Cancerul pancreatic nu stă pe loc: își modifică întruna structura genetică, iar asta îi permite să devină mai agresiv, să se răspândească în tot organismul și să reziste la tratament.
Un studiu care a analizat, una câte una, aproape jumătate de milion de celule canceroase arată acum mai în detaliu cum se întâmplă acest lucru. Modificările genetice identificate de cercetători ar putea dezvălui noi căi de atac împotriva uneia dintre cele mai letale forme de cancer.
Studiul, publicat pe 13 octombrie 2026 în revista Nature Genetics, a fost realizat de cercetători de la spitalul universitar NYU Langone Health, SUA, și de la Centrul de Oncologie Perlmutter al instituției. Echipa s-a concentrat asupra Cea mai frecventă formă de cancer de pancreas (aproximativ 90% din cazuri). Boala pornește din celulele care căptușesc canalele (ductele) prin care pancreasul trimite enzimele digestive spre intestin., un tip de cancer deosebit de greu de tratat: aproape 85% dintre pacienți mor în primii cinci ani de la diagnostic.
Cercetătorii au asociat deja peste șase gene cu apariția acestei boli, dar felul în care tumoarea își schimbă din mers profilul genetic pentru a supraviețui tratamentelor a rămas în mare parte neclar.
Între 2 și 11 populații diferite de celule în aceeași tumoare
Ca să afle cum evoluează în timp cancerul pancreatic, cercetătorii au analizat activitatea genelor (prin Metodă de analiză care măsoară ce gene sunt active într-o celulă la un moment dat, citind moleculele de ARN produse de acestea (spre deosebire de secvențierea ADN, care arată doar ce gene există, nu și cât de intens funcționează).) în 443.451 de celule individuale, recoltate din 62 de tumori de la 56 de bărbați și femei diagnosticați cu adenocarcinom ductal pancreatic. Șase dintre pacienți au furnizat probe tumorale atât înainte, cât și după chimioterapie, ceea ce i-a permis echipei să examineze și schimbările asociate tratamentului.
Abordarea tradițională, folosită și în studiile anterioare, măsoară variațiile activității genice în grupuri mari de celule. Pe această bază, celulele de cancer pancreatic erau împărțite, în general, în două categorii principale: clasice, mai puțin agresive, și bazale, mai agresive. Pentru că le analizau laolaltă, oamenii de știință nu au putut explica pe deplin cum trec ele dintr-o categorie în alta.
Examinând fiecare celulă în parte, echipa a obținut o imagine mult mai detaliată a populațiilor de celule canceroase din aceeași tumoare și o înțelegere mai clară a felului în care acestea își modifică ADN-ul pe măsură ce boala progresează.
„Cercetarea noastră sugerează că urmărirea clonelor la nivelul fiecărei celule este o cale mai bună de a înțelege cancerele complexe, precum adenocarcinomul ductal pancreatic, deoarece poate cartografia felul în care tumorile evoluează și se adaptează în fiecare stadiu al bolii”, a declarat dr. Aristotelis Tsirigos, unul dintre coordonatorii studiului, profesor la Departamentele de Medicină și Patologie ale Școlii de Medicină Grossman a Universității din New York (NYU) și membru al Centrului de Oncologie Perlmutter.
Analiza a arătat că fiecare tumoare conținea aproximativ între două și 11 populații celulare distincte, numite În oncologie, familii de celule canceroase din interiorul aceleiași tumori care provin dintr-o singură celulă-mamă și împărtășesc aceleași mutații genetice., formate din combinații variate de celule clasice și bazale. Celulele dintr-o clonă au caracteristici genetice asemănătoare, dar clonele se pot comporta radical diferit: unele dobândesc mutații care le ajută să reziste la tratamentele împotriva cancerului, în timp ce altele devin mai capabile să invadeze țesuturile din jur și să se răspândească în alte părți ale corpului.
Rezultatele sugerează că această capacitate a cancerului de a-și reorganiza continuu materialul genetic joacă un rol central atât în rezistența la tratament, cât și în metastazare. Ele ajută să se înțeleagă și cum trec celulele dintr-o categorie în alta: modificările genetice din interiorul fiecărei tumori le permit să-și schimbe starea, ceea ce ar putea face boala mai periculoasă pe măsură ce se dezvoltă.
„În sens mai larg, rezultatele noastre arată cât de mult cântăresc în evoluția adenocarcinomului ductal pancreatic la om diversitatea acestor clone, capacitatea lor de a-și modifica materialul genetic și interacțiunile cu țesutul din jurul tumorii”, a adăugat dr. Tsirigos, care este și codirector al Diviziei de Medicină de Precizie și director al Laboratoarelor de Bioinformatică Aplicată de la NYU Langone.
