Capitala Afganistanului, Kabul, se află pe punctul de a deveni prima metropolă modernă care rămâne complet fără apă, inaugurând o eră a „falimentului hidric”. Această criză extremă a apei nu este doar un dezastru umanitar local, ci un semnal de alarmă sumbru ce prefigurează un viitor vulnerabil pentru alte mari orașe ale lumii, potrivit unui raport recent care arată că orașul se usucă într-un ritm alarmant.
Prăbușirea ecosistemului din Kabul reprezintă primul test real major al scenariilor de tip „Ziua Zero” – momentul în care cererea depășește ireversibil resursele disponibile, forțând o populație întreagă la raționalizare extremă sau migrație. Factorii sunt complecși și se suprapun: impactul schimbărilor climatice, un management defectuos al resurselor, urbanizarea galopantă și o populație care a explodat, ajungând la aproximativ 5-6 milioane de locuitori.
Această creștere uriașă a fost alimentată de un aflux masiv de refugiați afgani care s-au întors în țară după 2001, dar și de o criză recentă: din anul 2023, țările vecine, precum Pakistan și Iran, au început să expulzeze masiv afganii. Astfel, populația capitalei a sărit de la aproximativ 2,5 milioane în 2001 la estimările actuale de 6 milioane, punând o presiune insuportabilă pe resursele limitate.
⚠️ Anatomia „falimentului hidric”
Kabul: prima capitală modernă care rămâne fără apă
Un raport publicat în aprilie de organizația umanitară Mercy Corps concluzionează că situația a atins un punct critic. Acviferele, rezervoarele subterane de apă ale orașului, se golesc mult mai repede decât se pot reumple natural. La aceasta se adaugă probleme grave de contaminare, accesibilitate și o infrastructură precară.
În iunie, un locuitor declara pentru The Guardian că apa de fântână de bună calitate pur și simplu nu mai există. Săptămâna trecută, un altul mărturisea pentru CNN că nu știe cum va supraviețui familia sa dacă situația se va înrăutăți.
Problema apei din Kabul nu este nouă, ci s-a agravat constant pe parcursul ultimelor decenii. Raportul subliniază că situația a fost exacerbată de prăbușirea finanțării umanitare pentru Afganistan după august 2021, momentul în care talibanii au preluat din nou puterea, odată cu retragerea forțelor americane și aliate.
„Fără schimbări la scară largă în dinamica gestionării apei din Kabul, orașul se confruntă cu un dezastru umanitar fără precedent în următorul deceniu și, probabil, mult mai devreme”, au concluzionat autorii raportului Mercy Corps.
Aceste noi date confirmă avertismente mai vechi ale Organizației Națiunilor Unite (ONU), care estima că pânza freatică a orașului riscă să se epuizeze complet până în anul 2030. Aceste avertismente locale au fost dublate la începutul anului de noi alarme trase de experții ONU privind intrarea la nivel global într-o stare de „faliment hidric”, fenomen în care cantitatea extrasă din pânzele freatice o depășește dramatic pe cea regenerată natural. Deja, aproximativ jumătate din forajele din provincia Kabul au secat. În prezent, extracția de apă depășește reîncărcarea naturală cu aproximativ 44 de milioane de metri cubi pe an.
Situația a devenit atât de disperată încât localnicii sunt nevoiți să sape fântâni la adâncimi uluitoare, de până la 150 de metri, pentru a mai găsi apă. Mai mult, chiar și în perioadele cu ploi abundente, reîncărcarea acviferelor este blocată de urbanizarea haotică. Suprafața Kabulului s-a dublat în ultimele două decenii, iar asfaltarea masivă a impermeabilizat solul, împiedicând precipitațiile să se mai infiltreze în pânza freatică.
Mohammed Mahmoud, un expert în securitatea apei care nu a fost implicat în raport, a declarat pentru Live Science că orașul se află, fără îndoială, în mijlocul unei crize care se adâncește.
