În august 1944, în timpul Revoltei din Varșovia, Heinz Reinefarth raporta prin radio către comandamentul Armatei a 9-a germane o problemă de logistică a masacrului: «Am mai puțină muniție decât prizonieri». Generalul SS care a ordonat uciderea a zeci de mii de civili în Masacrul de la Wola avea să conducă, 7 ani mai târziu, primăria orașului Westerland din Germania, o stațiune bogată de pe o insulă germană. A murit acolo, la adânci bătrâneți, cu pensie și mandate în spate.

Un jurist care ajunge subofițer
Heinrich Reinefarth s-a născut în 26 decembrie 1903, la Gnesen, în Prusia, acum parte a Poloniei. A studiat dreptul la Universitatea din Jena și a profesat ca avocat și notar, cariera sa civilă facilitându-i ulterior ascensiunea administrativă.
Cariera militară a început modest. A fost înrolat în armata germană ca subofițer și a participat la invadarea Poloniei în 1939 de către Germania și Uniunea Sovietică, cunoscută drept Campania din Septembrie. Pentru eroismul său a primit Crucea de Fier, clasa a II-a.
A urmat Campania din Franța. În 1940, Reinefarth a fost decorat cu Crucea Cavalerului.
Ascensiunea în ierarhia SS
În 1942 a fost promovat SS-Brigadeführer, echivalentul generalului de brigadă, și a fost numit Inspector General al Protectoratului Boemiei și Moraviei. A fost numit Inspector General al Administrației, iar ulterior a devenit Înalt Conducător SS și al Poliției pentru regiunea Wartheland.
La scurt timp, a fost numit șeful poliției din provincia poloneză Reichsgau Wartheland, anexată în 1939. Din acest punct, traiectoria lui nu mai trece prin front, ci prin administrarea teritoriilor ocupate.
Acolo l-a găsit misiunea care avea să-i definească numele. Împreună cu generalul Heinrich von dem Bach-Zelewski, numit de Heinrich Himmler, lui Reinefarth i s-a dat misiunea de a înăbuși revolta de la Varșovia, începută în august 1944.
Varșovia, între două ocupații
Mișcarea de la Varșovia s-a declanșat ca reacție la înaintarea Armatei Roșii. Ea urmărea eliberarea de naziști și crearea unui stat polonez înainte de a fi „eliberat” de sovietici.
Calculul era politic, nu doar militar. Orașul voia să-și decidă singur statutul înainte ca frontul să-l decidă în locul lui.
Wola: două zile, zeci de mii de morți
Represiunea a fost imediată și totală. Estimările istoricilor indică între 30.000 și 60.000 de civili măcelăriți, în conformitate cu ordinul primit de la Heinrich Himmler de a ucide întreaga populație ne-germană a Varșoviei. Această baie de sânge a fost numită Masacrul de la Wola, după numele suburbiei capitalei unde s-a petrecut. La acel moment, Reinefarth fusese deja promovat la rangul de SS-Gruppenführer.
Operațiunea s-a desfășurat sub comanda directă a lui Reinefarth. El este cel care raporta comandantului Armatei a 9-a germane fraza despre prizonieri și muniție.
Orașul vechi, spitalele, execuțiile pe bandă
Trupele lui Reinefarth s-au deplasat apoi în orașul vechi, unde au avut loc lupte violente cu Armia Krajowa, armata de rezistență poloneză.
În cartierele Powiśle și Czerniaków, în septembrie, nemții au asasinat pe bandă rulantă prizonieri de război și răniți scoși din spitalele militare. Bilanțul general al înăbușirii revoltei depășește cu mult cifrele de la Wola: până la 200.000 de civili au fost masacrați în total.
Decorat pentru masacru, condamnat la moarte de propria tabără
Pentru această „performanță”, Heinrich Reinefarth a primit Crucea de Fier cu Frunze de Stejar. În decembrie 1944 i s-a încredințat comanda XVIII SS Corps și a condus apărarea de la Kostrzyn pe Oder.
Acolo a apărut singura fisură din dosarul lui militar. A refuzat să se supună ordinului de a apăra poziția până la ultimul om, ceea ce l-a înfuriat pe Adolf Hitler, care l-a pus pe Himmler să-l aresteze. Arestarea s-a produs în martie.
După un proces în fața unui tribunal militar, Reinefarth a fost condamnat la moarte. Sentința nu a fost pusă în aplicare, iar el a fost numit în fruntea XIV SS Corps.
Regimul îl condamnase la moarte pentru neexecutarea unui ordin. Pentru zecile de mii de civili din Wola, nu-i reproșase nimic.
Martor la Nürnberg, om liber la Hamburg
La sfârșitul războiului, polonezii au cerut extrădarea sa. Aliații au avut însă alt interes: îl voiau martor în cadrul Procesului de la Nürnberg.
După Proces, Reinefarth a fost arestat din nou, dar a fost eliberat de autoritățile din Hamburg din cauza lipsei dovezilor împotriva sa. Reinefarth a reușit să evite extrădarea în Polonia, lucrând începând cu 1947 drept consultant pentru serviciul de informații american (Counter Intelligence Corps – CIC). Dosarele deschise ulterior în Germania de Vest, inclusiv o vastă investigație între anii 1961 și 1967, au fost închise deoarece sistemul judiciar nu a reușit să asocieze responsabilitatea penală individuală în cadrul diviziunii muncii specifice crimelor de masă naziste, în ciuda audierii a peste o mie de martori.
Este exact tipul de raționament care transformă o crimă de masă într-o problemă de tehnică juridică.
Domnul primar de la Westerland
Drept urmare, Heinrich Reinefarth a putut duce o viață normală, ca orice alt cetățean german. Mai mult decât atât: a intrat în viața publică.

A devenit primar al orașului Westerland, din insula Sylt, din 1951 până în 1963. Apoi a fost ales deputat în parlamentul landului Schleswig-Holstein, ocupând această funcție între 1958 și 1962. A acumulat, așadar, 11 ani de administrație locală. Încă 5 ani de mandat parlamentar. Toate obținute prin vot, într-un stat democratic.
Insula, mandatele, tăcerea
Guvernul polonez a continuat să-i ceară extrădarea. Cererile au rămas fără efect. Reinefarth nu a răspuns niciodată pentru crime și a trăit liniștit până la moartea sa, pe 7 mai 1979, la Sylt, la vârsta de 76 de ani.
Bărbatul care raportase superiorilor că are mai mulți prizonieri decât gloanțe a ajuns să numere cu totul altceva: mandate, voturi, ani de pensie pe o insulă scumpă. Aritmetica din august 1944 nu i-a fost cerută niciodată de vreo instanță.
Cazul lui Heinz Reinefarth rămâne astăzi unul dintre cele mai clare exemple ale eșecului denazificării timpurii și ale modului în care criminali de război de rang înalt au putut fi reintegrați în arhitectura statului democratic german.



