Avraam a fost primul dintre patriarhii biblici și reprezintă o figură centrală pentru cele trei mari religii monoteiste ale lumii: iudaism, creștinism și islam. Cartea Genezei detaliază chemarea sa, povestea vieții sale și promisiunile solemne pe care Dumnezeu i le-a făcut, alegându-l pentru a forma un popor deosebit. A înțelege cine a fost Avraam înseamnă a înțelege fundamentul credinței însuși. Călătoria sa și ascultarea necondiționată au schimbat nu doar traiectoria istorică antică, ci și modul în care miliarde de oameni se raportează astăzi la divinitate.

avraam
Avraam și fiul său pregătit de jertfă

Unde se încadrează povestea lui Avraam în cronologia de ansamblu a Bibliei?

Pentru a înțelege cine este Avraam în Biblie, se cuvine să-l privim în legătură cu povestea de ansamblu.

Aceasta vorbește despre un Dumnezeu Creator care a făcut omenirea după chipul Său, ca să trăiască într-o strânsă comuniune cu El. Dar oamenii i-au întors spatele Creatorului lor, alegând păcatul și ambiția egoistă în locul voii Sale pentru viețile lor. Ca răspuns la alegerea lor, oamenii au fost alungați din prezența lui Dumnezeu, iar suferința și-a făcut intrarea în lume.

Vreme de 10 generații, de la Adam până la Noe, oamenii au continuat să trăiască în răutate, până într-atât încât Dumnezeu a hotărât să trimită un Potop. Noe a găsit însă favoare în ochii lui Dumnezeu și a fost cruțat. Sărind apoi peste alte zece generații, aflăm despre cineva numit Avram (redenumit mai târziu Avraam). Lui Avraam, Dumnezeu i-a făgăduit că îi va înmulți poporul, pe israeliți, și că le va dărui țara Canaanului.

La 5 generații după Avraam s-a născut Moise, cel care avea să scoată poporul lui Dumnezeu din robie și să-l ducă spre Țara Promisă — un drum în cursul căruia s-au împlinit promisiunile făcute lui Avraam. În cele ce au urmat, israeliții au învățat să trăiască drept popor al lui Dumnezeu, așteptând o altă făgăduință: Mesia, Mântuitorul. Aproximativ 28 de generații mai târziu avea să se nască Iisus Hristos.

Marea poveste a Bibliei, cea care se repetă necontenit, este că Dumnezeu continuă să făgăduiască o cale de a se reuni cu omenirea, în pofida pornirii necontenite a acesteia de a se depărta de El. Acesta a fost și mesajul pe care Iisus l-a împărtășit pe Pământ și pe care îl putem desluși chiar și în promisiunile din Geneza pe care Dumnezeu i le-a făcut lui Avraam.

Cine este poporul ales și cui îi sunt destinate, de fapt, promisiunile făcute lui Avraam?

Potrivit Bibliei, a face promisiuni și a le ține ține de însuși caracterul lui Dumnezeu. Încă de la începutul povestirii se vede limpede că Dumnezeu face promisiuni poporului Său. Se cuvine însă o precizare importantă: cine este, mai exact, poporul lui Dumnezeu — destinatarul acestor făgăduințe?

„Avraam”, de Lorenzo Monaco
„Avraam”, de Lorenzo Monaco, 1408-1410. Sursă: The Met, New York

În Vechiul Testament regăsim două perspective. Prima este particularismul. Dumnezeu i-a ales în chip special pe israeliți: numai evreii sunt poporul lui Dumnezeu, iar restul lumii — neamurile — rămâne la margine. Această perspectivă transpare în pasaje precum:

Psalmul 105:5-6 — „Amintiți-vă minunile pe care le-a făcut, minunile Lui și judecățile pe care le-a pronunțat, voi, slujitorii Lui, urmașii lui Avraam, cei aleși ai Lui, copiii lui Iacov.”

2 Corinteni 11:22 — „Sunt ei evrei? Și eu sunt. Sunt ei israeliți? Și eu sunt. Sunt ei urmași ai lui Avraam? Și eu sunt.”

Dar Scriptura cuprinde și o altă perspectivă, predominantă și mai cuprinzătoare, potrivit căreia lui Dumnezeu îi pasă de TOȚI oamenii. O regăsim în pasaje precum:

Galateni 3:14 — „…ca binecuvântarea dată lui Avraam să ajungă la neamuri prin Isus Hristos, pentru ca, prin credință, să primim promisiunea Duhului.”

Apocalipsa 7:9 — „După aceasta m-am uitat și iată că era o mare mulțime, pe care nimeni nu o putea număra, din orice neam, trib, popor și limbă, stând în picioare înaintea scaunului de domnie și înaintea Mielului.”