„Faptul că extracția depășește reîncărcarea naturală cu zeci de milioane de metri cubi anual și că jumătate din fântânile subterane au secat deja este un indiciu clar al colapsului sistemului”, a explicat Mahmoud, director executiv al ONG-ului Climate and Water Initiative.
Descriind concluziile ca fiind „destul de alarmante”, Mahmoud s-a arătat îngrijorat de scăderea dramatică a nivelului pânzei freatice – cu aproximativ 30 de metri în ultimul deceniu – și de faptul că unele gospodării sunt forțate să cheltuiască până la 30% din venituri doar pentru a avea acces la apă. În cartierele de la periferia Kabulului, accesul la apă potabilă a devenit un lux obținut prin muncă fizică epuizantă, apa fiind adusă cu cisternele și cărată manual pe dealuri, sau cumpărată la prețuri de speculă, în timp ce autoritățile taie frecvent conductele improvizate de localnici sub pretextul scăderii presiunii generale.
„Nu este doar o problemă de mediu, ci o urgență de sănătate publică, o criză a mijloacelor de subzistență și un factor declanșator iminent pentru potențiale deplasări de populație la scară largă”, a adăugat el.
Infrastructura blocată: cum ignoră autoritățile soluțiile salvatoare
Deși autoritățile afgane au implementat recent măsuri de limitare a consumului comercial și au finalizat unele baraje mici de retenție, soluțiile majore rămân pe hârtie. Două megaproiecte vitale – construcția barajului afgano-indian Shah Toot și o conductă de 200 de kilometri care ar aduce apă din râul Panjshir, evaluată la 130 de milioane de dolari – sunt blocate. Împreună, acestea ar putea asigura supraviețuirea a peste 4 milioane de oameni. Cu toate acestea, experții locali acuză autoritățile că prioritizează proiecte de infrastructură vizibile, precum drumurile și pasajele rutiere, în detrimentul siguranței hidrice, conform publicaţiei Associated Press.
Ce alte orașe riscă să rămână fără apă? De la criza din Kabul, la Ziua Zero
Penuria de apă este o problemă globală, arată un studiu din Science Direct. Resursele au fost epuizate în ultimele decenii, pe măsură ce schimbările climatice au crescut frecvența și severitatea secetelor, iar creșterea populației a sporit cererea.
Un studiu din 2016, publicat în Scientific Reports, a constatat că între anii 1900 și 2000, numărul persoanelor afectate de lipsa apei a crescut de la 240 de milioane la 3,8 miliarde – adică de la 14% la 58% din populația globală. Zonele cu risc deosebit includ Africa de Nord, Orientul Mijlociu și Asia de Sud.
„Ceea ce se întâmplă în Kabul reflectă o tendință mai largă pe care o observăm în regiunile afectate de stres hidric la nivel global. Supraexploatarea apelor subterane este rampantă, iar schimbările climatice modifică modelele de precipitații, limitând și mai mult reîncărcarea acviferelor.”, a spus Mahmoud.
Deși Kabul este pe punctul de a deveni prima capitală modernă care rămâne fără apă, nu este primul oraș major care se confruntă cu o astfel de amenințare. În anul 2018, Cape Town, capitala legislativă a Africii de Sud, a evitat la limită închiderea totală a robinetelor printr-o campanie drastică de economisire. Situația a fost și mai gravă pentru orașul indian Chennai în 2019, când toate cele patru rezervoare principale au secat, aruncând metropola în criză, conform BBC.
După cum a remarcat Mahmoud, impacturile socioeconomice sunt severe, afectând securitatea alimentară, crescând costurile de trai și, în cazuri extreme, provocând migrații în masă.
„Avem nevoie de investiții mai mari în gestionarea durabilă a apei, în infrastructură robustă și într-o mai bună guvernanță pentru a începe să abordăm aceste probleme”, a concluzionat el.
Cazul extrem al Kabulului reprezintă cel mai dur avertisment de până acum: colapsul resurselor potabile în marile centre urbane nu mai este o distopie îndepărtată, ci un scenariu iminent dacă expansiunea demografică și gestiunea resurselor ignoră limitele climatice.
