Certej, 1971: cea mai mare tragedie pe timp de pace din România

În dimineața zilei de 30 octombrie 1971, România a fost lovită de ceea ce avea să devină cea mai mare tragedie pe timp de pace: dezastrul de la exploatarea minieră Certej. Nu se făcuse încă ora 5 când digul barajului de steril a cedat, iar spre vale a pornit un val de nămol înalt de 2-3 metri. Avea cianuri în el. În câteva minute a acoperit un cartier întreg.

A doua zi, țara a aflat despre asta din pagina a cincea a ziarului „Scânteia”, pe două coloane, cu litere mici. Între ceea ce s-a întâmplat în acele minute și ceea ce s-a scris despre ele nu a existat niciodată o suprapunere. Nici atunci, nici acum, la 55 de ani distanță. Cazul demonstrează mecanismul prin care aparatul de stat a prioritizat imaginea regimului în fața dezastrului uman, ștergând zeci de victime din rapoarte și blocând orice investigație penală.

Ce a distrus valul de cianuri de la Certej

Cartierul lovit era unul muncitoresc. Nămolul cu cianuri și steril a distrus șase blocuri, un cămin de nefamiliști, peste 20 de gospodării, o popicărie și alte construcții care urmau să facă din Certej unul dintre orășelele de seamă ale epocii comuniste.

Notele întocmite ulterior de Secretariatul Ministerului Afacerilor Interne vorbesc despre 40–50 de imobile distruse și 6 blocuri de locuințe cu 2-3 etaje fiecare.

Șapte copii au rămas fără ambii părinți. În multe cazuri, au murit toți membrii unei familii.

Câți oameni au murit la Certej? Bilanțul real vs. propaganda

Aici începe partea care nu s-a stabilizat niciodată. Presa vremii a scris că dezastrul s-a soldat cu 7 victime. Apoi autoritățile au raportat 48 de morți. Procuratura județeană, care a anchetat împrejurările timp de 2 ani, a stabilit că avalanșa de steril toxic a ucis 89 de oameni și a rănit alți 76.

Supraviețuitorii spun altceva: că între 180 și 200 de persoane, familii întregi, și-au pierdut viața în ziua de 30 octombrie 1971.

Cianura le-a ars fețele. Mulți nu au mai putut fi recunoscuți și au fost îngropați ca neidentificați.

Pagina 5, două coloane, litere mici

Într-un regim democratic, o asemenea știre ar fi deschis prima pagină a ziarelor. Fără excepție. În regimul condus de Nicolae Ceaușescu și-a găsit locul abia în pagina 5.

Cenzura mediatică aproape totală era o practică standard a epocii Ceaușescu pentru a ascunde eșecurile industriale majore, atât față de populația proprie, cât și față de observatorii externi.

La 31 octombrie 1971, în numărul de duminică al „Scânteii”, organ al Comitetului Central al Partidului Comunist Român, a apărut, sub titlul Catastrofă la exploatarea minieră Certej-Săcărâmb, următorul text:

„Deva (Agerpres) – La exploatarea minieră Certej-Săcărâmb, județul Hunedoara, a avut loc în zorii zilei de 30 octombrie o gravă catastrofă. Ruperea decantorului de steril a provocat deplasarea unei cantități mari de mâl, care a acoperit și a distrus un număr de clădiri administrative și locuințe. Organele locale au luat măsurile de urgență care se impun. Echipe de muncitori și unități ale forțelor armate lucrează intens pentru degajarea dărâmăturilor și salvarea celor prinși sub ele. Până în prezent au fost scoase de sub dărâmături 45 de persoane decedate și 88 rănite. A fost constituită o comisie de anchetă a Consiliului de Miniștri pentru stabilirea cauzei catastrofei și aplicarea tuturor măsurilor necesare pentru înlăturarea urmărilor sale. La fața locului au sosit tovarășii Ilie Verdeț, membru al Comitetului Executiv, al Prezidiului Permanent al CC al PCR, prim-vicepreședinte al Consiliului de Miniștri, Ioachim Moga, prim-secretar al Comitetului județean Hunedoara al PCR, Bujor Almășan, ministrul minelor, petrolului și geologiei și alți reprezentanți ai organelor centrale și locale de stat. Au fost luate măsuri pentru acordarea de asistență medicală, cazare, alimente, cât și evacuarea populației sinistrate. În numele conducerii de partid și de stat, al tovarășului Nicolae Ceaușescu personal, tovarășul Ilie Verdeț a transmis familiilor celor care au pierit în această catastrofă, locuitorilor care au avut de suferit, întregii populații din Certej-Săcărâmb cele mai sincere condoleanțe și expresia sentimentelor de profundă compasiune, asigurândui că vor fi duse la îndeplinire toate măsurile pentru ajutarea celor sinistrați, reluarea activității întreprinderii și refacerea localității”.

Textul este citat de Nicoleta Ionescu-Gură în „Caietele CNSAS”.

