Împăratul roman Carus a intrat în istorie nu doar prin campania sa militară fulgerătoare din Persia, ci mai ales prin moartea sa bizară din anul 283 e.n. Se spune că ar fi fost ucis de un fulger chiar în tabăra sa, o explicație care a provocat dezbateri aprinse timp de milenii.
Împărații romani aveau un talent aparte de a-și găsi sfârșitul înainte de vreme, dar un anume conducător pare să fi părăsit scena în cel mai brusc mod cu putință. Se spune că Carus, care a condus imperiul un singur an, începând din septembrie 282 e.n., ar fi murit lovit de un fulger imediat după o victorie militară glorioasă pe pământ persan. O poveste care sună greu de crezut – și pe care, de altfel, nu toți istoricii sunt dispuși s-o înghită.
Moartea sa subită a marcat un punct de cotitură pe frontul estic și, mai ales, a deschis calea spre putere pentru viitorul împărat Dioclețian, schimbând definitiv soarta Romei.
Drumul lui Carus spre tron – și spre moarte
Despre Carus se crede că s-ar fi născut în ceea ce este astăzi Franța, iar ascensiunea sa la putere rămâne învăluită în ceață: unele surse îl leagă de uciderea predecesorului său, Probus, în timp ce altele îl scot complet din ecuație. Cert este că, odată urcat pe tron, Carus a împins armata romană adânc în Persia, teritoriu dominat la acea vreme de Imperiul Sasanid, rivalul istoric de temut al Romei în Orient, înaintând – într-un gest rămas celebru – dincolo de capitala Ctesiphon și câștigând în anul 283 e.n. titlul de Persicus Maximus, adică „Marele Victor în Persia”.
Tocmai în acest punct culminant al gloriei sale, Carus a murit subit pe malul râului Tigru. Problema? Tot ce știm despre ultimele lui clipe vine de la istorici antici care nici măcar nu se născuseră la momentul evenimentelor – ceea ce face extrem de greu să avem încredere într-o singură variantă a poveștii.
Cum a murit împăratul Carus: pedeapsă divină sau fulger real?
Cea mai citată relatare a morții lui Carus provine din extrem de dubioasa Historia Augusta, o colecție care înșiră viețile mai multor împărați romani, dar care este considerată pe scară largă nesigură și plină de înflorituri și inexactități. Scrisă de un autor necunoscut la aproximativ un secol după moartea lui Carus, sursa afirmă totuși că „în momentul morții sale s-a auzit brusc un tunet atât de violent încât mulți, se spune, au murit de frică… iar în timpul acestui eveniment el a expirat”.
Suspect este însă faptul că același text sugerează că „Soarta” interzisese oricărui conducător roman să cucerească Ctesiphonul și că lovitura fatală ar fi fost, prin urmare, o pedeapsă divină pentru că împăratul nu ascultase voința zeilor. De aici și bănuiala unor istorici: povestea fulgerului ar putea fi o invenție a romanilor superstițioși, care priveau Persia ca pe un tărâm al semnelor de rău augur.
Merită menționat și că Historia Augusta strecoară o variantă contradictorie, în care Carus ar fi murit, de fapt, din cauza unei boli necunoscute – dar ultima lui suflare ar fi coincis cu o furtună cu fulgere de o intensitate ieșită din comun. În realitate, majoritatea istoricilor înclină spre ideea că Carus a fost răpus de boală, chiar dacă legendara furtună care i-ar fi însoțit moartea a continuat să răsune prin mai multe generații de autori romani antici. Eutropius și Aurelius Victor, de pildă – niciunul născut încă în anul 283 e.n. –, au scris amândoi că împăratul a fost ucis de un „fulger”.
Variante mai pământești – și o statistică neîndurătoare
Cercetătorii moderni privesc însă această explicație cu scepticism și au propus numeroase contraargumente. Printre ele se numără ipoteza că, în realitate, Carus ar fi fost asasinat de rivalul său Dioclețian sau de susținătorii acestuia. E o teorie greu de trecut cu vederea, mai ales că ambii fii ai lui Carus au fost și ei uciși la scurt timp după aceea – semn că Dioclețian ar fi vrut să-i scoată din joc deopotrivă pe împărat și pe moștenitorii săi, ca să poată urca el însuși pe tron.
Ce face ideea și mai credibilă este un detaliu statistic macabru: majoritatea împăraților romani au sfârșit, de fapt, asasinați, mai puțin de un sfert dintre ei bucurându-se de luxul de a muri din cauze naturale. Cu alte cuvinte, din punct de vedere statistic, Carus avea șanse mult mai mari să fie ucis decât să fie trăsnit.
Din păcate, în lipsa unor surse primare de încredere, probabil că nu vom afla niciodată cu certitudine dacă Carus a fost într-adevăr doborât de un fulger. Iar dacă chiar așa au stat lucrurile, bătrânul împărat poate fi considerat un ghinionist de zile mari: șansele de a fi lovit de fulger sunt estimate la aproximativ 1 la 15.300. Indiferent dacă a fost o bizară forță a naturii sau o conjurație politică mascată convenabil, sfârșitul brusc al împăratului Carus rămâne și astăzi o enigmă nerezolvată a antichității romane.
Ce s-a mai descoperit în Istorie & Arheologie?
Generalul SS care a ucis 50.000 de oameni în două zile, dar a ajuns primar și deputat în Germania
Nagasaki nu trebuia să fie a doua țintă a bombei atomice. De ce au murit zeci de mii de oameni într-un oraș de rezervă
Rotirea cadrelor în comunism: un document CIA arată cum îi ținea Ceaușescu cu picioarele pe pământ pe „semi-zeii” din subordine
Din ordinul lui Lenin: adversarii bolșevicilor, expulzați sub deviza „Cine nu este cu noi este împotriva noastră”
