Seara în care Rusia aștepta un mesaj de Anul Nou și a primit un succesor: de ce l-a ales Boris Elțîn pe Vladimir Putin drept succesor

În seara de 31 decembrie 1999, milioane de ruși și-au aprins televizoarele pentru același ritual ca în fiecare an: mesajul de Anul Nou al președintelui. Boris Elțîn nu a apărut. În locul lui, televiziunea publică a difuzat o înregistrare în care un bărbat încă puțin cunoscut publicului larg anunța că primul președinte al Rusiei demisionează. Astăzi, acea decizie este considerată momentul de cotitură al istoriei ruse moderne, explicând modul în care a ajuns Vladimir Putin președinte dintr-un personaj politic cvasinecunoscut, propulsat direct la vârful Kremlinului.

Pentru Elțîn, ziua aceea ar fi trebuit să fie una dintre cele mai grele. A fost, dimpotrivă, o zi de bucurie. Iar omul pe care tocmai îl ridica în vârful statului — Vladimir Putin — cu doar câțiva ani înainte se gândea să iasă din politică. Înțelegerea culiselor acestei succesiuni este esențială pentru a decoda arhitectura de putere a Rusiei de astăzi, demontând mitul unei ascensiuni inevitabile și dezvăluind un joc de culise atent calculat.

Cum ajunge un om care nu-și caută puterea să primească cheile celui mai întins stat de pe glob? Și de ce tocmai el?

Anunțul care a luat Rusia prin surprindere

În locul președintelui, pe ecrane a apărut Vladimir Putin, care a anunțat demisia primului președinte al Rusiei:

„Dragi prieteni, în ajun de An Nou, eu, împreună cu familia şi prietenii mei, aşteptam, la fel ca voi, să auzim mesajul preşedintelui rus, Boris Nikolaievici Elţîn. Nu s-a întâmplat asta. Astăzi, în 31 decembrie 1999, primul preşedinte al Rusiei a decis să demisioneze.”

Câteva fraze, rostite calm. Atât a fost nevoie ca Rusia să intre în noua epocă, la conducere ajungând un alt om.

Cine l-a ales pe Vladimir Putin succesor și care a fost rolul lui Valentin Iumașev

Răspunsul la întrebarea „de ce Putin?” vine, în bună măsură, de la unul dintre cei mai apropiați oameni ai lui Elțîn.

Valentin Iumașev a condus Administrația Prezidențială între 3 martie 1997 și 12 decembrie 1998, în timpul președinției lui Boris Elțîn. Nu era doar un colaborator: s-a căsătorit cu fiica președintelui, Tatiana. Într-un interviu public acordat la Centrul Prezidențial Elțîn din Ekaterinburg, a explicat raționamentul din spatele alegerii.

Pentru Elțîn, conta enorm ca succesorul să vină dintr-o altă epocă.

„Era important pentru Elţîn ca Putin să aparţină unei generaţii diferite, pentru că ţara nu ar fi trebuit lăsată pe mâna celor care au condus-o în timpul Uniunii Sovietice.”, a spus Valentin Iumașev.

„Un adjunct strălucit”: cum l-a remarcat Iumașev pe Putin

Într-un interviu separat, acordat BBC, Iumașev a rememorat cum a ajuns Vladimir Putin în anturajul lui Elțîn. Totul a pornit de la o recomandare, în 1997, când Iumașev, ca șef de cabinet, i-a oferit lui Putin primul său post la Kremlin.

„Șeful administrației lui Elțîn, care își încheia mandatul, Anatoli Cubais, mi-a spus că cunoaște un manager puternic care ar fi un bun adjunct al meu”

Impresia, spune el, a fost imediată.

„Mi l-a prezentat pe Vladimir Putin și am început să lucrăm împreună. Am remarcat imediat munca fantastică a lui Putin. Era strălucit în formularea ideilor, în analizarea și argumentarea punctului său de vedere.”

Alegerea succesorului nu a fost însă o hotărâre de moment. Pe lista lui Elțîn figurau mai multe nume.

„Elțîn avea în vedere mai mulți candidați, precum Boris Nemțov, Serghei Stepashin și Nikolai Aksenenko. Elțîn și cu mine am discutat mult despre posibilii succesori. La un moment dat, am discutat despre Putin.”, a mai spus Iumașev.

Momentul deciziei, în relatarea lui Iumașev, a venit într-un schimb scurt de replici.

