesc la origine, dar bun și învăluitor
• „Sculăul” — Rădeni, Frumușica, astăzi județul Botoșani, în arealul Cotnari; vin vechi, țărănesc, negru și aromat, plin de tanin; proprietăți afrodisiace importante dacă este băut cumpătat