Între anii 1592 și 1593, un bărbat a fost scos din temniță și dus spre locul de osândă. Era Banul Craiovei, condamnat la moarte de domnitorul Alexandru cel Rău — nepotul lui Alexandru Lăpușneanu — care îl considera un competitor periculos la tronul Munteniei. Această cumpănă avea să schimbe istoria: în semn de recunoștință pentru salvarea sa miraculoasă, viitorul domnitor a adus mai târziu în București faimoasele moaște ale Sfântului Nicolae, păstrate astăzi la Biserica Sfântul Gheorghe Nou.
Pe drumul scurt care îl despărțea de moarte, condamnatul le-a cerut gărzilor o ultimă favoare: să-i permită să intre în Biserica Alba-Postăvari. Acolo, din adâncul sufletului, s-a rugat în fața icoanei Sfântului Nicolae să fie scăpat de execuție.
Câteva minute mai târziu, ajuns în fața eșafodului, s-a petrecut o ruptură de logică. Călăul, care îi fusese în trecut slujitor, a aruncat brusc securea și a luat-o la fugă. În fața acestei scene, dregătorii — luminați, conform mărturiilor, de intervenția divină — au insistat pe lângă domnitor să-i cruțe viața.
Condamnatul care tocmai fentase moartea era viitorul voievod Mihai Viteazul. Din acel moment, recunoștința sa față de Sfântul Nicolae a modelat decizii istorice și a adus în inima Bucureștiului de astăzi un artefact inestimabil.
Bătălia de la Călugăreni și un pact peste secole
După ce a urcat pe tron, Mihai Viteazul a ctitorit Mănăstirea Mihai Vodă, ca prim semn de recunoștință. Dar legătura sa cu sfântul salvator avea să devină și mai profundă în contextul apărării Europei.
Curțile imperiale europene îl priveau pe voievod drept un adevărat „prinț al creștinătății”. Ca semn de prețuire pentru efortul său monumental de a opri ofensiva otomană, arhiepiscopul de Bari i-a trimis, prin intermediul unui negustor bogat, mâna dreaptă a Sfântului Ierarh Nicolae. Drept răspuns, domnitorul a trimis, prin același negustor, două pungi de galbeni pentru biserica din sudul Italiei.
Conștient de misiunea sa asumată pe continent, Mihai Viteazul îi scria împăratului Rudolf al II-lea o declarație care definește perfect mizele epocii:
„În ţara mea aş fi putut să rămân liniştit şi sigur fără nicio teamă, dacă nu m-ar fi chemat credinţa mea faţă de creştinătate. Io, Mihail Voievod al Ungrovlahiei, al Ardealului şi al Ţării Moldovei”
Pe 23 august 1595, în timpul confruntării de la Călugăreni, Mihai Viteazul a purtat aceste sfinte moaște direct pe piept, în dreptul inimii.
Unde se află moaștele Sfântului Nicolae aduse de Mihai Viteazul?
Biserica Sfântul Gheorghe Nou, Kilometrul Zero al memoriei bucureștene
La 4 ani de la bătălie, în anul 1599, voievodul și soția sa, Doamna Stanca, au decis ca acest odor militar și spiritual să aparțină comunității. L-au dăruit Bisericii Sfântul Gheorghe Nou din București, lăcaș care pe atunci era o mănăstire închinată Sfântului Mormânt de la Ierusalim. Prezența acestui odor în inima Capitalei transformă lăcașul de cult într-unul dintre cele mai importante puncte de pelerinaj istoric și spiritual din România.
Dania este riguros atestată. Hrisoavele originale se află astăzi la Mănăstirea „Simonos Petras” de pe Sfântul Munte Athos, unde voievodul era pomenit în rândul ctitorilor. Pe plan local, momentul a fost surprins de scrierile cronicarului muntean Radu Greceanu, care nota clar natura darului: „mâna dreaptă a Sfântului Nicolae, ferecată în argint ales, împodobită cu diamanturi, dăruită de Io, Mihail Voievod şi Doamna Stanca în anul 1599, ispravnic fiind Mitropolitul Eftimie”.
Astăzi, Biserica Sfântul Gheorghe Nou — ultima ctitorie a voievodului martir Constantin Brâncoveanu — marchează Kilometrul Zero al Bucureștilor. Aici se odihnește relicva adusă de Mihai Viteazul.
Explicând anatomia și conservarea acestui dar de suflet într-un interviu pentru presă, părintele profesor Emil Nedelea Cărămizaru preciza că, potrivit mărturiilor preoților care au slujit înainte în acest loc, moaștele conțin „fragmente din palmă și din antebraț” și sunt protejate printr-o „spirală dintr-un metal prețios”.
Cine a fost, istoric, Sfântul Nicolae
Dincolo de artefactul de la București, traseul istoric al sfântului îmbină biografia antică cu legenda urbană transformată în tradiție globală:
- Origini: s-a născut în a doua jumătate a secolului al III-lea într-o familie bogată din Patara (provincia Lichia, partea asiatică a Turciei actuale). a activat ca episcop la Myra (astăzi Demre, Turcia).
- Persecuție și afirmare: a trăit sub împărații Dioclețian și Maximilian. Arestat împreună cu alți creștini, a fost eliberat din temniță la porunca împăratului Constantin cel Mare.
- Rol doctrinar: conform legendelor istorice, a participat ca Sfânt Părinte la Sinodul de la Niceea, conciliul ecumenic menit să combată arianismul (denunțat ca erezie).
- Moștenirea darurilor secrete: faima sa de binefăcător anonim provine din legenda salvării a trei fete condamnate la prostituție din lipsa dotei. Sfântul le-a lăsat noaptea, în secret, trei pungi cu galbeni. Este originea lui „Moș Nicolae” (cel care dăruiește fără a se arăta niciodată), opus conceptului de Moș Crăciun.
- Protectorat: este considerat salvatorul celor vulnerabili și marele protector al corăbierilor. Vechile corăbii purtau pe catarg icoana sa în timpul furtunilor. Tradiția asimilează Biserica unei corăbii ghidate de el.
- Relicvele originare: a murit în anul 340. Din 1087, cea mai mare parte a moaștelor sale se află într-o biserică dedicată lui din Bari (sudul Italiei). Fragmentul adus de Mihai Viteazul în România reprezintă una dintre puținele relicve atestate istoric extrase din ansamblul de la Bari în perioada medievală.
Astăzi, povestea mâinii drepte a Sfântului Nicolae de la București rămâne nu doar o mărturie a diplomației religioase din secolul al XVI-lea, ci și o dovadă a modului în care o rugăciune rostită în fața morții a lăsat o moștenire seculară Capitalei.
Ce s-a mai descoperit în Istorie & Arheologie?
16 mumii și un câine, într-o singură cameră funerară folosită aproape 700 de ani
De ce interviul acordat de prințesa Diana pentru BBC în 1995 a șocat lumea
Soții Cohen au predat URSS-ului schema bombei atomice și au mai rămas liberi 10 ani. Cum au reușit?
23 august 1944, ziua haotică în care destinul României s-a decis într-o singură audiență: „Intru ca om paşnic şi sunt tratat ca un criminal?”