„Elțîn m-a întrebat: «Ce părere ai despre Putin?» Cred că este un candidat excelent, i-am răspuns. Cred că ar trebui să-l iei în considerare. Din felul în care își îndeplinește sarcinile reiese clar că este pregătit pentru sarcini mai dificile.”

Un fost agent KGB, dar „un liberal și un democrat”

Dincolo de competență, Elțîn cântărea atent caracterul celui care urma să-i ia locul. Potrivit mărturiei sale de la Ekaterinburg, vedea în Putin o persoană rezonabilă — un bărbat capabil să ia decizii bune și, mai ales, să ducă mai departe reformele liberale pe care le începuse.

Rămânea o întrebare incomodă: cântărea trecutul lui Putin în KGB? Iumașev spune că nu.

„Mulți agenți ai KGB-ului, precum Putin, părăsiseră organizația, conștientizând că aceasta era discreditată. Faptul că fusese agent al KGB-ului nu însemna nimic. Putin se dovedise a fi un liberal și un democrat, care dorea să continue reformele de piață.”, a spus Elțin.

Generație nouă, caracter sigur, continuitatea reformelor — acesta era, în ochii lui Elțîn, dosarul lui Putin.

Demisia cu șase luni mai devreme

Pregătirea succesiunii avea deja un pas concret în spate. În august 1999, Elțîn îl numise pe Putin prim-ministru — un semn limpede că îl pregătea pentru Kremlin. Nu urma să-și părăsească funcția decât peste un an, însă, în decembrie, a luat decizia surprinzătoare de a pleca mai devreme.

Iumașev a explicat că Elțîn a demisionat cu 6 luni înaintea alegerilor prezidențiale, pentru a-i oferi lui Putin un avantaj în fața principalilor rivali — Evgheni Primakov și Iuri Lușkov — și pentru a fi mai sigur de victorie. Plecând înainte de termen, îl transforma pe Putin în președinte interimar și îi dădea un start pe care contracandidații nu îl puteau egala.

„Precum nașterea fiului său”

Pentru Boris Elțîn, întreaga operațiune avea o încărcătură personală greu de exagerat:

„Acest proiect, în care a pus mult suflet, a fost, pentru el, precum nașterea fiului său. Nu vă puteți imagina cât s-a bucurat în ziua de 31 decembrie 1999, o zi care ar fi trebuit să fie una dintre cele mai grele, pentru el”, a subliniat consilierul liderului rus, în interviul de la Ekaterinburg. Așa se explică și tonul senin cu care Elțîn și-a anunțat retragerea.

„Aş vrea să renunţ la putere într-un moment bun, aşa că… În primul rând, situaţia în Rusia este bună şi se îmbunătăţeşte pe zi ce trece”, a mai spus atunci Boris Elțîn.

Succesiunea secretă

Cum a fost pusă la cale plecarea? În interviul pentru BBC, Iumașev a povestit culisele, ținute ascunse până în ultima clipă.

„Cu trei zile înainte de Anul Nou, Elțîn l-a chemat pe Putin la reședința sa de la țară. Mi-a cerut să fiu prezent, alături de noul său șef de cabinet, Alexander Voloshin. I-a spus lui Putin că nu va mai rămâne până în iulie. Urma să demisioneze pe 31 decembrie.”

Cercul inițiaților era minuscul.

„Doar un grup restrâns de persoane știa: eu, Voloshin, Putin și fiica lui Elțîn, Tatiana. Elțîn nici măcar nu i-a spus soției sale.”

Lui Iumașev i-a revenit sarcina de a scrie discursul de adio — inclusiv fraza care avea să rămână în memoria colectivă.

„A fost un discurs greu de scris. Era clar că textul urma să rămână în istorie. Mesajul era important. De aceea am scris celebra frază «Iertați-mă».”

Înregistrarea ultimului discurs televizat al lui Elțîn a fost ea însăși o scenă tensionată:

„A fost un șoc pentru toți cei prezenți. Cu excepția mea, care scriam discursul. Oamenii au izbucnit în lacrimi. A fost un moment emoționant.”

Apoi a urmat grija ca vestea să nu se scurgă înainte de difuzare.

„Dar era important ca știrea să nu se scurgă. Mai erau încă patru ore până la anunțul oficial. Așa că toți cei din încăpere au fost închiși acolo. Nu li s-a permis să plece. Am luat caseta și am condus până la postul de televiziune. Discursul a fost difuzat la prânz.”

