Sondele Voyager 1 și Voyager 2 ale NASA se apropie cu pași repezi de o bornă istorică: 50 de ani de la începutul călătoriei lor de pionierat. Aflate în spațiul interstelar profund, ele se confruntă însă cu o problemă existențială: epuizarea rezervelor de energie. Pentru a compensa această pierdere, inginerii NASA pregătesc o procedură de urgență: dezactivarea unor sisteme termice secundare pentru a economisi energie și a menține sondele active în spațiul interstelar. Această strategie inginerească îndrăzneață ar putea să le prelungească incredibila misiune până în anii 2030, oferindu-ne șansa unor noi descoperiri științifice dincolo de granițele sistemului nostru solar.

Manevra „Big Bang”: un risc asumat pentru a salva exploratorii interstelari
Sondele și-au depășit de mult durata de viață proiectată inițial, ambele funcționând astăzi la o simplă fracțiune din puterea lor originală. Pe măsură ce se aventurează tot mai adânc în spațiul interstelar, energia disponibilă scade implacabil, forțând inginerii NASA să recurgă la strategii inovatoare pentru a le menține „în viață”. În centrul acestor eforturi se află o manevră inginerească cu grad ridicat de risc, supranumită „Big Bang”.
„O activitate inginerească viitoare, poreclită «Big Bang», pe navele spațiale gemene Voyager ale NASA va continua eforturile agenției de a maximiza rezultatele științifice ale misiunii”, a declarat un purtător de cuvânt al NASA într-un e-mail către Space.com.
În ce constă planul? Inginerii vor opri trei dispozitive care aveau rolul critic de a preveni înghețarea conductelor de combustibil ale propulsoarelor. Acestea vor fi înlocuite cu trei dispozitive noi, o mutare prin care echipa speră să economisească aproape 10 wați de energie. Această economie este absolut esențială în contextul în care sursa de alimentare a navelor spațiale continuă să se degradeze.
Dacă această manevră se dovedește a fi un succes, ea va fi cheia prelungirii duratei de viață a instrumentelor care încă ne trimit date științifice valoroase din colțurile întunecate ale sistemului solar și de dincolo de el. Practic, ar amâna cu cel puțin un an necesitatea de a opri definitiv instrumentele științifice vitale. Echipa va începe testarea acestor ajustări pe sonda Voyager 2 în lunile mai și iunie 2026, urmând ca modificările să fie implementate pe Voyager 1 la scurt timp după aceea.
De ce rămân sondele Voyager fără energie? Rolul bateriilor nucleare
Lansate în anul 1977, gemenele Voyager au fost construite pentru o misiune mult mai scurtă: explorarea planetelor exterioare ale sistemului nostru solar. Longevitatea lor, alături de capacitatea fascinantă de a transmite date din spațiul interstelar, au depășit absolut toate așteptările, sondele funcționând încă după mai bine de patru decenii. Însă, în ciuda succesului lor fenomenal, ambele nave spațiale se apropie de finalul duratei lor operaționale, pe măsură ce sursele lor de energie – bateriile nucleare – continuă să-și piardă eficiența. Mai exact, sondele sunt alimentate de Generatoare Termoelectrice cu Radioizotopi (RTG), care transformă căldura plutoniului-238 aflat în descompunere în electricitate. Odată cu trecerea deceniilor, acest proces termic pierde inevitabil din randament.
An de an, navele spațiale pierd aproximativ patru wați de energie, rămânându-le o marjă minusculă pentru a-și putea opera instrumentele. Până în 2022, managerul misiunii, Suzanne Dodd, raporta că fiecare navă spațială mai dispunea de doar cinci până la șase wați de energie suplimentară – o cantitate abia suficientă pentru a menține sistemele de bază în funcțiune. Cel mai mare consumator de pe punte? Transmițătorul care permite navei să trimită datele înapoi pe Pământ, care absoarbe singur în jur de 200 de wați.
Această provocare iminentă i-a obligat pe inginerii NASA să oprească instrumentele unul câte unul. În timp ce unele echipamente, precum detectoarele de raze cosmice, au fost deja oprite, câteva rămân deocamdată operaționale, inclusiv magnetometrele și subsistemele de unde de plasmă. Cu toate acestea, NASA se confruntă cu presiunea constantă de a echilibra nevoia de a economisi energie cu dorința de a continua colectarea datelor cât mai mult timp posibil.
The Voyager missions were not just a tour of the solar system. They used a rare alignment of the outer planets that happens roughly once every 176 years, allowing gravity assists to send them across the solar system with remarkable efficiency.
— Cosmos Archive (@cosmosarcive) May 7, 2026
Voyager 1 flew past Jupiter and… pic.twitter.com/LMfqmibn6w
Ținta supremă: anul 2035 și borna istorică de 200 UA
Deși viitoarea activitate „Big Bang” ar putea câștiga timp prețios pentru sondele Voyager, acestea se află încă într-o numărătoare inversă către un sfârșit inevitabil. Alan Cummings, co-cercetător în cadrul misiunii Voyager, a explicat că, deși sursa de energie nucleară nu se va epuiza niciodată complet, sondele vor ajunge în cele din urmă în punctul în care nu vor mai genera energia necesară pentru a-și opera sistemele. În ciuda acestui fapt, sondele depășesc deja așteptările, continuând să trimită date neprețuite din spațiul îndepărtat.
„Dacă am avea noroc, poate funcționând sub anumite praguri, am putea ajunge până în anii 2030”, a spus Dodd într-o declarație din 2022.
Această perspectivă optimistă se bazează pe ani de inginerie incredibilă și pe o serie de evenimente norocoase care au menținut nava spațială operațională atât de mult timp. Obiectivul final al echipei este ca fiecare sondă spațială să ajungă la distanța de 200 de unități astronomice (UA) de Pământ, o etapă importantă care ar putea fi atinsă până în anul 2035. În prezent, Voyager 1 se află la 169,8 UA, iar Voyager 2 la 143,1 UA.
Deși acest obiectiv este extrem de ambițios, misiunea Voyager a fost întotdeauna definită de capacitatea sa de a depăși așteptările. Inginerii speră că, cu puțin mai mult noroc și cu o gestionare atentă, sondele spațiale vor continua să trimită date în următorii ani, atingând potențial repere pe care nimeni nu le credea posibile atunci când au fost lansate pentru prima dată.
Atingerea bornei de 200 de unități astronomice ar transforma misiunea Voyager dincolo de orice predicție astronomică a anilor ’70, redefinind definitiv limitele explorării spațiale umane și lăsând o moștenire științifică imposibil de egalat în viitorul apropiat.


