Pe 1 octombrie 331 î.Hr., pe o câmpie de lângă râul Tigru, soarta lumii antice s-a decis într-o singură după-amiază. La Gaugamela, Alexandru cel Mare își alinia cei 47.000 de soldați în fața unei forțe persane covârșitoare, strânsă de Darius al III-lea pe un teren netezit anume pentru a-și nimici rivalul. Zdrobind centrul armatei ahemenide și provocând prăbușirea definitivă a Imperiului Persan, înfruntarea a schimbat ireversibil cursul civilizației — motiv pentru care Gaugamela este considerată pe bună dreptate una dintre cele mai importante bătălii din istoria omenirii.
Drumul lui Alexandru spre Imperiul Persan
După eșecul invaziilor persane din anii 490 și 480 î.Hr., grecii s-au afundat într-un șir de războaie interne, din care a ieșit învingător regatul Macedoniei. Regele macedonean, Filip al II-lea, voia să ajungă suveranul întregii lumi elene.
Următorul pas în cuceririle lui urma să fie eliberarea orașelor grecești din Asia Mică aflate sub control persan. Asasinarea lui Filip, în 336 î.Hr., a lăsat însă invazia în mâinile fiului său, Alexandru. Tânărul, pe atunci în vârstă de 20 de ani, visa să stăpânească lumea.
Alexandru țintea mai sus decât tatăl său, fiindcă voia să cucerească Imperiul Persan, cel mai mare din lumea cunoscută la acea vreme. Trecerea Hellespontului cu armata greco-macedoneană a declanșat un marș fulgerător. După ce a zdrobit satrapii la râul Granicus și a eliberat cetățile din Asia Mică, Alexandru l-a înfruntat pe însuși Darius al III-lea în defileul îngust de la Issus. În loc să alerge orbește spre est în urmărirea regelui fugar, macedoneanul a făcut o pauză strategică esențială: a asediat și cucerit insula fortificată a Tirului pentru a tăia accesul flotei persane la Marea Mediterană, iar în Egipt a fost aclamat faraon și fiu al lui Zeus-Amun.
Câmpia capcană: terenul netezit de Darius pentru carele de luptă
Darius a profitat de acest scurt răgaz dintre lupte ca să strângă în Mesopotamia o armată uriașă, de aproximativ 134.000 de oameni, cu care să apere inima regatului. Alexandru nu i-a putut opune decât în jur de 47.000 de soldați.
După ce a străbătut deșertul sirian, Alexandru a trecut Eufratul și Tigrul, deși persanii au încercat să-l oprească. A ajuns apoi față în față cu armata persană, pe câmpia de la Gaugamela. Câmpul de luptă îl alesese chiar Marele Rege, care îl curățase de pietre ca să le asigure carelor sale de război cu seceri libertate de mișcare.
Noaptea dinaintea încleștării: războiul nervilor și planul lui Alexandru
Un atac împotriva unei asemenea mase de oameni, pe un teren atât de expus, părea o misiune sinucigașă. Generalii lui Alexandru l-au implorat fie să se retragă, fie să atace prin surprindere, în timpul nopții.
Tânărul rege avea însă propriul plan de a-i învinge pe persani: să-l țintească direct pe Darius. Fuga sau moartea Marelui Rege ar fi demoralizat inamicul, așa cum se întâmplase la Issus.
Sarcina aceasta le revenea lui Alexandru și gărzii sale călare. Împreună cu un detașament de trupe ușoare, călăreții urmau să spargă flancul stâng al inamicului și apoi să atace flancul persan. În acest timp, falanga macedoneană trebuia să țină inamicul la distanță în centru, cu sulițele ei lungi de cinci metri.
Neliniștea persanilor începuse încă de la traversarea Tigrului, cu zece zile mai devreme, când o eclipsă totală de Lună fusese interpretată drept semnul că zeii părăseau dinastia ahemenidă. În noaptea dinaintea bătăliei, tensiunea a atins paroxismul: temându-se de un atac pe întuneric propus de generalii macedoneni, Darius și-a ținut trupele pe loc, încordate și în armură completă, până în zori. Când a răsărit soarele, armata Marelui Rege era deja măcinată de veghe și de oboseală.