Noul Testament scoate în evidență acest adevăr prin viața lui Isus și prin mântuirea neamurilor care aleg să-L urmeze pe Dumnezeu. Și, deși promisiunile făcute lui Avraam îi privesc, în sens literal, doar pe israeliți, există în Scriptură și alte făgăduințe ale lui Dumnezeu care încă nu s-au împlinit — precum venirea și domnia Sa viitoare.

Cine a fost Avraam și care este povestea sa în Biblie?

Așa cum am amintit pe scurt, Avraam s-a numit la început Avram. Acest amănunt fascinant dezvăluie ceva neașteptat: la chemarea sa, Avraam era el însuși un neamur. El a ajuns, așadar, strămoșul ales al evreilor.

Avram a trăit la 20 de generații după Adam. Citim despre el pentru prima dată în Geneza, capitolul 11. Din punct de vedere istoric, se estimează că Avraam a trăit la începutul mileniului al II-lea î.Hr., provenind din cetatea antică Ur, un centru comercial și cultural sumerian prosper situat în Mesopotamia (sudul Irakului de astăzi). A fost chemat de Dumnezeu, din neant, către un scop — iar el a ascultat. Avram a ajuns pentru o vreme în Egipt, o perioadă încheiată cu Faraonul, cu plăgile și cu porunca: „Pleacă!” Un detaliu ciudat, care prefigurează ceea ce avea să se întâmple atunci când Moise îi va elibera pe israeliți din Egipt, cinci generații mai târziu.

Avram a trecut apoi prin câteva altercații și încercări ale caracterului, legate de familie și de pământ — evenimente care l-au modelat într-un om ce trăia aproape de Dumnezeu. Versetul Iacov 2:23 îl numește pe Avraam prietenul lui Dumnezeu.

După aceste întâmplări, el a primit a doua promisiune de la Dumnezeu. Avram și soția sa, Sarai, erau fără copii înainte de a-L întâlni pe Dumnezeu, însă aici Dumnezeu i-a făgăduit lui Avram mulți urmași. Sarai, înțelegând greșit promisiunea și conștientă de propria infertilitate, i-a impus lui Avram pe sclava sa, numită Agar. Fiul născut din Agar a fost Ismael, un profet important în tradiția islamică.

Avram a primit și o a treia promisiune de la Dumnezeu, prilej cu care atât numele său, cât și al soției sale au fost schimbate (Avram a devenit Avraam, iar Sarai a devenit Sara). Apoi, cei doi au fost vizitați de trei îngeri deghizați în oameni. Avraam a primit de la Dumnezeu un avertisment privind distrugerea răului din Sodoma și Gomora și, printr-un gest asemănător celui din povestea lui Noe și a Potopului, ei au fost cruțați.

După o lungă așteptare, Sara a rămas însărcinată și a născut un fiu, Isaac. Credința lui Avraam a fost pusă din nou la încercare atunci când Dumnezeu i-a cerut să-și jertfească fiul. Avraam s-a încrezut în Dumnezeu și a adus o jertfă alternativă. Viața lui Avraam a fost, într-adevăr, o viață de o credință remarcabilă.

„Chemarea lui Avraam”, de Diebold Lauber
„Chemarea lui Avraam”, de Diebold Lauber, 1469. Sursă: Muzeul Getty

Ce promisiuni i-a făcut Dumnezeu lui Avraam? Cele trei legăminte majore

Contrar credinței populare, Dumnezeu nu s-a întâlnit cu Avraam o singură dată, spre a-i face o singură promisiune. Biblia consemnează trei momente majore în care Avraam a primit promisiunile lui Dumnezeu, precum și numeroase alte întâlniri cu divinitatea.

Mai întâi, Avram primește promisiunile lui Dumnezeu (Geneza 12) că poporul său va deveni o națiune mare, bucurându-se de favoarea lui Dumnezeu, că va fi o binecuvântare pentru ceilalți și că va locui în țara Canaan.

„Te voi face o națiune mare și te voi binecuvânta; îți voi face numele mare și vei fi o binecuvântare. Voi binecuvânta pe cei ce te vor binecuvânta și pe cei ce te vor blestema îi voi blestema; și toate popoarele pământului vor fi binecuvântate prin tine” (vv. 1-3).

Mai târziu, Avram primește făgăduința că, deși nu are copii, urmașii lui vor fi mai numeroși decât stelele (Geneza 15).

„[Domnul] l-a scos afară și i-a zis: «Ridică-ți privirea spre cer și numără stelele, dacă le poți număra.» Apoi i-a zis: «Așa va fi sămânța ta.»” (v. 5)

A treia promisiune pe care a primit-o Avram de la Dumnezeu a fost aceea că va trăi în prezența Lui și va fi fără prihană (Geneza 17) — făgăduință ce includea și circumcizia.