Cu gena MYC blocată, celulele revin la forma mai puțin agresivă
Urmărind originile genetice ale clonelor și comparând tiparele de activitate a genelor, cercetătorii au observat că tipul celulelor din fiecare tumoare depinde de numărul de exemplare în care sunt multiplicate anumite segmente de ADN. Așa au putut afla care gene erau deosebit de active în diferitele stadii ale bolii, printre ele Genă care, în mod normal, reglează multiplicarea celulelor. Când este hiperactivă sau multiplicată în exces, acționează ca o „pedală de accelerație” blocată la podea, forțând celulele canceroase să se dividă necontrolat. și Receptor prezent pe suprafața unor celule imunitare care funcționează ca o „frână” naturală a sistemului imunitar. Unele celule canceroase îl activează pentru a bloca atacul limfocitelor..
Studiul a identificat mai multe modificări genetice asociate cu progresia cancerului pancreatic, iar o descoperire deosebit de importantă privește gena MYC, a cărei activitate era crescută în unele dintre cele mai agresive populații de celule canceroase.
În alte experimente, făcute în laborator, cercetătorii au blocat activitatea genei MYC în celule agresive de cancer pancreatic bazal. Rezultatul a fost remarcabil: celulele au revenit la starea clasică, mai puțin agresivă.
Aceeași schimbare le-a făcut mai expuse celulelor imune, ceea ce sugerează că sistemul imunitar le-ar putea recunoaște și ataca mai ușor. Deși sunt necesare cercetări suplimentare, rezultatele indică gena MYC drept o țintă promițătoare pentru viitoarele tratamente împotriva cancerului pancreatic.
„Studiul nostru oferă cea mai detaliată imagine de până acum a adenocarcinomului ductal pancreatic și arată cum reorganizarea genetică continuă determină evoluția tumorii pe parcursul bolii. Aceste descoperiri sugerează că țintirea mecanismelor care stau la baza evoluției tumorii, inclusiv a genei MYC, ar putea contribui la încetinirea progresiei rapide a cancerului”, a declarat dr. Despoina Kalfakakou, cercetătoarea principală a studiului, postdoctorandă la Școala de Medicină Grossman a NYU și la Centrul de Oncologie Perlmutter.
Un posibil motiv pentru care imunoterapia funcționează slab în cancerul pancreatic
Cercetarea a oferit și indicii importante despre felul în care cancerul pancreatic reușește să se ascundă de sistemul imunitar, o capacitate care ar putea ajuta să se explice de ce boala răspunde adesea slab la imunoterapie.
Echipa a observat că în anumite clone de celule canceroase era mai activă gena TIGIT, asociată cu proteine care ajută tumorile să treacă neobservate de sistemul imunitar. În aceleași clone, Proteină de control de pe suprafața celulelor imunitare (limfocite T) care le împiedică să atace țesuturile proprii. Multe imunoterapii moderne blochează PD1 pentru a lăsa sistemul imunitar să distrugă tumoarea. era în schimb mai puțin activă. Combinația aceasta ar putea fi unul dintre motivele pentru care imunoterapiile concepute să vizeze PD1 au avut o eficacitate limitată împotriva cancerului pancreatic: tratamentul încearcă să blocheze mecanismul PD1, în timp ce aceste clone se ascund de sistemul imunitar folosind în schimb calea TIGIT.
Înțelegerea acestor diferențe dintre populațiile de celule canceroase i-ar putea ajuta pe cercetători să dezvolte tratamente care să intervină asupra mecanismelor specifice prin care tumorile se feresc de atacul sistemului imunitar.
Medicamente care blochează MYC și TIGIT, deja în studii clinice
Pentru că o tumoare pancreatică nu este o masă de celule identice, ci un amestec de populații care își schimbă ADN-ul și trec dintr-o stare în alta, un tratament eficient nu poate viza o singură țintă fixă: unele clone ajung să reziste la chimioterapie, în timp ce altele dobândesc capacitatea de a invada noi țesuturi.
Miza pentru tratament ține tocmai de mecanismele genetice din spatele acestor schimbări: rezultatele sugerează că intervenția asupra lor ar putea oferi noi posibilități de a combate o boală care rămâne extrem de greu de tratat.
Potrivit dr. Tsirigos, medicamente care blochează MYC sau TIGIT sunt deja testate în studii clinice, atât pentru adenocarcinomul ductal pancreatic, cât și pentru alte tipuri de cancer. Potrivit specialistului, următorul pas cere însă studii mai ample, care să urmărească diferitele stări ale celulelor canceroase pentru a adapta terapiile: dacă blocarea unei gene precum MYC poate readuce în laborator celulele agresive la o formă mai vulnerabilă în fața sistemului imunitar, viitoarele tratamente ar putea viza însăși capacitatea tumorii de a-și schimba starea pe parcursul bolii.
Ce s-a mai descoperit în Știință?
Cercetătorii au simulat pe un computer cuantic cum poate apărea materia din energie pură
Ce se întâmplă cu inima când pacienții sar peste pastilele de tensiune: concluziile unei analize pe 91.339 de persoane
Oamenii de știință ar fi aflat de ce se mărește prostata odată cu vârsta
Clasament: țările cu cea mai mare încredere în știință și unde se situează România la nivel global
