Moartea lui Gheorghe Gheorghiu-Dej: crimă comunistă cu circuit închis?

Moartea lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, survenită oficial în martie 1965 din cauze naturale, ascunde una dintre cele mai mari controverse ale istoriei recente: o posibilă asasinare prin iradiere, orchestrată de KGB. Suspiciunea eliminării liderului comunist de către Moscova este întărită de un detaliu medical sumbru din cercul său intim. Patru ofițeri îi asigurau garda personală lui Gheorghe Gheorghiu-Dej. Trei dintre ei au murit de cancer.

Cifra vine dintr-o mărturie anonimă — un fost ofițer de securitate care a ținut să nu-și dea numele — și a fost consemnată de istoricul serviciilor secrete Cristian Troncotă, în cartea „Duplicitarii – O istorie a serviciilor de informaţii şi Securitate ale regimului comunist din România”.

„Faptul că Gheorghiu-Dej a fost iradiat la Moscova, în iunie 1963, a fost confirmat şi de un fost ofiţer de securitate care a ţinut să-şi păstreze anonimatul. Argumentul este stupefiant, şi anume că trei din cei patru ofiţeri care-i asigurau garda personală lui Dej au murit tot de cancer.”

Cum a murit Gheorghe Gheorghiu-Dej? Misterul unui asasinat cu circuit închis

Moartea liderului comunist român rămâne unul dintre cele mai bine păstrate secrete ale arhivelor comuniste. Mai precis, presupusa lui asasinare prin iradiere — o posibilă „crimă comunistă cu circuit închis”, la cel mai înalt nivel.

O crimă care ar fi putut face parte dintr-o serie neagră a epurărilor externe comandate de la Moscova. Au curs tone de cerneală pe această temă. Și totuși, nici până în prezent nu s-a stabilit dacă a fost sau nu a fost Dej pe lista neagră a KGB. Validarea ipotezei unui asasinat extern explică direct modul în care Nicolae Ceaușescu a preluat ulterior puterea, folosind amenințarea sovietică pentru a-și securiza dominația absolută și a fundamenta distanțarea României de deciziile Kremlinului.

Boala galopantă și suspiciunile de iradiere

Oficial, Dej a murit în patul lui. De moarte bună — adică din cauze naturale. Ca și Stalin, ca și Lenin, marii lui înaintași. E drept că toți trei au fost înconjurați de cei mai buni medici, ca și cum s-ar fi aflat într-un pat de spital, sub cel mai profesionist control medical cu putință. Și toți trei au avut parte de funeralii naționale și de înmormântări faraonice.

Precum predecesorii săi întru moarte, Dej a sucombat în plină glorie. N-a fost închis, anchetat, torturat sau condamnat înainte să-și dea obștescul sfârșit — așa cum li s-a întâmplat lui Foriș, Kofler, Pătrășcanu, Pauker, Luca și atâtor altora.

Aparent, în anul morții, Dej era pe val. Pe dedesubt se aflau însă plasa nevăzută și brațul lung ale Kremlinului și ale serviciilor secrete ale Moscovei, de unde, mulți zic, că și lui Dej i s-ar fi tras.

„M-a otrăvit KGB-ul!”

Într-o zi de sfârșit de februarie a anului 1965, mai în glumă, mai în serios, Dej ar fi exclamat către generalul Pacepa, aflat în vizită: „M-a otrăvit KGB-ul!”

La acea întâlnire de taină, după spusele lui Pacepa, mai era de față și nelipsitul Chivu Stoica. Care nu a scăpat prilejul de a pune gaz peste foc, amintind de „cazul Togliatti” — o victimă certă a KGB, iradiat cu thallium după ce, la Ialta, comisese crima de a scrie un testament politic în care își exprimase profunda dezamăgire față de Hrușciov.

„Ei l-au terminat pe Togliatti! Asta-i sigur”

Lui Dej i-a înghețat pur și simplu zâmbetul pe față. Cu toate acestea, tot Pacepa relatează că, la alegerile pentru MAN, din 16 martie 1965, „Dej arăta viguros şi plin de viaţă”. Iar apoi, în mod surprinzător, „o săptămână mai târziu, Dej a murit” — de o formă de cancer galopant.

Lista celor zece

Câteva luni mai târziu, susține Pacepa, Ceaușescu i-ar fi șoptit la ureche două cuvinte, atunci când i-a ordonat să-i procure „detectoare de radiaţii din Occident”: „Asasinat de Moscova!”

Generalul a adus ca argument în favoarea teoriei iradierii lui Dej chiar afirmațiile lui Ceaușescu, care îl informase despre cei „zece lideri pe care Kremlinul i-a ucis sau a încercat să-i ucidă”. Gheorghiu-Dej ar fi fost unul dintre ei.