„Eu sunt Dumnezeul Atotputernic; umblă înaintea Mea cu credincioșie și fii fără prihană. Atunci voi face legământul Meu între Mine și tine și îți voi înmulți foarte mult numărul. Vei fi tatăl multor națiuni. Nu te vei mai numi Avram; numele tău va fi Avraam, căci te-am făcut tatăl multor neamuri. Te voi face foarte roditor; voi face din tine neamuri, și din tine vor ieși împărați. Voi stabili legământul Meu ca un legământ veșnic între Mine și tine și urmașii tăi după tine, pentru generațiile viitoare, ca să fiu Dumnezeul tău și Dumnezeul urmașilor tăi după tine” (vv. 1-2, 4-7).

Vedem, așadar, că o parte din ceea ce i-a făgăduit Dumnezeu lui Avraam era profund personală, dar privea, în același timp, mai mult decât o singură persoană.

„Jertfa lui Isaac”, de Giovanni Domenico Tiepolo
„Jertfa lui Isaac”, de Giovanni Domenico Tiepolo, 1755. Sursă: The Met, New York

Moștenirea „Tatălui credinței”: cum este menționat Avraam în Noul Testament și în restul Scripturii?

O figură biblică centrală precum Avraam nu este pomenită o singură dată în Biblie. Mulți alți autori biblici se referă la el ori îl zugrăvesc în cărțile, cântările și scrisorile lor.

Epistola 1 Petru din Noul Testament îndeamnă femeile să se supună soților lor așa cum Sara s-a supus lui Avraam (1 Petru 3:6).

Avraam este amintit cel mai adesea pentru îndrăznețul său act de credință: acela de a-și pune fiul, Isaac, pe altar. Iacov 2 spune astfel: „Nu a fost oare părintele nostru Avraam socotit neprihănit pentru ceea ce a făcut când și-a oferit fiul Isaac pe altar? Vedeți că credința lui și faptele lui lucrau împreună, iar credința lui a fost desăvârșită prin ceea ce a făcut”.

Evrei 11, cunoscut sub numele de „Galeria de onoare a credinței”, îl pomenește pe Avraam mai des decât pe oricine altcineva. Avraam a ajuns să fie privit ca un fel de erou, alintat „Tatăl credinței” — de unde și numele de „Tatăl Avraam”. Galateni 3:7: „Cei care au credință sunt copiii lui Avraam.”

Acest nume are de-a face și cu faptul că Avraam este socotit tatăl israeliților, încă dinainte ca aceștia să se înmulțească asemenea stelelor. Potrivit literaturii și tradițiilor lor, el este patriarhul fondator al acelei națiuni.

Promisiunile lui Dumnezeu către Avraam și răspunsul lui plin de credință au schimbat traiectoria poporului israelit și a Dumnezeului lor pentru tot restul istoriei. Dincolo de istoria poporului israelit, figura lui Avraam rămâne un reper universal al ascultării. Moștenirea sa spirituală continuă să definească nucleul credinței pentru creștini, evrei și musulmani deopotrivă, transformându-l într-una dintre cele mai influente personalități din istoria umanității.

(FAQ) Întrebări frecvente despre Avraam în Biblie

Cine a fost Avraam înainte de a fi chemat de Dumnezeu?
Înainte de chemarea divină, el se numea Avram și trăia în cetatea antică Ur din Caldeea (situată în sudul Mesopotamiei). El a părăsit această regiune prosperă la porunca lui Dumnezeu, pornind alături de familia sa într-o lungă călătorie spre țara Canaanului.
De ce i-a schimbat Dumnezeu numele din Avram în Avraam?
Schimbarea numelui, consemnată în cartea Genezei, marchează pecetluirea unui legământ divin. Numele său inițial, „Avram”, însemna „tată măreț”. Noul nume, „Avraam”, se traduce prin „tatăl unei mulțimi” sau „tatăl multor neamuri”, confirmând promisiunea că din el vor rezulta națiuni numeroase.
De ce este Avraam supranumit „Tatăl credinței”?
Avraam a primit acest statut datorită încrederii și ascultării sale absolute față de divinitate. El a părăsit pământul natal fără să știe destinația finală, a crezut în promisiunea unui moștenitor la o vârstă înaintată și a fost dispus să îl sacrifice pe fiul său, Isaac, înainte de a fi oprit de un înger. Astfel, el a devenit modelul suprem de credință în Scriptură.
Care este legătura dintre Avraam și marile religii monoteiste?
Avraam este figura centrală care unește cele trei mari religii abrahamice. Evreii îl consideră patriarhul fondator al națiunii lor (prin Isaac), creștinii îl privesc ca pe părintele spiritual al tuturor celor care cred, iar în islam este venerat ca Ibrahim, un profet major și strămoș al arabilor (prin Ismael).
Arhivele Timpului
Ce s-a întâmplat pe astăzi în Istorie?
Evenimentele remarcabile și momentele de cotitură care au definit umanitatea.