În ultimul deceniu, apele care șerpuiesc prin lanțul muntos Brooks Range din Alaska — odinioară de un albastru cristalin — au început să capete o nuanță densă de rugină.
Oamenii de știință au observat pentru prima dată în 2018 acești nori portocalii care se revărsau în torente. Au declanșat o investigație și au prelevat probe din bazine hidrografice atât de izolate încât sunt accesibile doar cu elicopterul. La acea vreme, amploarea fenomenului era vizibilă din aer, însă mecanismul din spatele acestei transformări spectaculoase rămânea un mister.
„Cu cât zburam mai mult prin zonă, cu atât vedeam mai multe râuri și pâraie portocalii. Sunt locuri care arată aproape ca un suc de portocale lăptos”, a declarat ecologul Jon O’Donnell, de la Serviciul Parcurilor Naționale al SUA.
Toxicologul de mediu Brett Poulin, de la UC Davis, a fost intrigat de cât de mult semăna culoarea portocalie cu poluarea acidă pe care o văzuse scurgându-se din minele de metale. Numai că în apropiere nu există nicio mină.
Un studiu amplu condus de chimistul de mediu Taylor Evinger, din laboratorul lui Poulin de la UC Davis, confirmă că fenomenul ascunde o amenințare toxică mult mai gravă. Publicată în jurnalul științific AGU Advances, cercetarea arată că apele portocalii nu sunt doar tulburi, ci poartă încărcături masive de acid sulfuric și metale grele.
Reacția subterană: cum transformă dezghețul roca într-o mină acidă naturală
Potrivit lui Evinger și colegilor săi, rugina poate fi pusă pe seama dezghețării permafrostului arctic. Apa se infiltrează prin solurile odinioară înghețate și întâlnește acolo minerale din roca de bază care au stat izolate, potențial, timp de mii de ani.
Timp de milenii, permafrostul a funcționat ca o carcasă etanșă, împiedicând aerul și apa să atingă straturile de rocă bogate în sulfuri. Odată ce acest scut de gheață se topește, oxigenul pătrunde adânc ca într-o rană deschisă, declanșând o reacție chimică spontană identică celei din galeriile miniere abandonate.
Când aceste minerale se oxidează, eliberează metale: fier, aluminiu, mangan, zinc, nichel, cadmiu și elemente din grupul pământurilor rare. Metalele pot ajunge apoi în cursurile de apă, iar de aici vine aspectul ruginit al râurilor.
Efectul de pilotă: cum a declanșat iarna din 2019 explozia de metale
Între anii 2022 și 2024, Evinger și echipa sa au colectat probe de apă din șase bazine hidrografice din Brooks Range, ca să urmărească felul în care se schimbă în timp chimia râurilor.
Unele probe au arătat o apă mai acidă și mai bogată în metale decât apele de drenaj acid din minele de metale. Pe râul Salmon, o singură zonă de infiltrații a propulsat concentrațiile de metale de până la 70 de ori peste valorile normale. Nivelul de contaminare a rămas critic chiar și la circa 97 de kilometri în aval de sursă — o distanță uriașă, pe parcursul căreia debitul râului principal ar fi trebuit să neutralizeze poluarea, dar a fost pur și simplu copleșit.
Cercetătorii au reușit să identifice o eliberare majoră de metale care a urmat celei mai calde veri înregistrate vreodată în Alaska, cea din 2019, și unei ierni cu zăpadă peste medie.
„Când zăpada e mai abundentă, izolează solul și îl împiedică să înghețe la loc”, a explicat Evinger. „Credem că, din cauza dezghețului, apa a pătruns mai adânc în sol și a interacționat cu aceste minerale, iar toate aceste bazine hidrografice au fost afectate cam în același timp.”
După acea vară caldă, concentrațiile de sulfat și de zinc din râuri au crescut brusc și puternic, apoi au scăzut constant în anii următori.
Peste 200 de râuri portocalii: un unghi mort în modelele climatice
Brooks Range nu e un caz izolat. Începând din 2018, au sosit mai multe rapoarte despre mii de infiltrații din zona de permafrost a Americii de Nord, care documentează scurgeri acide din roci în peste 200 de râuri și pâraie.
„E un proces pe care nimeni nu l-a anticipat sau prevăzut și care n-a fost inclus în nicio evaluare a felului în care se va schimba Arctica într-un climat mai cald, dar îl vedem în râurile din întreaga Arctică”, a spus Poulin. „«Râurile ruginite» au fost documentate în Canada boreală și arctică, dar și în alte regiuni ale lumii cu permafrost.”
Într-un articol conex, publicat tot în revista AGU Advances, Elliott Skierszkan, specialist în științele Pământului la Universitatea Carleton din Canada, a afirmat că „acest efect pe scară largă al încălzirii globale reprezintă un risc major pentru resursele de apă și ecosistemele acvatice”.
De la malurile arse la satele izolate: unda de șoc asupra ecosistemului
Metalele toxice ajunse în aceste ape, la fel ca pH-ul scăzut pe care îl ating uneori râurile afectate, pot face rău ecosistemelor. Până acum, oamenii de știință au observat dispariția unor suprafețe întinse de vegetație de lângă râurile acidificate. Au constatat și o scădere a populațiilor de pești importanți, precum somonul și peștele alb, dar și a altor viețuitoare acvatice.
Comunitățile rurale din Arctica, multe dintre ele formate din populații indigene din Alaska, ar fi afectate în mod special, pentru că supraviețuirea lor depinde de râuri și de peștii din ele. În așezările umane din aval, criza nu a lovit încă direct la robinet sau în plasele de pescuit. Cel puțin deocamdată.
„Deși nu vedem morți în masă ale peștilor și nu știm de probleme cu apa potabilă care să afecteze acum satele, numărul observațiilor rămâne îngrijorător. Multe bazine hidrografice, sute la număr, sunt alimentate de scurgeri acide din roci. Aceste râuri sunt practic neatinse, și totuși fenomenul se produce aici. E o nouă realitate a schimbărilor climatice”, a spus Evinger.
Paradoxul scos la lumină în Brooks Range schimbă însăși definirea poluării industriale: cele mai corozive ape acide din America de Nord nu curg dintr-o mină abandonată, ci dintr-o sălbăticie neatinsă de om, unde încălzirea globală a transformat muntele însuși într-un reactor chimic necontrolat.
Ce s-a mai descoperit în Natură & Geografie?
„Timpul se scurge rapid”: 7 dintre cele 9 sisteme care susțin viața pe Pământ și-au depășit deja limitele, iar situația se agravează, avertizează un raport
Oamenii de știință ar fi putut interpreta greșit un indiciu vechi de 2 miliarde de ani despre Pământ
Cel mai puternic El Niño observat vreodată nici nu și-a atins apogeul. Un raport estimează că ar putea costa peste 451.000 de vieți
Secretul unei vieți mai lungi ar putea fi ascuns în ADN-ul liliecilor: cum reacționează în fața cancerului