Lista, așa cum a fost consemnată:

• Laszlo Rajk și Imre Nagy — Ungaria
• Lucrețiu Pătrășcanu și Gheorghiu-Dej — România
• Rudolf Slansky și Jan Masaryk — Cehoslovacia
• șahinșahul Iranului
• Palmiro Togliatti, liderul comunist din Italia
• John F. Kennedy, președintele american
• Mao Zedong, legendarul lider chinez

O listă neagră pe care mai pot fi trecute și alte nume celebre. Inclusiv cel al lui Nicolae Ceaușescu, executat în decembrie 1989 — nu se știe în urma unor comandamente interne sau/și externe, încă misterioase.

Drumul la Varșovia și răceala de la întoarcere

O cronologie retrospectivă, în răspăr, a vieții liderului comunist român arată că, în perioada 19–20 ianuarie 1965, o delegație condusă de Gheorghiu-Dej a fost prezentă la Varșovia.

Acolo, Dej și delegația lui au făcut valuri cu „Declaraţia de independenţă din aprilie 1964″, cu poziția față de CAER și, foarte interesant, cu relațiile deosebite cu conducerea Partidului Comunist Chinez. Toate acestea apăreau ca o periculoasă breșă în „monolitul sistemul comunist”. Acest document istoric a reprezentat momentul oficial în care regimul de la București a respins public planul sovietic de integrare economică supranațională (Planul Valev), refuzând transformarea României într-o simplă bază agricolă a URSS.

La întoarcere, Dej s-a simțit rău. Se plângea că „luase o răceala” — după spusele șefului său de cabinet, Paul Sfetcu. Așadar, cancerul galopant de care a murit Dej putea proveni de la Varșovia.

Reperele unei posibile expuneri

Mergând mai adânc în timp, dosarul mai adună trei momente:

• 1963 — după o vizită la Moscova, Dej suferă o intervenție chirurgicală (polipi la vezica urinară), urmată de un verdict de „pacient sănătos” și de o medicamentație diametral opusă bolii de cancer.
• Toamna anului 1956 — conform relatărilor aceluiași șef de cabinet Paul Sfetcu, Miron Constantinescu i-ar fi dăruit lui Dej o casetă cu uraniu extras de societatea „Sovromquartit”. Uraniu care, după ce a fost înlăturat din biroul lui Dej, ar fi dat peste cap aparatele de verificarea radiațiilor.
• Imediat după 1944 — Dej a fost tratat la Moscova de boala de plămâni contractată în pușcărie.

Anul 1963 apare astfel de două ori în dosar: o dată în mărturia anonimă preluată de Troncotă, o dată în cronologia medicală. Sursa nu suprapune explicit cele două momente.

Rămâne, prin urmare, întrebarea de fond: când a survenit momentul-cheie al declanșării cancerului „de partid şi de stat”? Doar o consultare atentă a expertizei medico-legale și o anchetă serioasă asupra morții lui Dej ar putea să scoată la lumină adevărul.

Fișa clinică a „pacientului de partid şi de stat”

Buletinul medical al „bolnavului nr. 1 al României” a apărut pe prima pagină a ziarului Scânteia și era semnat de elita medicinii din acele timpuri.

„În a doua jumătate a lunii ianuarie 1965, tov.Gheorghe Gheorghiu Dej a prezentat semnele unei afecţiuni pulmonare cu tuse şi expectoraţii reduse sero-muco-sanghinolente. Examenul sputei nu a arătat nimic deosebit (…) La 2 martie 1965 (…) s-a stabilit diagnosticul de neoplasm pulmonar şi hepatic (…) În ziua de 19 martie, după ora 16, starea bolnavului s-a înrăutăţit brusc, bolnavul a întrat în comă şi a încetat din viaţă la ora 17, 43″

Calendarul documentului se suprapune peste drumul la Varșovia: primele semne apar în a doua jumătate a lui ianuarie 1965, la câteva zile după întoarcere.

Ce a ținut Ceaușescu sub cheie

„Rezultatele anchetei privind cauza reală a morţii lui Gheorghiu-Dej, <>, au fost ţinute la strict secret de Nicolae Ceauşescu pentru a-şi asigura o domnie cât mai reuşită şi lungă în slujba partidului. Fără îndoială că, în situaţia în care rezultatele anchetei ar fi fost cunoscute imediat de opinia publică, reacţia Kremlinului putea fi imprevizibilă, iar succesorul lui Dej, o nouă victimă”

Aceasta este concluzia profesorului Troncotă cu privire la secretomania din jurul „afacerii”.

La capătul tuturor acestor date rămâne aritmetica de la care am pornit. Patru oameni care stăteau, zi de zi, la câțiva pași de Gheorghiu-Dej. Trei dintre ei, morți de aceeași boală. Nu este o probă, iar sursa nu o prezintă ca atare. Este însă singura cifră care se poate număra într-un dosar construit din mărturii anonime, șoapte de culoar și hârtii pe care succesorul lui Dej a avut toate motivele să le țină încuiate.

În lipsa unei desecretizări totale, asasinarea lui Gheorghe Gheorghiu-Dej rămâne piesa lipsă a unui mister istoric care a schimbat radical traiectoria României, deschizând ușa pentru dictatura lungă și imprevizibilă a lui Nicolae Ceaușescu.

Merită să știe și alții asta?

Votează dacă ți-a plăcut articolul.

DA NU