Notele care nu erau pentru cititori

În paralel cu comunicatul public, aparatul de stat producea o altă versiune, cu circulație internă. În arhiva organelor de Securitate se păstrează mai multe note, întocmite pe zile — 1, 2, 3 și 8 noiembrie 1971 — de către Secretariatul Ministerului Afacerilor Interne.

Din ele aflăm cum s-a produs dezastrul, câte persoane au murit, defalcat pe sex și ocupație, ce măsuri au luat autoritățile și, mai ales, care era starea de spirit a populației din zonă.

Aceasta din urmă era, potrivit notelor, împotriva conducerii exploatării miniere. Motivul: amplasase decantorul de steril într-un loc nepotrivit.

Bilanțul parțial la 2 noiembrie 1971

Din cele 74 de persoane decedate identificate până la acea dată:

• după sex și vârstă: 18 bărbați, 21 femei, 35 minori;
• după ocupație: 17 muncitori, 4 funcționari, 18 femei-casnice, 15 elevi, 20 copii de vârstă preșcolară.

Mai mult de jumătate dintre cei identificați până atunci erau, așadar, minori și copii preșcolari.

Cauzele reale ale tragediei: ce a ascuns raportul tehnic

Pentru stabilirea cauzei a fost constituită o comisie tehnică la Consiliul de Miniștri. Comisia guvernamentală și-a finalizat raportul la 24 noiembrie 1971, în mai puțin de o lună de la producerea evenimentului. Documentul a ajuns la conducerea Partidului Comunist Român în decembrie 1971.

Din cercetările făcute la fața locului, din examinarea documentațiilor de proiectare și a condițiilor de exploatare, pe baza unor calcule proprii, comisia a concluzionat că ruperea iazului de decantare s-a datorat „pierderii stabilității «digului» de material sedimentat în zona cu înălțime maximă”

Pierderea de stabilitate a avut, la rândul ei, cauze precise. Toate au un element comun: nu s-a ținut seama de ele la proiectarea iazului de decantare.

Pe baza acestor constatări, comisia guvernamentală a stabilit o serie de răspunderi ale unor instituții de stat de profil în privința producerii catastrofei.

Decembrie 1972: nicio răspundere penală

Un an mai târziu, Procuratura Republicii Socialiste România a ajuns la o concluzie diferită de cea a comisiei: nu se putea reține în sarcina vreunei persoane o răspundere penală.

Formula folosită de autoritățile comuniste transferă vinovăția de la oameni la limitele cunoașterii științifice: „ruperea digului iazului de decantare s-a datorat acțiunii concurente a unor factori imprevizibili, urmare a unor fenomene geomecanice și hidrofizice subacvatice, neelucidate încă integral de știință și tehnică”

Nicoleta Ionescu-Gură formulează, în „Caietele CNSAS”, ceea ce lipsea din documentul oficial:

„Așadar, nimeni nu a răspuns penal, în urma ruperii „digului” iazului de decantare, în care și-au pierdut viața un număr de 89 de persoane, iar alte 79 au fost rănite, ceea ce dovedește că Procuratura R. S.R. era un instrument politic al regimului Nicolae Ceaușescu. Un proces care să fi stabilit vinovați în producerea catastrofei de la Exploatarea minieră Certej-Săcărâmb din județul Hunedoara ar fi dus la aflarea deficiențelor regimului comunist în domeniul economic, printre care amintim întocmirea de proiecte insuficient documentate; realizarea de lucrări de anvergură fără a se respecta documentația cu scopul de a ieftini investițiile și a grăbi executarea lor”

Ce a rămas în urmă

Regimul a produs, în 14 luni, tot ce ar fi trebuit să producă un stat responsabil: o comisie tehnică, un raport rapid, o listă de cauze verificabile, o atribuire de răspunderi instituționale. Și apoi a anulat totul printr-o singură propoziție despre fenomene subacvatice neelucidate.

Cele două coloane cu litere mici din pagina 5 nu au fost o eroare de redactare. Au fost prima mișcare dintr-un mecanism care s-a încheiat, în decembrie 1972, exact acolo unde începuse: fără nume, fără proces, fără vinovat.

Din 45 de morți în comunicatul Agerpres, s-a schimbat în 74 de victime identificate în notele Ministerului de Interne, apoi în 89 de morți în dosarul Procuraturii județene, în timp ce în memoria celor care au supraviețuit erau de fapt 180–200 de decedați. Cifra nu s-a oprit niciodată într-un loc. Iar cei cărora cianura le-a ars fețele au fost îngropați fără nume — singura statistică pe care nimeni nu a contestat-o.

Astăzi, decantorul prăbușit de la Certej din 1971 nu este doar locul unui dezastru industrial ignorat, ci dovada modului în care un regim absolut a știut să îngroape, odată cu victimele sale, și adevărul.

Merită să știe și alții asta?

Votează dacă ți-a plăcut articolul.

DA NU