Vladimir Putin a devenit președinte interimar. Trei luni mai târziu, a câștigat alegerile.

O altă versiune: cercul restrâns care a decis

Nu toată lumea descrie alegerea ca pe o hotărâre senină, luată de Elțîn și de oamenii lui de încredere.

Serghei Pugacev, om de afaceri și fost apropiat al lui Putin, a oferit un alt unghi într-un interviu acordat postului rus Rain. În relatarea lui, decizia privind succesorul nu a aparținut unui singur om, ci unui grup restrâns.

Potrivit lui Pugacev, cercul care a stabilit cine va conduce Rusia după Elțîn îi cuprindea pe el însuși, pe Tatiana Diacenko — fiica și consiliera președintelui — și pe șeful Administrației Prezidențiale, Valentin Iumașev. Tot el susține că alegerea s-a făcut în defavoarea principalului concurent al lui Putin, fostul ministru de Interne Serghei Stepașin. Trecerea lui Putin pe la conducerea FSB i-a oferit acestuia un avantaj strategic esențial: controlul asupra structurilor de forță, o condiție obligatorie pentru a menține stabilitatea într-o Rusie post-sovietică măcinată de crize economice și politice.

În viziunea lui Pugacev, poziția lui Putin în aparatul de stat a fost decisivă:

„Putin a fost băgat în această istorie ca director al FSB. Aceasta era, aş spune, figura cheie, reprezentantul structurilor de forţă”

Iumașev respinge însă ideea unui asemenea grup ocult. Întrebat despre „Familia” — cercul despre care se spune că ar fi influențat deciziile lui Elțîn spre finalul anilor ’90 —, el o numește fără ocolișuri „un mit, o invenție”.

Rămâne totuși un fapt greu de contestat: în acei ani, pe fondul sănătății șubrede a președintelui, Elțîn s-a sprijinit tot mai mult pe un cerc apropiat de rude, prieteni și oameni de afaceri.

Omul care nu se considera pregătit

Aici cele două relatări se întâlnesc din nou. În amândouă, omul ales nu căuta puterea.

Pugacev afirmă că, în 1999, Putin nu voia să devină președinte. Argumentul lui e simplu: Putin nu fusese niciodată „prima persoană” și nici nu condusese pe cineva. Cu timpul însă, spune omul de afaceri, a „prins gustul şi a început să-i placă enorm acest lucru”.

Reținerea era reală și în alte privințe. Iumașev a dezvăluit că, la sfârșitul anilor ’90, Putin — pe atunci șef al direcției de control din Administrația lui Elțîn — se gândea să iasă din politică. Se plângea că programul era prea încărcat și că nu avea liber nici măcar în weekend.

Chiar și propunerea de a prelua statul l-a pus pe gânduri. Lenta.ru amintește că, în iunie, Putin a declarat că decizia de a accepta propunerea lui Boris Elțîn, de a-l înlocui în funcția de șef al statului, a fost una corectă. În același timp, a recunoscut că atunci nu i-a fost ușor să ia hotărârea, fiindcă nu se considera pregătit pentru o asemenea provocare.

Privind în urmă, fostul șef al lui Putin nu regretă nimic.

„Nu am niciun regret” … spune Iumașev. Și adaugă: „Este clar că rușii încă au încredere în Putin.” Pentru el, plecarea lui Boris Elțîn ar trebui să rămână o lecție pentru toți președinții ruși — „că este foarte important să te retragi și să faci loc tinerilor. Pentru Elțîn, acest lucru a fost incredibil de important.”

Așa se explică paradoxul din acea zi de 31 decembrie 1999: un președinte care pleca împăcat, într-o zi care ar fi trebuit să-l doară, și un succesor care, deși nu căutase puterea, avea să o păstreze mai bine de un sfert de secol. Bărbatul puțin cunoscut care citea anunțul demisiei la televizor — remarcat pentru felul limpede în care își ducea sarcinile, ales pentru că venea dintr-o altă generație — avea să devină una dintre cele mai influente, și mai disputate, figuri ale lumii contemporane. Privită retrospectiv, retragerea tactică a lui Boris Elțîn nu a fost doar o simplă predare de ștafetă, ci actul fondator al unui regim care continuă să redeseneze echilibrele politice globale la zeci de ani distanță de la acea noapte de Revelion.