Manevra oblică și atacul carelor cu seceri
Deși inamicul era de aproape trei ori mai numeros, iar frontul persan depășea linia macedoneană cu mult peste ambele flancuri, Alexandru i-a indus în eroare pe comandanții lui Darius printr-o așezare aparent clasică: infanteria în centru și cavaleria pe flancuri. Odată începută lupta, însă, a pornit rapid spre dreapta, ținându-și în urmă flancul stâng. Datorită acestei mișcări oblice, jumătate din armata persană a rămas în afara atacului. Flancul stâng macedonean, cel vulnerabil, rămânea totodată la adăpost, în punctul cel mai îndepărtat al atacului în diagonală.
Macedonenii: O linie ușor oblică — flancul stâng retras sub comanda lui Parmenion, flancul drept puternic sub comanda lui Alexandru. Centrul este format din falangă, cu hipaspistii în dreapta acesteia; falanga de rezervă se află în spate
Darius și-a trimis cele 100 de care de luptă împotriva falangei. În același timp, cavaleria de pe aripa stângă persană a pornit în galop paralel după Alexandru, pentru a-i bloca înaintarea și a-l prinde într-o mișcare de învăluire. Urmărindu-l, persanii au căzut în capcană: au părăsit fâșia curățată de pietre, iar între aripa lor și centru s-a căscat o ruptură uriașă în formație. Prin această spărtură neacoperită, Alexandru a pivotat brusc într-o șarjă nimicitoare în formă de pană. Regele macedonean a atacat prin ea cu jumătate din garda sa, iar arcașii și restul cavaleriei i-au neutralizat pe catafracții sciți ieșiți în întâmpinarea lor.
Chiar atunci, carele cu seceri au ajuns la falangă. Trupele ușoare doborâseră deja o parte dintre ele. În fața celorlalte, macedonenii și-au deschis rândurile, le-au lăsat să treacă și apoi le-au decimat din spate, cu pierderi minime. Scăpată de această amenințare, falanga și-a refăcut formația și a continuat să înainteze împotriva infanteriei persane, pe care a străpuns-o cu un zid impenetrabil de sulițe.
Atacul asupra „Nemuritorilor” și fuga lui Darius
Momentul decisiv a venit când Alexandru, în fruntea gărzii sale dispuse în formă de pană, i-a atacat pe „Nemuritorii” lui Darius. Oamenii lui purtau sulițe mânuite cu ambele mâini, care aveau o bătaie mai lungă decât armele inamicului. Au pus pe fugă garda persană și l-au ucis chiar pe vizitiul lui Darius cu o suliță aruncată. Îngrozit, Darius a apucat frâiele carului și a fugit.
Fuga Marelui Rege a semănat panică printre persani. Mulți l-au confundat pe vizitiul ucis cu regele și au crezut că suveranul lor căzuse, așa că întregul centru al armatei persane a intrat în debandadă. Pe Darius l-a salvat de la capturare doar sosirea unui mesager de la flancul stâng macedonean. Situația disperată de acolo l-a obligat pe Alexandru să vină în ajutor cu cavaleria.
Deznodământul de la Gaugamela și drumul deschis spre Babilon
O încleștare care păruse disperată s-a transformat într-o victorie zdrobitoare. În timp ce Alexandru a înregistrat pierderi de aproximativ 1.500 de oameni (morți și răniți), grosul victimelor persane — estimate de izvoarele istorice la peste 40.000 — nu s-a produs în linia de bătaie, ci în debandada retragerii, unde cavaleria macedoneană i-a urmărit și nimicit pe fugari.
După victorie, tânărul cuceritor a mărșăluit spre Babilon, unde majoritatea nobililor persani i s-au supus. La capătul urmăririi, Alexandru nu l-a mai găsit pe Marele Rege viu: Darius fusese trădat și înjunghiat de propriul său satrap, Bessus. În fața cadavrului rivalului său, tânărul macedonean și-a scos mantia regală pentru a-i acoperi trupul și a poruncit să fie înmormântat cu toate onorurile la Persepolis — un gest sobru prin care nu se proclama un cuceritor străin venit să distrugă Persia, ci noul ei împărat de drept.
Ce s-a mai descoperit în Istorie & Arheologie?
Romanii au cucerit Balcanii, dar aproape nimeni nu venea din Roma. ADN-ul dezvăluie cine popula de fapt teritoriul strămoșilor noștri
Ilse Koch, una dintre cele mai sinistre femei ale regimului Hitler: de la Buchenwald la închisoarea pe viață
Benjamin Fondane, poetul ieșean gazat la Auschwitz după ce a refuzat să iasă din lagăr fără sora sa
Execuția macabră a Mariei, regina Scoției, și lovitura ratată a călăului
